in Sfatul bătrânilor

Ieri am întâlnit cavalerul perfect

Mă știți doar: îmi place să trag cu urechea. Ieri, în avionul de Viena, în spatele meu erau doi băieți la cam 27 de ani, energici și ușor supraponderali. Discutau despre cum să ai succes în viață, cu fetele și cu banii. Unul din ei cita dintr-o carte de selfhelp (am tras cu ochiul: “De la idee la bani”- Napoleon Hill, după spusele băiatului rezolvi orice problema dacă o citești). 

Zicea respectivul că are tot timpul la el o brichetă specială, care are vreo 20 de ani, chiar dacă nu fumează. O poartă cu el doar pentru a oferi fetelor un foc când vreuna scoate o țigară. Apoi a povestit despre cum trebuie sa stai tu, ca bărbat, pe partea cu șoseaua, când te plimbi cu o fată pe stradă, ca sa nu fie ea expusă. I-a explicat celuilalt cum să ieși primul din mașină și s-o ocolești – neapărat prin față și nu prea încet, dar nici prea repede -, pentru a-i deschide portiera. I-a arătat, aplecându-se în scaun, cât de mult trebuie să te înclini în fața unei fete când o inviți la dans.

Au urmat trucuri de eleganță masculină: când să ai batista la vedere și când nu, ce șosete sa porți la ce pantaloni și multe altele, pe care nu-mi e clar dacă le citise in cartea aia sau le descoperise altfel, dar era foarte încrezător

După ce-a aterizat avionul, eroul nostru a fost primul în picioare. Când și-a luat geamantanul din trapa de deasupra, i-a răsturnat vecinei de peste culoar, o fată cam de vârsta lui, o sacoșă și întregul ei conținut direct în cap. Sute de ani de know how în seducție s-au făcut praf într-o secundă.

Când am ajuns la controlul documentelor, încă râdeam ca prostul.

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Eu cred ca nu citise capitolul care-i dadea “indicatii” despre cum sa procedeze in asemenea cazuri. Sau poate le gaseste in volumul al II lea…

  2. Cât de puțin a trecut de la vorbă la faptă! De altfel, de ceva timp încoace, întâlnim asta zilnic! Este și ”cavalerul” nostru un tip racordat la realitate …