in Sfatul bătrânilor

Cumpărașu

Așa văd eu alegerile care urmează. Cum nu mă pricep la politică, nu mă voi referi la ce promit candidații, ci doar la cum apar ei pe afișe.

Imaginați-vă că, într-o dimineață, după o noapte în care n-ați prea dormit, prindeți un lift în care a urcat doar un bărbat, pe care n-ați apucat să-l vedeți prea bine. La un moment dat, prin dreptul etajului 3, tipul se întoarce și vă privește țintă, precum domnul din imaginea de mai jos.

Nu-i așa că vă treziți brusc la viață?

Sursa foto: Facebook

Starea pe care mi-o dă acest afiș depinde totuși foarte mult de momentul în care-l privesc. Dimineața, cum ziceam, are efectul a trei cafele tari. Seara însă, parcă mi se face milă. Îmi pare mai degrabă figura copilului care a venit cu mingea la terenul de fotbal, dar băieții mai mari i-au confiscat-o și nu l-au băgat și pe el, măcar în poartă.

Iar el ar zice ceva, dar îi e frică să nu-și ia și vreo palmă.

Așa că strânge, săracu’, strânge din sfinctere până simte că i se umflă capul.

În termeni de imagine, un lucru e cert: când ești expresiv ca un semafor nefuncțional, măcar nu privi țintă!

Îmi place și acea siglă superbă, cu AC, unde nu știu dacă ați remarcat, curba roșie care unește A-ul și C-ul reproduce perfect linia frezei, foarte la modă pe vremea lui Napoleon.

Domnul AC a gândit și o campanie isteață de ad-uri pe Facebook, care începe astfel: “Mă găsești la mine pe pagină și o să fiu lângă tine unde nu te aștepți și când nu te aștepți”. Brrrr! Mi se pare un text potrivit doar dacă-ți place să porți parpalac peste pielea goală și să te dezvelești brusc în fața liceenelor.

 

Îmi place însă foarte mult sloganul ales, demn de un om care vrea să unească o țară în jurul său. “Ori noi, ori ei”. Cred că a ezitat totuși îndelung. Mai erau variante bune: “Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”, “Să-i umplem de sânge!” și “Moarte celorlalți!”.

Totuși, nu se înțelege prea bine ceva. Care “noi”? Noi, cei cu priviri fixe? Noi, cei fără de rușine? Noi, cei care ne cățărăm pe cadavrul unei fete de 16 ani?

UPDATE: omul s-a luat de piept și cu limba engleză :)

Despre cum să predai la facultate fără să ai bacalaureat, aici.

Notă: acesta e un pamflet; tratați-l ca atare și mergeți la vot.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Frate… eu l-am remarcat pe acest cretin de mai mulți ani. Nu pricepeam ce are el de zis așa important încît să apară pe la televizor oricînd era de dat cu părerea. Mie mi se părea, și mi se pare în continuare, ușor retardat, cu foarte puține aptitudini sociale.

  2. Nu ai inteles nimic din gravitatea unor situatii care au loc la noi. Multe fete au fost rapite si sechestrate impotriva vointei lor. Aici e o incalcare a drepturilor omului. Parintii acestora sunt distrusi , e greu sa iti imaginezi ce simt. Cred ca nu mai poti fi om dupa asa ceva. Plansul si drama lor nu este aratata la tv. Fetele lor au fost luate de traficanti, duse pentru a si bate joc unii de ele si nu vor mai fi vazute vreodata de parintii si apropiatii lor. Ele vor muri incet in chinuri, vor fi aruncate ca si altele pe undeva, intr un sant si nu vor mai fi gasite niciodata. Asta e o tragedie nationala pt ca in fiecare judet se intampla asa ceva sub privirile complice ale autoritatilor. Acei parinti nu mai sunt oameni, sa nu ti mai vezi fata pe care ai crescut o e o mare nenorocire, amplificata de complicitatea autoritatilor. Noi am ajuns ca tara o colonie a altora unde strainii sunt proprietari iar noi simpli angajati, ca niste sclavi in propria tara. Ei ne trateaza ca pe o sursa de venit inclusiv la nivelul acesta al traficului de persoane. Autoritatile lasa sa se intample aceasta ingrozitoare incalcare a demnitatii fiintei umane, a drepturilor omului si asta e ceva si mai cumplit pentru sutele de parinti care nu si vor mai vedea vreodata fata .Cam de asta vorbeste Cumpanasu de aceasta drama si el se expune in fiecare moment , este amenintat cu moartea, nu este aparat de organele de stat stiind riscul la care se expune aratand activitatea infractionala din multe judete din tara unde exista acest trafic si sechestrari de persoane. E o treaba serioasa el arata in fiecare zi unde a fost, ce plangeri a facut si lipsa oricarei reactii a autoritatilor. Parintii care au avut acces la dosarul lor, au constatat ceva oribil ca nu s a inceput nici o urmarire penala impotriva clanului care le a rapit fata. E ceva mai mult decat ingrozitor. De asta nu se incumeta sa vorbeasca altii. Multi sunt lingai ai puterii.

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 185) August 18, 2020

    […] Cumpărașu; […]