in Plângeri și reclamații

Iohannis la înlocuirea bateriilor

 

Iohannis

Să nu ne mințim: în ultimii ani n-am avut președinte, ci un urs protejat, care-a ieșit când și când din hibernare.

Se tot găsesc scuze pentru pasivitatea sa deja legendară. „N-are putere”. „S-au redus atribuțiile președintelui”. “L-au legat de mâini și de picioare.” Sincer, cred că i-au legat doar limba. În cazul domnului Iohannis, n-au funcționat atât limitele Constituției, cât limitele sale.

Păi, dacă președintele nu poate face nimic, atunci mai bine alegeam o mușcată; șefa cancelariei ar fi udat-o conștiincios și ar fi pus ghiveciul pe pupitrul de la Cotroceni de câte ori planta ar fi dat semne că vrea să se deschidă.

Ce putea face domnul Iohannis? Multe. Un președinte este, în primul rând, un exemplu. Un motor care să pună în mișcare energiile oamenilor, nu unul care să aibă doar două trepte de funcționare: oprit și la ralanti.

Putea să adune în jurul lui oameni care să propună proiecte pentru această țară. Să se lupte pentru reformele societății. Dar pare că, odată ales, i s-a făcut lene. Cu trei sau patru excepții notabile, a tăcut solemn sau a vorbit cât să se consemneze că n-a căscat. A, și ne-a trimis câteva imagini superbe de pe pârtiile de schi.

A fost profesor. Or, luptând din acestă postură nu l-ar fi putut opri nici PSD, nici Constituția, nici cartea tehnică, căci ar fi avut un teribil ascendent în fața acestor analfabeți. Ar fi trebuit să iasă și spună – lunar, săptămânal sau, dacă trebuia, zilnic – că problemele cele mai grave ale României, mai grave decât lipsa autostrăzilor sau chiar a spitalelor, sunt lipsa educației și pierderea speranței celor tineri, deci, dispariția viitorului. Că ne uscăm pe zi ce trece, cu el în frunte. Că trebuie să schimbăm ceva și să ne spună ce credea că trebuie schimbat. Or, Domnia Sa a acceptat guverne cu oameni pe care, ca profesor, nu i-ar fi trecut clasa, dar pe care, ca miniștri, mai ales ai Educației, i-a găsit potriviți.

Doar în ultimele luni, când a avut interes, a ieșit din hibernare. A respins miniștri. Ne-a recomandat să citim cărți. Mulțumim.

Să vorbească. Măcar atât putea, să vorbească, dar din inimă, nu din calcul. Dar Domnia Sa refuză azi și dezbaterile electorale, ceea ce e insultător, nu pentru ceilalți candidați, cât pentru fiecare român.

Marea lui șansă a fost că PSD este definiția abjecției. Domnul Iohannis și-a ținut însă sus inamicul cel mai bun, pentru a ni-l flutura, aidoma precedentului prezident, ca pe o cârpă roșie în fața ochilor, astfel încât să nu se mai vadă altceva în jur.

Am fi dorit să-și tulbure nițel digestia și să-și riște puțin jilțul pe care eforturile și deznădejdea atâtor oameni l-au urcat. Dar el a ales siguranța celui de-al doilea mandat și o finală călduță, sigură, cu doamna Dăncilă.

Cel mai mult am fi vrut însă un președinte căruia să-i pese. N-am avut încă unul în istoria acestei țări. Asta e normalitatea, cea despre care Domnia Sa ne vorbește din cinci în cinci ani, în afișe: să faci tot ce poți pentru ai tăi. Să te chinuie imaginea copiilor arși la Colectiv, a celor sufocați în budele școlilor, a fetelor omorâte la Caracal, să nu dormi nopți în șir după aceste tragedii, să-ți tremure picioarele pe schiuri și să te întrebi iar și iar dacă nu cumva ai fi putut face mai multe pentru poporul tău și dacă nu cumva e și vina ta.

Domnul Iohannis putea să facă istorie, dar a ales matematica. Sondajele îi dau, desigur, dreptate. Va câștiga, probabil, alegerile prezidențiale, dar va fi mai degrabă o înlocuire de baterii pentru robotul național, la expirarea perioadei de garanție.

Am promis că în aceste articole mă voi referi la modul în care candidații apar pe afișe. Despre primul afiș în care a apărut domnul Iohannis, cel în care-și numără degetele, nu am ce spune: este perfect. Domnul Iohannis chiar a fost președintele lui. Mulți au remarcat inițialele cuvintelor din slogan. Mai sugestiv e însă spațiul gol de sub ele. Domnul președinte s-a arătat consecvent: n-a simțit nici acum nevoia să ne spună ceva.

Între timp, spațiul din dreapta a fost umplut; nu și cel din stânga.

Notă: acesta e un pamflet; tratați-l ca atare și mergeți la vot.

Alte portrete de candidați aici: Coco Pauker, Ursulețul cu ochi de plastic, Unde-i omu’?, Momete , Vidul cu beculețeCumpărașu.

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Bag sama ca respecta numai prima lege a roboticii dupa Asimov – sa nu faci rau unui om. A doua, sa nu permiti ca prin inactiune sa nu previi ca altceva / altcineva sa fac rau unui om, necesita mai multe baterii – n-avem. Aia e. Domle, dar proiectul Romania Educata n-are si el dreptul la o inhumare decenta, o pomana, un parastas, ceva? Ca e pacat, crestineste vorbind, merita un tarus in inima sa fim siguri ca s-a dus ireversibil, o slujba cantata de popa cu Mertan cum e datina, si sub lespede, mortii cu mortii si viii cu vinul, nu?

  2. Stimate domn, cînd aţi început seria cu actualii candidaţi, am fost extrem de curios să văd ce veţi scrie despre întîiul ales al ţării. Recunosc şi îmi fac mea culpa, că v-am bănuit pentru un moment de a fi părtinitor cu bravul nostru roboţel, dar citind cele scrise mai sus, mă înclin cu respect. constat că sunteţi printre extrem de puţinii oameni de presă imparţial în comentarii. Felicitări.
    Revenind la roboţel întîiul (eu îi zic Mutunkhamon), l-aţi portretizat perfect.
    L-am votat recunosc, “orbit” de schimbarea ce se anunţa atît de măreaţă, a societăţii româneşti. Din păcate am rămas la stadiul de vorbe. Vorbe extrem de goale. Goale de conţinut, goale de empatie, goale de umanitate.
    De cînd a venit la Motroceni, şi-a fixat ca obiectiv de căpătîi să distrugă PSD-ul (nu sunt fan PSD), şi a folosit toate pîrghiile pe care le are la dispoziţie pentru a-şi vedea visul cu ochii. Un vis bolnav, din păcate, pe care l-a folosit pentru a induce în societate o stare de ură generală. Ură împotriva valorilor adevărate ale acestei ţări, împotriva bătrînilor, împotriva bisericii, împotriva a tot ce este românesc.
    Astăzi, dacă deschizi gura şi eşti împotriva “curentului” eşti automat catalogat PSD-ist. Lipsa neuronilor “rezistenţilor” îi împiedică să vadă şi dincolo de faţada “poleită” cu ar fals a lui roboţel.
    Mă întreb de ce mai avem alegeri, cînd ştim cu toţii cine va cîştiga. Dacă ar fi fost într-adevăr pe bune alegerile, poate că Dinescu ar fi avut o şansă. Dăncilă, ca să fim realişti. e şi mai goală de conţinut decît roboţel.
    Nu avem destui oameni politici cu coloana vertebrală, cu adevărat patrioţi. Şi plus că nu au loc de lichelele din parlament.
    Nu avem educaţie, este moartă şi îngropată de mult timp. Au ce au cu biserica, să o impoziteze, pe motivul că nu plăteşte taxe la stat. Nimeni nu vede pe de altă parte sau nu vor să vadă, ceea ce face biserica pentru societate şi pentru cei sărmani. Dacă tot vor impozite, zic să impozităm toate cultele religioase nu doar cele ortodoxe.
    Nu l-am văzut pe roboţel să zică ceva cu adevărat inteligent şi totodată să fie un exemplu pentru cei tineri, pentru societate. Să văd o urmă de emoţie umană. În ţară e numai un rictus, cînd merge la bruzzel, la dat raportul lu cealaltă mumie, makaroana germană, e numai un zîmbet…

    Am un feeling totuşi că nu-l vor apuca cei 5 ani la Motroceni, aşa cum nici orbanul nu va prinde un an întreg ca premier.

  3. @Lucian

    Nu cred că și-a fixat ca obiectiv să distrugă PSD, ci doar să pară că vrea.

    Cât despre ideea de a impozita cultele, nu biserica, mi se pare foarte nimerită, așa cum este impozitat oricine obține o sumă de bani pe teritoriul României. Nu cred că s-a vehiculat vreodată ideea de a taxa doar un cult.