in Sfatul bătrânilor

Ce-i de făcut cu acești copii?

Aș vrea să vă povestesc câteva întâmplări la care am asistat în ultimul timp și să vă cer părerea.

1. București. O fetiță și bunica ei urcă în autobuzul 301. Sunt câteva locuri libere, dar numai două sunt alăturate. Sunt cele mai incomode din autobuz, ultimele de pe partea stângă, față în față cu altele. Fetița, cam la 8 ani, se așază rapid pe locul dinspre culoar. Bunica, purtând niște sacoșe în brațe, îi spune: “Du-te la geam să stau și eu”. Mai erau locuri libere în autobuz, dar probabil că voia să stea lângă nepoată. “Treci tu”, îi spune fetița, răsucindu-și picioarele să-i facă loc. Autobuzul pornise deja, locurile din fața lor erau ocupate, spațiul dintre ele strâmt. “Nu pot să trec”, spune bătrâna. “Bine, atunci stai în picioare”, zice fetița.

Și așa a fost: bunica a rămas în picioare, cu sacoșele în mâini.

2. Un băiat de vreo 11 ani urcă, împreună cu mama lui, în autobuzul 104.

Era un singur loc liber, la geam: spre el s-a azvârlit practic băiatul, îmbrâncind două persoane în drum și răzuind genunchii celui care stătea pe locul dinspre culoar. Mama îi ținea în brațe ghiozdanul (da, îi ducea, la 11 ani, ghiozdanul).

Am crezut că băiatul măcar voia să ocupe locul pentru mama lui (tot mai era o chestie), dar nu: locul cucerit era pentru el însuși. Când mama s-a apropiat și a încercat să-i dea ghiozdanul să și-l țină, băiatul s-a întors cu fața la geam și a ignorat-o total. Morocănos, furios, blocat în lumea lui în care totul era doar pentru sine.

(Mai am vreo două astfel de întâmplări văzute în ultimul timp, dar nu vă mai plictisesc: sunt aproape identice.)

Ce faci în astfel de situații? Eu i-am cedat locul femeii și m-am abținut să intervin. Să-i fi atras atenția băiatului? Nu cred că poți rezolva în 30 de secunde ce n-a făcut  respectiva doamnă timp de câțiva ani buni.

Și nu sunt un moralist: am făcut multe nefăcute la viața mea. Unele se pot povesti, altele nu :) Din genul acesta însă n-am făcut și nu știu oameni din generația mea care să le fi făcut.

Amestecul acesta de alintare excesivă și proastă creștere va avea efectul unei bombe atomice. Credem că dacă a fost arestat Dragnea, s-au rezolvat lucrurile în România. Nu. Problema numărul 1 a României este lipsa educației, iar chestiile pe care vi le-am povestit sunt doar câteva dintre miile de fațete ale acestei probleme.

Voi ce-ați fi făcut?

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

16 Comments

  1. Am vazut si eu vreo 2 situatii de genul asta si am intervenit. Nu pot intelege de ce copii de 7 ani si mai mari trebuie sa stea pe scaun, sunt chiar indemnati de parinti sa ocupe un loc care se elibereaza chiar daca sunt persoane in varsta alaturi carora ar trebui sa li se ofere macar locul.

    Parintii si bunicii sunt cei care pun temelia comportamentului civic in cei 7 ani de acasa. De acolo pleaca toata problema. Dar si ore de educatie civica la clasele 1-8 ar corija lipsa manierelor ce in mod normal ar fi trebuit invatate in familie.

  2. Dupa parerea mea, comunicarea defectuoasa este unul dintre factorii principali. Cu cat te implici mai putin in viata copilului, cu cat vorbesti mai putin cu el, cu atat iti va fi mai greu sa-l faci sa te asculte. Nu in sensul de a-ti face pe plac, ci sa te asculte cu atentie atunci cand vorbesti cu el. Pentru ca doar captandu-i atentia ii poti sadi cate o samanta de educatie.

  3. Ca sa-l citez pe meseriașul scriitor spaniol Javier Marías, copiii de astăzi nu mai sunt crescuți ca sa devină adulti. Da, ii vor creste părinții pana la 60 de ani, ai copiilor… Părinții nu par îngrijorați ca urmașii lor nu își asuma responsabilități, li se pare Okay și chiar sunt fericiti când copiii își manifesta către ei care plătesc meditații la greu aroganta intelectuala ( este de neconceput ca un părinte sa îndrăznească astăzi sa bată puțin obrazul copilului pentru puținul pe care îl primește in contra efortului enorm pe care îl face el, nu, acum totul se da pentru ca micuțul sa fie fericit; dacă ii spun unui părinte actual ca maica-mea m-a pus la punct pana târziu in viața de cate ori am făcut pe stiutoarea in fata ei cu un ‘ eu ți-am facilitat învățarea englezei sau a istoriei sau a … etc. muncind din greu’ , zice ca suntem cine stie ce frustrate).

    Pe scurt,este de fapt dificil de explicat. O fi vreun mecanism de compensare al faptului ca ei au fost ținuți din scurt. Este și un parvenitism. Nu știu. Știu ca ma lasa perplexă de fiecare data când micii mei elevi se dau cu greu convinși sa îmi cedeze un pic de loc la masa la care se lăfăie precum împărații și la acre încercam sa facem lecții. Eu profesor, ei elevi. Ca e și de la sine înțeles ca ditamai omul vine la ei ca sa facă lecții pe care un elev mediocru de altadata nu ar fi avut nicio problema sa și le facă între un Șotron și un elastic.

  4. Dupa mine, esenta problemei apropos de lipsa de educatie cu care ne confruntam la nivel national este doar o consecinta a unui ceva mult mai adanc si care impacteaza multe domenii la nivel de societate si pana la nivel de individ, anume lipsa de respect. Cei-care-educa, fie ei parinti sau educatori profesionisti sau trecatori de pe strada, cu care interactioneaza copiii acestia, de fapt nu-i respecta ca oameni – mult probabil pentru ca ei insisi nu au fost respectati – iar, pe cale de consecinta, copiii care nu stiu cum e sa fie respectati nu-i vor respecta la randul lor.
    Lipsa de respect fata de copii se manifesta in enorm de multe feluri:
    – in familie cel mai des copiii nu au libertate de opinie, de decizie sau de actiune, pornind de la faptul ca nu sunt intrebati ce-ar manca, ce-ar imbraca, unde s-ar plimba, cu cine ar vrea sau nu sa isi petreaca timpul samd. Toate deciziile sunt luate de adultul care-i are in grija, adica de parinte fiindca bunica sau bona sunt percepute atat de catre parinti (cat si de catre copii, pe cale de consecinta) ca niste slugi. Sunt simpli executanti, supusi, pe care cei care i-au “angajat” ii trateaza fara nici un pic de respect. In consecinta nici copiii “angajatorilor” nu ii respecta, iar ei, abuzati, nu riposteaza, isi duc crucea cu stoicism validandu-se prin martiriul pe care-l traiesc si gasind sens in aportul pe care-l au la formarea celui mic.
    – la scoala cel mai frecvent copiii traiesc in conditii in care un adult n-ar sta 6 ore, in fiecare zi: fara sapun si hartie igienica la toaleta, pe niste scaune deseori incomode, fara acces la o cantina decenta unde sa manance un pranz echilibrat. Asta este tot o crasa lipsa de respect, dar din partea statului de data asta.
    – tot la scoala sunt invatati ca timpul si efortul lor nu conteaza – vezi pentru exemplificare recenta evaluare nationala unde cand sa dea examenul la limba moderna in luna mai a aparut un ordin de ministru care-l muta in iunie, dar la care s-a renuntat dupa o zi, iar dupa contestatii au fost situatii in care copiii cu nota peste sapte au ajuns sa obtina o nota in jur de 5…e problema lor? Nu, e problema corectorilor, a celor care au facut baremele…ei au invatat, s-au dus la scoala unde au mancat 8 ani sandwich de-acasa, au baut apa tot de-acasa, au trait relativ fara parintii lor, crescuti de niste bunici tristi si resemnati, s-au prezentat la examen…..de ce s-ar purta frumos cu oamenii care ii supun la asemenea tratamente?
    Da, poate ca nu ofera locul in autobuz si par nesimtiti si aroganti, nu-si duc ghiozdanul si nu comunica, dar toate astea sunt doar consecinte ale unui “vreau sa fac eu….” retezat la vremea respectiva cu un “esti prea mic!” sau ale unui “parerea mea e ca….” oprit cu “tu sa taci!”
    Sunt mama de doua adolescente si psihoterapeut, nu vorbesc din carti.
    Problema cea mai mare a copiilor de azi nu sunt parintii nostri, nici ei, suntem noi, cei activi, cei puternici, cei care muncim si n-avem timp de ei, cei care incercam sa-i dresam fiindca nu stim sa-i aducam si, care cand constatam ca nu se lasa dresati, ca inauntrul lor se revolta si ne penalizeaza, ii etichetam ca prost-crescuti tocmai fiindca suntem incapabili sa vedem ca lipsa lor de respect este doar consecinta lipsei noastre de respect pentru ei.

  5. Sunt incurajati sa stea jos fiindca in felul asta pot fi tinuti mai usor sub observatie. La fel, le tin adultii ghiozdanele pentru ca n-au incredere ca si le pot pazi si purta. In opinia mea genul asta de comportament este o expresie a comoditatii adultului, e mai simplu pentru el, nu conteaza ca-si face rau – pe termen mediu si lung – lui insusi, dar mai ales copilului.

  6. @Andreea :

    Am citit cu multă atenție. După mine, aveți perfectă dreptate. Dacă am pus întrebarea “Ce facem cu acești copii?” în titlu, nu înseamnă că aș crede că ei au vina. Problema e la părinți și după mine.

  7. @alex7s Nu poate fi vorba de pierdere de timp . Mereu mi-am dorit sa citesc despre barbati in dantele arta vaffanculista sau domni Goe . Allez Simo !

  8. Acum 18 ani eram insarcinata.
    Am mers la serviciu pana aproape sa nasc. Cu autobuzul. Zilnic in picioare. Aveam o burta uriasa, vizibila prin haine in luna mai, zic. Cum la vremea aia nu ne uitam cu totii in telefoane, ne uitam cu toti pe geam, imediat ce urcam in autobuz. Si mergeam destule statii.

    Cam cine sa educe copiii generatiei asta? Adultii care acum 18 ani nu ofereau locul unei femei insarcinate??? N-ma avut ocazia sa mai vad, dar sunt convinsa ca si acum lucrurile stau la fel….

  9. placuta suedeza. M- am saturat de pisicologi ca care stiu ei. Dar cand sotia gravida a fost lovita de un agitat de 11 ani care venea de la fotbal

  10. Nu știu dacă să stea sau nu copilul pe scaun în locul părinților e problema, nu știu ce sa zic exact despre ce e bine sau nu. Doar îmi spun părerea. Problema e nu cine sta, cum vine vorba, pe măgar cine sau cine pe lângă el. Problema e atitudinea părintelui, educația copilului și toate alte aspecte. Nu cred ca reacția oamenilor de lângă în acel moment de a ceda un loc, a da un sfat sau a comenta sunt o soluție. Pur și simplu la nivel unitar și național, părinții au nevoie de o reeducare despre cum sa educe un copil care sa ajungă un adult responsabil și un adult care va reacționa cu diplomație și care se va integra și își va respecta oamenii cu care intra în contact. Poate nu luau locul cuiva copiii din generația dumneavoastră, poate că nici din generația mea, dar încă exista și copii și adulți cu probleme comportamentale și sunt un deranj în cel mai bun caz sau o problema în cel mai rău pentru o societate care s-ar dori educata și cu o stare de normalitate.

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 173) July 12, 2019

    […] Ce-i de făcut cu acești copii? […]