in literatură, Recomandări, roman

Speranță pentru speranță, de Leonida Neamțu

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email
“Cândva demult știam să zbor, dovadă n-am, însă-mi aduc aminte…”

L

“Speranță pentru speranță” este continuarea celor întâmplate în “Speranță pentru Marele Vis”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dintr-un aerodrom românesc șase oameni au furat un avion, încearcând să fugă cu el spre o insulă nordică. Erau doi germani și patru români la bord, plus un câine.

După prăbușirea avionului, dintre ei supraviețuiesc doar doi, Sergiu Ceclan și Silviu Balamela. Cei doi dezertori sunt urmăriți de contraspionajul german, de poliția română, de un colonel SS, de câțiva jandarmi, de doi maiori, un căpitan, un locotenent și un plutonier, de un fals bucătar și de un detectiv particular, deghizat în popă.

Nu ai cum să te plictisești citind o astfel de carte. Stilistic, este interesantă trecerea de la romanul de aventuri, plin de dramatism, la cel detectivistic-noir, dospind de umor, în stilul San Antonio, care va exploda în cel de-al treilea volum al trilogiei, “La Goulue dansează cu Chocolat”. Descrierile personajelor sunt, mai ales, mortale.

“Îl spionă, neclintit ca un păianjen, pe omul de la centru cum traversează intersecția cu pas egal și sobru. Dar iute, tot ca un păianjen ce atacă prada, se repezi la birou și apăsă pe o altă sonerie. Imediat se ivi o namilă pentru care cadrul ușii părea nițel cam strâmt. Individul avea ochi mici, labe imense și purta pantofi de lac numărul 46 – ce ar mai fi de adăugat la portretul său? – mai nimic.”

“Aceasta era o femeie cu figura ovală și blajină care venea să le împartă injecții întăritoare. Întăritoare, ca să facem figură onorabilă în fața plutonului de execuție, comentase unul din cei doi, poate că Balamela. Comentariu care era tot atâta de aproape de adevăr ca fila 179 de fila 180 a acestui roman.”

“Această doamnă purta un taior sobru, însă excelent croit, care-i sublinia statura, ca și trupul, tot excelent croit. Purta coc, părul avea culoarea Mării Nordului cu o secundă înainte de izbucnirea furtunii …”

“Era, Clementi, mai suplu decât o panteră în noapte printre lianele junglei, era, în același timp, calm, purta o cămașă albă, cravată gri, haină gri pepit, însă haina atârna pe spătarul scaunului – lui nu părea că-i pasă de aerul rece care pătrundea prin fereastră, direct în spatele său. Un lănțișor fin curgea vertical de la reverul hainei până la buzunar. O cută subțire îi curgea la mijlocul frunții, orizontal, iar alta, scurtă, adâncă, pica în jos până la rădăcina nasului. Poseda și niște ochi cenușii, bătând către albastru, și o privire care nici măcar nu era disprețuitoare. Nu era nicicum.”

Romanul “Speranță pentru speranță” de Leonida Neamțu este reeditat de Editura Publisol.

Dacă ți-a plăcut, distribuie! :)
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.