Cărți de carantină. Aventură și contraaventură

Aventură și contraaventură

Doi aventurieri – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează. Continue reading

Cărțile copilăriei mele

Ale voastre care sunt?

După ce am regăsit ieri un articol în care abordam tangențial subiectul acesta, aș vrea să vă spun ceva mai multe despre romanele mele favorite din copilărie.

aventura-si-contraaventura11. Aventură și contraaventură, Leonida Neamțu (1966). Doi circari – un acrobat fără o ureche și un iluzionist ce refuza să vorbească, însoțit de o uriașă cobră – fug dintr-un circ aflat la capătul lumii, cu gând să se întoarcă în România. Pe drum, cunosc o galerie de personaje interesante – un marinar ce-și căuta inamicul de-o viață spre o dreaptă socoteală, un hoț amator, un cartograf pierdut pe o insulă, un actor celebru care fugise de la Hollywood, un detectiv particular care-l urmărea pe Hitler etc. -, adoptă o suită de animale, trec prin naufragii, incendii, urmăriri, evadează și iar sunt prinși și iar evadează.

Ceea ce vă povestesc sună copilărește, dar stilul în care e scris romanul e total deosebit de orice altceva am citit vreodată. E o combinație năucitoare de Llosa și San-Antonio, de Allan Poe și Swift. Singurul loc unde am găsit o asemenea învecinare între tragic și hilar este – nu glumesc deloc – în serialul „Twin Peaks” al lui David Lynch.  Continue reading

Unde e copilăria?

copil-joc

Nu ştim, când suntem copii, care cărţi ne construiesc. Căpătăm acest privilegiu mult mai târziu, adică prea târziu. În ceea ce mă priveşte, îi datorez lui Leonida Neamţu atât „aventura”, cât şi „contraaventura”, iar doamnei Monica Pillat acceptarea ca matelot pe „Corabia timpului”. Cu „Cireşarii” am descoperit peşteri şi castele, alături de „Băieţii din Strada Pal” am purtat durerosul război pentru un maidan.

Imaginaţia e vântul care umflă pânzele copilăriei, iar când acesta nu suflă, aventura minţii moare. Cartea dă viaţă, tocmai pentru că întrupează prin imaginaţie. Ecranul doar redă: e o tavă pe care toate sunt aşezate de-a gata. Generaţia mea a descoperit jocurile pe calculator ca pe un bonus, după ce organizase expediţii prin pivniţe şi poduri, după ce purtase nenumărate bătălii cu bulgări, invizoace sau cornete. Am speriat cartierul cu detunătura de carbid sau am aruncat pietre plate spre a cuceri dealuri de hârtiuţe colorate (chiar, mai sunt „surprize” în pachetele de gumă?, mai sunt surprize pe undeva?).  Continue reading

… marşuri …

„În spatele lui Salamanca se rânduiseră câteva gânduri care-l urmau, făcând salturi mici. Un gând semăna perfect cu o maimuţă. Nu dintre cele mai arătoase, dacă am admite că există şi maimuţe prezentabile. Alt gând semăna cu un ied şi mergea în dreapta maimuţei, poate ceva-ceva în spatele ei. Avea corniţele abia mijite, nici nu putea să înţepe cu ele, şi picioarele, de la genunchi în jos, negre. În urma iedului venea un gând sub formă de leu, iar în urma leului, alt gând, ca o gorilă. Gorila asta avea un par şi la fiecare trei paşi îl otânjea pe leu chiar în moalele capului. Nu lipseau din cortegiul gândurilor un lup, o panteră şi altele nedefinite ca formă, ca nişte mingi de ceaţă, ce se rostogoleau pe urmele lui Salamanca … În spate de tot venea un gând izolat. Era ca o luminiţă ce plutea pe deasupra pământului, aprinzându-se şi stingându-se. Ca un far …”.

…………….

„Prin piaţă trecu un detaşament de mutilaţi, care purta o pancartă neagră: „Al doilea război mondial. Pe când al treilea?”. În primele rânduri mergeau cei ce suferiseră pierderi neînsemnate, o mână, un picior, nasul, jumătate de falcă, fleacuri dintr-astea. Urmau cei fără mâini sau fără picioare, sau şi fără mâini şi fără picioare … pe urmă cei cărora le fusese retezat capul; îşi duceau craniile în palmă, sau subsoară, după chef, norocoşii care reuşiseră să-l regăsească. Alţii nu duceau nimic; venea la rând un lung convoi de cărucioare ale celor care pierduseră jumătate de trup, ori chiar trei sferturi; vedeau câte un sfert de om, mânându-şi căruciorul singur, în caz că din acel sfert făceau parte şi mâinile; în caz contrar cărucioarele erau împinse de schilozi mai norocoşi, cărora le lipsea numai capul sau vreo mână; procesiunea era încheiată de cei decimaţi total, cei care fuseseră adunaţi din tranşee cu linguriţa; aceştia nu se vedeau, n-avea ce să se vadă, totuşi se aflau şi ei acolo, negreşit”.

Fragmente din romanul „Aventură şi contraaventură”, de Leonida Neamţu, apărut la Editura Tineretului, în 1966.