in Gazeta Sporturilor, Rubricand

Meciul detaliilor anatomice

Buricul, sânul şi fesa se înfruntă la TV într-o partidă pe viaţă şi pe moarte.

Se întâmplă de parcă, asemenea meşterului Manole, televiziunile de sport ar fi descoperit că o astfel de structură nu rezistă având doar ingrediente obişnuite – fotbal, tenis, handbal, box etc. – şi că e musai să zideşti acolo o femeie într-o stare avansată de dezbrăcare, pe care camera s-o parcurgă „pân-la costişoare, pân-la ţâţişoare, pân-la buzişoare, pân-la ochişori”.

Detaşamentele de nuri sunt armele disperării, bomba atomică (sau anatomică) aruncată atunci când vrei să câştigi rapid şi cu orice preţ o luptă. Audienţa ta nu este cea pe care o doreşti? Dezechipezi nişte fete şi le arunci pe micul ecran sub formă de „bombe sexy”. Problema e însă că şi concurenţa deţine arme neconvenţionale: ca urmare, va contraataca tot printr-o lansare de burice, fese şi sâni, grupate sub o altă denumire. Trebuie doar să găseşti un liant de calitate îndoielnică: la gsptv, avem stopul pe piept, la sport.ro fundul, şi mă întreb cât va mai dura această timiditate a televiziunilor de sport de a nu se referi la alte părţi anatomice şi cât timp vor mai păstra peticul din faţă al costumelor de baie, deocamdată ţinta prim-planurilor obsesive din promo-uri.

Totul vine într-o perioadă în care www.gsp.ro şi www.prosport.ro se curăţaseră de „zone erogene”, cu excepţia trimiterilor către site-urile de trust. Iată, pe www.gsp.ro poţi să citeşti nu doar declaraţii ale patronilor, ci şi anchete sau reportaje interesante. Şi chiar mă pregăteam să semnalez că www.prosport.ro are o înfăţişare nouă şi un layout mult mai frumos şi uşor de parcurs, cînd am notat apariţia unei noi competiţii, de fapt una veche de când lumea: „Liga bună”. Nu ne rămâne decât să sperăm că teritoriile îşi vor păstra graniţele bine definite, pentru că nu am vrea să-i vedem pe CTP, Banciu sau Mironică înecându-se printre bikini, ca în „Baywatch”, şi să le extragem textele cu privirea dintre părţile moi ale salvatoarelor de trafic şi de audienţă.

Revenind la televiziune, cel mai deranjant lucru nu este folosirea armelor nepermise, ci încălcarea de graniţe şi mixarea categoriilor. Prin închegarea în pelteaua cu mingi de fotbal, porţi, sâni şi pulpe, atât sportul, cât şi erotismul sunt sărăcite şi deposedate de sens. Să ne gândim, de pildă, la emisiunile meteo, unde s-au încercat fel şi fel de reţete: de la fete despuiate pînă la prezentatori trăsniţi, la care apoi s-a renunţat. De ce? S-a constatat că, de fapt, pe telespectator nu îl interesau textele glumeţe sau nurii domnişoarelor, ci – deşi poate părea incredibil – cum va fi vremea în zilele următoare.

Retorica justificatoare se sprijină în general pe următoarele aserţiuni: 1. Bărbaţilor le place fotbalul, 2. Bărbaţilor le plac femeile frumoase şi  dezbrăcate, ceea ce ar implica 3. Bărbaţii vor să vadă femei frumoase şi dezbrăcate la emisiunile de sport. Schemă care, evident, nu funcţionează, pentru că, de exemplu: 1. Îmi place muştarul, 2. Îmi place dulceaţa de mure, însă de-aici nu trebuie să deduceţi că 3. Îmi place să mănânc muştar cu dulceaţă de mure.

Dacă eşti o televiziune de sport, nu-l aşezi pe Mitea în studio împresurat de fete în costume de baie, obţinând ceva ce a amintit vizual de scena discuţiei lui King Louie cu Mowgli din desenul animat „Cărţile Junglei”. Dacă eşti o televiziune de sport, nu lansezi un concurs „Ţară, ţară, vrem fundaşe”, cu îndemnul „Pune-ţi fundul la bătaie!”, aşadar trimite câteva poze cu dosul prietenei tale şi noi îl vom premia, iar zile în şir imaginile cu poponeţe „sportive” să stea printre comentarii pline de porcării.

Dezbrăcând până la capăt chestiunea, rămâne ideea că a recurge la imaginea unui trup feminin dezgolit pentru atingerea scopurilor denotă impotenţă din punct de vedere profesional. Altfel spus, e presă făcută în primul rând cu fundul.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

79 Comments

  1. Poate o sa citeasca articolul acesta si cei care se ocupa de aparitia acestor porcarii in ziare.In plus,pentru pornografie exista site-uri specializate.

  2. Dap, din pacate ai dreptate in ultima fraza. sunt cateva editorale de citit dar in proportie de 75% (parerea mea), ziarele de sport sunt facute spre a atrage cititorii cu orice pret, dupa aceea tot cei scriu la aceleasi ziare spun ca fotbalul nu se mai joaca de placere ci numai cu gandul la bani, aceiasi ziaristi plini de ipocrizie nu-si mai dau seama ca de fapt si ei se cam „prostitueaza” si dau dovada de lipsa de demnitate.

  3. :)) mda,bravo,ai dreptate!

    asteptam momentul cand,pt a atinge un alt public tinta,gsp va aduce in studio travestiti si homosexuali.n-or fi ei asa masculini de fire dar fotbalul tot le-o placea…apoi,cine stie ce emisiuni sportive de 2 bani au aia pe Marte?eu zic sa-l aducem pe E.T. imbracat cu tricoul stelei,sortul lui dinamo si jambiere de la rapid.daca tot nu sunt stadioanele pline,poate il umplu martienii!!

  4. @ AG again :D

    Cred ca ti-ai aruncat un ochi pe gsp.ro astazi, daca nu ai dat prea mare atentie continutului iti spun ca sunt foarte putine stiri din sport. Cel mai mult este scris despre „scandalul” dintre Becali si Iacov si cote de pariuri. Oare asta as vrea sa citesc pe site-ul gazetei ???

  5. Vali
    Ca sa echilibram proportia, iau eu apararea „diavolului gesepist” :)
    E si un reportaj cu fotbalul rural, un interviu interesant cu Grigoras, cateva editoriale interesante, avanronici la LC.
    Nu vreau sa preiau retorica lui Tolontan, de a evidentia doar aceste articole, insa cred ca trebuie sa privim lucrurile global.

  6. Pe gsptv tocmai sunt promo-uri la Liga Sexy si la ceva cu stop pe piept. Alaturi de „Tara, tara, vrem fundase” de la sport.ro, acestea sunt lucrurile la care ma refeream in primul rand, nu la presa scrisa.

  7. AG

    :)) voiam sa evidentiez(intr-un mod cretin si incoprehensibil se pare) faptul ca televiziunile ar face orice pt audienta.may have gone over board a little bit… :D my bad

  8. De cand asteptam un astfel de articol. Foarte pertinenta observatia cu saracirea ambelor campuri de atractie: sportul si erotismul. De parca daca as vrea sa vad o femeie dezbracata pe gazeta m-as arunca!

    A, si mai e una. Daca dai un ochi gazetei la servici, undeva unde oamenii nu stiu romaneste, nimeni nu te crede ca e ziar de sport :D

    In locul idiotenilor cu femei goale as vrea sa vad/citesc despre sportul de acum 10-20-30 ani (gen espn classic), ar fi subiecte garla.
    ozzy faina

  9. am inceput sa numar si am ajuns la urmatorul rezultat : 6 articole despre pariuri; 17 despre Steaua; 4 (patru) despre Dinamo; 2 despre rapid; 1 despre C.L.(fara cele care te indeamna la pariat)si mai sunt 1 despre Craiova 3 sau 4 reclame ale trustului (mysport,campionate, etc.). A ajuns gsp-ul sa faca audienta doar cu scandaluri(Becali vs Iacov) si reclame ?(pe alea nu le-am mai numarat).Iar dacavorbim de globalitate hai sa mai scoatem din reclame si mai scriem si de sportca se intampla multe pe lumea asta si nu trebuie sa spun eu asta ca o sti si tu prea bine iar pentru a citi sport trebuie sa deschid mundo deportivo, the sun, gazzetta dello sport s.a. pentru ca acolo gasesc mult mai multe.

  10. @ AG

    Ai dreptate, apreciez ce au facut cei 2 ziaristi ai Gazetei anchetand ce s-a intamplat cu Marian Cozma. Tot respectul pentru efortul lor. Pentru ziaristi ca ei, Tolo, AG, Ioanitoaia, Vochin si multi altii cumpar gazeta dar sa nu ne laudam cu lucrurile normale(cum ii place sa spuna lui Ioanitoaia)

  11. exista 10 mii de surse de informare de orice fel,chiar si sportiv,acum daca internetul aduce informatia mult peste TV atunci cei din urma trebuie sa recupereze si sa compenseze cumva si au distras atentia spre altceva decat stirea propriu zisa,oricum e un subiect complex si incomplet
    AG
    ai cumva post pentru meciul de diseara?
    You’ll never walk aloooooooone!!!!! :D

  12. Pt AG
    Bravo AG-ule! Excelent, dar cu scuzele de rigoare, Vali are dreptate. In GSP nu poti citi decat rareori si altceva decat despre fotbal. Asta crezi ca se poate numi ziar de sport?! Ca si cealalta caricatura de ziar, PROSP. Cu toata stima de rigoare pentru domnii Topescu, Tolontan si toti ceilalti. Astea sunt ziare de fotbal, nu de sport.Chiar crezi ca nu s-ar mai citi cele doua ziare daca ar fi intr-adevar de sport? Eu unul nu le mai citesc demult tocmai din acest motiv. Sper ca nu te superi. De gustibus non disputandum!

  13. Eu cred ca cele 2 ziare vor sa atraga un anumit public. Se gandesc la copiii de varsta 13 -14 ani sau poate si mai tineri. Una e sa-ti gaseasca parintii o revista playboy sub perna si altfel esti privit cand ai gsp-ul sub perna. Si inca ceva: femeile nu stiu sa faca un stop pe piept. Eu inca nu am vazut niciuna care sa poata face asa ceva. De obicei cautand sanii cu ochii nu mai vezi mingea.

  14. nico
    Confunzi termenii. Gazeta (si cred ca si Prosport, pe care nu-l cumpar in format print) nu mai are poze cu dame nude nici pe site, nici in print, de ceva vreme. S-au mutat la televizor.

  15. Vali
    „Hai sa mai scoatem din reclame ca sa dam sport?”. Glumesti, nu?
    Pai, daca orice publicatie mai scoate din reclame pe criza asta, va trebui sa renunte la niste angajati si o sa citesti numai de fotbal.

  16. @ AG

    Chill, chill man, sunt constient ca din reclame traiesc dar mie mi se pare ca se exagereaza cu reclamele. NU, NU VREAU SA CITESC DOAR DESPRE FOTBAL !!!

  17. Dpdv economic gsp si prosport presupun ca sunt profitabile.Sustinute puternic de niste retardati care dau bani sau clickuri(care tot bani inseamna) ca sa vada cururi si tate.Banii astia permit unor jurnalisti de valoare sa-si publice articolele.Risca cineva sa piarda niste bani, sau poate afacerea, doar ca sa iasa pe piata cu un continut ‘curat’?

  18. Vali
    Crede-ma, in perioada asta e greu sa se exagereze cu reclamele, si vorbesc de orice publicatie sau post TV.
    Altfel sunt relaxat, stai linistit. Ma pregatesc de Liga Campionilor, ca Borcea :D

  19. Goe
    Repet acelasi lucru. Acceseaza site-urile gsp si prosport si vei observa ca, in afara, eventual, a zonelor pentru promovarea altor site-uri din trust, nu sunt poze cu „cururi si tate”.
    Hai sa nu vorbim vorbe.

  20. AG

    Ai specificat clar in articol ca e vorba de televiziune. Doar eu pot face confuzia. Ar trebui sa rosesc dar mai bine rad :)

  21. oki…mea culpa. nu am observat disparitia diviziei sexy si a altor rubrici de genul asta pt ca intru mai rar pe site si/sau nu sunt f atent la ele.
    Off topic si curiozitate: de cand politica asta? e o intelegere intre siteuri sa nu mai publice asa ceva?

  22. un Batranel, fost colonel, citea un ziar (sport). o doamna priveste lung la maya desnuda. desi omul citea despre un meci, rusinat intoarce ziarul… dar alta goliciune…Ziarul era deja rasucit, impachetat si omul jura ca nu va mai citi yiarul in masina! la TV mai deranjante decat goliciunile sunt prezentarile vulgare. (exemplul dat si de Dumneavoastra cu fundasele dar si multe altele, as mentiona doar campania de anul trecut pentru Sf, Valentin). felicitari pentru tot ce scrieti.

  23. bravoooooo…poate cu astfel de articole se mai desteapta si romanul si mai invata sa selecteze informatia pe care o absoarbe de la tv sau din presa…felicitari inca o data pentru articol!!!!

  24. Bravo Adrian.Un articol excelent,ca de obicei.Ai pus degetul pe rana.Am citit de curind un ghid turistic despre Romania,in care se preveneau turistii exact despre ceea ce ai scris tu,suntem o tara plina de fete goale pe toate canalele tv si pe toate copertile revistelor si prima pagina a tuturor ziarelor.Cred ca trebuie sa facem o diferentiere de calitate,cumva,si e f greu cind toti au aceleasi stil de a cauta audienta si tirajul.
    Bravo ptr articolele tale,Sunt un mare fan.Felicitari si sotiei tale.

  25. Intr-adevar, e o porcarie ca in ziarele de sport se gasesc poze cu femei goale si nu poti sa citesti multe articole despre sport. Noi vrem despre sport sa citim in ambele ziare, nu sa vedem tate, cururi si sani dezgoliti. Referitor la reclame, sa nu uitam un lucru: ele nu trebuie sa,,sufoce”, prin numarul lor, continutul unui ziar, deci nici al unuia de sport. In plus, datorita faptului ca pe internet reclama a luat-o demult inainte in fata celeia tiparite prin ziare, e clar ca atat GSP-ul ,cat si Prosportul vor trebui sa-si,,mute” publicitatea, din ziarul tiparit(format print), in ziarul electronic(de pe net). Insa acolo profesionalismul ,,jurnalistilor” de la ambele ziare este unul aproape egal cu ZERO, adica la pamant!

  26. malasuerte
    Tu ce scuza ai ca nu ai mai dat pe aici? :)
    Ce scuza sa am? Cand citesc articolul in care e specificat clar ca e vorba de tv?

  27. AG din pacate Vali are dreptate in proportie de 95%..din pacate.
    Apropo, cati crezi ca s-au uitat la CE de atletism duminica si cati
    la duminica in familie?

  28. Tot eu. Propun sa faci un sondaj test: daca se par cunoscute nume ca;
    becali, ciumac, sexy brileanca sau Carl Lewis, Ben Jhonson sau Maricica Puica
    (sper ca am scris bine).

  29. Cum se face atunci ca cea mai bine vanduta publicatie sportiva din lume este Sports Illustrated – swimsuit edition? :)

  30. Ai dreptate, la fel gandesc si eu. Totusi femeile goale de pe gsp ma derajau mai putin decat comentariile „explicative ” atasate imaginilor ,apoteoza a stupizeniei…totusi decat sa vad titluri antena 3 gen” soc ! desfrau la 12 ani” prefer sa fiu asaltat de femei goale chiar si cand vreau sa aud cand cum si cat au dat cu piciorul in minge niste tipi .Am si eu o intrebare . Ipocrizia este infisa postului la antena 3 ? Mi se pare de prost gust imaginea asta – puritanul imbracat in sac blestemand dezmatul si poftele trupului din spatele unei tarabe pe care vinde poze cu femei goale si colporteaza barfa mahalalei ……

  31. Degeaba. Ceea ce scrie in acest articol nu e deloc etic profesional. Autorul se ia de un site/ziar concurent pentru un kk de concurs desi la GSP am vazut aceeasi strategie penibila intr-o reclama care indemna nu la funduri ec la sani care suna ceva de genul „Stop pe piept”.

    Ceea ce face autorul aici se cheama ipocrizie. Nu tin sa apar concurenta pentru ca ei au dat startul la porcarii de data asta dar amintiti-va si cum arata situl GSP acu cativa ani cand era roz si plin de poponete si balcoane.

  32. Presa asta este facuta nu cu fundul (sacului) ci cu curul :)
    Ti-e teama sa folosesti cuvinte romanesti care descriu o stare de fapt ?

  33. caesar… din cate mi-am dat seama din articol, s-a referit si la gsp si la sport.ro, si sincer ii dau dreptate… rotunjimile sunt pentru un moment, sportul pentru alt moment… cand le amesteci nu e bine

  34. Respect Adrian, pentru poziția singulară pe care o ai în presa românească. De astfel de lideri și formatori de opinie am avea nevoie în presa sportivă și în presa românească în general.

  35. Laur, poate ai dreptate, dar știai că Sports Illustrated are alte 50+ ediții pe an (sunt abonat) în care nu apare nici măcar un sân dezgolit sau vreo aluzie la ceva care nu are legătură cu sportul?
    Postând respectiva informație i-ai dat de fapt dreptate lui Adrian, pentru că Sports Illustrated nu amestecă sportul cu fundașele. O dată pe an scoate o ediție în costum de baie, care poate fi cumpărată de consumatorii de gen, fără a-i obliga pe consumatorii de sport pur să o înghită la pachet, săptămână de săptămână. Iar dacă există consumatori de sport care apreciază și fundașele, cu atât mai bine, vor avea și ediția în costum de baie.
    Căci respectiva ediție e inclusă în abonament, dar cu două luni înainte de apariție primești un formular prin care ai posibilitatea ca explicit să renunți la ea dacă ești pudic, ai nevastă rea sau copii mici și nu dorești să îți fie livrată.

  36. „poor yorrick: A, si mai e una. Daca dai un ochi gazetei la servici, undeva unde oamenii nu stiu romaneste, nimeni nu te crede ca e ziar de sport :D”

    M-am confruntat cu aceeași problemă, gsp se poate lăuda că mi-a crescut eficiența muncii ;)

  37. Sa nu uitam de campania Mihaelei Radulescu. Din lipsa de imaginatie, s-a dezbracat in chilotei. Este cam acelasi lucru. Cat despr epublicatiile de sport, este tot mai putin continut editorial de calitate in ele. Pana si reportajul din Silistea Gumesti este realizat pentru a face campanie colectieid e carti pe care o va scoate Jurnalul incepand de saptamana viitoare.

  38. Felicitari Adriane! Se pare ca tu chiar ai ceva de spus si o faci bine!
    Daca as fi sefu’ al’ mare de la GSP as lasa doar un singur editorial: al tau.
    Restul sunt cam varza; iti trebuie ceva timp sa gasesti unul bun, fie ca e Tolontan, Vochin sau alti ziaristi acoperiti de premii care sa le justifice competenta.
    Nu e nici un atac aici. Fiecare trebuie sa-si castige painea (sau cozonacu’ :) )
    Vorba cuiva care a trait „o vreme” in inchisorrile comuniste: „Eu inteleg ca temnicierii erau platiti sa ma chinuie si sa ma bata. Asa isi castigau si ei paiinea. Ceea ce nu inteleg insa este de ce puneau atata sarg in asta.”

    Strict la articol, eu chiar nu inteleg ce face comisia aia ce controleaza calitatea audio-vizualului (scuze. nu-i mai retin numele!)
    Dar de fapt ce sa mai mir!
    Audienta facuta pe circ, pe durere, pe goliciuni sau pe „vedete” tip batausi, parasute sau nebuni (numai actele le mai lipsesc!)
    „Pentru ca publicul asta vrea” spunea Tolontan. Si probabil ca are dreptate. Numai ca ma-ntorc la ce spunea „puscariasul”: de ce cu atata sarg?

  39. E absolut corect ce spui, dar era frumos sa inchei reamintind si de concursul „Ia-le pe piept” (sau ceva pe acolo) de la GSPTV. Sau nu da voie conducerea trustului?
    Sunt si eu ziarist si te intreb ceva: stii cum i se spune lui Radu Naum in PROTV? Raspund tot eu: Xeroxul stricat! Te intrebi oare de ce?

  40. Buna seara.
    Io
    E ciudat ca ai devenit ziarist fara sa poti sau sa ai rabdarea sa citesti.
    La gsptv m-am referit de doua ori – o data punctual, a doua oara prin exemplul cu Mitea in studio, inconjurat de domnisoarele de la „Liga sexy” – si acelasi numar de exemple l-am dat si vizavi de sport.ro

  41. Killer Monster
    Desi ai pus iconul zambaret, am sa-ti raspund serios. Nu inteleg de ce alegi variante limita. E ca in cazul in care cineva scrie ca Steaua joaca prost, apoi se trage concluzia: „Aha, deci tii cu Dinamo!”.

  42. Mie frica doar de un lucru:daca ziarele de sport aduc in prim plan tot felul de tipe dezbracate sa nu aibe loc si reversul:sa accesez un site porno si sa vad fotbal

  43. Ca bine le mai zici neicushorule !…mi-a placut in mod deosebit finalul…..Se vede-vreau sa cred-la tine,influenta benefica a cititorilor tai,cu care esti in permanenta si de calitate-legatura.
    Sa fii iubit !

  44. Adrian, esti tare ca de obicei…mie personal imi place foarte mult cum scrii..:P…insa nu e cam riscanta opinia ta, avand in vedere ca scrii pt Gazeta Sporturilor??

  45. de ce vrei sa vezi numai ce te astepti sa vezi :)? sport.ro este promovat ca un program pentru barbati. nu te-am vazut protestind la adresa wrestlingului sau a emisiunii fear factor, care nici ele nu se incadreaza in tiparul obisnuit de „canal de sport”. apoi, cind n-ai 30 de milioane de euro ca sa iei fotbal, dai si tu ce ai, la ce pret iti permiti. si ce-i mai revoltator, sa le ceri romanilor sa se aboneze unde vrei tu si la ce bani vrei tu sau sa le arati ce poti, fie si fundase?

  46. anunturi google (la AG, of course): „marirea sanilor rapid” & „chirurgie estetica”… ce poate fi mai frumos decat sa te revolti impotriva goanei dupa rating mancandu-ti pita pe banii luati din reclame la tzatze, buci, jijei si basei? ce poa’ sa-ti umezeasca mai tare ochisorii dati peste cap decat sa sustii un presedinte care-ti p***uie mogulu dela care-ti primesti fluturasul cu „cocosei”? ce poate fi mai satisfacator pentru un bon vivant premiat cu herder decat sa scrii prezent pe condica verificata de sustinatorul inamicului public no. 1 al celui pe care l-ai consiliat? cum poti sa dormi noaptea fara sa stii ca lucreaza pentru tine cel pe care-l acuzai ca a devalizat juma de tara? mai poate gaina, oare, naste pui vii, fara subventie de la crescent?
    presa romana de rahat. dar nu orice rahat, ci rahat pe bat, ca suntem verticali…

  47. Adriane, spune-mi putin, cum caracterizezi tu un ziar asa zis de sport, cand pe prima pagina din 20 de articole 18 sunt cu si despre „presedintii” de club, normal oierul smintit e nr unu la articole zilnice??? Si nu ma refer doar la prosport. Chiar si GSP-ul o ia pe urma acelui ziar. Voi (exceptie tu , Tolo si poate Vochin) chiar credeti ca pe noi ne intereseaza ce declara niste analfabeti gen Turcu sau becaliotii? Voi chiar credeti ca pe noi ne intereseaza scandalurile aste intre acesti presedinti fara scoala si ani de acasa??? Voi in loc sa faceti lobby (loby?) pt. ca justitia sa-i condamne pentru coruptie, mita, meciuri trucate, voi le faceti si mai multa publicitate, postand zilnic zeci de articole cu ei, articole care sincer unul, mie imi provoaca sila, greata si o nestavilita senzatie de voma si dezgust…

  48. chestiunea cu „vrem fundase” de la sport.ro e chiar gretoasa. ce-mi jigneste insa inteligenta (atata cat o am…) e promo-ul ala cu VIRGULA intre predicat si complementul direct: „fotbal ca noi, n-are nimeni”.

  49. noi nu avem presa sportiva, ceea ce se cheama presa sportiva trateaza aproape exclusiv doar doua subiecte: fotbal si mondenitati.
    de fapt mondenitati si fotbal, pentru ca declaratiile idioate ale patronilor si partizanatele fatise ale unor presupusi comentatori exclud fenomenul fotbal din discutie facandu-l doar pretext.

    Vrei sa afli ceva despre etapa de handbal masculin? mai bine intrebi prietenii decat sa cauti prin cotloanele prafuite ale ziarelor.
    Se mai joaca baschet in Romania? cred ca da, am vazut acum vreo luna ca niste baschetbalisti americani erau cu sarici la o stana.
    La tenis cunoastem in detaliu scandalul de la federatie, dar cronici de turnee mai rar. eventual doar despre starurile ce joaca finala.
    despre sporturile atletice nu cred ca mai are rost sa mai comentez, noroc ca mai sunt olimpiade odata la 4 ani.

    Felicitari pentru articol, este foarte bun si la obiect.
    pacat ca nu il va lua in seama nimeni dintre cei ce pot schimba ceva.
    Presa de bantustan va continua pe aceeasi linie.
    Si e normal, s-au adunat atat de multi idioti si partizani incat o schimbare spre normalitate si profesionalism ar echivala cu a-si semna propria trecere in somaj.

  50. ana
    Daca mai esti pe aici, raspunde-le tu, te rog, lui brazvan si bozo in chestiunile cu virgula si cu saricile baschetbalistilor americani, ambele aparute pe un canal promovat ca fiind „unul pentru barbati”.
    Ce fel de barbati?

  51. Adi, banuiesc raspunsul pe care il ceri Anei pentru noi.
    Stiu ca suntem liberi sa manuim telecomanda, sa nu mai citim anumite ziare.
    In teorie suntem liberi sa alegem, in practica nu ai ce alege, suntem liberi sa refuzam doar.
    Numai ca e destul de greu sa refuzi tot, omul flamand mananca ce nimereste si cam asta e cazul nostru.
    Presa ne ofera informatie cu pipeta si ne forteaza astfel sa mancam si balotii de paie putrede.

    Eu am renuntat din diverse motive la presa romaneasca, o mai studiez pe internet, am pretentia ca nu sunt usor manipulabil.
    Dar nu toata lumea poate alege, nu toata lumea are taria sa renunte la tot.
    Presa este formator de opinie de masa si rezultatele tabloidizarii ei se vad acum in societatea romaneasca.
    Cam de asta vorbeam mai sus si de asta ma bucuram ca ai scris asa frumusete de articol. :)