Spectacol trist
de Elena Georgescu
În prezent, formula de compromis pentru actorul român nu mai e oda pentru Ceauşescu, ci înrolarea într-o telenovelă. Şi aceasta încă nu e căderea cea mai deplină, ci rolurile din reclame acceptate cu seninătate, de pildă să-l vezi pe Florin Piersic muşcând din tortul care acoperă capul unei fetişcane ce are un sfert din vârsta maestrului.
E ca şi cum Tudor Gheorghe, pentru o sumă frumuşică, s-ar apuca de cântat manele, însă tocmai aici e diferenţa, că unii rămân ei înşişi, iar alţii aleg să coboare mult. Şi exact formula manelei e folosită, parfum scump turnat spre acoperirea izului şi sclipici ce trebuie să ia ochii, pentru că, în ciuda numelor mari de pe generic, a decorurilor costisitoare şi a locurilor de filmare plasate în diferite ţări, dedesubt nu se află mai nimic.
Nuanţele jocului actoricesc sunt înlocuite de tuşe groase, ce nu e doborât de jocul fals al vedetelor amatoare e năruit de scenarişti, prin dialoguri fade, pline de glumiţe obscene sau răsuflate.
Mai trist este că, odată intraţi în colivie, în urma semnării contractelor de exclusivitate, actorii parcă nici nu-şi mai aparţin. Solicitaţi să dea interviuri în legătură cu aceste roluri, majoritatea oferă numărul responsabilului de relaţii cu presa al trustului producător. E posibil astfel, ca în curând un PR manager să susţină monologul lui Hamlet, ţinându-şi în palmă conştiinţa de artist ca obiect de butaforie: „A fi sau a nu fi actor, aceasta-i întrebarea …”.
Omul şi masca
de Adrian Georgescu
E cinic să judecăm astfel când se fac maxim zece filme româneşti pe an, iar salariul oferit de un teatru unui actor nu prea trece de 1.000 RON. E ca şi cum i-am cere unui avocat să accepte numai cazurile în care ştie că dreptatea e de partea clientului său ori pe cele în care ar trebui să pledeze pro bono.
În artă, nu poţi opera cu categorii valorice, spunând că o telenovelă este mai proastă decât un documentar, iar o manea reprezintă mai puţin decât un lied. De fapt, sunt pur şi simplu altceva. Actorul e o mască umană, o interfaţă între două lumi, în raport cu personajul său este ca un lichid ce trebuie să ia forma vasului. În acest domeniu, performanţa nu are legătură nici cu calitatea umană a personajului, nici cu genul producţiei. Un bun actor nu e cel ce întruchipează doar prinţi, eroi pozitivi şi pictori bântuiţi, ci acela care poate interpreta orice.
Reconversia lui profesională e cvasiimposibilă. Aflat întotdeauna la dispoziţia publicului, dacă acesta dispare, dispare şi el. Actorul, care-l poate întrupa pe ecran şi pe spoitor, şi pe bancher, nu are nicio şansă să devină spoitor sau bancher în viaţa de zi cu zi. Poate fi doar actor.
Astfel, dacă vă deranjează, de pildă, prezenţa domnului Marin Moraru în „Inimă de ţigancă”, „Regina” şi „Aniela”, îl puteţi vedea la Teatrul Naţional, în mai multe piese. Câţi însă dintre membrii „acuzării” aleg ultima variantă?
‘neata! cam ca de obicei,”dreptatea”e impartita. totusi,aria de multumire a publicului trebuie sa fie cit mai vasta.problema e ca un procent infim din nr. de telespectatori se regaseste in salile de spectacol.chestie de comoditate si de gust.ordinea nu e neaparat aceasta.
mă raliez celei de-a doua opinii. fiecare e liber să-și urmeze crezul artistic sau să acționeze conform altor rațiuni, fără a fi judecat de alții. nu văd nicio diferență calitativă între un actor ce joacă în telenovele și un salariat – unul din mulți alții – ce sa cantonează într-o muncă ce nu-i place, doar pentru bani și siguranță.
Desi sunt de acord cu AG («Un bun actor nu e cel ce întruchipează doar prinţi, eroi pozitivi şi pictori bântuiţi, ci acela care poate interpreta orice.»), nu pot sa nu ma-ntreb cum îsi permite Tudor Gheorghe, sau Olga Tudorache sau, sau… sa nu cedeze… ;)
Adrian, iti dau dreptate. Nu este un compromis sä joci oriunde, dacä o faci BINE. Iar reclamele cu actori cunoscuti fac multä pläcere mai ales acelora care, plecati din tarä isi reväd artistii preferati din adolescentzä si tinerete. Sunt extrem de putine filmele retro care se dau pe Cultural si unde-i poti revedea. E ca o reintâlnire cu viata ta, cu tineretea, cu tara… In schimb existä enorm de multe emisiunile vulgare cu fite despuiate si INTELIGENTÄ BLONDINÄ…Normal cä NUMELE MARI de la Hollywood nu vor apare in reclame de niciun fel, DAR, se poate oare compara contextul? Leonardo di Capio a donat zilele astea un milion de dolari pt. Haiti. De ce? Pt. cä AVEA … si-si fäcea stfel si mai mare popularitate. Cä telenovelele noastre sunt EXTREM DE PROASTE, asta este cu totul si cu totul altä poveste. Le ridicä tocmai jocul acestor actori, pe care doresti sä-i revezi, acceptând subiectele, desfäsurarea nelogicä si mai ales vulgaritatea. Si alte aspecte de lipsä crasä de documentare. In Aniela, Loredana a cântat o melodie de Ion Vasilescu… actiunea petrecându-se la sfârsitul sec. XIX. Deci… cu cca 90 de ani inaintea nasterii compozitorului… Dar asta nu ar fi cel mai grav ci VULGARITATEA. Asupra calitätii acestor telenovele ar trebui sä se intervinä, in fond radio si TV este principalul mijloc de educatie si räspândire a culturii in masmedia. Iar nivelul emisiunilor celor mai multe posturi – private este la nivelul GROPII lui Eugen Barbu. Cu asta se cresc viitoarele generatii…. Din päcate…DAR ca sä obligi un actor MARE sä träiascä in mizerie deoarece salariu si mai ales pensiile sunt MODICE este o rusine pt. cei care stabilesc acest lucru. Intâmplätor am fost colegi de redactie la Radio cu Lucica Popescu Moraru si stiu cu câti lei s-a pensionat Marin Moraru… Si ca el sunt toti ceilalti. Evident cä Tudor Gheorghe nu va face niciodatä reclame. El face parte dintre fericitii care vor fi intotdeauna cäutati si aplaudati, deoarece a stiut de la bun inceput sä se adreseze SUFLETULUI românului, punând tot sufletul in cântecul säu. DAR, din pleiada solistilor de muzicä usoarä a anilor 60 câti nu sunt la limita subzistentei, câti au norocul ästa? deoarece ARIA le-a asigurat pensii modice iar vârsta si publicul nou, nu-i mai face sä fie cäutati? Mult mai deranjant este aparitia cu obstinatie a numerosilor ACTORI POLITICI cu interminabilele lor butaforii caragielesti, care nu fac reclamä de alimente pentru sume modeste, ci ISI fac reclamä pt. ca obtinä POSTURI GRASE prin care strâng averi. La nici o televiziune sträinä politicienii nu sunt atât de sufocanti prezenti pe ecrane. Aici este Nodul Gordian … Pärintii aveau o vorbä: „vin ai nostri, pleacä-ai nostri”. Sau Marele Visätor: „Alte mästi, aceeasi piesä, Alte guri, aceeasi gamä, Amägit atât de-adese. Nu spera si nu ai teamä”…
Cred ca ii judecăm prea mult pe actori. În general, cred că judecăm prea mult pe oricine. Dacă actorii aleg să meargă şi pe acest drum, este alegerea lor.
Totuşi filme româneşti se mai fac, însă parcă subiectele nu sunt făcute şi pentru ei, ci pentru o generaţie mai tânără, ceea ce este foarte ciudat având în vedere că în SUA de exemplu unele filem se fac special pentru marii (şi bătrânii, din păcate) actori.
Normal că poţi alege să nu te uiţi la o telenovelă şi să îl vezi pe un mare actor pe scena teatrului, dar ce te faci atunci când în provincie marii actori joacă 90% din spectacole în Bucureşti şi vin foarte rar în provincie?
Şi nu cred că preţul biletelor este problema, pentru că atunci când vin sălile sunt pline şi arhipline chiar dacă un bilet costă 50-70 lei.
Este probabil o strategie greşită de marketing care se concentrează mult prea mult pe Bucureşti. Şi culmea e că tot de la Bucureşti vine şi îngrijorarea: românului nu-i mai place cultura. Trist
UPDATE
Normal că poţi alege să nu te uiţi la o telenovelă şi să îl vezi pe un mare actor pe scena teatrului, dar ce te faci atunci când marii actori joacă 90% din spectacole în Bucureşti şi vin foarte rar în provincie?
Da, asa este: se fac mult prea putine filme romanesti si teatrele platesc indecent de putin. Un actor trebuie sa isi cistige existenta , intr-un fel sau altul. Dar nu trebuie sa ne prefacem ca totul e OK, pentru ca nu e. Si nu ii vad pe marii actori ca pe niste salariati care fac o munca ce nu le place pentru mai multi bani, ci mai degraba ca pe niste specialisti ultracalificati si experimentati care sint fortati sa mearga din usa in usa ca sa-ti vinda cine stie ce nimicuri. Asa cum spune Elena Georgescu, e un spectacol trist.
buna ziua
la multi ani,Elena pe acest an !!!
un subiect foarte trist dar adevarat ,aveti dreptate amandoi ,numai ca la adrian ,are un avantaj mai mult ,pt ca un actor trebuie sa accepte ori ce oferta daca este capabil ,aseara am revazut un film romanesc pe B1 ,mi-a facut mare placere sa-i revad pe actori ,problema e ca nu mai sunt fonduri bani pt filme romanesti :(
1. deci vă uitaţi la telenovele. v-am prins :D
2. în general snt de părere că nu e bine să judecăm oamenii, pentru că nu sntem în locul lor.
3. nu cred că e vorba de a juca prinţi sau bancheri, ci de a juca în filme bune sau proaste. chiar şi aşa, e treaba lor, toate marile staruri mai dau şi rateuri cu alegerea filmelor. multe rateuri. dar dacă aşa le iese banu’, dacă asta vrea publicul, să fie iubiţi. snt convins că unii o văd şi ca „provocare artistică”.
înţeleg însă că joacă prost – asta e o problemă. speranţa mea era că prezenţa actorilor buni va ridica nivelul telenovelelor. ziceţi că nu e aşa – păcat. dar mai ştii, poate se va întâmpla. poate când vor fi cooptaţi şi scenarişti buni de teatru, de exemplu.
si mie mi-a ramasun gust amar de cand l-am vazut pe florin piersic in reclama la un tabloid,florin piersic fiind o persoana pe care o stimez foarte mult,de aceea sunt de acord cu elena.nu cred totusi ca situatia lor e asa tragica.ultimele dati cand am fost la teatru salile erau arhipline sau chiar nu am gasit bilete(teatrele din bucuresti) deci nu e vorba neaparat de numarul de filme care se fac intr-un an.sincer o vad ca un fel de prostitutie coborarea unor mari actori la nivelul telenovelelor,dar sunt constient si ca este foarte usor sa analizam din exterior,detasati, problema aceasta cand poate ca si noi facem o gramada de compromisuri profesionale care nu ne sunt asa evidente ca ale altora doar din cauza subiectivismului.
Adrian
si tu poti fi contrazis:
Sa spunem ca la TN se joaca „Inima de tigan” si la TV ruleaza „Take,Ianke si Cadir”. Cati aleg varianta spectacolului de la TN?
Nu crezi ca oamenii sunt doar mult mai comozi, poate si saraci, decat atenti la subiect in sine?
unul din cazurile in care dreptatea este 50-50. nu sunt un adept al genului telenovelistic, am picat insa pe programul de revelion al protv-ului si ce am vazut m-a ingrozit. dar daca asa cere poporu’…
– continuare –
nu cumva si audio-vizualul ar trebui sa fie mai atent la ce vinde?
Toata lumea spune ca asta se vinde. De acord, asta insa pentru ca asa a fost publicul educat: in presa, in scoala si chiar in familie.
Profesorii vor salarii mari. De acord. Insa pentru ce? Pentru faptul ca au distrus cateva generatii?
Actorii vor salarii mari. Insa si ei au facut la fel?
Parintii vor si ei bani. Si pentru bani au trebuit sa munceasca mai mult, lasand educatia copiilor in slujba scolii. Care scoala?
Si vin cu un exemplu:
Sa spunem ca pentru a forma o anumita atitudine din punctul asta de vedere este bine ca elevii unei clase sa mearga insotiti de un cadru didactic la un spectacol. Iar aici exista 2 variante:
1. Elevii merg cu profa de romana, pe care n-o au deloc la suflet, dar care este indreptatita s-o faca pentru ca e materia ei.
2. elevii merg cu profesorul de tehnologie, care desi n-are nici in clin, nici in mineca cu dramaturgia, are „lipici” la copii, iar acestia il iubesc pur si simplu.
Crezi ca mai e cazul sa spun in care din cele 2 cazuri efectul obtinut va fi unul pozitiv?
Nu, insa profesorii din Ro nu pricep ca interactiunea lor cu elevii e mult mai importanta decat lectia pe care si-o fac cu constiinciozitate.
BTW, uite asta ar putea fi o tema noua: „Lectie sau comunicare?”
Oho, de cand asteptam sa reluati rubrica asta!
Daca tot ati abordat o astfel de tema, reiau invitatia adresata mai demult cititorilor acestiu blog, de a merge macar la:
1. TNB – pentru „Regina Mama” – cu un regal al Olgai Tudorache alaturi de recent telenovelistul Marius Bodochi (care mai are interpretari de exceptie in „Iubiri interzise” si „Sonata pentru saxofon si Eva” -, „Inima de caine” (cu inegalabilii Marius Manole, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu si Florina Cercel), „Neintelegerea” (Mariana Mihut, Irina Movila etc. plus muzica Adei Milea)
2. Teatrul Mic – pentru „Portretul Doamnei T”, „Colonia Ingerilor” (cu un alt sitcomist de exceptie, Cristian Iacob) si „Cum gandeste Amy” (cu o Valeria Seciu de o minunatie rara)
3.Bulandra-Izvor – pentru „Oblomov” (cu Mihai Constantin intr-o simfonie a lenei interpretata magistral), „Sorry”, „Crima si pedeapsa”, „Unchiul Vanea”, „Scaunele” si „Moartea unui comis voiajor”.
P.S. Mie imi place reclama cu licitatia de medicamente :) si roaba de documente pt. RCA :) :) :) (actor Sorin Tofan, unul din autorii scenariului serialului politist „Baieti buni” si pe care l-am vazut in „Baal” la T. Mic si in „Vanzatorii de Haloimes” la Evreiesc)
Buna ziua tuturor
Actorul este subiectul acestei dezbateri pentru ca este vizibil.
La fel de bine se poate dezbate decizia unui cantaret de a participa sau nu la un spectacol / nunta / botez etc.
Mai general, suntem toti (nu cred ca exista exceptii) pusi in fata unei decizii care poate declansa un compromis.
Compromisul cu propria scara de valori.
Judecata personala si implicit compromisul personal pot fi mai departe subiectul dezbaterii altora.
Vreau sa cred ca decizia fiecaruia se supune auto-cenzurii constiintei. Ca ceilalti sa poata emite o parere (nu judecata!) ar trebui sa dispuna de toate informatiile care stau la baza deciziei celui analizat.
Nu cred ca se intampla asta de prea multe ori.
Sigur, sper (si imi doresc) ca fiecare sa aiba sansa de a nu accepta compromisuri.
Setul de valori de referinta al fiecaruia este, insa, o alta disuctie.
Multumesc,
George
Buna ziua, domnule Georgescu,
Parerea cuiva pe care cu delicatete l-ati informat ca „sunteti departe (nu geografic)”: in articolul dvs. comun, nu prea se spune „de ce”. Ori se spune: „asa cere publicul”; asta echivaleaza cu „copiii trebuie hraniti cu dulciuri, fiindca asta cer”! Nu vi se pare potrivita comparatia ? Asta fiindca in „democratie” (aveti ocazia sa aflati si un motiv pentru ghilimele!) „publicul” nu pare sa exceleze in educatie/cultura/etc. Si asta nu de ieri, de azi; 20 ani au trecut deja, a mai oferit cineva, pe undeva, inca 20 ? Nici nu ar fi nevoie: e suficient sa privim la una din democratiile model – aflate la cateva decenii distanta – ca sa ne vedem viitorul.
Si ca sa nu ma citez doar pe mine:
„When a reporter at the SAG Awards on Saturday suggested Bullock stands a good chance at winning her first Oscar, the actress „shushed” him mid-sentence and would not allow him to finish his question.
She also said that at one point, just considering herself an actress was difficult.
„I realized being an actor was something that I never owned up to, in a weird way,” Bullock said.
„I would be a hostess or a waitress or a house restorer before I considered myself an actor, because I never thought I was good enough,” she said.
But Bullock said she recently took a couple of years away from acting, and learned how to say „no” to mediocre roles, and that she also met her husband, motorcycle maker Jesse James, during that time.”
Gasiti aici articolul:
http://www.reuters.com/article/idUSTRE60N0GF20100124
Multumesc.
cand nivelul de trai te apasa, cred ca e destul de greu sa nu cobori putin, problema e mereu pana unde …
Ce constat e ca a cam disparut un gen , pana si din vocabular parca, Teatru TV
„În artă, nu poţi opera cu categorii valorice, spunând că o telenovelă este mai proastă decât un documentar, iar o manea reprezintă mai puţin decât un lied”
serios?adica tu chiar crezi asta?eu cred ca ai zis-o doar asa de dragul de a te contrazice…
George
cand am adus vorba despre auto-cenzura pe acest blog, lumea in loc sa gandeasca la esenta celor spuse mi-a sarit imediat la beregata :)
Asa ca trebuie sa dai detalii daca vrei sa fii inteles.
Si ca sa existe auto-cenzura e nevoie de ani buni de educatie in spate si chiar bun-simt.
durden
well spotted :)
Meseria de actor este una dificila si plina de riscuri materiale. Intotdeauna asa a fost si asa va fi mereu.
Doar la „Fabrica de vise Hollywood” ea poate fi banoasa pentru o elita actoriceasca preferata la un moment dat.
La romani actoria a fost o meserie buna pentru ca publicul era unul avizat, preturile biletelor nu erau exclusiviste iar dorinta de distractie era uriasa. Mai mult… in timpul comunismului scena era unul dintre putinele locuri unde „soparlele”” (Vorba raposatului Toma Caragiu) erau „suportate”” de catre Regim.
Astazi apetenta pentru spectacolul teatral a scazut si datorita ofertei tv. In plus… gradul de educatie culturala se afla unde stim cu totii ca se gaseste.
In consecinta… comentariile sunt de prisos.
mala:
N-a disparut, sau mai bine zis a disparut doar pe jumatate, in sensul ca exista acum inregistrari facute de TVR Cultural chiar din sala de spectacol. Numai ca sunt difuzate dupa 11 noaptea (si in reluare dupa 1 noaptea), sa nu le poata vedea si omul care a doua zi merge la serviciu. Martea e ziua de teatru tv. E drept ca piesele sunt cam aceleasi, dar eu am revazut cu drag multe dintre ele. Uite, marti, pe 26, avem „Poiana Boilor”, idupa „Cerere in casatorie” si „Ursul” de Cehov, in regia lui Malaele:
http://www.youtube.com/watch?v=9dSVRJb2qdk
marti, ora 23.20, iar reluarea miercuri de la ora 1.10
Buna ziua voastra.
si Malaele la Motoare:
http://www.youtube.com/watch?v=PD6gL2rJOlE&feature=related
George
In cazul de fata (aici ma refer la articolele de fata), nu vizibilitatea actorului il transforma in subiect.
Pentru toate celelalte meserii enumerate de dvs., va dau dreptate, mai ales in ceea ce priveste autocenzura si compromisul. Dupa parerea mea, cazul actorului e insa diferit si am explicat de ce: esenta meseriei sale e tocmai sa intruchipeze. In acest plan, intre a-l juca pe State de Romania si a-l juca pe hotul banuit din „Faleze de nisip” nu e nicio diferenta.
durden
Poti sa-mi oferi un singur argument in sprijinul ideii ca „Wish you were here” a grupului Pink Floyd e superioara manelei „Of, viata mea!”?
mag
Ce-ti mai plac teatrul si filmele! :D
E.T.
De acord cu dvs. in ceea ce priveste exemplul cu copiii si cu dulciurile, cu exceptia exemplului cu actorii. Eu insumi am scris de cateva ori despre „tendintele de obezitate” ale publicului hranit cu junk-food cultural.
Asa cum am spus mai sus, actorul constituie insa o exceptie.
E dreptul fiecaruia sa-si aleaga haina pe care o vrea, in functie de criteriile pe care le valorizeaza. Haina, evident, este personajul pe care actorul alege sa-l interpreteze.
La Sandra Bullock, intr-adevar, progresul este remarcabil.
Se pare ca in spatele oricarei femei de succes se afla un barbat de valoare :)
AG
Da,pot.Si anume ca „Wish you were here” a fost scrisa de Roger Waters si nu de unul care are numele format dintr-un adjectiv substantivizat(Frumosu,Valorusu sau mai stiu eu cum).De asemenea diferenta intre IQ-ul acestor persoane tinde spre infinit(cel cu IQ-ul mai mic incearca sa recupereze prin cantitati mari de aur purtat).Alt argument este ca melodia,la fel ca si albumul in general de altfel,sunt scrise in memoria unui monstru sacru al muzicii,Syd Barrett si nu in cinstea/ciuda tovarasilor de pahar/dusmanilor.
Gandeste-te ca si Mozart si Sorinel Copilul de Aur erau in domeniul muzical la varsta de 14 ani,numai ca Mozart a compus prima piesa de pian la 5 ani…
AG:
Da, m-am scos, teatrul si fimlele imbina toate artele :)
Doua constatari: Gheorghe Visu e imposibil de urmarit in alte roluri decat la cinema sau pe scena.
Iar “Wish you were here”, la 35 de ani e abia in floarea varstei, pe cand maneaua aia risca deja o moarte infantila.
durden
Scuze, dar nu mi-ai spus de ce e superioara piesa WYWH, ci mi-ai oferit cateva informatii legate de aceasta. Nu tocmai complete, daca e sa fiu cartitor, de vreme ce tema obsedanta a piesei, acele 4 note la chitara, ii apartine lui Gilmour, care, intr-o zi, se juca la instrument, iar Waters, care tocmai isi facuse niste oua la tigaie … :D .
Nu inteleg relevanta IQ-ului in aceasta poveste. Nici a aurului la gat legat ori la falanga adaugat.
durden:
Nici macar Salieri n-a scapat de uitare, desi nu era chiar un nimeni :)
Plus ca „Amadeus” a câştigat 40 de premii (printre care 8 Oscaruri, 3 Globuri si 4 BAFTA) si a primit 53 de nominalizari :) . Desi pt. Tom Hulce rolul lui Mozart i-a adus sfarsitul carierei. Nu s-a putut depasi pe sine, ca Downey Jr.
AG:
WYWH e universala, o stia pana si mama :)
AG
ideea era urmatoarea.ceea ce au facut Pink Floyd,Mozart etc n-o sa mai poate face vreun muritor vreodata.Ceea ce fac manelistii,pot sa fac si eu dupa ce am baut o damigeana de tuica.Nu pot respecta asa ceva si pe asa cineva.Nu pot!Nu-mi permite intelectul!Daca tu nu vrei sa recunosti pt ca iti place sa te contrazici,n-ai decat.E dreptul tau.Dar in momentul in care ai adus manelele la statutul de arta totul s-a terminat.E clar ca discutia nu mai are sens…
Cred ca exista niveluri in arta, dupa cum exista niveluri in orice altceva. Manelele sunt arta, dar pe un nivel inferior care, asa cum e normal, e si mai dens poplat. Caci aerul inaltimilor e mai mereu rarefiat.
Adriane, ai perfecta dreptate, dar totusi, marii nostri actori au refuzat sa joace in acele filme, zise telenovele. Exemple? Stefan Iordache, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, si lista e mult mai mare… Banii si gloria si le-au luat din alta parte, nu s-au injosit filmand cu alde Zavoranu, Pepe, Viziru, Luciu si mai stiu eu cati alti fitosi si tatoase… Scuze, totul trece prin stomac, dar mandria ta , ca actor, cu multe ore petrecute pe bancile facultatii, unde e??? N-as vrea sa intru in polemica, dar arta e arta, iar auditul e audit. Basta!
AG, normal ca nu iti poate oferi un argument in favoarea ideii ca „Wish You Were Here” e superioara. Nu exista criterii de apreciere concrete, matematice, cind vine vorba de arta, inclusiv muzica. Actul artistic si in special efectul asupra audientei generat de actul artistic sint doua lucruri extrem de subiective. Cit priveste discutia privind calitatea telenovelelor in raport cu piesele de teatru, cred ca e un subiect irelevant. Ceea ce sugereaza Elena Georgescu e ca marii actori sint fortati de conditiile economice sa accepte aceste roluri pe care , altfel , le considera degradante, pe cind Adrian Georgescu crede ca aceste roluri nu fac decit sa completeze lista cu personajele interpretate de-a lungul carierei de catre acesti actori. Daca exista vreun simbure de contradictie intre cele doua articole, eu aici il vad.
eu sunt de acord cu amandoi pentru ca eu cred ca vreti sa spuneti de fapt amindoi acelasi lucru: e nevoie si de o reforma a sistemului de valori, a propagandei culturale in cazul de fata.
adica spun ca nu exista management care sa vanda la valoarea corecta actorii pe care ii avem si atunci ei ajung sa se prostitueze, iar locurile lor de munca(teatrele) sunt organizate dupa acelasi sistem de acum 20(citeste 40) de ani cand incercau o alta forma de subzistenta.
trebuie azi un alt fel de teatru mai aproape de public nu in cladirile alea ponosite(moral) de vremuri si care sa ajunga si in provincie cum se plangeau si altii.
am convingerea ca aceiasi oameni care platesc bilet la mispiranda ar alege sa dea bani la tache ianke si cadar plecat in turneu cu marin moraru prin tara.
for those about to rock…
am bucuria sa iti raspund la itrebarea cu wywh(sunt convins ca stii raspunsul, dar pt deliciul discutiei… ): asa cum spuneai exista o tema -cele patru note obsedante – dezvoltata de niste muzicieni intr-o suita de armonii care sa iti impresioneze memoria auditiva astfel incat sa rezoneze cu o varietate foarte mare de categorii sociale si de varsta. cealalta incantatie ca nu po sa ii spun piesa nu are ca reper nimic muzical – chiarsunt curios daca exista cineva care poate sa isi aduca aminte „melodia” -ci cateva cuvinte repetate obsedant de o categorie sociala care nu isi poate controla destinul si prefera sa se lamenteze cu referire la conditia ei . este mai usor sa te plngi in continuu si sa ceri ajutor chiar daca de cele mai multe ori raspunsul este in puterea ta.
rezulta ca discutam despre diferenta intre un sentiment si frica, intre muzica si foame.
ca sa fiu si mai plastic este diferenta intre biserica si adidasi.
ma bucur ca nu m-ai pus la incercare cu o piesa din slayer…
Nu cred ca e corect sa vorbim de nivel inferior/superior in arta ci mai degraba de cat de accesibil e un act de creatie. Avem poezia lui Alecsandri si poezia lui Ion Barbu, de exemplu. Amandoua sunt poezii doar ca nivelul Alecsandri e mult mai accesibil unui public larg decat e Ion Barbu. In muzica e la fel, in film e la fel, in sculptura e la fel, in fine, in orice activitate supervizata de o muza e identic. Si maneaua aia e muzica, trist nu e ca exista manele, e oarecum inevitabil, ci ca multi nu au plamadeala de a trece mai departe, la Pink Floyd, Mozart sau Lake of Tears, ultimii fiind preferati de-ai mei. Daca e s-o luam prin prisma piramidei lui Maslow o sa vedem ca suntem ca popor prea ocupati cu satisfacerea nevoilor primare ca sa putem pune accent pe ceea ce e mai sus de ele.
AG:
„În artă, nu poţi opera cu categorii valorice, spunând că o telenovelă este mai proastă decât un documentar, iar o manea reprezintă mai puţin decât un lied. ”
Wow!!! Relativism extrem in teoria artei.
Si mai ziceai ca nu esti postmodern! Hai sa ramanem seriosi un piculet macar, dincolo de placerea confruntarii.
Timpul coane, timpul. Maneaua are termen de garantie foarte limitat. In plus sunt si alte argumente de natura pur estetica: versurile din Wish you were here parca suna mai bine decat cele produse de marele poet Salam si mai sunt si altele care tin de originalitate versus Ersatz and dispersie across cultures and languages versus tribalism si inchidere in mahala.
E drept ca in estetica judecatile de gust sunt suverane, dar chiar asa o confuzie premeditata a tuturor valorilor parca aduce a haos infertil.
In rest sunt perfect de acord cu tine. Foarte multi actori mari au jucat in tampenii comerciale si chiar in reclame la detergenti sau whatever. Nu vad cum scade asta dimensiunile talentului sau mostenirea culturala pe care un actor o lasa in urma sa.
Din partea mea sunt de condamnat o societate si o cultura care forteaza marii actori sa alega compromisul la o varsta in care singurul lucru pe care trebuie sa-l aleaga e tipul de rol pe care si-l doresc. De la arta pentru arta catre arta cu tendinta si in final s-a ajuns la pseudo-arta pentru banii de paine sau de intretinere. Just onother day in transition :(
100% de acord cu a doua opinie! Astfel, dacă vă deranjează, de pildă, prezenţa domnului Marin Moraru în „Inimă de ţigancă”, „Regina” şi „Aniela”, îl puteţi vedea la Teatrul Naţional, în mai multe piese. Câţi însă dintre membrii „acuzării” aleg ultima variantă?
AG:
And god damn it, you are right: exista o ipocrizie imensa a puristilor de serviciu care deplang declinul culturii dar nu cumpara o carte cu anii sau merg exclusiv la susanelele gratuite sponsorizate de fabricile de bere ieftina
Doc
Sa inteleg ca nu mai ai tricoul ala cu Sorinel Pustiu? :D
AG:
Fratie, am tatuaj cu The Golden Child pe umarul drept . E insa adevarat ca Azur este tatuat pe ventricolul stang…forever! :D
Doc
Vazusi Nine?
Doc
Apropos,am reusit sa vad si eu, dupa un an, 12 al lui Mihalkov. I-as fi dat premiul. Mai bun decat „Scafandrul si fluturele”, dupa mine.
totusi ” a fi actor ” este o meserie .
no job is too small to carry on the plate !
O mască rîde pînă dă în lacrimi şi cealaltă plînge pînă nu mai are…
Omul evită realitatea şi se ascunde sub masca fanteziei…
”Reality sucks”, why do you think so many people go to Disneyland, sau se uită la o ”tele novelă”.
Hai să dăm masca jos şi cred că mulţi din noi plîngem.
AG:
Vazui ieri doua filme bune, premiate anul trecut la Cannes:
– „No One Knows About Persian Cats“, in regia lui Bahman Ghobadi, unul dintre protagonisti – doi muzicieni iranieni croiti sa-si faca o trupa indie rock, infruntand cenzura si riscand inchisoarea. Filmul a fost turnat in secret, in doar 17 zile, iar autorii sunt, astazi, exilati. La inceput te umfla rasul la pataniile lor, dar pe urma iti cam ingheata, cand iti amintesti prin ce am trecut si noi. Interesanta mi s-a parut ideea instantaneelor din Teheran devenite clipuri pt. piesele trupelor din film. Mi-au amintit de Los Angelesul lui Doors din „LA Woman” filmat prin ’70. Desigur, pastrand proportiile.
– .„Samson et Delilah” (Australia), despre soarta a doi tineri aborigeni, este realizat chiar de un aborigen: Warwick Thorton. Filmul are scenariul si imaginea de nota 10.
Si astazi – o comedie superneagra, despre politicieni: “In The Loop”, r.Armando Iannucci, tot din 2009.
http://www.youtube.com/watch?v=dQrqMkCuHqA
mag
Multam de recomandari. Am vazut si eu In the Loop, a avut cateva pasaje OK, dar stagneaza uneori ca un autobuz prins in trafic.