Din mitologia fotbalului românesc lipseşte figura esenţială: omul normal.
O echipă care are nevoie de eroi sau de salvatori e una care câştigă doar în mod excepţional. La fel, de câte ori se foloseşte termenul „fosta glorie”, e semn că prezentul nu se poate ţine pe picioarele-i subţirele şi are nevoie de cârja bunicului.
La echipele mari nu există minuni, eroi şi salvatori. De pildă, când Liverpool a revenit după 0-3 la pauză în finala CL din 2005, câştigând trofeul, nu s-a vorbit despre aşa ceva. Noi, în schimb, ultima oară am avut o „minune” când o echipă românească s-a calificat în grupele Europa League, din care, evident, n-a mai ieşit. Şi cum noile miracole ale fotbalului nostru nu ţin trei zile, ci trei generaţii, peste vreo douăzeci de ani, când o „fostă glorie” va fi înscăunată, jucătorii vor întreba: „Dar cine este?”. „Cum, nu ştiţi? E legenda de la Dudelange”, li se va răspunde. „Şi ce-a făcut?”. „A bătut trei auturi în meciul cu F91 Dudelange, ultima oară când o echipă românească a ajuns în turul al XVII-lea preliminar din Europa League”.
Ce se întâmplă în fotbalul nostru seamănă a schimb de populaţii după război ori a fenomen migrator. Prezentat ca salvator al Stelei, „grupul Piţurcă” a devenit în câteva săptămâni lot de suspecţi în Ghencea. Acelaşi grup, la câteva sute de kilometri distanţă, e acum potenţial aducător de înălţare în clasament, după ce va face joncţiunea cu echipa revenită din bejenie de la Severin. În acelaşi timp, Unirea a devenit o fantomă rătăcitoare prin fotbalul românesc. Cam asta-i cu performanţa la noi. Ai senzaţia că e un blestem.
Avem o singură formaţie care continuă cursa în Europa League, după un meci jalnic. La Timişoara se fac echipe de parcă s-ar juca toci cu un pachet de cărţi din care lipsesc aşii. Când evoluează FC Vaslui, ai senzaţia că urmăreşti imagini din pauză, când rezervele se dezmorţesc pe teren. Dinamo, ca în fotbalul american, are nevoie de un antrenor special pentru apărare. Nu în ultimul rând, avem o reprezentativă întinerită cu un jucător de aproape 35 de ani, retras din naţională şi fără contract, ceea ce te face să te întrebi dacă nu cumva putea fi recuperat şi Ştefan Iovan. După „căpitanul de la Sevilla”, am fi avut şi un „salvator de la Minsk”.
Între atâtea făpuri mitice, lipseşte tocmai figura esenţială: omul normal. De pildă, un antrenor care să construiască o echipă cu mai puţini eroi şi salvatori potenţiali. Încă aşteptăm această minune.
Ce-mi place cand critici! :D
cRed ca lipseste si omul muncitor.
Deci inca mai exista campionat de fotbal in Romania.
nu credeam ca o sa iti zic asta .. esti tare bun da de data asta gresesti .. ROTARIU;
nu stiu cu ce se ocupa acum .. dar era omul normal fara de care nu se incepea steaua si am un respect enorm ptr el.
am o dilema: daca o echipa nu se califica mai departe din grupele UCL sau Europa League, spunem ca „a iesit din grupe” sau ca „nu a mai iesit din grupe”? :D
A existat un ”om normal”. Acum antreneaza in liga a doua rusa.
Asa cum mai spuneam cindva pe undeva, problema romanilor e ca ei sunt sefi dar se cred manageri. Bucsaru e exemplul perfect – inadmisibil sa falimentezi o asa echipa.
In afara de asta e si abordarea post-decembrista a sportului de performanta, in care daca la nastere ti s-a decis viitorul ca fiind fotbalistic, gata, totul s-a rezolvat. Un pic de fanfara, publicitate, un Becali, doi Becali si gata, esti fotbalist. Da Pacurar un gol frumos- gata, sa nu mai plece nu stiu unde, e prea bun. Peste o etapa nimeni nu va mai tine minte golul ala. In plus, golurile de exceptie arata slabiciuni ale echipei, ca sa intelegeti ce vreu sa spun, analizati golurile si jocul Germaniei- e strict si la obiect, fara floricele. N-au ei nevoie de goluri de exceptie.
Traim din amintiri, baza de selectie e subtire, iar calitatea pregatirii e submediocra. Va reamintesc ca in afara lui hagi si popescu nici un component al generatiei de „aur” n-a facut performanta. Ba, unuii dintre ei, s-au specializat in rupt picioare jucind la Fiorentina sau Oviedo. Mesajul e ca ne credem in sport (fotbal) mult mai buni de cit suntem sau am fost – sa nu uitam ca am obtinut doar o ‘stralucitoare” calificare in sferturi la Mondiale. Nu ne ramine decit sa asteptam, numai sa nu fie ca in ’44 cind asteptam sa vina americanii.
cristi p
de ce inadmisibil? Omul a investit, a cules roadele si a decis sa se opreasca :)
As spune om destept
Si mai e inca ceva. Despre omul normal-care lipseste. Nu stiu cum se face dar jumatate din echipele romanesti au ca obiectiv titlul. Daca cumva se intimpla o sincopa, antrenorul ifi face bagajele. Exigenti mai suntem cu altii, mai putin cu noi insine. Becalizarea fotbalului romanesc e aproape completa, Steaua va avea mai multi antrenori decit a avut vreodata jucatori. O minciuna rostita la nesfiirsit devine adevar. Becali e starea de normalitate in care traim. AG- sa mai publici cindva articolul ala bestial depre Becali, stii tu care.
@ malasuerte
Ai mai vazut undeva asa ceva? Macar daca spunea de la inceput ce vrea sa faca (profit rapid). Dar daca spunea, nici un jucator nu s-ar fi dus acolo, asa-i? ca unii jucatori sunt totusi oameni normali.
cristi
eu din ce stiu Bucsaru nu a declarat prea multe de-a lungul timpului. Nici ca se pregateste de UCL, nici ca vrea o echipa care sa castige cu 5-0 nici alte tampenii cu care ne-au obisnuit altii. Mi se pare om destept, in plus, nu jongleaza toata ziua cu sentimente, poate de-asta e pus acum la zid
Nu sunt bucuros ca Urziceni iese astfel din scena, dar pe de alta parte, ce sa faca, sa ajunga dator ca sa tina echipa de dragul nostru? A evaluat ca va pierde bani de acum incolo si si-a securizat contul :D.
Cand intri intr-o afacere esti destept daca stii cand sa iesi, iar fotbalul e o afacere
Cum se face ca sunt intotdeauna de acord cu mala? :lol:
Welcome to Hollywood or Romania!
What is your dream?
Keep on dreaming!
Eu nu-l condamn pe Bucsaru ci sistemul care a favorizat aparitia fotbalului de butic in Romania. Sistemul insa e facut tot de oameni, care de care mai „competenti” – insa in realitate departe de a fi normali.
Laurent Fignon, a Frenchman who twice won the Tour de France but was defeated by American rival Greg LeMond in perhaps the event’s greatest race, died Tuesday after a battle with cancer. He was 50.
De aici
http://www.google.com/hostednews/ap/article/ALeqM5jygQKPu86bvef-rmJ3y5aiOxmPfwD9HUHOL00
A scris si gsp.ro
http://www.gsp.ro/sporturi/ciclism/laurent-fignon-a-pierdut-lupta-cu-cancerul-204903.html
Jelena Jankovic (4) def. Simona Halep 6-4, 4-6, 7-5
Evolutie curajoasa a Simonei.
Ion Voinescu a fost chemat la lot in caz ca Lobont nu este in forma la antrenamentele lui AS Roma :-)
salut
da buna critica ,mai ales potronul de la timisoara m-a uimit prin declaratiile date
ce va luati de Contra?
Pai pe cine sa aduca la nationala?
Ca cei tineri care joaca ceva s-au accidentat!
Sa il convoace pe Piturca si pe Ilie Dumitrescu?
Astia ar face ceva daca intra si Hagi!
N-am inteles faza cu Contra. Omul chiar joaca binisor in ultima vreme. Mai sunt jucatori de nationala la 35 de ani si la altii. Van Nistelrooy, de exemplu revine si el la nationala.
lol
Great minds think alike :P
ce zicea kusturica ala, ca patriotismul e pozele cu jucatorii nationalei in dormitorul copilariei?…fuck him!…eu vineri tin cu albania. ‘demollari omoara militarii’ asta da scandare patriotica.
”Omul normal” în California, la ora actuală înseamnă: în clasa 4-atra, băiatul trebuie învăţat de educator(educatoare) cum să pună balonul pe castravete…normal este să ai doi prinţi( doi taţi, sau două mame)…normal este să fii homosexual şi căsătoria dintre doi bărbaţi să fie considerată egal cu căsnicia dintre un bărbat şi o femeie…normal este ca cel harnic să dea jumătate la cel care nu lucrează dar poate…
etc…Normal a devenit anormal, iar omul anormal a devenit NORMAL!
Vă doriţi un om normal?
Think about it…
Omul normal este o mitologie ca şi un antrenor bun, NORMAL şi cinstit!
Minuni nu se mai fac, eroi prea puţini( mulţi după război), salvatori…
numai dacă ai credinţă…”The incredible becomes credible if you believe”.
@ the kop,
you sound pissed-off…”fuck him!…”…
Better to be pissed-off then pissed-on.
A fi roman nu este o nationalitate, este o profesie! A spus-o cineva acum un secol si jumatate.
old school
in cazul asta ar trebui sa facem concedieri :D
@Simon Templar
Oare un dolar platit de Dvs in calitate de contribuabil este mai valoros decat dolarul platit de un homosexual?
(A simple Yes/No answer would be higly appreciated :P)
Deja incep sa ma satur de tampenia asta cu jucatorul Contra. Singura vina a omului e ca a fost convocat in urma accidentarilor, iar acum se trage in el din toate pozitiile. Daca era un jucator slab as mai fi zis sau daca aveam jumatate din echipa de varsta lui. Asa, e un singur om si nu incepe Nationala si nici nu se termina cu el. Omul a recunoscut ca e solutie de avarie, deci ce mai vreti?
azi de la 19.00 pe TVR 2 puteti urmari niste oameni normali la treaba
au mers cu autocarul in Croatia si au niste prime „nesimtite” pentru victorie :)
„toci cu un pachet de cărţi din care lipsesc aşii”
Nu-mi mai amintesc nicicum regulile de la toci si importanta asilor :)
Si eu doresc oameni normali (medii/mediocrii/aureas mediocritas) in Romania: doctori normali, invatatori si profesori normali, elevi normali, studenti normali, politicieni normali, antrenori normali, fotbalisti normali, ziaristi normali, comentatori sportivi normali, oameni de stiinta normali, filozofi normali, eseisti normali, romancieri normali, poeti normali, babe si mosi normali, s.a.. M-am saturat de generatii de aur, de olimpici de renume, de oameni de stiinta exceptionali, de politicieni inegalabili, de ziaristi unici, de recolte remarcabile, de poeti fara pereche, etc.
Salut.
l337
Pai, jos palaria pentru Contra. Problema nu e la el, ci 1. La fotbalul romanesc care nu e in stare sa scoata un fundas dreapta de 20-30 de ani selectionabil, 2. La selectioner.
Salutare tuturor.
Din seria „scrie tu ce vrei, ca tot noi punem titlul”
Azi in gsp: Geambaşu scrie acid despre un funcţionar cu crampoane: «Dorel la serviciu»!
Uite si articolul http://blogsport.gsp.ro/geambasu/2010/08/31/dorel-la-serviciu/
M-am gandit ca poate mi se pare mie, asa ca am venit aici sa cer opinia unora mai destepti decat mine.
Voi ce parere aveti?
Hai ca pana sa raspunda cineva mi-a raspuns chiar Cristi Geambasu :)
@cristi p
#
”Ai mai vazut undeva asa ceva? Macar daca spunea de la inceput ce vrea sa faca (profit rapid). Dar daca spunea, nici un jucator nu s-ar fi dus acolo, asa-i? ca unii jucatori sunt totusi oameni normali”.
#
sigur ai tu raspuns la asta.
AG
daca te califici,crezi ca mai conteaza varsta?
@lol,
YES!
@lol,
respect individul, dar nu tolerez faptul .Este ceva
personal si nu ar trebui sa se impuna public felul
sau preferinta sexuala/sex.
Cuvintul „Casnicie” este intre un barbat si o femeie.
Eu recomand sa fie lasat asa!
Daca homosexualii vor sa traiasca o viata impreuna,
bravo dar sa aleaga un alt cuvint.
Scuze ca am deviat de la subiect…
@ lol,
YES! Dolarul meu este la fel cu al celui homosexual!
Perceptia Dumneavoastra este ca eu nu sunt homosexual.
Realitatea este ca eu …
Hai sa nu ne grabim la condamnare…
Dudelange? Inseamna ca ceilalti au jucat cu Avennir Begen sau cu „galacticii” de la Jeunesse d’Esch!! :-)
Adnana
Eu nu sunt mai destept ca tine :)
domnilor, in momentul in care o persoana despre care se crede ca are ceva discernamant
vine si declara ca are antrenor pe 3 ani, ca dupa nici o luna sa starneasca
publicul si jucatorii impotriva antrenorului (evident, dl. porumboiu…) ORICE este posibil in fotbalul romanesc.
iar respectivul personaj devine chiar jalnic…
Simon Templar
Credeti ca educatia sexuala in scoli e daunatoare?
Mai bine preventie decat vindecare. Nu credeti?
@Simon Templar
Problema nu e cum se numeste relatia respectiva. Ci ca, pentru respectivul dolar, Dvs. primiti 75 de servicii din partea statului, in timp ce ei primesc, poate 45. Lucru care, mie unuia, nu mi se pare „normal”.
Cat despre castravete si balon, eu as fi preferat sa fiu invatat asta la 10 ani, decat sa fiu nevoit sa-nvat, la 14, acasa, avandu-ma pe mine insumi ca obiect de experiment, neavand habar daca ceea ce fac e bine sau nu.
Hhhh … castravete, Dorel, dolar, homosexuali … e o lume dinamica. E pur si muove.
buna seara
ce dezbateri interesante , :)
Am luat un screenshot :) la cateva minute dupa ce mi-a raspuns Cristi Geambasu a disparut referinta de pe site :)
Pentru cine e interesat, va pot trimite poza pe email :D.
La Dudelange, eroul a intrat în istorie pentru faptul că a bătut 3 auturi, deşi echipa sa a beneficiat doar de două. :D
ce bine facut e Gradinescu
buna tehnica
5-5
pacat ca nu urmeaza 11 m :)
mala ,ce au mai facut baietii la polo?
ba urmeaza :D
un ratacit
din pacate au pierdut cu Croatia, 13-7
mai au 2 meciuri grele
Tete apara ca-n zilele lui bune
una din trei
Filoti rateaza, redactia gsp exulta :)
multumesc
doamne ajuta sa avem vesti bune ,le urez multa bafta
imi pare rau ca nu am vazut meciul ,cred ca au fost obositi
loviturile s-au terminat
meciul continua
877
o mana de oameni prezenti la meci
o fi tot ghidu` de vina …
@ lol, nico,
cam devreme la 10 ani…
@ lol,
eu nu doresc sa primesc mai nici un serviciu de la
Statul California, chiar si la 45 de centi…poate doar cel de urgenta. Este o
birocratie care face pe un om sa devina anormal si
cum vorba lui Seinfeld vine, inclusiv „homosexuals,
not that there’s anything wrong with that.”
Life is not fair!
@ AG
Hhhh … castravete, Dorel, dolar, homosexuali … e o lume dinamica. E pur si muove
Nu este pur si muove, este NORMAL!
O lume nebuna, nebuna, delegata, ca-n filme…
Adrian, ce zici atunci de CFR? Acolo s-au invatat poate niste lectii de vreme ce sambata antrenorul dat de presa ca demis, nu doar ca a ramas in functie dar a si fost sustinut de intreaga tribuna.
Cu Albania si Belarus nu cred ca putem mai mult de 4 puncte… Ca Piturca, ca Razvan, de unde sa faca selectia? A, ca au ramas pe tusa Hagi, Lacatus, I. Dumitrescu, Ad. Ilie, da.., dar au si ei o varsta… :)
@ danielr,
amin!
„Vuvuzelas banned from Euro 2012, Champions League”
No to racism!
Simon Templar
Avand in vedere ca exista fete care la varsta de 11 -12 ani au prima menstruatie nu mi se pare devreme.
Eu chiar cred ca varsta e chiar potrivita.
Sexul e normal. Unii incep mai devreme altii mai tarziu. Asta nu conteaza. Educatia sexuala ajuta copiii sa constientizeze si „pericolele” sexului.
Personal cunosc 2 cazuri cand fete la 13 ani au devenit mame.
Puteti sa va imaginati ce urmari a avut aceasta intamplare pt tot restul vietii lor?
Au fost etichetate pt tot restul vieti: curve.
Una dintre ele a mai fost si violata.
Traiasca condomul si educatia sexuala!!!
Cu cat mai devreme cu atat mai bine.
AG
Intr-un singur loc te inseli: victoria lui Liverpool din 2005 chiar asa e numita de englezi: „The miracle of Istanbul”.
@ nico,
respect opinia Dumneavoastra si restul de pe acest blog.
I agree to disagree.
Prea multa atentie sexului la o virsta frageda.
Poate eu sunt demodat…
Si cine-i intituleaza asa prin ziare, tv ?
se pare ca in ultimul timp este la moda ca in echipele nationale sa joace fotbalisti care nu au contracte cu echipe de club asa ca ce ne mai miram ca avem si noi un jucator ca ,contra la lot?
trebuia adus Scarlatache!
tatal,nu fiul!!!
Normalitatea e pur subiectiva, iar fotbalul romanesc e extrem de normal..fiecare-l judeca si „practica” cum doreste..
Normal e un program la masina de spalat.
expresia ”ai senzatia ca e un blestem” sper ca ai folosit-o ca ironie, nu de alta dar e foarte fina, si unii poate nu o observa. ma distreaza foarte tare cand aud dinamovistii dupa ce pierd cate un meci: parca suntem blestemati, sau rapidistii dupa ce au 3-0 si se termina 3-3, e un blestem…lol. cred ca pe langa oameni normali, greu de gasit in Romania, trebuie oameni inteligenti in fotbal, si mai greu de gasit. dar cel mai important, oameni care vor sa faca performanta. aud mereu limbajul de lemn, ei nu au trei picioare, nu, dar au cap, ceea ce majoritatea jucatorilor romani nu au avut niciodata…totusi eu intrevad o raza de speranta, nu sunt asa pesimist ca tine pt viitor, petru mine raza de speranta se numeste: Mihai Radut….
@nico tu crezi ca lipsa educatiei a dus ca acele fete sa ramana gravide ? Daca insista baiatul (sau sunt bete) o fac si fara prezervativ.
@Simon – sunt de aceeasi parere cu tine ,dar asta e directia spre care ne indreptam.
Acum 2-3 ani citeam o declaratie a mionistrului educatiei din Marea Britanie ca pt a nu mai ramane fete insarcinate la 13-14 ani ar trebui ca la scoala sa invete sexul oral !!!! Banuiesc ca Nico e de acord si cu asta .
Om normal in fotbalul romanesc ? Poate presedintele Marius Stan de la Galati .In rest nu exista asa cum nu prea exista nici in celelalte sectoare ale vietii romanesti. Auzi ce vrea Adrian oameni normali ?Cauta-i in alta parte nu la noi .
Decebal 89
Nu te contrazic.
Bag seama ca esti barbat cu experienta bogata.
Stii cum sa atragi o minora in pat.
Afirm asta pt ca mi-e greu sa cred ca parerea ta e bazata doar pe ceea ce ai auzit de la altii.
Raspunsul la cea de a doua: imi pare rau dar eu nu am citit asa ceva. Nu-mi formez o parere din zvonurile pe care le citesc pe bloguri.
Stii cum e: lumea spune multe.