Am descoperit de curînd pe Internet cîteva imagini de la Jocurile Paralimpice. Fiind unul dintre cei care au închis prea repede televizorul după terminarea Olimpiadei „clasice”, simt nevoia să le recuperez cumva.
Fotografiile realizate la aceste competiţii sînt pîndite de un pericol: acela de a exercita un şantaj emoţional la adresa privitorului. Majoritatea artiştilor ale căror instantanee sînt reproduse aici nu au urmărit însă o antiteză facilă. Nu membrele lipsă sau simţurile pierdute (reprezentate prin anumite obiecte, de la masca aşezată pe ochi pînă la elasticul cu ajutorul căruia e ghidat sprinterul) constituie „centrul de forţă” al fotografiilor, punctul către care ochiul e atras imediat, ci figurile expresive ale sportivilor.
Primul instantaneu (poza numărul 20 aici, dacă doriţi să o vedeţi mare) îi aparţine lui Ng Han Guan, de la AP. Explicaţia foto precizează că sportivul gabonez din prim-plan a fost descalificat pentru că nu avea un scaun de competiţie, ci unul obişnuit. Dar nu capul sportivului (de pe care casca a fost scoasă, în semn de totală renunţare), prăbuşit în palmă, ne face să oftăm, ci mai ales acele rotile, ca de servantă, ale scaunului său. Nu doar omul e handicapat aici, ci şi obiectul, care parcă se surpă de plîns o dată cu stăpînul. În spatele lor se înregistrează victoria Tehnologiei. Scaunele cu două roţi pline şi una de ghidaj creează senzaţia unor rachete care îi vor propulsa pe sportivii îmbrăcaţi în tricouri mulate, şi nu invers. Totuşi, braţele puternice ale africanului par a fi capabile să învîrtească nu numai două roţi, ci întreg Pămîntul. În planurile cel mai îndepărtate vedem alte scaune, al arbitrului şi ale spectatorilor, fixe, dintr-o altă lume.
O altă imagine (poza 31 în grupaj) nici nu are nevoie de explicaţie foto. Surprinde o secvenţă dintr-un meci de volei şezînd, o disciplină paralimpică în care regula principală este ca sportivii să păstreze permanent o fesă în contact cu solul. De pe la jumătatea fileului în sus e o imagine clasică de volei: braţele jucătoarelor aflate în defensivă se ridică pentru a bloca mingea trasă din partea cealaltă. Coborîm apoi privirea şi sîntem în Iad: vedem că păsările care fîlfîie graţios din aripi au ghearele prinse-n catran.
La capătul liniei de mişcare descrisă de cele patru palme şi de minge se află o paradoxală nemişcare, cea a arbitrului, din care se zăresc doar picioarele. El, cel „întreg”, e imobil şi înfăţişat parţial, în timp ce ele, persoanele cu handicap, sînt unite într-un Lac al Lebedelor. E posibil să mă înşel, dar cred că autoarea (Grace Liang, de la Reuters) a decupat partea de sus a fotografiei. Dacă ar fi apărut întregul trup al arbitrului, am fi sesizat în mod brutal brutal că atît acesta, cît şi persoana care a făcut poza se află la un alt nivel, deasupra sportivelor. Prezenţa integrală a Judecătorului (redus la atributul său fundamental: steguleţul cu care semnalizează infracţiunea) ar fi accentuat-o, printr-un ciudat ricoşeu vizual, şi pe cea a Creatorului. Acesta ar fi pătruns prin efracţie în propria operă, transformînd-o într-o poză de familie, în care nişte copii se joacă pe covor sub privirile binevoitoare şi duioase ale părinţilor.
Şi exact asta nu sînt şi nu trebuie să fie Jocurile Paralimpice: un exerciţiu de căinare realizat de cei care închid prea devreme televizoarele.
P.S. Mulţumiri lui Mihnea Graur. Prin intermediul blogului său am ajuns la pagina cu fotografiile.
Poza a doua este geniala, nici nu stiam ca exista o astfel de disciplina. :lol:
Intr-adevar emotionante pozele…analiza pe text imi aduce aminte de ce scriam prin clasa a 8-a la romana…! :)
Merita tot respectul acesti sportivi.
o seara minunata iti doresc
cuvintele’s de prisos….
eu cred ca te inseli in ceea ce priveste a doua fotografie, pt ca se vede ca este facuta de la un nivel nu mult peste cel al fileului. Pe de alta parte, ochiul de fotograf profesionist a stiut exact cum sa incadreze imagina, nefiind nevoie de decupari ulterioare.
In alta ordine de idei m-a impresionat tare de tot fotbalul practicat de nevazatori. Cata precizie in pase, initial am crezut ca-s trucaje.
eu una,le-as mari si le-as prinde pe perete in vestiarele unor echipe de fotbal din Liga I,sa vada unii din ei ce inseamna vointa,ambitie,curaj si toate astea,pe gratis……
Nu am avut puterea sa ma uit la toate pozele.
Doar respect pt ei.
Ma simt handicapata fata de ei.
Respect.
miscator
mi-au dat lacrimile. vederea acestor imagini produce durere fizica pe care o resimt in tot corpul
nu inteleg de ce l-au descalificat pe gabonez. daca pana si aici… dar asa e, de fapt, nu e un exercitiu de cainare – probabil „in the big scheme of things” e mai just asa.
cand citeam comentariul, vedeam intamplator doar jumatatea de sus a pozei a doua. s-a potrivit la fix.
impresionant. multumim.
Toti care au participat la jocurile paralimpice merita o medalie.
Respect.
Working with clients with disabilities, often the first thing I have to do is to help them overcome their negative self images. Once they see that they can do anything they want, they are liberated. These photographs are not only technically excellent and beautiful, they are inspiring! This link goes out to all my clients today!
Posted by NOB September 16, 08 01:44 PM
*un comentariu de pe site-ul respectiv*
Noi, astia carora ni se pare normal ca putem face orice, cit de liberi sintem si ce facem cu aceasta libertate de a putea face orice ?
avem un vicecampion paralimpic dar nu am vazut nici un interviu cu el, cand aterizat in tara, medalia pe care a primito de la bASE, sau alte ovati (pentru ca este un el, undeva era trecut la capitolul „si altele” un mic articol), in schimb vorbim despre tatuajele si toate tampenile pecare le fac alti sportivi car nu fac nici un fel de performanta, sau orice pitipoanca care isi arata curu prin ziare.
RUSINE
pozele sint teribile.aceea este o alta lume ,pe care marea majoritate a omenirii o ignora .poate si pentru ca nimeni nu gindeste ca ar putea face vreodata parte din ea.poate nu,poate DA……
Buna seara.
explorish
Da, e ciudata decizia.
aceste imagini nu pot fi comentate.sufletele noastre refuza sa se deschida lumii .nu putem,nu avem dreptul sa scoatem nici macar o silaba.incrincenarea si suferinta lor(chiar si numai cea sportiva) spune totul.nu stiu daca se poate face ceva pt ei,pt lumea lor.noi nu putem face nimic nici pt noi….. bun
danny
Totusi, de ce? A nu comenta e nasol, ridica un gard.
E ca mirarea care a cuprins presa la auzul vestii ca exista paralimpici care se dopeaza. Paradoxal, mie mi se pare un semn de normalitate (la nivel global, evident).
Emotionant… Parca ne amintim ce inseamna sportul.
Cine ma ajuta si pe mine cu filmul Maradona al lui Kusturica?
Dar nu cu varianta frantuzeasca, se pare ca are un virus nasol in burtica.
felicitari! impresionant
acel ipotetic gard cred ca trebuie doborit,pt ca exista si e foarte inalt.mie mi se pare o indecenta sa ne invirtim in jurul acestor poze si sa ne minunam sau sa lacrimam.oare ei s-au mirat de faptul ca mutu a ratat un penalty cu italia la euro,chiar daca are doua picioare?!
interviul eugen istodor – ilie dobre
http://www.catavencu.ro/intern/interviu/ilie_dobre_ggggggggggggggooooooooooooooooooollllllllllllllllllllllllllllllllllll_.html
danny
Nu, nu e vorba de poze. Exact asta spuneam si eu. Chiar am scris ca regret ca nu am urmarit competitiile si nu din acel sentiment de compatimire, ci pentru ca sunt al naibii de pasionante, dpdv sportiv.
Merci pentru un asemenea articol.
Nu ma pot transpune in situatia tututror spectatorilor la o astfel de transmisie sportiva. Marturisesc ca nu pot sa cer mintii sa faca abstractie de dezabilitatile celor care se intrec, dar nu pot face acest lucru. Stiu, bucuria de a trai trebuie sa fie imensa, dar cind vezi ca se intrec persoane care – in viata de zi cu zi – poarta cu ei o tara a propriei existente, parca imi vine sa caut telecomanda si sa schimb canalul. Este dureros, dar acesta e crudul adevar! Nu pot sa ma prefac ca spectacolul sportiv este de natura de a ma transforma intrun „orb” in fata unui competitor paralimpic.
Adrian,
Iarasi m-ai impresionat !
N-am timp sa comentez „stil nora „!
Doar atata spun:
„Ceea ce am surprins eu, intr-o secunda, in poza, fara sa fi citit articolul tau, dar mi-am dat seama imediat
si am pus „diagnostic la prima vedere” despre ce e vorba!
Ceea ce pot eu sa spun este ceea ce se intampla pe planeta si poarta titlul unui film,
care a facut epoca: „OM SARAC, OM BOGAT !!!”
Introspectia, incarcatura emotionala si alte variabile – cu alta ocazie !
Salut!
Au mai fost articole si fotografii de la ultima Olimpiada paraolimpica, atletul ala fara ambele gambe( din Africa de Sud) care alearga suta de metrii in 11 secunde si ceva este fenomenal .
Exista inotatori fara brate etc etc . Acesta este rostul acelei competitii sa-i adune si sa-i motiveze si pe cei de langa noi carora soarta le-a fost potrivnica .
Articolul tau este Ok per ansamblu , un pic populist dar Ok ( de la tine astept mai mult !).
e bine ca sunt si acesti sportivi in atentia presei , macar de Jocurile paraolimpice !
de fapt ei sunt sportivii adevarati , spiritul olimpic numai la ei mai exista li se citeste pe chip.
tot respectul pentru acesti oameni cu o vointa de fier,mult mai puternici decat noi astialalti
felicitari MG & AG !!
„cu vointa de fier”
fara „o” evident
„cineva
pe 23 September 2008 10:12 pm
avem un vicecampion paralimpic dar nu am vazut nici un interviu cu el, cand aterizat in tara, medalia pe care a primito de la bASE, sau alte ovati (pentru ca este un el, undeva era trecut la capitolul “si altele” un mic articol), in schimb vorbim despre tatuajele si toate tampenile pecare le fac alti sportivi car nu fac nici un fel de performanta, sau orice pitipoanca care isi arata curu prin ziare.
RUSINE”
Cineva are drepatate…din pacate ne-am intors rapid la stirile mondene din fotbal imediat dupa sfarsitul olimpiadei(n-am dus lipsa de astfel de stiri nici in timpul ei).Ar fi trebuit mediatizate si jocurile paralimpice pentru ca acesti sportivi sunt adevarate modele si nu niste „sportivi” care stiu doar sa injure,sa arunce cu pietre,sa piarda cu 3-0 sau sa triseze la casino.
Ma bucur ca am gasit,in sfarsit,si altceva.
Adrian,felicitari pentru articol!
AG, ne vedem pe 12 la maraton? (sau la semi):)
laur_balaur
In acest moment, nu sunt in stare sa alerg nici in lift.
intentie laudabila :)
Multumiri lui Mihnea Graur, dar si multumiri si felicitari tie, cred ca esti singurul care scrie si alt fel de articole. Cel putin pentru mine e o placere sa citesc articolele tale, ceilalti chiar au ce invata de la tine. Felicitari inca o data! Numai bine si tine-o tot asa.
Imi plac stilul articolului si decenta sensibila a observatiei
Nu credeam ca despre sport se poate vorbi asa…ma gandeam ca e anost…
Din pacate pentru meseria ta, esti singurul jurnalist ale carui articole inseamna cu adevarat ceva pentru mine (si pentru altii). Chiar si atunci cand apari la emisiunile televizate (prea rar, din pacate), evidentiezi diferenta enorma dintre tine si „ceilalti”. Singura mea consolare, in aceasta lume anosta a presei sportive si nu numai, e ca, dupa 50 de ani, va fi imposibil sa nu existe „Premiul Adrian Georgescu”. Din pacate, noi n-o sa-l mai prindem. Felicitari!
Mii de scuze pentru repetarea obsesiva a expresiei „din pacate”. Dar viata e plina de regrete, nu-i asa?
URMARITI GSP TV PE http://www.cool-tv.net!
moarte monopolului :)
sorry AG pentru ca ti-am imprumutat replica :)
Moarte monopolului!
Deşi cu întârziere, mulţumesc şi eu!
Pentru a păstra „adevărul istoric” – linkul îl am de la Iulian Chiculiţă, dpmdv un artist foto cu mult bun gust, recomand blogul său http://kiko.fototarget.ro/.
ieri la gsptv ai fost cu o clasa peste ceilalti . as dori sa iti ascult comentariile mai des . succes !
geaba
Multam.
Adrian draga, am o nedumerire. Citeam aleator articole prin gsp si m-am trezit ca scriu un comentariu la unul din ele. Ca, mai apoi, sa descopar si la tine ceea ce comentam la articolul cu pricina. Iaca asadar ce ma roade: in limba romana nu se scrie cu „i” din „a” in interiorul cuvantului (in loc de „cuvintului”, de exemplu)???!? Nu se scrie „sunt” in loc de „sint”?
Intreb, nu dau cu paru’…
Alex
Recunosc,ai verb si epitet,dar esti mult prea fitos si rupt de realitate.
Ai un aer boem de Vama-Veche,impanat cu multa arogant si un val imens de superioritate.
Aceasta este impresia pe care o degaji,la „prima strigare”!!!
Pari,un B.anciu mai rafinat,parea mea,fara suparare….
e primul tau articol p care il citesc fara zambet p buze
Alex Timisoara
Gazeta Sporturilor foloseste aceasta forma care si dupa parerea mea este invechita. Nu e alegerea mea, ci a publicatiei. Pentru articolele din EvZ folosesc forma noua.
domnul q
Multumesc pentru descriere.
Am inteles, multumesc.
Alex
Felicitari pt. articol, merita o pozitie mai buna pe site.
E extraordinar articolul si merita apreciat faptul ca aceste persoane cu o anume invaliditate fizica practica sport.Acestia sunt adevaratii Supermani…daca pot spune asa