Fotbalul, ca o boală de sezon

Cel mai bun sistem pentru Liga 1 este, astăzi, cel cu șase echipe.

La puține săptămâni după ce tumultul din Champions League și Europa League se stinge, ori imediat după finalele de campionate mondiale sau europene, românii, ca niște soboli harnici, încep să joace tururi preliminare.

Acum câțiva ani, țelurile fotbalului românesc erau rezumate printr-o sintagmă cu valoare de simbol: “participarea în primăvara europeană”. Parcă vedeai cum se trezesc la viață pasa și fenta, cum înfloresc șutul din voleu și cursa pe extremă, îți doreai să fii printre echipele care își dispută cu adevărat trofeul. Nu mai suntem de mult în acel stadiu. În prezent, obiectivul major este “accederea în toamna europeană”. Cum ar veni, să iei parte la preselecția pentru interviul care stabilește dacă te poți prezenta în fața unei comisii care-ți dă voie să mergi la concurs. Continue reading →

Țara care are nevoie de rugby

Ce rost are să comparăm “puieții” cu “stejarii”? Altă structură, alte năzuințe, altă lume.

În rugby, este vorba de cucerirea teritoriului. Două armate stau față în față, clar delimitate de linia balonului, și-și dispută fiecare palmă de pămînt. Pentru a înainta, trebuie să lupți: nu există subterfugiul pasei lungi în adâncime date cu brațul. Spațiul de cucerit nu este un cerc sau un dreptunghi închis care trebuie străpuns de la distanță, ci ditamai terenul unde trebuie să așezi balonul așa cum plantezi o sămânță.

Dar ce greu e să ajungi acolo! În încârligarea aceea de brațe și de trunchiuri, în care și camera de luat vederi intră laparoscopic, numai la reluări, totul este construit pentru luptă. Chiar și faptul că intervenția medicului se consumă pe teren, fără întreruperea meciului, exact asta arată: că accidentarea este un fapt minor, fără importanță în economia luptei.

Iar tot ce rezultă din această încleștare, la capătul unui tumult de trupuri izbite, poartă un nume lipsit de pretenții și de orice formă de emfază: încercare. Cel care a înscris se cheamă că a reușit să încerce; cel care duce mai departe efortul colectiv se cheamă că transformă. Continue reading →

Naționala de asistați

Domnul Goe va merge în Feroe. Nu vrea să-l ducem de mânuță și acolo?

Suntem campioni europeni la tenis de masă, prin Elisabeta Samara, și vicecampioni în întrecerea feminină pe echipe. Toți am văzut știrea asta și ne-am bucurat, așa cum ne înduioșăm când elevii români mai câștigă o medalie la olimpiada de fizică, de parcă toată acțiunea s-ar petrece într-un univers paralel.

Și-mi amintesc de eterna dilemă bizantină din presa de specialitate: cum trebuie intitulate generic paginile de tenis, tenis, baschet, sporturi cu motor, atunci când ele există? Li s-a spus “extrafotbal”, “alte sporturi” sau “sporturi”, urmând destinul actorilor secundari, cascadorilor și machiorilor, ale căror nume nu pot totuși lipsi de pe genericul de final. Ce sunt disciplinele sportive? Simplu: tot ce nu e fotbal. Nisipul din jurul monumentului. Continue reading →

Stadionul național pluvial

“Lăsați orice pretenție, voi cei care intrați aici” – inscripție de pus la intrarea pe National Arena.

Așa se construiește un stadion național. Spui la început că-l vei face după arena Commerzbank din Frankfurt, dar cheia de boltă nu e numele arenei originale, ci acel “după”, exact cum o adaptare după Shakespeare poate fi o poveste cu împușcături și urmăriri între mașini. Ce înseamnă acel “după”? Că pe stadionul din Frankfurt nu curge apa când plouă mai vârtos, însă pe cel din București, de două ori mai scump, da. E doar o adaptare. Continue reading →

Civilizația ovală

Balonul din rugby reprezintă un principiu care trebuie transmis mai departe

Țin minte că eram în școala generală când am încercat, ieșind de la ora de „practică”, să jucăm rugby; a ieșit un fel de „țară, țară, vrem ostași” cu mingea, o buluceală fără sens. La televizor, părea simplu, dar atâtea reguli croite împotriva instinctului uman sunt greu de respectat.

Rugby-ul nu poate fi descompus ori simplificat, cum se întâmplă cu alte sporturi. Nu se poate exersa în parc și nici juca „unu la unu”. Aici, nu există vedete, ci, uneori, jucători ceva mai cunoscuți. Reușita unui sportiv nu poate fi realizată și nici înțeleasă decât în cadrul echipei. Ce gest ar putea face, de pildă, un rugbist care să-i ateste măiestria? Un fotbalist poate jongla cu balonul pe picior, în semn de supremă iscusință, un baschetbalist l-ar putea învârti pe vîrful unui deget, un boxer ar lansa câteva lovituri rapide în aer. Un rugbist nu ar avea ce, nu ar avea cum. Reușita în rugby nu apare de obicei dintr-o sclipire individuală, ci în urma unui proces. Eseul e realizarea a cincisprezece oameni.

Continue reading →

Sneak attack by Roger

„Nu, nu e ceva lipsit de respect. Foarte simplu” – Roger Federer

Noua „mișcare” adusă în tenis de Roger Federer – apropierea de fileu în timpul celui de-al doilea serviciu al adversarului și lovirea mingii din drop – este, la prima vedere, un joc. Prima reacție este să zâmbești și să te întrebi: „Ce naiba face? Se joacă?”. Până și denumirea „Sneak attack by Roger” este ironică și autoironică: pare numele unui parfum ori a unei linii de confecții.

Veți observa însă, la reluarea cu încetinitorul, cât de greu este ceea ce face Federer. Avansând, culege din reflex o lovitură care – chiar al doilea serviciu fiind – este cea mai puternică din tenis, dându-i traiectorie și tărie din încheietură, într-o străfulgerare.

Continue reading →