Oamenii-știre

Partea cea mai bună a unui transfer este, ca într-o poveste de amor, ceea ce popular numim vrăjeala. Fotbalistul român joacă mai mult în intersezon, când este „curtat” de cluburi și sunt trimiși pețitori imaginari. Când formularea cel mai des folosită este „ar putea ajunge la”, înseamnă că „nu se va petrece niciodată”, ca în cazul fetelor mari ce-și pun busuioc sub pernă: în nopțile următoare nu li se va întâmpla nimic altceva decât că vor fi nevoite să mai cumpere niște busuioc.

Există însă și acel 1 la sută din situații când transferul se face. Atunci, traseul unui fotbalist român într-un campionat puternic e descris, de obicei, prin cuvântul „aventură”. Respectivul trăiește „o frumoasă poveste de dragoste” în Anglia, va avea aventuri exotice prin China și Qatar, apoi se va întoarce la soția veșnic iertătoare, Liga 1.

Continue reading →

Istoria unei mărețe irosiri

A apărut documentarul “Gascoigne”. Să nu-l ratați.

Din start vă spun, dacă iubiți fotbalul, indiferent de echipa cu care țineți ori de cât de aspru sunteți înclinați a judeca omul, îl veți vedea cu sufletul strâns.

Intervievați, în afara lui Gazza, au fost doar trei oameni, căci regizoarea Jane Preston a avut intuiția de-a nu ucide subiectul prin zeci de depoziții: Gary Lineker, Jose Mourinho și Wayne Rooney, adică prietenul, antrenorul – care-l desemnează pe Paul drept “the Special One” – și posibilul urmaș.

Continue reading →

Marele optimist

„Curiozitatea este singurul lucru de care ai nevoie în viață” – Alex Zanardi

Dacă s-ar fi retras la sfârșitul anilor ’90, Alessandro Zanardi ar fi rămas în istoria sporturilor cu motor prin câteva lucruri. Mai întâi, prin cele două titluri câștigate în ChampCar, dar și prin imposibilitatea de a se adapta Formulei 1, competiție în care n-a obținut decât un punct în două descălecări. Cei mai pasionați fani ar putea să-și mai amintească modul în care l-a depășit pe Bryan Herta la Laguna Seca, în 1996. Sau de faptul că a inventat „covrigii”, acel mod de a-ți roti mașina după o victorie, împachetată în fum.

Continue reading →

Adevărata știre despre noi

Când mai vine câte un fotbalist celebru prin România, nu trec multe secunde până ce este întrebat ce părere are despre un jucător român. Implorarea ca un străin să ne confirme că însemnăm ceva în istoria planetară a sportului seamănă cu uimirea incașilor în fața cailor spanioli ai lui Pizzaro, animale nemaivăzute până atunci pe acel continent.

Asta e umilința. Noi întrebând ceva despre noi și așteptând răspunsul politicos, pe care să-l transformăm în știrea despre noi. Există un mic Sergiu Nicolaescu în fiecare, căci e mai ușor să gonflezi eroi și să le dai drumul pe cer decât să creezi condițiile pentru creșterea lor treptată. Dacă Nesta îl știe pe Radu Ștefan, înseamnă că nu suntem chiar atât de mici pe cât spune tabela. Dacă numele lui Cristi Chivu încă e cunoscut, poate că mai avem o șansă.

Continue reading →

Campionatul F5

Fotbalul românesc se joacă prin comisii și tribunale, iar adevărații ași marchează la “masa verde”. Sunt mai multe contestații, apeluri și recursuri pe meci decât goluri, după cum există mai multe comisii decât oameni competenți în aplicarea regulamentelor.

Cei de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au, cred, o rubrică specială pentru România: procesul zilei. Angajații de-abia așteaptă să deschidă mailurile, să vadă ce se mai întâmplă pe-aici. “Ia uite, ăștia de la CSMS Iași vor să se cheme Bayern München”, “Puneți-l pe Porumboiu la spam, nu poate reînscrie FC Vaslui sub numele de FC Vaxlui”, “Dinamo vrea un credit pentru a cumpăra un jucător și garantează cu sectorul 3”. Până la urmă, vor construi în Lausanne un teren de minifotbal, unde-i vor invita pe împricinați să joace, după sistemul “primul care dă gol ia campionatul”, astfel încât totul să se decidă pe iarbă, fie ea și sintetică.

Continue reading →

Un muritor de rând

I se spune “wheel to wheel racing”, dar nu prea mai există așa ceva. În Formula 1, timpul petrecut roată la roată, în acel interval în care doi oameni se străduiau să-și smulgă întâietatea, dansând pe muchia legilor fizicii, este astăzi infim. Nu e nimic mai fals într-o cursă decât să vezi, pe o linie dreaptă lungă de aproape un kilometru, două mașini înșirate pe ață, cel din spate beneficiind de avantajul sistemului DRS, ca un asistat al comunității. Este un joc al pisicii cu șoarecele. Toată lumea știe dinainte ce se va petrece, dar ne bucurăm sindicalizat, de parcă acea alunecare pe lângă mașina celuilalt ar reprezenta vreo probă de măiestrie.

Continue reading →