La anul, e posibil ca golgheterul Ligii 1 să fie o rezervă de portar.
Într-un singur mod fotbalul autohton poate ajuta economia românească. Zilele trecute, premierul le-a făcut o ofertă celor de la Qatar Airways pentru achiziționarea Tarom. În locul șeicilor, m-aș gândi bine: doar cu plecările și cu întoarcerile fotbaliștilor și ale antrenorilor români s-ar umple câteva avioane.
În același timp, cei rămași în România se învârt precum călușeii, cu o viteză din ce în ce mai mare, dar fotbalul stă tot pe loc. Și nu mă refer doar la jucătorii sau antrenorii care iau toate echipele la rând, în stagii scurte, de parcă ar fi închiriați drept clovni la petreceri, ci și la președinți.
Iată-l pe om în fața imaginii perfecte a jocului – o mulțime de bile risipite pe o suprafață – și totul e făcut astfel încât el să nu-și întâlnească adversarul, între cele două strângeri de mînă, decât prin intermediul acestor obiecte. Chiar și când adversarii sunt prieteni buni, ei comunică doar prin mijlocirea arbitrului, de-ți vine să spui că sunt supuși unui experiment social sau că sunt certați și se ignoră princiar la un cocktail.