Mărturia unui ziarist

Aici era candva un titluHoria Ghibuțiu e de mult în presă, matelot pe o corabie care s-a avântat cândva să descopere un alt continent. Apoi, în mijlocul oceanului, vasul i s-au înlocuit pânzele cu motoare de căutare și i s-a înșurubat o elice, dar oamenii au mers mai departe, nu atât din dorința de a vedea malul celălalt,  cât din plăcerea neperisabilă a navigării.

Scrisă cu detașarea pe care ziariștii buni o au când vorbesc despre lucrurile personale, cartea “Aici era cândva un titlu” este un jurnal al transformărilor zilnice din presă, dar și un clasor al dezamăgirilor suferite de un optimist.

“Practic, în această lume nouă, liberă și gratuită, cum e cea a Internetului, am devenit turnătorii noștri, dezvăluind, de bună voie și nesiliți de nimeni, absolut tot ce se poate dezvălui”, scrie undeva autorul.

Folosind una dintre cele mai neplăcute formulări care există în presă, vă anunț că respectiva carte poate fi citită gratis aici.

Reality-show

Exhibarea unei accidentări a devenit un nou gen în jurnalism. Uneori, ea e numai „spectaculoasă”, când un schior se rostogolește ca o păpușă dezarticulată pe pârtie ori când mașinile de curse se ciocnesc și se dezagregă. Alteori, e „urâtă” (doar sânge scurgându-se pe pomeții unui fotbalist), însă, în cele mai multe cazuri, este „horror” sau „oribilă”.

Descrierile sunt luate parcă din rapoartele Poliției ori ale IML. „I-a înfipt crampoanele în gamba dreaptă, pe care i-a despicat-o pe o lungime de aproape 8 centimetri”. „Efectul impactului e înfricoșător, obrazul nigerianului arătînd adânc crăpat”. Evident, există fotografii și filmulețe ilustrative și deseori un cerculeț roșu ajută privirea să se concentreze, astfel încât nimic să nu se piardă din spectacolul mutilării.

Continue reading

Adevărata echipă

Steaua sau FCSB? Poli sau FC? FCU sau CSU? N-are importanță.

Eternul comic al fotbalului românesc își consumă cea mai tragică perioadă. E ca într-o secvență cu Stan și Bran care, după ce s-au chinuit să care un obiect, pianul sau bradul, sună la ușă, dar nu le răspunde nimeni. În absența adversarului, cei doi încep să se bată. Nu cu frișcă, nu prin tragerea pantalonilor în vine, ci cu setea omului care vrea să se răzbune și nu are pe cine.

De aceea, urletele lui Pancu, în ciuda conținutului licențios, reprezintă un omagiu involuntar: în scurta sa alocuțiune susținută în aula din Ghencea, domnul în cauză nu s-a referit la FCSB, ci la Steaua. Chiar dacă nu resimt acest fapt, și rapidiștii, și dinamoviștii au o problemă prin dezembrarea inamicului numărul 1. În ecuația primară a suporterului, întrebarea „Noi pe cine mai urâm acum?” s-ar putea dovedi mai importantă decât acea teribilă certitudine de a ști pe cine iubești.

Continue reading

Ronnie, păzea!

Cum e să joci snooker? Minunat de greu și îngrozitor de frumos.

Magnetizat de ușurința aparentă cu care Ronnie O’Sullivan reușește să realizeze break-uri de 147 de puncte, am decis să încerc și eu. Joc totuși biliard binișor, varianta cu cinci pioni (rezonabil) și carambol (execrabil). Cât de greu poate fi ceea ce la televizor pare banal?

De aceea, am acceptat cu bucurie invitația lui Marius Ancuța – unul dintre comentatorii de snooker de la Eurosport – de a debuta în snooker la clubul Tac Biliard.

Continue reading

Miracolul din Qatar

În locul șeicilor din Golf, aș licita și pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, în paralel cu CM de fotbal.

În 2003, la prima sa participare la Campionatul Mondial de handbal masculin, Qatarul a ocupat locul 16. Ulterior, n-a urcat mai sus de poziția 20, exact cea pe care a obținut-o în 2013. Anul acesta, însă, o nouă superputere a explodat pe semicerc, prin cumpărarea de vedete, cu pașapoarte temporare.

Continue reading

Fotbaliștii români – francii elvețieni

Cine-a vrut să-i ia de ieftini nu mai știe apoi cum să scape de ei.

În 2013, conform Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, eram cel de-al zecelea campionat al lumii. Nu știu ce cornere și lovituri libere a numărat institutul respectiv, dar în 2014 am coborît pe locul 16. Suntem, totuși, înaintea Olandei, aflată pe 17.

Pe teren însă, acolo unde lucrurile nu pot suferi de statistică generalizată, numărându-se doar golurile, Olanda ne bate pe unde ne prinde, și la dispăruți, și la nenăscuți. Poate și pentru că Țara Lalelelor este croită pe creșterea și pe exportul de fotbaliști. România are însă o viziune opusă: noi funcționăm prin retururi planificate.

Continue reading