Un jurnalist excepţional iese din joc. Mare păcat.
Ce credeţi despre „Câteva sfârşituri de lume”?
Prieteni, am nevoie de ajutorul vostru, al celor care aţi început deja să citiţi cartea. Vreau să-mi spuneţi, după ce o terminaţi (dacă nu o lăsaţi naibii după câteva rânduri :) ):
1. Care capitol v-a plăcut cel mai mult şi care cel mai puţin?
2. Ce notă, de la 1 la 10, aţi da cărţii?
3. Cartea îşi merită banii?
Vă rog, fiţi sinceri! Nu vreau false reacţii, nu mă ajută.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI. Sau de AICI, pentru cei din ţară, cu 20 la sută reducere.
Vă pup pe toţi.
AZI E LANSAREA!!!
Prieteni, Ziua  a venit! Astăzi (sâmbătă), ora 15:00, la standul editurii Humanitas de la Bookfest, se lansează cartea „Câteva sfârşituri de lume”. Vor vorbi Radu Paraschivescu şi Andi Moisescu, ceea ce deja mă duce în zona de fibrilaţii a emoţiilor. J. şi Viorel Frangulea vor filma în 3,5D.
Că veni vorba, să nu vă supăraţi pe mine dacă voi părea absent sau neatent la lansare. Va fi din cauza emoţiilor. Adevărul este că aş fi preferat ca mâine să fiu, pentru jumătate de oră, Gustav omul-obiect. Sau o muscă.
Cum naiba să nu fiu emoţionat? Andi Moisescu a scris minunat despre carte şi-i mulţumesc din suflet.
Hai liberare!
Un interviu…
A apărut „Câteva sfârşituri de lume”!
De astăzi, puteţi găsi cartea „Câteva sfârşituri de lume” la Bookfest. Pe durata târgului, costă doar 24 RON. Lansarea oficială e sâmbătă, ora 15:00, la standul Humanitas, unde vă aştept cu urări de bine, dedicaţii şi autografe. O altă ofertă interesantă pentru cei din alte oraşe din ţară decât Bucureştiul, este AICI: pentru cumpărături, pe perioada Bookfest, de peste 70 RON, livrarea prin poştă este gratuită.
Câteva date suplimentare: la lansare vor vorbi Radu Paraschivescu şi Andi Moisescu. În cea mai mare parte, subsemnatul va tăcea dens şi apăsat. Tot atunci, Delia Zahareanu, o foarte talentată graficiană, ne va bucura cu talentul ei artistic, desenând “Câteva semne de carte”.
Omul care n-a fost aici
Să-l condamnăm pe Chivu? Ar fi o nedreptate. În spatele acestei maladii de absenţe, retrageri, dezertări şi pitulări se află o veşnică şi prea puţin utilă prezenţă. Fotbaliştii şi antrenorii naţionalei, mai buni sau mai răi, au făcut ce-au putut. Au jucat, au îndurat glume şi huiduieli, au suferit la acestea, au fost schimbaţi ori s-au retras. Înainte însă de a-l judeca pe cei de pe punte, ar trebui să-l căutăm pe amiralul care stă ascuns în cabină.
Cu un conducător care se transformă periodic într-o abstracţie, o echipă naţională nu se poate, în timp, decât abstractiza. Or, Mircea Sandu este un preşedinte care şi-a asumat o singură misiune: de a fi reales de către cei pe care el i-a selectat în acest scop, al veşnicei reconfirmări. A fost omul potrivit doar să creeze senzaţia că se potriveşte unui loc pe care nu-l poate sfinţi. Aşa arată omnipotenţa celui nevrednic, nu face mare lucru într-un mod perfect. Mereu mi-a amintit de personajul lui Kevin Spacey din „Suspecţi de serviciu”: un om dirijând abil evenimentele din mijlocul lor, alunecând însă dibaci când treaba se împute, pentru a dispărea la momentul oportun.
Un conducător? Nu, un etern locţiitor, căci ajunge unde şi-a propus ţinându-i în loc pe ceilalţi. Gluma a devenit macabră atunci când toată suflarea fotbalistică a unui neam obsedat de ideea de a avea un compatriot în Olimp s-a bucurat la alegerea sa într-un comitet al puterii. Din acel moment, Naşul s-a înconjurat de un strat vâscos de mister, gros ca magiunul, din miezul căruia ne făcea cu ochiul: „Sunt aici şi fac multe pentru România, dar nu vă pot spune ce”. Adevărul e însă altul: echipa naţională a făcut mult mai mult pentru Mircea Sandu decât invers, fiind trambulina care, după ce l-a propulsat în sferele propuse, a rămas să vibreze inutilă peste băltoacă. Rolul şefului FRF nu era de a pune o pilă pentru fotbalul românesc la UEFA, ci de a construi, în 20 de ani, un fotbal care să nu aibă nevoie de pile.
Spre deosebire de cea a căpitanului din teren, scrisoarea deschisă a domnului Sandu adresată publicului român va rămâne mereu o foaie albă, iar dacă o va scrie vreodată, probabil va pune pe altcineva să o semneze. De aceea, aştept cu nerăbdare meciul său de retragere din sălile de şedinţe pe care le-a umplut exemplar. Mircea Sandu merită un stadion gol de recunoştinţă şi-l va avea, căci tribunele noii arene nu se vor umple prea curând la meciurile naţionalei, dacă vom mai strânge vreodată una.
P.S. Domnul Mircea Sandu îmi dedică un scurt drept la replică aici. Îi dau dreptate: pentru a-i egala performanţele manageriale, ar trebui ca timp de zece vieţi să nu scriu o literă. În rest, fără niciun strop de ironie, îi doresc Domniei Sale multă sănătate.
P.P.S. Dragi prieteni, sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, vă invit la lansarea cărţii mele, intitulată “Câteva sfârşituri de lume”. Festivitatea va avea loc la standul Editurii Humanitas de la Bookfest. Vă aştept!