Mărirea şi decăderea lui Gustav, omul-obiect

Fragment din cartea “Câteva sfârşituri de lume” (editura Humanitas, colecţia Râsul Lumii), care va fi lansată sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, la Bookfest.

Cel de-al treilea locuitor al sălii legumelor, Gustav, nu avea un pat al lui, pentru că, la drept vorbind, nici n-ar fi fost motive: nu suferea de nimic. Sau, de-ar fi totuşi să consultăm toate tratatele medicale existente pe lume, inclusiv prefeţele şi postfeţele, adăugând aici chiar şi dedicaţiile de la început şi eratele, n-am putea pune un diagnostic mai precis decât că suferea de viaţă. Nu dădea absolut niciun semn că ar trăi, deşi o făcea. Asemenea unui borcan cu gem de prune, putea fi pus oriunde. De obicei, stătea aşezat pe scaunul de lângă uşa salonului, dar când acesta era ocupat cu un teanc din feţe de pernă ori cu trupul vreunei asistente, era depus frumuşel pe pardoseală, pliat peste tăblia unui pat, asemenea unui preş, sau chiar agăţat în perete, ca un tablou.

La viaţa lui, Gustav fusese o celebritate, deşi niciodată nu făcuse nimic. Iar când spun „nimic”, chiar la „nimic” mă refer. Gustav doar zăcea, umplând spaţiul cu el însuşi. În locul lui putea fi un ursuleţ de pluş, o arbaletă vizigotă sau o cută a cuverturii, dar de parcă aşa se nimerise, era el. Părea că asta e singura sa raţiune de a exista, să pună în locul aerului pe care-l substituia ceva aflat într-o altă stare de agregare, mai densă.

Când s-a născut, în urmă cu aproximativ 30 de ani, medicii au crezut că venise pe lume mort. Nu doar că lipsea acel urlet cu care noii veniţi îşi însoţesc intrarea în scenă, dar şi după obişnuitele manevre de batere pe spate rămăsese placid ca un ciorap găurit. Până la urmă, urletul a fost dăruit Universului, însă de către asistenta care, la vreo două ore după ce constatase lipsa pulsului, a observat cum bebeluşul fâlfâie din pleoape scurt, ca un liliac.

Gustav avea câteva însuşiri interesante, care l-au transformat rapid într-un caz unic în lumea medicală. Ca formă, număr de membre şi de nasuri, consistenţă, textură şi elasticitate a pielii, prezenţa genunchilor şi a coatelor exact la mijlocul membrelor corespunzătoare, ai fi jurat că e om. Ca fel de-a fi se apropia însă mai mult de tagma obiectelor. Era dovada vie a primei legi enunţate de Newton în domeniul mecanicii: „Un corp aflat în repaus sau în mişcare uniformă păstreaza această stare atâta timp cât asupra lui nu acţionează forţe externe”. Exact aşa era Gustav, cu menţiunea că el, cu de la sine putere, nu s-a mişcat niciodată, nici uniform, nici neuniform. Dacă l-ai fi aşezat pe un pervaz de fereastră la etajul 37, ar fi rămas acolo, cu privirea opacă lipită de aer, până când cineva l-ar fi luat de acolo sau l-ar fi împins, ceea ce i-ar fi fost perfect egal. Continue reading →

Alte ştiri dintr-un fotbal mic

* „Am auzit că în timpul meciurilor Real – Barcelona, pe Santiago Bernabeu s-a scandat continuu Hala Madrid!”, a declarat Mircea Rădulescu. „Am vorbit cu domnul Halagian, care s-a declarat deschis oricărei oferte”, a continuat directorul Şcolii de Antrenori.

* Adrian Mititelu a evitat să plătească timp de luni de zile factura la curent electric pentru stadionul din Bănie din două motive. Primul: este om de afaceri şi gândeşte în perspectiva noului sezon, când îl va ajuta soarele amiezii. Al doilea: graţie ochelarilor cu lentilă opacă, oricum nu ar sesiza dacă s-ar lua curentul.

* După îndelungi negocieri, Olăroiu a acceptat să antreneze Steaua, prin SMS, în repriza a doua a meciului cu CFR Cluj din ultima etapă, cu drept de prelungire până în minutul 90+4.

* Faptul că lucrările la National Arena sunt în întârziere nu pune în mare pericol disputarea meciului amical dintre selecţionatele României şi Argentinei. Careul alb-celeştilor din prima repriză  poate fi gazonat şi atunci.

* În privinţa aceluiaşi meci, Răzvan Lucescu a declarat că se teme foarte tare de un singur lucru: ca Messi să nu-l marcheze prea strâns pe Florescu – singurul „tricolor” netransferabil, pentru că nu are de unde să se transfere -, împiedicându-l să-şi facă jocul fără minge care l-a consacrat.

* Pentru prima oară în ultimii trei ani, Steaua n-a tras nici măcar un singur şut pe poartă în timpul unui meci. Conducerea clubului a hotărât astfel ca în sezonul următor să investească nu în cumpărarea de jucători, ci în achiziţionarea de ghiduri Michelin şi de sisteme GPS.

* Noi schimbări în structura de conducere a lui Dinamo. După repetarea analizelor privind nivelul mercurului în sânge, Cristi Borcea a renunţat şi la poziţia de termometru.

* Secretul cel mai bine păzit al fotbalului românesc nu e ce se află în mintea lui Gigi Becali, ci faptul că Deac este agent secret. El a fost racolat de gruparea „Bărbaţi în şorturi”, un serviciu atât de secret, încât nici membrii lui nu ştiu prea bine că sunt spioni. Misiunea sa la Schalke este de a strânge cât mai multe date şi informaţii legate de fotbalul german. Până acum, Deac a reuşit să recolteze 714 mostre diferite de vopsea de pe băncile rezervelor, să se infiltreze în două rânduri pe gazon şi să facă astfel încât să-i fie  prezentat lui Raul.

Sex cu trei clone identice

– fragment din cartea “Câteva sfârşituri de lume” –

Când am intrat în birou, surpriză! Fetele asezonaseră cornuleţele cu două sticle de vodcă, dintre care una, demult secată, se învârtea jucăuşă pe parchet, ca acul unei busole la Polul Nord. Cea de-a doua sticlă era şi ea aproape goală, la fel şi musafirele mele. Între ele şi starea de nuditate stăteau doar câteva firişoare de dantelă, subţiri ca mustăţile unui motan ce tocmai dăduse iama prin oala cu smântână.

Fusese o săptămână grea, lipsită de bucurii şi de împliniri profesionale. În câteva secunde, hainele mele şi-au luat şi ele zborul spre ţările calde, iar trei perechi de buze rujate au început să mă îmbrace din cap până-n picioare într-o pijama mătăsoasă din cerculeţe roşii. Nu era rău. A urmat un scurt ritual de invocare a ploii, desfăşurat  în jurul subsemnatului, şi în scurt timp alcătuiam un grup statuar de genul zeu plus nimfe deloc odihnindu-se.

Am informat mai devreme onoratul cititor despre picioarele Verei, lungi ca două autostrăzi. Bariera fiind ridicată, m-am avântat spre locul în care şoselele se intersectau, dar m-am trezit raşchetând parchetul: picioarele respective nu aparţineau aceleiaşi nimfe. Am revenit pe partea carosabilă, hotărât să găsesc traseul corect. GPS-ul dădea însă erori maxime în acea intersecţie aglomerată de şolduri, umeri şi torsuri identice, unde se suprapuneau foarte multe benzi curbe, acoperind pasajele şi căile de acces, başca furtuna de fire blonde ce se stârnise din senin. Am redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, mai ales că un antebraţ apărut pe turnantă îmi presa jugulara, iar două gheare mi se înfipseseră în chică. Am reuşit, probabil, o lovitură norocoasă, căci o blondă aflată în proximitate a scâncit scurt, ca o mobilă deplasată pe linoleum, începând să-şi dea ochii peste cap. În timp ce apăsam toate butoanele aflate la îndemână ale flipperului uman, aşteptând zăngănitul monedelor, o a doua duduie îmi şoptea la ureche nişte cuvinte care ar fi putut reduce la tăcere şi galeria unei echipe de fotbal crunt nedreptăţite de arbitraj. Vă imaginaţi, probabil, că în acest timp cea de-a treia componentă a lotului de judo feminin uda florile. Ei bine, vă înşelaţi. Executa o operaţiune pe lângă care cele mai elaborate tehnici tantrice ar părea un nevinovat pupic pe creştet.

Vecina de dedesubt, după ce mi-a tras două portative lungi cu unghiile pe spate, a început să le completeze cu notele unei fugi „allegro appassionato”. Cineva se străduia să-mi desprindă o ureche de cap, trăgând cu dinţii de ea ca de un şniţel vechi şi plin de zgârciuri. O palmă îmi persecuta violent fesele. Camera se umpluse de chiote indieneşti, gâfâieli, ţipurituri, bocete, fâsâieli, pocniturile pe care le face ambalajul transparent cu bule când acestea se sparg, gemete, miorlăituri, fluierături, aş putea chiar jura chiar că am auzit şi un fragment din Traviata. Pe scurt, era o hărmălaie de parcă fetele s-ar fi înmulţit nu prin clonare, ci prin diviziune fulgerătoare. Continue reading →