Fabricantul de paşi

Pe 5 februarie, Stefaan Engels, suferind de astm, a terminat un an în care a alergat un maraton pe zi.

Pe şoselele lumii, în Alicante, New York, Porto, Londra, Montreal, Gent, Mexico City, Veneţia sau Barcelona, el e la locul de muncă, pontând cu talpa. Uneori, calapodul, cu toată precizia sa, la care întreaga specie a lucrat mii şi mii de ani, oferă erori când nu te aştepţi: o pietricică se strecoară sub călcâi ori în interiorul pantofului, o baltă răsare ca un ocean în calea călătorului. Pentru Stefaan nu există însă rebuturi, cu paşii mici şi chinuiţi procedează ca şi cu ceilalţi, sănătoşi, simetrici şi elastici: îi lasă în urmă şi fabrică alţii.

O, dar dacă i-aţi fi văzut pe primii, realizaţi cam acum 48 de ani, pe vremea uceniciei lui într-ale mersului! Erau pricăjiţi, de câţiva centimetri, inegali, haotici. Piciorul stâng zăbovea în aer câteva secunde, ca un animal adulmecând aerul, dreptul cădea pieziş şi stângul se prăvălea imediat, de parcă taman atunci s-ar fi decis să recupereze întârzierea, apoi poc!, micul Stefaan pica în nas. Pe la jumătatea drumului, a fost diagnosticat cu astm şi sfătuit de medici să stea departe de sport, dar încăpăţânatul din Gent a însutit treptat producţia. În 2007 şi 2008, a terminat 20 de competiţii Iron Man (3,86 km înot, 180 km ciclism, 42,195 km alergare), iar la începutul lui 2010 a decis să execute un maraton pe zi, timp de un an.

Tehnologia nu-i de ultimă oră, o folosim toţi, că alergăm după autobuz ori spre bucătărie, când cafeaua ameninţă să dea în foc. Mai întâi, corpul se înclină uşurel în faţă, iar un picior, să zicem dreptul, se îndoaie de la genunchi, fiind ridicat şi aruncat înainte, ca un angrenaj bielă-manivelă. Concomitent, stângul, proptindu-se în metatars, împinge întreaga maşinărie spre necunoscut, iar pentru o fracţiune de secundă, omul pluteşte, înainte de a reveni pe planetă, unde ciclul e reluat simetric. Numeroşi oameni, de la împăratul Napoleon la cosmonautul Armstrong, de la filosoful Lao Tze la psihologul Milton Erickson, au văzut diverse valenţe ale pasului. Cu cele două unelte ale sale, fiecare dispunând de 26 oase, 31 de articulaţii şi 20 de muşchi, domnul Engels i-a dat atât dimensiunea muncii, cât şi pe cea a vacanţei, căci declară că, alergând, lucrează ca oricare dintre noi, dar se şi odihneşte.

Departamentul contabil va aprecia producţia anuală la justa valoare: 15.401 kilometri pe an, aşadar peste 23 de milioane de paşi realizaţi pe fugă, depuşi însă cu temei şi aplicaţie pe teritoriile a şapte ţări. Tot alergând aşa, Stefaan Engels n-a văzut nici măcar filmul Forrest Gump. Nu a fost timp.

P.S. Despre Stefaan Engels mai puteţi citi aici, aici şi aici.

Viitorul e în Asia

Fotbalul românesc trebuie să iasă de urgenţă din Europa!

Un fenomen misterios se petrece: în timp ce vestul european se îndepărtează cu viteză de fotbaliştii noştri, locurile exotice, unde abţibildurile Panini sunt considerate legitimaţii de serviciu, se apropie. Nu e o întâmplare, ci un plan abil gândit de conducători. Deja, Mircea Rednic, împreună cu Ana Maria Prodan, pune bazele unui imperiu colonial. În Lankaran, „Puriul” e privit ca un mag, de când a prevăzut trei răsărituri de soare consecutive şi faptul că va transfera acolo 18 jucători români în 2011. Fotografiile sale alături de Mircea Lucescu au fost transformate în postere stradale şi în locuri de pelerinaj.

Aceasta sunt metodele prin care fotbalul românesc se va salva. Antrenorii noştri să plece în zone cu fotbal slab şi bani mulţi, ca nişte misionari. În două săptămâni, tehnicianul va primi un loc în sfatul bătrânilor, profilul îi va apărea pe o monedă, un metru de conductă petrolieră va fi botezat cu numele său. Va urma calificarea într-o competiţie de anvergură internaţională pe plan local, Cupa Şeicului Nomad. Când contractele pe şase luni vor expira, fotbaliştii vor reveni bronzaţi în România şi secătuiţi de răbdări, căci legi drastice îi vor fi ţinut departe de feminetul local, dar alţii le vor lua locul.

Mutarea în Asia e cea mai bună măsură pentru a evita dispariţia fotbalului românesc. Nu vedeţi ce tratament ne aplică nemţii? În Schengen nu ne vor. Antrenorii lor ne boicotează aşii, obligându-i să înveţe limba locului şi obiceiurile, printre care şi munca. Magath nu ţine cont de faptul că bietul Deac a învăţat să tuşească în germană şi pronunţă deja „Ja, ja, das ist gut!” cu accent de film XXX optzecist. Golgeterul Andrei Cristea de-abia s-a putut strecura în liga a doua, Ioniţă aproape că nu mai prinde loc nici în autocar. Negocierile celor de la Hamburg pentru Torje seamănă, prin duritate şi întindere, cu discuţiile de pace din Orientul Mijlociu.

De aceea Mitică Dragomir vrea să cumpere pământ în Antalya, pentru a construi acolo viitorul. Putem obţine astfel un minicampionat de iarnă, cu condiţia ca echipele noastre să joace numai între ele, conform unui orar precis. Peste vreo doi ani, vom cere ieşirea din Bătrânul Continent şi afilierea la fotbalul asiatic. Gata cu tururile preliminare din Europa League, care ne-au adus atâtea suferinţe! Nu vedeţi? Qatarul va organiza un campionat mondial, poate vom primi şi noi o finală de curse de cămile pe noul Stadion Naţional. Cu echipele turkmene ne-am putea lupta cu şanse rezonabile, iar naţionala ar căpăta noi adversari în preliminarii, că de paparele încasate de la ţările vecine ne-am săturat.

Gata cu decadentul fotbal european, haideţi în Asia! Acolo e viitorul.