Ospitalitate

După cum bine ştiţi, suntem un popor ospitalier, iar fotbaliştii români sunt cei mai tehnici din lume. Exact de-aia jucăm cu sârbii la Constanţa, să arătăm că la „fotbal off-road” îi putem face şi pe brazilienii Estului.

FRF mai luase în calcul nişte locuri pentru organizarea partidei: zona „La steaguri” din Neptun, defileul de la Posada, platoul de la Babele şi Vulcanii Noroioşi. S-a renunţat însă la ele, deoarece autorităţile locale din Constanţa au promis că terenul va fi în stare perfectă la ora meciului.

Şi, trebuie să recunoaştem, lucrările sunt în grafic. Excavatoarele şi-au făcut treaba. Aspersoarele merg. Mina de loess din careu funcţionează. Defecţiunea ecluzei de la peluza în care va sta galeria vizitatoare e ca şi rezolvată. Vestea bună este că băieţii pot începe deja încălzirea: în timpul săpăturilor, au fost descoperite o pivniţă de vinuri dacice şi un local roman de strip-tease.

Rămâne de văzut dacă le vom interzice sârbilor survolul, în speranţa că se vor pierde cu autocarul prin Oltenia. Dar e posibil să se piardă şi pe teren, în timpul unui contraatac, dacă nu se vor uita pe unde calcă (în cazul fericit în care vor avea după ce să contraatace). Aşadar, să nu le purtăm prea mult de grijă: dacă a nimerit orbul Brăila, va nimeri şi sârbul Constanţa. Apoi să se roage să nu mai cadă cu noi în grupă, întrucât planurile noului stadion naţional arată că vestiarul oaspeţilor va fi construit în Piaţa Obor.

O altă veste bună ar fi că am recuperat platoul continental din jurul Insulei Şerpilor, deci pe austrieci putem să-i ducem ceva mai departe. Epava din Costineşti e pregătită pentru găzduire şi transport.

Echipa adjectivelor

Nu se ştie exact când adjectivele şi-au făcut echipă în presa sportivă, însă acestea le fac astăzi un marcaj extrem de strâns substantivelor.

Uneori, mai joacă şi singure. „Exploziv” şi „senzaţional” sunt deseori selecţionate în burtiere. Nu vi se pare ciudat că, în perioada în care toţi dau aceleaşi ştiri şi au aceiaşi invitaţi, care ajung la aceleaşi concluzii la care au mai ajuns şi-n  emisiunile trecute, „exclusiv” joacă pe toate posturile? Se întâmplă aşa pentru că „exclusiv” e căpitanul echipei, iar dacă el se accidentează, „special” preia banderola.

E suficient ca „emoţionant” să fie băgat la înaintare şi tribuna oftează lung. „Memorabil”? În general, în două-trei zile uiţi că a jucat. „Savuros” e  încă titular, deşi „cool”,  promovat de la lotul de tineret, a demonstrat o formă bună în pregătiri. Dar ce-o mai face „incendiar”, cândva nelipsit de la reunirile lotului feminin de strip-tease? O fi  primit postul de selecţioner la echipa „fundaşelor”? Cât despre „tulburător” şi „cutremurător”, au fost împrumutate la echipa-satelit. Sunt în continuare în vederile selecţionerului, dar se apelează la ele numai cînd moare cineva.

Poate ar trebui să trimitem „superreportajele” şi „editorialele eveniment” la controlul antidoping, să vedem ce naiba au luat de sunt atât de diferite de vechile reportaje şi editoriale.

Ce vine din urmă? Vom avea ştiri „fabuloase”, articole „beton”, reportaje „devastatoare” sau editoriale „esenţiale”, „istorice”, „epocale”? Vor exista trimiteri de genul „Citeşte un articol jmeker de T.R.U.” sau „Exclusiv! Iată rezultatele meciurilor din Liga 1″?

Totuşi, mi-e dor de jucători mai vechi. Vi-l mai amintiţi, de pildă, pe „impecabil din punct de vedere gramatical”? Se pare că e la apus de carieră şi prinde din ce în ce mai rar echipa.

Cristi

Habar n-am de unde venea vocea aia. Şi, la drept vorbind, nici nu părea posibilă, chiar dacă Ian Gillan sau Rob Halford demonstraseră deja că sunetul emis de un gâtlej uman poate ajunge până hăt departe.

Însă era altceva să o auzi pe viu. Vocea lui Cristi Minculescu te lovea în piept, te ridica de ciuf lovindu-te de tavan, apoi îţi dădea palme să te trezeşti, strângând, ca un braţ invizibil, tot publicul în faţa scenei. Îţi dădea senzaţia că poate să facă orice cu ea, să o ducă oriunde, ca un origami împletit din sunete de cristal. Dan Cimpoieru, care a cântat alături de Minculescu în „Voltaj”, spunea că de multe ori uita să atingă corzile chitarei atunci când Cristi îşi începea voiajul spre zona sonoră rezervată liliecilor. Pe antebraţ, firele de păr i se ridicau ca nişte lănci şi mâna i se transforma într-o aripă de găină.

Niciun disc al trupei – nici măcar primul – nu poate transmite senzaţia unui concert Iris de la începutul şi mijlocul anilor 80. Trist este că au rămas doar câteva înregistrări radio din „perioada Adi Ilie” (chitarist şi compozitor excepţional), un concert-pirat din 1984 şi, din câte ştiu, nicio înregistrare video.

Pentru că, în acei ani, Iris pur şi simplu curenta pe scenă. Ei au readus la viaţă, prin şocuri electrice, rock-ul care, după plecarea celor de la Phoenix şi a lui Dan Andrei Aldea, aproape intrase în comă. Mari trupe, cum a fost „Roşu şi Negru”, au fost, nemeritat, huiduite de public, întrucât organizatorii, nedorind să încheie cu Iris – pentru ca şuvoiul de energie să nu se scurgă apoi pe străzi -, puneau formaţii mai „calme” în închidere. Şi, bineînţeles, la Iris aprindeau lumina în sală, pentru a-ţi crea senzaţia de prizonier veşnic aflat în bătaia proiectorului.

Nu întâmplător un concert Iris a stârnit un sâmbure de revoltă împotriva sistemului, în 1988, la Miercurea Ciuc. Şi nu versurile erau subversive, ci modul de a le transmite, împuşcînd cuvinte printre rafale de chitară. Cu o lovitură de picior, „Ţiganu’” proiecta stativul microfonului în sus, se căţăra ca o panteră pe boxe, ori cădea cu scenă cu tot în fosa orchestrei de la „Tănase”, sub apăsarea celor din public care săriseră să-l ia în braţe. Ţin minte cum sala bubuia ca inima unui bizon gonind, în turmă, spre prăpastie, atât de tare încât, o dată, uşile au plesnit sub apăsarea publicului. Dar câte săli mizere nu au devenit nave de luptă sub comanda amiralului electric! … Şi chiar dacă acum alte generaţii fredonează alte melodii, acele vremuri nu pot fi uitate.

Respect, Cristi, şi curaj! Ştim că ai vrut să cânţi pe 2 martie, iar asta face mai mult decât dacă am fi recuperat toate videotecile şi fonotecile anilor de tinereţe. Te aşteptăm să urci din nou pe covertă, pentru a da vechiul semnal: „Bună seara, prieteni!”.

Iris în concert, 1984 (piesa Iris, cu versurile uşor schimbate faţă de album, din păcate cu o scădere de nivel în mijlocul melodiei)

Fotbalul de la pagina 5

“ … Din raţiuni precis economice, din „Sport” n-a mai rămas decât fotbalul. Iar din fotbal, doar o jalnică şi interminabilă flecăreala, brodată pe canavaua unor banale chestiuni domestice, de tipul – cine cu cine, botezuri, cununii şi alte afaceri cumetriale. Când îi intrebi, răspund ca n-au ce face, aşa e şi prin alte părţi, piaţa o cere şi cu gustul public, lege de bază, nu te pui …”.

Un articol de Nic.

“ …Evident, istericalele de gherţoi ale lui Becali au fost, sunt şi vor fi considerate un mare succes de audienţă. Fac rating. Nu e nici o noutate: în filozofia şi deontologia PRO TV – Orice TV, cadavrele storcite, ţâţele şi Becali fac rating. Nici o televiziune nu îşi poate permite să piardă aşa ceva. Iată de ce, spre deosebire de Emanuel Terzian, televiziunile şi ziarele îşi merită soarta …”.

Opinia lui T.R.U.

Altfel, remarc că, dacă în Gazeta Sporturilor dezbaterea se concentrează asupra fondului problemei, iar ziarul are în continuare curajul de a găzdui opinii incomode, în ProSport se joacă deja tenis la simplu. Serviciu … retur … Time, gentlemen!