Cartonaşul portocaliu

De ce complicăm un sport simplu? A devenit fotbalul parte a industriei vopselelor de păr? 

Pe 28 februarie, International Board va lua în discuţie oportunitatea acordării cartonaşului portocaliu la meciurile de fotbal. Jucătorul astfel sancţionat ar trebui să iasă câteva minute de pe teren, numărul acestora urmând să fie stabilit. La aceeaşi şedinţă se va discuta şi despre folosirea unui al doilea arbitru de teren, care să-l ajute pe central.

Parcă îl văd pe arbitrul de rezervă pregătit, pentru orice eventualitate, cu cinci ceasuri pe fiecare antebraţ. Apoi, de ce ar fi cartonaşul portocaliu? Pare o invenţie feminină, întrucât bărbaţii nu înţeleg culorile. De câte ori, târâţi de iubită într-un magazin cu produse exclusiv feminine, nu aţi spus: „Da, bluziţa asta mov e interesantă „, primind replica: „E indigo. Nu te pricepi la culori”?

Şi ăsta e adevărul: există prea multe nuanţe inutile. Pe meniul de restaurant sunt vinuri albe şi vinuri roşii, a găsit cineva capitolul cu rosé-uri? Femeile sunt blonde sau brunete, numai perfida industrie a vopselelor de păr a introdus zeci de nuanţe înşelătoare. La o invitaţie la film, aşteptăm doar „da” sau „ba”, ca să înţelegi restul gamei de răspunsuri trebuie să fi citit cinci tratate de diplomaţie.

Peste vreo 30 de ani, arbitrul principal va intra pe teren urmat de o suită de adjuncţi – fiecare specializat în henţuri, ofsaiduri, auturi sau cornere -, şi cu o paletă de cartonaşe în rucsac. Cel lila se va da pentru cot în gură, aducând trei minute eliminare. Cel grena se va acorda pentru vociferări, iar jucătorul penalizat va trebui să recite, aşezat în genunchi în dreptul fanionului de corner, paragraful 1.24.3, alineatul 2, punctul c din regulament. Cartonaşul roz va anula acordarea unuia violet, arătat în cazul în care fotbalistul apare pe teren în halat, papuci de casă şi capişon.

Sunt curios cum vor fi atunci emisiunile TV de analiză fotbalistică şi spectrografică. „Îl avem la telefon pe reputatul fost mare arbitru, Ion Crăciunescu, care ne va lumina de ce X a primit cartonaş grena”, iar specialistul ne va explica, ajutat de tabelul frecvenţelor şi al lungimilor de undă, că, de fapt, e roşu de Burgundia.

De ce nu păstrăm fotbalul simplu? Ar trebui să luăm exemplu de peste ocean. Dacă în fotbalul american s-ar introduce sistemul cartonaşelor, regulamentul ar fi extrem de limpede. Când e fault, iar jucătorul lovit are în continuare toate membrele ataşate şi mişcă, se dă cartonaş galben. În rest, se dă roşu şi se cheamă medicul.

Dacă tot era să ne complicăm viaţa inutil, trebuia să inventăm cartonaşul verde, să nu ne zgâim la arbitru ca la panoul oculistului. Semaforul e una dintre puţinele invenţii imediat comprehensibile (cu toate că şi acolo culoarea galbenă a fost introdusă doar cu scopul de a putea fi amendat). Scos din buzunar şi agitat de către arbitrul însărcinat cu verificarea netezimii fanioanelor, cartonaşul verde ar semnaliza faptul că pe teren nu s-a petrecut nimic deosebit şi că jocul poate continua.

A câştigat „Slumdog Millionaire” Oscarul pe merit?

Ne-am bollywoodizat

de Adrian Georgescu

Au mai fost filme care au luat nemeritat premiul  Oscar, însă parcă niciodată unul atât de slab. Pelicula lui Danny Boyle reuşeşte nu numai să fie sub celelalte patru nominalizate, ci şi mult sub filme precum “Blindness”, “Doubt” ori “In Bruges”.

„Slumdog Millionaire” strânge toate clişeele posibile ale cinematografiei, din toate zonele culturale. Ţintit să strângă în sălile de cinema 6 miliarde de oameni de pe cinci continente, este o mâncare în care s-au pus mirodenii de pretutindeni şi, în final, amestecul, deşi satură, n-are niciun gust.

Totul e făcut să stoarcă emoţii: tortură, copilărie nefericită, inechitate socială, doi fraţi despărţiţi de o femeie, dragoste lipsită de şansă. Cum altfel să ai succes în Cetatea Filmului decât mulgând mitul self-made-man-ului până la ultima picătură? Şi cum să-l expandezi la maximum altfel decât făcându-l pe erou să plece de la nivelul minim al sărăciei şi să câştige doar graţie cunoştinţelor acumulate la şcoala vieţii sau, pur şi simplu, prin noroc?

Asemenea concursului „Vrei să fii milionar?” – compus din câteva momente de tensiune abil create, în care e creată empatia publicului larg pentru concurent -, descoperi că la sfârşit, în afara unor răspunsuri din domenii care nu te interesează, nu rămâi cu mare lucru. Aşa cum, după această ediţie a Premiilor Oscar, rămâne numai senzaţia că „Slumdog Millionaire” a luat potul doar pentru că a venit de-acasă cu toate răspunsurile ştiute.

Un film viu

de Elena Georgescu

Puţini regizori au făcut filme atât de diferite între ele precum Danny Boyle. De la “Trainspotting” la “Millions” sau de la “The Beach” la “Slumdog Millionaire”, în toate există o intensitate specifică, o energie care schimbă lucrurile. Dacă în “Trainspotting” Boyle a găsit umor şi forţă în viaţa unui dependent de droguri, în “Slumdog Millionaire” le-a extras din sărăcie.

Cum poate un film care începe cu o scenă de tortură să se încheie cu un dans a la Bollywood? Graţie unei creşteri ingenioase de ritm care te face să aştepţi cu răsuflarea tăiată rezolvarea fiecărei întrebări. Aidoma inspectorului de poliţie, care trece încet-încet de partea celui pe care îl anchetează, te întrebi cum a reuşit un copil sărac, crescut pe stradă, să afle răspunsuri din domenii atât de diferite, şi cât de dură va fi următoarea poveste. Filmul creşte exact ca India, unde viaţa e trăită pe derulare rapidă

Există o vioiciune colorată care pulsează în fiecare scenă, unghiuri de filmare diverse şi neaşteptate. Actorii amatori joacă excelent, ceea ce este o subtilă reiterare a ideii filmului, că poţi reuşi în viaţă şi fără a fi profesionist, dacă ai încredere în tine şi inspiraţie. Coloana sonoră e excelentă, montajul şi imaginea foarte bune.

“Slumdog Millionaire” nu e un film profund şi nu dă răspunsuri la întrebări existenţiale, însă reuşeşte să redea ceea ce alte pelicule nu izbutesc: viaţa. În plus, e inspirat dintr-un caz real. Ce vrem mai mult de la un film?

Oscaricale. Finala.

 Cel mai bun film

„The Hilarious Phase of Benjamin Mutton”, „Lost/Nikkon”, „Milf”, „The Breader”, „Slamdunk Billionaire”.

Actor în rol principial

Richard Jenkins „The Inquisitor”, Frank Langella „Prost/Exxon”, Sean Penn „Silk”, Brad Pitt „The Glorious Race of Jenson Button”, Mickey Rourke „The Koestler”.

Actor în rol de bărbat care nu e miezul

Josh Brolin „Hulk”, Robert Downey jr. „Tropic Timber”, Philip Seymour Hoffman „Double”, Heath Ledger „The Dark Bright”, Michael Shannon „Evolutionary Broad”.

Actriţă în rol central

Anne Hathaway „Rachel Getting Tired”, Angelina Jolie „Dangling”, Melissa Leo „Frozen Shiver”, Meryl Streep „About”, Kate Winslet „The Writer”.

Actriţă în rol dublu

Amy Adams „Bound”, Penélope Cruz „Sticky Cristina in Pamplona”, Viola Davis „Round”, Taraji P. Henson „The Dangerous Briefcase of Benjamin Glutton”, Marisa Tomei „The Tester”.

Sport la TV

Avem finala Openului galez de snooker (17:15, pe Eurosport 1, apoi 21:00), dintre Ali Carter şi Joe Swail. Pe Eurosport 2 e Premier League. De la 14:30, Manchester United – Blackburn (înregistrat), 15:30 Fulham – WBA (live), iar de la 17:30 Liverpool – Manchester City (live).

De la 16:15, pe sport.ro este handbal feminin în LC, Oltchim – Gyor (reluare), apoi, de la 20:15, handbal masculin în Cupa Challenge, Vardar Skopje – UCM Reşiţa.

Pe SportKlub, de la 18:00, avem Leverkusen – Hamburg.