Test de logică (1)

Problemă de logică de pe blogul lui Arhi, care şi el a primit-o de la o “gagică bună de la McCann”.

Mie mi se pare şi o problemă de criză :D

Patru manageri au fost îngropaţi până la gât în nisip, în aşteptarea execuţiei. Ei nu se pot mişca deloc (nici măcar capul), fiind aşezaţi ca în imagine, iar A şi B sunt despărţiţi de un zid mat. Ei nu cunosc culoarea propriei căciuli, ştiu însă că doi au căciuli negre şi doi au căciuli albe. Pentru ca toţi să scape de execuţie e suficient ca unul să îşi dea seama care e culoarea căciulii sale. Nu au voie să discute unul cu celălalt şi au la dispoziţie 10 minute pentru a reuşi acest lucru.

Întrebare: care din ei reuşeşte minunea? Nu e un truc: rezolvarea se bazează pe logică. D îi vede pe B şi C, C îl vede pe B, A şi B văd numai zidul mat.

Pe jos

“ … Un rucsac de 40 de kilograme, căldură extremă, de peste 50 de grade, praf, relief anevoios, 370 de kilometri pe jos, apă drămuită, mâncare puţină, grohotişuri, nisip, canioane şi teren răvăşit – acestea au fost ingredientele expediţiei din Atacama, despre care Alin spune că a fost cea mai dificilă pe care a făcut-o vreodată …”.

Un articol de Andreea Dogar (mulţam, Diana!).

Trei reportaje

Trei reportaje despre un vicecampion român la Jocurile Paralimpice: Eduard Novak.

Pe blogul Dianei:

– Pagaia lui Patzaichin e obiect istoric. Povesteste-ne ceva despre bicicleta cu care ai concurat la Beijing…

– Păi, ce să vă spun? Avea şaua cu 5,3 cm mai joasă decât a unei biciclete normale de concurs.

În Gazetă:

Medaliat cu argint la Jocurile Paralimpice de la Beijing, Eduard Novak compară România cu Sparta antică, în care cei cu defecte erau sacrificaţi.

În Adevărul:

“Ne aflam aproape de Luduş, maşina a derapat într-o curbă şi am intrat violent în parapet. Laba piciorului drept mi-a fost retezată şi medicii mi-au pus o proteză pentru a mai putea merge vreodată”, rememorează Novak momentul care i-a schimbat radical cursul vieţii.

„În box, dacă îţi urăşti adversarul, ai pierdut”, interviu cu Lucian Bute

Lucian Bute s-a născut pe 28 februarie 1980, are un palmares profesionist de 23 victorii (18 KO) – 0 egaluri – 0 înfrîngeri şi e campion mondial la categoria supermijlocie (-76,3 kg) în versiunea IBF.

Primul lucru care îţi vine totuşi în minte cînd îl vezi e că nu prea aduce a boxer. E înalt (1,82 metri), subţire, îmbrăcat impecabil. Nu are nasul spart, iar degetele îi sînt fine şi îngrijite. Are zîmbet de actor şi maniere fără cusur. De pildă, cînd o doamnă ne-a adus cafele şi sucuri, s-a ridicat puţin de pe fotoliu şi a spus „Sărut mîna”, apoi s-a aşezat, pregătit pentru interviu.

– Lucian, eşti campion mondial, totuşi românii nu ştiu prea multe despre tine.

– Sînt doar un băiat simplu, din comuna Pechea, de lîngă Galaţi. Am avut o copilărie frumoasă. Cînd eram mic, luam o roşie şi-o bucată de pîine şi o zbugheam în drum, cu picioarele goale. Erau ierni grele, cu troiene şi viscol, iar uneori tata îmi dădea un pahar de vin fiert şi mă trimitea afară să dau zăpada. Imediat mă înroşeam la faţă, eram şi bucălat, apoi ieşeam cu lopata şi făceam şanţ pînă la poartă.

LA DRUM, CU O PUNGĂ DE-UN LEU

– Ai totuşi patru surori. Nu-mi spune că nu erai ocrotitul familiei!

– (rîde) Evident că eram. Dacă făceam vreo boacănă, surorile mele încercau să repare situaţia, pînă să afle ai mei. Cînd ieşeam afară, mereu cîte o soră mai mare îmi făcea patul şi strîngea în urma mea.

– Prietenii spun că eşti foarte ordonat, că sticluţele de colonie stau aliniate pe policioară ca soldăţeii, la fel şi trofeele în vitrină.

– Ei, asta pentru că a trebuit să mă obişnuiesc cu ordinea. Am plecat de acasă pe la paisprezece ani cu o pungă de un leu, cu o pereche de pantaloni şi una de tenişi.

Continue reading →