Imperiul român

De la stilou, insulină, efectul Coandă şi rucsacul zburător, românii nu prea au mai inventat decât scuze. Poate se întâmplă aşa pentru că noi nu am avut un imperiu, ca alţii. Sunt convins că n-am fi cucerit state sau continente ca toţi barbarii, ci am fi fost mai selectivi în anexările teritoriale.

Împăratul romăn Gică Întâiul ar fi unificat Ibiza, cartierul comercial din Milano, Place Pigalle şi Mamaia sub acelaşi sceptru. Pe vremea lui Marian cel Mişto s-ar fi inventat motorul care nu funcţionează, aparatul care scoate aţa din ac şi halba de doi litri. Cândva, pe la începutul secolului XX, s-ar fi descoperit forţa aburului, folosit exclusiv la saună, iar prezentul ne-ar fi oferit tehnologia turnării de gropi în asfalt. La un moment dat, am fi descoperit America prin teleportare involuntară, cînd un grup de români se vor fi aşezat la un pahar de vorbă la Constanţa, trezindu-se apoi mahmuri printre indieni.

Au fost însă şi domenii în care ai noştri s-au aflat în prima linie a ştiinţei şi a progresului. Da, CNN a avut în studio un reporter sub forma unei holograme, însă numai după ce OTV a făcut aproape 300 de emisiuni cu fantoma Elodiei. Locomotiva care se învîrte cu 200 de kilometri pe oră pe circuitul de teste de la Făurei mă face să sper că în curând trenurile româneşti vor depăşi viteza sunetului, iar semnalul de alarmă tras între staţii nu se va mai auzi. Experimentele compatrioţilor noştri în domeniul clonării sunt şi ele cele mai avansate în domeniu, chiar dacă până acum s-au rezumat la carduri.

Simt că, undeva, într-un laborator subteran secret din munţi, câţiva savanţi români sunt foarte aproape de atingerea vitezei luminii, dar nu au deocamdată cu ce să-şi compare rezultatele pentru că nu au lumină. Trebuie totuşi să avem grijă cu astfel de experimente, altfel ne putem trezi cu un Ion Iliescu tânăr, candidînd la prezidenţiale.

Mircea Geoană ştie ce spune când propune o misiune spaţială românească. Olimpicii şi hackerii noştri racolaţi de NASA în timpul guvernărilor PSD sunt de fapt agenţi sub acoperire care le vor da americanilor reţeta greşită a compotului de pere, smulgându-le în schimb secretele fabricării şi propulsării rachetelor.

Aş vrea să le văd figura americanilor când vor ajunge pe Jupiter şi vor da de doi cosmonauţi români în maiou, ascultând manele.

„Mitologia în America” şi „Preşedintele planetei Pământ”

“ … Ce trebuie spus trebuie spus: victoria lui Barack Obama e un moment istoric periculos, un semn de derută şi declin intern american. Statele Unite vor fi conduse de un preşedinte politic imaterial, de o imagine transformată în mit şi administrată prin aparatul mediatic …”.

Un foarte interesant articol semnat de Traian Ungureanu în Cotidianul.

“ …În marea de politicieni abţibild care ne înconjoară, Barack Obama apare ca un om politic tridimensional, are adâncime. Obama este un intelectual, un harvardian pursânge. N-am crezut până acum că e posibil ca un intelectual să rămână intelectual devenind totodată un om politic de succes. Mi s-a părut că trebuie să-şi anuleze raţionalitatea şi bunul simţ pentru a câştiga la mase. Obama a reuşit rămânând el însuşi …”.

O opinie diferită în Gândul, de CTP.

Lecţia de enervare

Traseul Stelei în Liga Campionilor seamănă cu circuitul feroviar de teste inaugurat ieri lîngă oraşul natal al lui Bănel Nicoliţă. O locomotivă fabricată în 1977 la Electroputere, dar „vitaminizată” corespunzător, trage un vagon cu 200 de kilometri pe oră, într-o epocă în care TGV-ul franţuzesc a ajuns la 575 kilometri pe oră. Zburătăceala noastră prin Liga Campionilor durează puţin, nu duce nicăieri şi e cu titlu de prezentare.

Cînd naţionala noastră a fost egalată de selecţionata cocoşului galic, după ce a condus-o cu 2-0, Victor Piţurcă ne-a oferit o explicaţie: „Francezii s-au enervat”. Văzînd cele patru partide din Champions League ale echipelor româneşti cu formaţii franţuzeşti, am senzaţia că, de fapt, ei sînt mereu nervoşi. Noi nu. Cînd primim gol, cădem psihic. Cînd avem 2-0, cădem psihic. Cînd nu cădem psihic, o facem din punct de vedere fizic.

După mine, Dorinel Munteanu a făcut tot ce depindea de el. A înţeles că pentru a sabota maşina de fotbal a francezilor e necesar să taie răul de la rădăcină şi că acei „3” din 4-2-3-1 trebuie să participe activ la pressing. A mers pe mîna lui Tiago în locul unui Lovin destul de eficient în faza defensivă, dar lipsit de clarviziune în lansarea atacului. L-a titularizat pe Kapetanos, o variantă mai bună decât Arthuro. Totuşi, magneţeii şi săgeţile lui Vochin nu pot oferi decît o parte din răspuns.

Iată o altă diferenţă. Cum au reacţionat lyonezii după ce-au luat gol chiar înainte de pauză în Ghencea? Au marcat trei în repriza secundă. Cum au reacţionat steliştii pe Stade Gerland? Au mai luat unul. Întrebarea este: OK, nu putem atinge nici jumătate din viteza TGV-ului, dar suntem capabili să construim în câţiva ani o reţea de cale ferată şi trenuri care să prindă măcar 100 pe oră? Şi, mai ales, există un psiholog care să ne poate învăţa cum să ne enervăm ştiinţific, astfel încît să luăm fie şi un punct din douăsprezece?