Urbex

Pămîntul nu mai are nici un deget necercetat. Dai la o parte o liană şi găseşti un McDonald’s. Deasupra ta se învîrte condorul, dar din buzunar îţi susură o „Nokia tune”. În curînd, şi Triunghiul Bermudelor va fi pe harta GPS: „La prima geamandură, faceţi stînga şi pregătiţi-vă să dispăreţi”.

Atunci, încotro? Turismul spaţial propus de ruşi e deocamdată prea scump, iar teama de piraţii tuaregi a făcut ca odată neînfricatul raid Paris-Dakar să-şi ia elicopterele şi să se mute în America de Sud. Pe canalul Explorer am văzut cum a fost clonată cursa dintre Amundsen şi Scott pentru cucerirea Polului Sud, în exact aceleaşi condiţii. Totuşi, există o diferenţă importantă: în cazul unui eşec băieţii ar fi fost recuperaţi imediat, în timp ce membrii expediţiei lui Scott şi-au lăsat oasele acolo.

Cum să faci adrenalina să curgă? În teambuilding-uri, acele excursii sindicalizate unde riscul ţi se dă cu porţia, pe semnătură? Un mic paintball printre copaci? Puţin efort la „gym”, acele temple de slavă ale propriului trup, în care îţi atîrni la gît medalia contrafăcută a abdomenului sculptat? Sporturile extreme sînt reacţia individului la o formă lentă de sinucidere. De la parapantist la săritorul cu funia elastică, toţi vor să părăsească acest uter de asigurări de viaţă şi airbag-uri în care se formează individul modern.

În „Scrisoarea furată”, Edgar Allan Poe plasează plicul căutat de o armată de poliţişti dotaţi cu microscoape exact pe birou, în văzul tuturor. La fel, un foarte interesant sport extrem se desfăşoară în chiar inima oraşului. „Urbex” e prescurtarea de la „urban exploring”. Cînd graniţa lumii, vegheată de sisteme electronice care trebuie să te ţină pe traiectoria corectă, se dovedeşte de netrecut, sportivul-explorator se afundă în direcţia opusă, în chiar carnea de beton a oraşului, printre plăci de azbest, deşeuri, grinzi şi rîuri subterane. Pătrunde prin capace sau uşi secrete în sistemul de canalizare al oraşului, în fabrici sau spitale abandonate, în şantiere sau mine dezafectate ori în tronsoane secrete de metrou (cum e cel moscovit, despre care se spune că are patru linii construite la o adîncime de şapte nivele sub sol şi serveşte drept cale de evacuare pentru liderii de la Kremlin în cazul unui atac atomic).

Dacă „omul păianjen” Alain Robert se caţără pe cele mai înalte şi strălucitoare clădiri din lume, în văzul tuturor, exploratorul urban face drumul invers, coborînd neştiut în adîncurile unei construcţii moarte. Nu e un zeu care să dorească adulaţia mulţimii, nici măcar un Prometeu în căutarea unui secret ce trebuie înapoiat omenirii. Vînează doar ecoul unor zile de mult trecute, despre care ştim chiar mai puţine decît despre cea de mîine.

Este nivelul secret al Infernului dantesc, continentul bonus pe care Marco Polo şi Vespucci nu l-au pus pe hărţi, urmarea „Călăuzei” lui Tarkovski şi a „Underground”-ului lui Kusturica. Prin exploratorii urbani, călătoria continuă, cu pericolele şi lipsa ei de consideraţie pentru diverse legi, fie şi spre un teritoriu abandonat şi inutil.

P.S. Thanks, Man and Doc!

Apă de ploaie

De cele mai multe ori, cînd se anunţă transferul unui atacant în Ghencea, se spune că va fi adus „un golgeter sudamerican”. Cînd golgeterul apare, descoperim că are fizic şi talent, însă nu dă goluri. După cîteva meciuri, apare în discursul oficial ca „prezentator de modă” ori „manechin” şi e vîndut sau împrumutat.

În acelaşi timp, între Steaua I şi Steaua II există un traseu care se parcurge într-un singur sens, aşa cum burlanul conduce apa de pe acoperiş spre pămînt. În loc să fie un laborator pentru tinerele talente, Steaua II a devenit un purgatoriu pentru cei ce vorbesc neîntrebaţi la echipa mare. Neaga a glăsuit în problema banilor şi a ajuns la „recycle bin”, acolo unde îl aşteptau Rada, Croitoru şi Cristocea. Pleşan este ameninţat şi el de tasta „delete”, întrucît a vorbit prea mult pe teren la meciul cu Sportul.

Ce s-a ales însă de viitoarea echipa de „vitezişti” a Stelei, anunţată de patronul ei acum numai cîteva luni? Bicfalvi este şi acum la Gloria Buzău, unde bate pasul pe loc. Ochiroşii, după ce şi-a rupt piciorul pentru aceeaşi echipă, s-a reîntors la Steaua, dar nu joacă. Andrei Ionescu joacă, însă numai atunci cînd e menajată prima echipă, la fel şi Stancu.

Ei nu sînt o soluţie pentru seceta din Ghencea, dar evaporatul Pepe Moreno ar putea să reintre în acest circuit, unde apa de izvor se transformă repede în apă de ploaie, pentru ca, după un timp, să se întoarcă purificată. Cel regretat astăzi în lojă nu a mai înscris însă un gol de şase luni, deşi de atunci a bifat 8 meciuri la America de Cali, unde a ajuns fiind împrumutat de Independiente.

De aceea, ar fi bine ca la revenire Pepe Moreno să fie anunţat drept „Jose Alcides Mora”. E singura calitate a golgeterilor sudamericani insuficient exploatată în Ghencea: aceea de a avea multe nume.

Duminica sportivă

În Liga 1, Craiova – Pandurii (15:00), FC Vaslui – FC Argeş (17:00), Rapid – Gaz Metan (19:00).

Pe sport.ro, de la 19:00,  va fi un meci de handbal. În etapa a treia a Ligii Campionilor, Steaua întâlneşte pe Cehovski Medvedi.

Cele mai interesante evenimente sunt pe Eurosport. De la 16:00, începe prima rundă (7 partide) a finalei Marelui Premiu al Scoţiei, între Day şi Higgins, în timp ce runda a doua va începe la 22:00. La 20:30 se transmite finala CM de futsal din Brazilia, dintre selecţionata ţării gazdă şi Spania.

Fluturi vişinii

În meciul CFR – Dinamo, care a pus faţă în faţă liderul campionatului intern şi surpriza românească a Ligii Campionilor, echipa dintîi a spulberat un mit: acela că nu poţi lupta cu succes pe două fronturi. Într-o vreme în care examenul de valoare se dă în Europa şi cel de rezistenţă în Liga 1, jucătorii clujeni le-au trecut pe amîndouă cu brio.

Trombetta a început în teren cu aceiaşi fotbalişti care se aflau în echipa de start din partida cu Chelsea, minus Tony, suspendat. CFR a dominat în toate zonele, dar mai ales în cele unde majoritatea formaţiilor din România se pierd ca într-o mlaştina: fîşia din faţa careului advers şi părţile laterale ale terenului. Meritul le revine în primul rînd lui Culio şi lui Dubarbier, care sînt pentru formaţia clujeană ce sînt motoarele pentru un avion, şi inepuizabilului Trică. Perreira a demonstrat ce înseamnă un fundaş lateral în fotbalul modern, iar Panin l-a înlocuit perfect pe Tony.

De partea cealaltă, Mircea Rednic putea să joace cu încă un închizător, pe lîngă Ropotan şi Izvoranu, şi tot ar fi fost degeaba. Pentru clubul alb-roşu, îndepărtarea lui Mărgăritescu a fost, pur şi simplu, o mare prostie. Dănciulescu trebuia să aprindă un foc în zona sa de acţiune şi să aştepte apariţia elicopterelor, pentru că a fost pus de colegii săi în postura unui naufragiat. Aceasta mai ales după ce Bratu, singurul dinamovist care are viteză, a fost înlocuit de Miranda, jucător ce dispune de mobilitatea unui scrin. În aceste condiţii, nu e de mirare că şuturile cele mai periculoase i-au aparţinut lui Tamaş, că Dinamo a avut primul corner (din cele două, de aproape şapte ori mai puţine decît adversarii!) în minutul 35, ori că mingea a fost de scoasă de trei ori de pe linia porţii lui Lobonţ.

De fapt, nu Lobonţ, ci „bietul Lobonţ”! Deseori, în această partidă, a părut un copil înconjurat de fluturi vişinii, pe care încearcă să-i prindă cu palmele goale.