Cursa bolnavă pentru sănătate

Pachetele de ţigări au devenit parcă reclame la cancer. Colo gâtul unui bărbat a explodat într-o tumoare gigantică, dincolo stă un plămân micşorat şi înnegrit. Alte pachete înfăţişează un făt subdezvoltat chircit sau tenul descompus al unei femei. Sunt mesajele bolnave ale celor care se îngrijesc de sănătatea noastră.

Da, fumatul e dăunător şi trebuie descurajat. Aşa cum scrie pe pachetele de ţigări, „poate să ucidă”. La fel şi sexul neprotejat, acţionarea unui comutator electric cu mâna udă, avalanşele, meciurile pe muchie de cuţit, scăldarea într-un râu. Totuşi, în aceste cazuri nu simţim nevoia bolnavă de a pune pe marginea zonelor periculoase imagini cu leşuri umflate sau electrocutate, cu inimi explodate ori cu bolnavi de SIDA în stadiul terminal.

Accidentele rutiere curmă mai multe vieţi decât fumatul. Cum ar fi ca pe portierele maşinilor nou vândute să apară imaginile unor cadavre terciuite, astfel încât orice şofer să fie conştient că „Viteza ucide”? Sau, pentru că poluarea creată de gazele de eşapament îi afectează în egală măsură pe şoferi şi pe pietoni, chiar acei plămâni bolnavi de pe pachetele de ţigări? Ciroza face ravagii în România, totuşi pe eticheta oricărei poşirci un pic mai sănătoase decât acidul clodhidric nu se află poza unui ficat distrus, ci cuvinte de genul „licoare de esenţă nobilă, obţinută din struguri dezmierdaţi de razele soarelui, purtând în ei gustul nepieritor şi aroma înmiresmată a dealurilor de-nu-ştiu-unde”.

Repet: fumatul e rău şi trebuie luptat împotriva sa, dar nu cu riscul zămislirii altui rău. Aceste imagini hâde pătrund în subconştient, unde pot contribui la hotărârea de a te lăsa de fumat, dar, în acelaşi timp, pot determina dezvoltarea altor suferinţe, de ordin psihic, mai ales în rândul copiilor. Televiziunile nu au dreptul să prezinte imagini şocante – şi pe bună dreptate -, însă aceastea există pe aproape fiecare pachet de ţigări. Să nu ne minţim: chiar dacă vânzarea acestora către minori este interzisă, până la urmă, ei tot vor ajunge să le vadă. Spre deosebire de desenele animate violente la care sunt expuşi, aceste imagini sunt reale şi ei simt imediat diferenţa.

Ce poţi să răspunzi la întrebarea înspăimântată: „De ce are nenea ăsta buba aia mare la gât?”? Că, dacă va fi cuminte şi nu va fuma, nu va păţi aşa ceva (ceea ce este o minciună: nimeni nu poate fi sigur de asta)? Că e fapta bună a unor oameni care ne vor binele?

P.S. Iată o reclamă antitabac în acelaşi timp eficientă şi lipsită de elemente horror. Mesajul lui Yul Brynner (decedat din cauza unui cancer pulmonar), înregistrat cu puţin timp înaintea morţii sale: „Orice aţi face, nu fumaţi!”.


Cui îi foloseşte logodna?

Anticamera căsătoriei

de Elena Georgescu

Logodna responsabilizează, făcând trecerea de la ideea de „relaţie” la cea de „uniune”. Dacă jurământul defineşte căsătoria, logodna e doar un fel de promisiune.

Nu este o instituţie născocită de femei, pentru a grăbi lucrurile, ci de către bărbaţi, tocmai pentru a le clarifica. Logodna a fost introdusă în 1215 de către Papa Inocenţiu al III-lea, pentru ca, în cazul în care existau impedimente în calea căsătoriei, să fie un răgaz în care acestea să poată fi semnalate.

Este ea necesară? De multe ori, da. Din aceleaşi motive pentru care cosmonauţii reveniţi din spaţiu trec întâi printr-o cameră de depresurizare, să se adapteze la noile condiţii. Cea mai bună reprezentare a logodnei se află în serialul „Seinfeld”, când personajul Elaine îi aseamănă pe bărbaţi cu nişte veveriţe: „Trebuie să le ademeneşti încet, nu să le sperii cu mişcări bruşte”.

Tineri sau mai puţin, frumoşi ori urâţi, cu succes la femei sau fără, majoritatea văd căsătoria ca pe o cuşcă rotativă în care vor bate pasul pe loc. Noi, femeile, judecăm într-un alt sistem de referinţă Căminul e centrul Universului şi singurul punct fix, cele dinafară pot să se mişte cât de repede or vrea!

Soţul meu se înşală însă crezând că doar bărbaţii sunt speriaţi de ideea căsătoriei. Şi femeile sunt. Diferenţa e că noi, în general, nu ne punem problema dacă vom rezista rigorilor vieţii în doi, ci dacă ne-am ales bine „veveriţa”.

 

0:59 … 0:58 …

de Adrian Georgescu

Logodna e inutilă. Oamenii fac asta doar pentru că le place cum sună cuvântul. Ea nu te mai prezintă drept “prietenul meu” (doar nu mai aveţi 16 ani!), dar nici “soţul meu” (doar nu aveţi 50 de ani!).

Logodnicul” e doar “prietenul” care-a primit o avansare de formă. Denumirea noii funcţii sună bine, însă aduce numai responsabilităţi suplimentare pentru aceleaşi beneficii şi o putere de decizie diminuată.

Şi toţi aceşti bărbaţi care cred că, trăgând de timp, au vreo şansă la victorie! Parcă sunt naţionala României, plimbând mingea de-a latul terenului, încercând să conserve rezultatul. “Dacă ajungem la penalty-uri, i-am bătut”. Pe naiba! Aici se joacă după sistemul “golului de aur”, cine înscrie primul  a câştigat, iar tu n-ai cum să marchezi când adversarul e din primul minut cu tot efectivul în careul tău.

Logodna nu prelungeşte perioada de timp necesară luării unei decizii. Dimpotrivă, o scurtează. E ca-n filme, când bomba se activează şi pe ecranul ceasului apare 0:59, iar tu trebuie să te decizi rapid dacă să o iei la fugă (caz în care descoperi că toate ieşirile sunt blocate), ori să încerci s-o dezamorsezi.

Logodna nu este anticamera căsătoriei, aşa cum susţine soţia mea (în treacăt fie spus, în cazul nostru n-a fost nevoie de prelungiri, pentru că mi-am dorit mai mult victoria), ci un amărât de precontract, genul de înţelegere care se semnează doar atunci când unul n-are încredere în celălalt şi vrea cumva să-l ţină legat.