Drumul înapoi din „Bulk” către „Inbox”

Mailurile de notificare, cel puţin la userii de Yahoo, au început – din motive necunoscute mie – să vină în folderul „Bulk”. Pentru ca ele să revină acolo unde le este locul, adică în „Inbox”, înainte de a-l deschide, mutaţi mesajul acolo, folosind butonul „Move”. După aceea, după cum spune nasty, ele vor veni în „Inbox”.

Repet pentru the man. Aşadar, pentru a …

Există Moş Crăciun?

Hornul

de Adrian Georgescu

Un recent sondaj efectuat în rândul copiilor arăta că aceştia îl socotesc pe Moş Crăciun drept gras şi demodat. Principalii lui clienţi îl sfătuiesc să se mai ducă pe la sală şi să umble puţin la look, mai ales la barba ce-i acoperă jumătate din faţă.

În viitor e posibil să fie privit nu ca un aducător de daruri, ci ca un membru al unei secte ciudate, parcă prea generoasă. Un tip care livrează gratis la domiciliu în ziua în care toţi se odihnesc va deveni suspect, iar cadourile, înainte de a fi despachetate, vor fi puse la ureche în căutarea unui eventual ticăit.

Deocamdată însă, Moşul e doar anacronic, pentru că ideea din care a luat naştere începe să fie depăşită. Cine mai dă astăzi ceva fără să ceară altceva, măcar o chitanţă sau o dobândă? Multiplicat şi aşezat în mall-uri, cu imaginea confiscată de concerne – cine nu are o reclamă în care să nu apară Moşul? -, el vine din ce în ce mai greu. Iar când apare, nimeni nu-l prea mai bagă în seamă, privind ţintă spre nepoatele lui îmbrăcate în costume de baie îmblănite şi fesuri roşii cu ciucuraşe albe. Când un mit devine prea vizibil, iar dovezile existenţei sale sunt obraznice şi făţişe, tindem să nu mai credem în el.

Eu gândesc că Moş Crăciun totuşi există. E acea parte din noi care se preocupă de ceilalţi, gândul bun care se strecoară prin hornul îngust dintre grija zilei de mâine şi oboseala celei de azi. Cât timp avem grijă ca acest horn să nu se înfunde, Moş Crăciun va veni negreşit.

În spatele bărbii

de Elena Georgescu

La prima vedere, criterii de vârstă par a stabili existenţa lui Moş Crăciun. Protejaţi de inocenţa primilor ani, învăluiţi de basmele prin care cei mari ne feresc de realitate, ne agăţăm cu ochi strălucitori de un zvon îmbrăcat în costum roşu.

Mai târziu, pe măsură ce scânteia din ochi începe să se piardă, apare şi bănuiala că sub barba cea lungă se ascunde o faţă cunoscută. Singurul lucru care ne împiedică să tragem de barba aceea este dorinţa inconştientă de a mai păstra vraja pentru măcar un an. Apoi, pe la 8-9 ani, ştim deja că Moş Crăciun şi Spiderman sunt diferiţi doar prin modul de deplasare.

Cu toate astea, nu faptul că ne maturizăm îl face inexistent pe bunul şi generosul bătrânel, ci propria legendă, care spune că el aduce cadouri copiilor cuminţi. În seara de Crăciun însă, obosit de atâta drum, el pare să aleagă după alte raţiuni, aflate mai degrabă în legătură cu bunăstarea familiei respective. E uşor să observi cum el vizitează an de an aceiaşi copii, în timp ce despre alţii, mult mai numeroşi, nici nu vrea să audă.

Prin urmare, ar fi poate mai cinstit să renunţăm în a-i mai păcăli pe cei foarte mici cum că există un moşneguţ care se înseninează când aude cântecele şi poezii. Moş Crăciun nu există nu pentru că nimeni nu l-a văzut vreodată, ci pentru că el nu poate fi loial propriei meniri, aceea de a-i face fericiţi pe toţi copiii. Tot ceea ce rămâne din el sunt un costum roşu, o barbă şi un sac. Gol.

Sărăcie

Înaintea returului cu Arsenal, Lovin deţinea informaţii că scouterii vor înţesa tribunele londoneze. După cum curg ofertele, se pare că au fost doar scouteri de la Craiova, Vaslui şi Piteşti. Numai cine nu cunoaşte fotbalul din Premier League îşi poate imagina că, poate cu excepţia lui Goian, există vreun jucător român suficient de valoros şi de bine pregătit fizic pentru a rezista acolo.

În timp ce opt jucători sînt stivuiţi ca surcelele în curtea din dos, doi – Goian şi Dică – sînt aranjaţi şi scoşi în poartă. Ambii au valoarea necesară pentru a evada din acest fotbal mărunt, nu însă şi mijloacele. Dică este vîndut de mai mulţi impresari odată, fiecare acţionînd „spre binele jucătorului”. Şi iată-l jucînd cîte o zi cu numele pe la Benfica, Middlesbrough, Lens sau Fiorentina, în timp ce originalul aşteaptă la Bucureşti.

Această metodă de reprezentare multiplă în Europa este brevet românesc. Paradoxal, cei care ar trebui să-i găsească destinaţia şi să-i grăbească plecarea sînt şi cei ce-i pun beţe în roate lui Dică, pentru că nimic nu împiedică mai mult o tranzacţie decît ca ea să debuteze cu un scandal. Din păcate, „binele unui jucător” e realizabil doar dacă se plătesc vreo trei comisioane.

Aşadar, Dică stă, situaţie foarte periculoasă în România, unde fiecare „stand-by” se poate transforma, după o poantă a celor de la Caţavencu, în „stand bye bye”. Fotbalistul Stelei nu ar fi primul caz de talent tocit de o prea lungă aşteptare, pentru că mlaştina primordială are darul de a te trage de picioare. În vremuri negre, şi scrinul poate fi făcut bucăţi spre a fi aruncat în foc.

Cînd găinile se bat pe unicul bob de grîu din ogradă, e semn de sărăcie, indiferent cît de bogat s-ar da stăpînul.