România este o echipă mică

1474542_605925316111303_1189298655_n (1)“În fotbalul actual nu mai există echipe mici”. Ați auzit deseori această butadă, prin care vorbitorul își propune, de obicei, să scuze în avans o contraperformanță.

Este, de pildă, Ungaria o echipă mică? Am considerat-o astfel, mai ales în ultimii ani. Am râs de izmenele cenușii ale bunicului Gabor Kiraly, de faptul că au doar trei fotbaliști buni în echipa națională, restul jaloane. Am greșit. Ungaria e o echipă care, la această competiție, și-a propus mai mult decât să nu se facă de râs. De fapt, ce obiectiv e acela să te duci la o competiție încercând să nu te faci de râs? E ca și cum la interviul de angajare ți-ai propune un singur lucru: să nu-ți torni cafeaua în cap.  Continue reading

Când viața bate filmul (II)

Walter White există

Breaking_Bad1Aidoma personajului principal din „Breaking Bad”, Stephen Doran, aflând că suferea de cancer, a devenit traficant de metamfetamină. Tot asemenea lui White, este profesor, dar a fost și politician, și director de bancă. În luna mai a anului 2013, el a primit un pachet suspect la școala unde preda matematica. După ce au primit pontul prin telefon, polițiștii l-au tras pe dreapta la plecarea de la școală și au găsit în pachet aproape jumătate de kilogram de metamfetamină, în valoare de 50.000 de dolari.

Doran a ieșit din închisoare în 2017.  Continue reading

Finala se joacă sâmbătă

Doar două echipe au arătat până acum forța necesară pentru a lua titlul european: Germania și Italia.

An Italian and German fan at Euro 2010: who will have the last laugh?Croații au scăpărat precum chibriturile umede. Anglia? Demisionarilor din UE le-ar fi prins bine un antrenor. Belgienii sunt o încântare pentru ochi, însă Miss Popularitate are puține șanse să fie frumoasa Europei. Polonezii? Ca stil, sunt niște nemți mai mici, fără însă a avea victoria în ADN. Francezii au doi jucători care pot decide un meci: Payet și Griezmann, dar atât. Numai două echipe au arătat până acum forța necesară pentru a lua un titlu european. Din păcate, ele se vor întâlni în sferturile de finală.  Continue reading

Hora comatoșilor

Cea mai frumoasă echipă de la Euro a pierdut cel mai urât meci.

ricardo-quaresma-euro-În partida împotriva Portugaliei din optimi, Croația a comis marele păcat al sportului: în loc să joace ce știa mai bine, și-a sugrumat propriile calități, transformând curajul în tehnică de calcul. Acea fermecătoare echipă despletită ce înfrânsese Spania, campioana europeană en titre, s-a transformat într-o gospodină atentă să nu risipească un sfanț la legătura de lobodă. De la portughezi mă așteptam la asta: ei mereu au jucat un soi de „măgărușul”.  Continue reading

Când viața bate filmul (I)

Cele mai nebunești scenarii după care s-au făcut pelicule celebre sunt totuși mai „cuminți” decât realitatea.

Campionul evadărilor

76171850Deși a urmărit un scenariu scris după cartea unui fost ofițer australian, „Marea evadare” (1963) a folosit fapte ce par desprinse din viața incredibilă a căpitanului englez Richard Carr.  În timpul celui de-al doilea război mondial, acesta a fost capturat de către germani și trimis într-un lagăr de prizonieri. A încercat de câteva ori să evadeze, de fiecare dată într-un mod mai elaborat, asemenea personajului „Cooler King”, interpretat de Steve McQueen.

Prima oară, aflat într-un lagăr din Italia, împreună cu alți 13 compatrioți, Carr a săpat timp de 6 săptămâni un tunel. După o săptămână de la evadare, a fost capturat într-un hambar, în timp ce încerca să ajungă în Elveția. A doua tentativă a făcut-o după ce germanii au preluat lagărul și se pregăteau să-i mute pe deținuți. Împreună cu un prieten, căpitanul Carr s-a ascuns într-o nișă de sub scări, dar, după o zi și o noapte, au fost descoperiți. A treia oară a fost chiar în ziua următoare, când, deși bătut zdravăn, a sărit din tren, apoi s-a deghizat în ofițer francez. Capturat și adus înapoi, a început să sape la un nou tunel, dar n-a apucat să-l folosească, pentru că a fost din nou urcat într-un tren și mutat. A sărit, în plină viteză din vagon, dar l-a găsit Gestapo-ul. Dus la Stalag 79 din Brunzwick în 1943, a încercat să iasă printr-un canal colector. Iar l-au prins.

Căpitanul Carr a rămas un prizonier de război – deseori, izolat de ceilalți – până la eliberare. După aceea, s-a întors în țară să muncească la fabrica de biscuiți a familiei sale.  Continue reading

Croația începe să zboare

perisicValoarea unei echipe stă și în modul în care joacă când liderul ei este absent. Amintiți-vă de pildă, de România la primul meci de la Cupa Mondială din 1990: am jucat fără Hagi cu URSS-ul lui Zavarov, Protasov și Dasaev și a fost un meci perfect. Din momentul în care a înscris Lăcătuș, nicio secundă victoria României n-a fost în pericol.

De asemenea, valoarea unei echipe stă și în felul în care învață din propriile greșeli. Victoria scăpată în meciul cu Cehia le-a tatuat croaților cu fierul ars ideea propriei deșertăciuni. Ca urmare, după ce au fost conduși de campionii europeni în exercițiu, au arătat ce înseamnă o echipă adevărată. A lipsit Modric, n-a fost Mandzukic, dar au fost Crna,  Perisic (foto), Kalinic și Pjaca și jocul lor de-o neliniștită splendoare, ca aburii care ies într-unele dimineți din râuri.  Continue reading