Ce tumult în fotbalul românesc! Dacă citești presa, ai zice că Euro 2016 a fost doar încălzirea pentru adevărata competiție, că Ronaldo și Griezmann au deschis balul în care prinții carpatini ai gazonului semnează cu echipe de top prin ziare și prin site-uri.
De dimineața până seara se vorbește despre mutări pe o hartă din aburi. „Alibec este în vizorul unor cluburi din Rusia și Germania”, „Budescu îi ține pe granzi în șah”, ba chiar și că Victor Pițurcă este un posibil selecționer al Belgiei. România e țara miracolelor cotidiene, unde apa rece are tărie și buchet. Continue reading
Sunt 40 de ani de la exercițiul Nadiei la paralele de la Montreal. Este prilejul perfect pentru a cugeta la cum am transformat, în mai puțin de jumătate de secol, perfecțiunea în tragicomedie și sportul în formă fără fond. Pentru nostalgicii care gândesc că meritul pentru performanțele sportive era al sistemului comunist, să nu uite totuși cum a trebuit să plece “zeița de la Montreal” din țară, fugind ca un sclav de pe plantație prin pădurile Banatului. 
De-a lungul campionatului european, Franța a crescut constant. După ce aproape a remizat cu noi, a ajuns să calce ca pe-o găină Islanda și, iată, a eliminat pe drept Germania.
Înțelegem de ce s-a făcut un turneu final cu 24 de echipe în loc de 16 echipe: mai multe formații la start, mai multe meciuri – 51 față de 31 -, mai mulți suporteri, deci încasări mai mari. Asta e: unora le place vinul îndoit.
Printre primele amintiri pe care le am despre fotbal sunt golurile de la distanță ale lui Arie Haan de la Campionatul Mondial din 1978; primul, împotriva Italiei (în poartă, Zoff), cel de-al doilea împotriva Germaniei (în poartă, Sepp Maier, care deținea și un record de invincibilitate de 7 ore și jumătate la Cupa Mondială). Până astăzi, olandezul a rămas reperul personal în domeniu, deși în clasorul sentimental al tunarilor s-au adăugat Sameș, Hagi, Dorinel, Koeman, Rivaldo, Ronaldinho, Sinișa Mihailovici, Steven Gerrard, Andrea Pirlo, Cristiano Ronaldo sau Zlatan Ibrahimovici.