Recomandări

There are 291 posts filed in Recomandări (this is page 17 of 49).

O recomandare: Peaky Blinders

David Bowie și-a dorit ca muzica lui să facă parte din coloana sonoră a serialului. Ieri, dorința i s-a împlinit, post mortem.

MV5BMTQxODYzNTQzOV5BMl5BanBnXkFtZTgwMTI2MDYwMDE@._V1_Peaky Blinders  e unul dintre cele mai bune seriale din acest moment. Cillian Murphy (îl știți din “28 Days Later…” și din “Inception”) joacă rolul unui șef de bandă care se luptă pentru supremație în lumea interlopă din Birmingham. Numele vine de la lamele pe care membrii bandei le ascundeau în cozoroacele șepcilor și pe care le foloseau în timpul încăierărilor.

Unul dintre atuurile lui Peaky Blinders – în afara imaginii excepționale, a scenariului foarte credibil și a jocului excelent al unor actori precum Murphy, Tom Hardy, Sam Neill, Paddy Considine, Helen McCrory – este coloana sonoră, unde veți regăsi piese de Arctic Monkeys, PJ Harvey, Kills. Melodia de generic îi aparține lui Nick Cave (Red Right Hand), iar Leonard Cohen a compus o piesă special pentru “Blinders”.  Continue reading →

Două filme despre prietenie

12dvd-651The Scarecrow (1973). Petru Creția spunea că nu atât filmele despre dragoste îl emoționează, cât filmele despre prietenie; scriitorul român exemplifica prin excelentul „Scarecrow”, din 1973, cu Al Pacino și Gene Hackman.

Deși a fost premiat la Festivalul de la Cannes și are doi actori mari pe generic, este un film destul de puțin cunoscut. Pacino spunea despre scenariu că este cel mai bun pe care l-a citit vreodată. Cât despre Hackman, acesta a declarat că e rolul de care se simte cel mai mândru din cariera lui. De altfel, Gene a fost atât de dezamăgit de faptul că “Sperietoarea” n-a avut succes la public, încât de-atunci s-a hotărât să joace în filme cu caracter mai comercial.  Continue reading →

Omul cu care râzi și oftezi

louie-(1)Dacă n-ați văzut deja serialul „Louie”, sfatul meu e să o faceți: e cel mai bun serial de umor de la „Seinfeld” încoace, cu care împarte premisa – viața ficțională a unui stand-up comediant -, nu însă și stilul.

Louis CK este, de fapt, Louis Szekely. Spectacolele lui de „stand up” sunt cel mai bine cotate în prezent. Are o descedență foarte interesantă. Bunicul patern era un evreu ungur emigrat în Mexico, care s-a căsătorit acolo cu o catolică(la rândul ei  de descendență spaniolă și nativ sudamericană). Mama sa, născută în America, are rădăcini irlandeze și germane.

Ce-a adus nou „Louie”? Comedia depresivă, existențială, râsul amar privind spre interior, ludicul și, ca regulă principală a jocului, încălcarea multor convenții ale genului. Nu știi nicicând dacă e ceva cu adevărat din viața lui Louie – multe sunt – ori e ficțiune. E un om care înaintează prin propria existență ca prin melasă și, uneori, ai senzația că Louie face acest serial împotriva voinței sale și fuge de succesul pe care i-l aduce.  Continue reading →

Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor

O anecdotă literară stupidă spune că Sadoveanu, când ieșea la vânătoare, se trântea sub un tufiș, își punea pălăria pe ochi și trăgea la aghioase. După două ceasuri de somn, se ridica și începea să descrie cu precizie mersul norilor pe cer, curgerea râului, mișcarea ramului și zgomotul ierbii. Adică, nu ierta nimic.

2868

Cam asta au făcut Simona Tache și Mihai Radu în noua lor carte „Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor”, urmare a volumului “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”. N-au iertat nimic din ceea ce un cuplu poate face sau poate suporta. În cele mai liniștite și banale situații, cei doi descoperă firul de umor. Îți trebuie minute bune ca să realizezi că umorul teribil care apare în fiecare paragraf era acolo, lângă tine, îl știai și tu, ce dracu au făcut ăștia doi?, au camere de luat vederi în bucătăria noastră?, au intrat în patul nostru?, o să le cerem cotă parte din drepturile de autor. Și, după ce te calmezi, tot ce-ți rămâne de făcut e să râzi, să râzi până nu mai poți, să râzi în sufragerie, în metrou, la WC, oriunde te prinde programul după ce ai deschis cartea lor. Pentru că nu poți s-o mai închizi până la ultima pagină.  Continue reading →

“Pălăria albastră”, de Andrei Crăciun

Coperta_Palaria_albastra-Andrei_CraciunRar am citit o carte în care autorul să își omoare cu atâta voluptate personajele. Și nu doar personajele. Teme, idei, situații din care alți scriitori ar fi scos cel puțin un roman-fluviu sunt ucise de către Andrei Crăciun într-o jumătate de frază. Există o fojgăială de oameni, ca la Dickens,  un vârtej care te aruncă la fiecare pagină în altă casă, în alt oraș, în altă viață. Ai senzația că după fiecare colț stă autorul care îți trage o palmă și-ți întoarce capul spre o altă întâmplare.

Experiența de jurnalist și de călător i-a adus un material imens pe care încă îl digeră, în miezul unor alte și alte vânători. Din punct de vedere literar, Andrei Crăciun e o creatură bizară, un ghepard silit să mistuie în timpul goanei. “Pălăria albastră și alte povestiri” pare un excelent exercițiu de exorcizare a jurnalistului și de naștere a unui scriitor. Citiți-l și urmăriți-l cu încredere, după această culegere de povestiri cu personaje secundare va urma, posibil, marele roman al personajului principal, călătorul cu pantofii verzi care cutreieră, nostalgic, prin porturi și bordeluri.

Cartea a apărut la Editura Herg Benet și poate fi cumpărată de aici.