There are 5 posts tagged Novak Djokovici (this is page 1 of 1).
Alături de performanțele sale, Djokovici îmi apare drept autorul unui paradox sportiv, care poate ar trebui să-i poarte numele, așa cum savanții au botezat de-a lungul secolelor legi, experimente sau teoreme. Exact acum un an, se opera a doua oară la cotul drept, cel al brațului de joc, după ce, în urma primei operații, stătuse departe de teren aproape jumătate de an.
De mult nu mai țin la tenis cu cel mai slab. Am ținut cândva cu oricine juca împotriva lui Borg, nu pentru că mi-ar fi displăcut suedezul, dimpotrivă, ci pentru că, pur și simplu, cel puțin până la apariția lui McEnroe, adversarii păreau lipsiți de șanse în fața lui.
Până când, într-o zi, tot la un US Open, am ținut cu Roscoe Tanner – un jucător cu un serviciu foarte puternic, cu care a și rupt fileul atunci – și, surpriză!, Tanner l-a scos pe Borg. Astfel, în fazele următoare n-a mai fost niciun Borg – McEnroe și niciun Borg – Connors. Au fost în schimb servicii bubuite.
Jelena Ostapenko, v-am mai spus?, e fascinantă. Retează fiecare schimb de mingi de zici că după meci are întâlnire cu cel mai frumos bărbat de pe planetă și vrea să termine cât mai iute. O și văd, ajunsă la restaurant, cu părul încă ud după un duș rapid, trepidând pe scaun, în timp ce respectivul taie tacticos vita argentiniană și-i vorbește despre Renaștere și parfumuri, până când ea nu mai rabdă: „Auzi, Giordano, lasă vrăjeala, îți place de mine sau nu?”. Continue reading
Îmi place să-i văd pe campionii căzuți cățărându-se la loc spre vechile lor socluri, după cum îmi place să-i ascult pe bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții. Continue reading
Acestei aglomerări blonde de stirpe slavă care e tenisul feminin, alcătuită din bucle şi picioare fine, Francesca Schiavone îi aparţine doar cu numele. Are un mers cocoşesc, scos parcă din secvenţele neorealiste în care băieţandrii îşi ridicau gulerele fie că mergeau la bătaie, fie că mergeau la dans. Cu puţină atenţie, veţi vedea în acel volănaş care pâlpâie dantelat la capătul fustei şi un semn de cochetărie, şi unul de autoironie, căci de la Arantxa Sanchez nu a existat o jucătoare care să fie feminină nu atât prin date biometrice, cât prin atitudine.
Ultimele sale două partide de la Openul australian au durat, cumulat, peste şapte ore. Continue reading
Politica de confidențialitate Termene și condiții Politica de cookies
