Filme de carantină. Comediile lui Francis Veber

Scenă din Tais toi! (2003), cu Gerard Depardieu și Jean Reno

Iubesc comediile francezilor, mai ales pentru că ei știu să râdă sănătos și fără să sinchisească prea mult de corectitudinea politică. Continue reading →

Filme bune și puțin cunoscute. Amici miei (1975)

Acest film reprezintă o odă adusă imaturității masculine la orice vârstă și o dovadă că italienii pot râde și lângă buza mormântului. Este opera lui Mario Monicelli, unul dintre geniile tragicomediei italiene, cu Philipe Noiret, Ugo Tognazzi, Adolfo Celi, Gastone Moschin și Duilio del Prete. Continue reading →

14 filme de război foarte bune și puțin cunoscute (II)

Cum a trecut ceva timp de la scrierea primei părți, care cuprinde alte șapte filme foarte bune, vă recomand s-o citiți întâi pe aceea.

8. Das Boot (1981). Fie că vedeți această variantă, fie miniseria făcută între 1985 și 1987, veți avea fiori pe șira spinării. Filmul e tensionat și te duce-n pragul unei crize de claustrofobie. În primele zile ale celui de-al doilea război mondial, un submarin german e trimis într-o misiune periculoasă în Atlantic. Actorii au fost ținuți mult timp departe de soare, pentru a arăta palizi și astfel încât degradarea lor psihică să fie cât mai puțin jucată. De asemenea, majoritatea scenelor au fost filmate în ordine cronologică. Continue reading →

Șase filme italiene de dragoste bune și puțin cunoscute

Pentru mine, italienii au avut cea mai bună cinematografie, cel puțin din anii ’40 până la începutul anilor ’80. În această perioadă au fost cel puțin 40 de regizori și la fel de mulți actori extraordinari care au făcut artă în „Cizmă”. Am mai recomandat aici niște tragicomedii italiene de geniu, acum vreau să vă prezint niște pelicule de dragoste. Continue reading →

Ce s-a întâmplat cu umorul? (3) Comedii care azi nu s-ar mai putea face

Sunt multe filme cărora le duc dorul și care azi ar fi imposibil de făcut.

Fabrice Greco și Pierre Richard în Le jouet

1. Le jouet (Jucăria) – 1976. Un om de afaceri putred de bogat șantajează un jurnalist care lucrează la ziarul său să se transforme într-o jucărie vie pentru băiatul său extrem de alintat. Sunt multe motive pentru care o astfel de comedie – cum erau toate cele cu Pierre Richard – nu s-ar mai face azi. În primul rând, râzi la ea :) , dar și oftezi. Apoi, cuprinde scene neortodoxe, cum ar fi sclavia modernă, referiri la îmbăiatul alături de un minor, invitații la bătaia aplicată unui copil sau umilirea unei femei în public. Continue reading →