in Adevărul

Unde e copilăria?

copil-joc

Nu ştim, când suntem copii, care cărţi ne construiesc. Căpătăm acest privilegiu mult mai târziu, adică prea târziu. În ceea ce mă priveşte, îi datorez lui Leonida Neamţu atât „aventura”, cât şi „contraaventura”, iar doamnei Monica Pillat acceptarea ca matelot pe „Corabia timpului”. Cu „Cireşarii” am descoperit peşteri şi castele, alături de „Băieţii din Strada Pal” am purtat durerosul război pentru un maidan.

Imaginaţia e vântul care umflă pânzele copilăriei, iar când acesta nu suflă, aventura minţii moare. Cartea dă viaţă, tocmai pentru că întrupează prin imaginaţie. Ecranul doar redă: e o tavă pe care toate sunt aşezate de-a gata. Generaţia mea a descoperit jocurile pe calculator ca pe un bonus, după ce organizase expediţii prin pivniţe şi poduri, după ce purtase nenumărate bătălii cu bulgări, invizoace sau cornete. Am speriat cartierul cu detunătura de carbid sau am aruncat pietre plate spre a cuceri dealuri de hârtiuţe colorate (chiar, mai sunt „surprize” în pachetele de gumă?, mai sunt surprize pe undeva?). 

Când jocul devine un scenariu al altuia, nu mai e joc, ci un simplu traseu de dus la capăt. Desigur, poate fi palpitant, aşa cum e şi drumul şoricelului în căutarea bucăţii de caşcaval. Din noile jocuri lipseşte lucrul cel mai important: întâlnirea cu ceilalţi. Că eşti în fruntea unei armate sau că te strecori la volan printre maşinile gonind, eşti singur printre fantasme. Şi chiar dacă intri într-o comunitate de gameri, nu cu un prieten te joci, ci cu câteva litere, „atomicboy” sau „ninja94”.

Copiii de astăzi nu au genunchii zgâriaţi, dar au ochii roşii. Nu se scaldă în râuri, nu prea urcă munţii, trăiesc cu frica microbilor, jucăriile lor au muchiile rotunjite, nu care cumva să-i muşte, iar praştiile au fost interzise, se pare, de Convenţia de la Geneva. Se însoţesc cu prieteni imaginari creaţi pe partea cealaltă a globului, toţi având aceiaşi ochi mari, ca ai extratereştrilor din cazul Roswell.

Desigur, lumea evoluează, suporturile se schimbă, devin mai uşor de folosit. Când distanţele scad, asta nu înseamnă însă că ne apropiem unii de ceilalţi, ci că devine mult mai tentant să rămânem pe loc. Înainte, deschizând o carte, porneai încotro voiai, spre Port Said ori către Capul Horn. Acum, majoritatea copiilor sunt „useri”: deschid calculatoarele şi rămân la ţărm. Lumea se năpusteşte către ei, lăsându-i să-şi aleagă doar „nickname”-urile.

Spune-ți părerea!

83 Comments

  1. haha … eu cred ca ai imbatranit! :)) … asta i asa o discutie fara capat … da … inainte se citea, acum te joci pe calculator … dar la fel de bine … inainte ca sa „faci rost” de o informatie ce te interesa … trebuia sa cauti in biblioteca (daca aveai asa ceva), sa suni la bunici, prieteni, vecini, biblioteci, anticariate … cartile erau imprumutate, furate, rupte, disparute etc … acum … dai un click – doua si un pic din degetele si ai ce informatie iti doresti … si de multe ori GRATIS!

    la fel … exista studii, cum ca jocurile pe calculator ar dezvolta inteligenta …

    plus ca nu cred ca ar exista copii, care ar renunta la fotbalul real in schimbul celui virtual … cel putin asa sper :)

    ps: ciresarii … uaau … a trebuit sa citesc cartile pentru scoala … si a fost un calvar pentru mine … ceva mai plictisitor nu cred ca intalnisem pana atunci … si nu existau pe vremea aia jocurile de azi

    ps2: nu incerc sa iau partea celor care se joaca pe calculato/televizor … pentru ca eu unul, n am absolut nici cea mai minuscula tangenta cu domeniu asta :) … incercam doar sa vad si din atla perspectiva problema

  2. ps3: aaa ba da, am intalnit!! … NICA … haha … nush daca am citit inainte amintirile sau dupa … dar trebuie sa fi fost prin aceeasi perioada … cand ma gandesc ma iau frisoanele … :))

  3. Cand americanii s-au prefacut ca au gasit un extraterestru stiau ei cum e treaba cu copii care vor sta 16 ore pe zi pe Facebook :)

  4. Nu-mi amintesc ce carti mi-au marcat copilaria insa de aventuri nu am dus lipsa.
    Consider ca parintii sunt vinovati pt felul in care copiii folosesc internetul.

    Personal ma bucur ca am descoperit internetul. Nu pt jocuri. Eu fac parte dintre persoanele plictisiotare. Nu stiu ce si cum e cu jocurile.
    Cartile in schimb imi sunt mereu aproape. Dar oare nu si citind nu te insingurezi?
    De acord ca stimuleaza vizualizarea. Si avem nevoie de ea.Mai ales in timpuri grele.

    Insingurarea e o tema care pe mine ma preocupa in mod deosebit in ultimii ani. Sunt confruntata zilnic cu singuratatea altora. Chiar o simt si e dureros sa vezi cum se poate schimba un om in cateva saptamani uneori.
    Frumos articol.

  5. rinduri neglorioase ca niste bastarzi.ioan chirila ar fi zis tempi passati.fanus doar cucuvea.belphegor shalom.

  6. @nico

    cu internetu … evident … de aia si exista filtre si tot felu de optiuni pentru a restrange continutul pentru copii … ca in romania sau alte tari, parintii habar n au de ceea ce le cumpara sau le dau pe mana copiiilor, e alta poveste …

    asta cu singuratatea … cred ca vine cu varsta … un copil normal, sanatos, nu cred ca va fi vreodata singur

    cu cartile … mie mi se pare modul de gandire a multora total gresit … nu vad de ce copilul din secolul 21 trebuie sa savureze aceleasi carti, medii, etc. pe care le savura copilul din secolul 20 … si daca nu o face, este aspru criticat si condamnat.

    ce e mult mai important, cred eu, este formarea unui apetit pentru cunoastere si dezvoltarea interesului pentru nou. doar asa iti poti dezvolta gandirea si intelectul, invatand si acumuland informatii pe care sa le prelucrezi … cum o faci, cred ca e perfect perpendicular … tine doar de moda, tehnologie si preferinte.

  7. dz
    Nu stiu daca parintii nu stiu ce le dau pe mana copiiilor, Cred ca pt multi parinti interenetul inseamna ocupatie pt copil. Internetul e cool. Cine nu-l are e prost. Cine-l are e trebuie sa-l foloseasca. Pt multi parinti inseamna timp liber. Atata timp cat copiii au o ocupatie inseamna ca te lasa in pace.

    Si in ceea ce priveste singuratatea si varsta imi permit sa te contrazic. E suficient sa fi altfel decat majoritatea. Si esti singur. E suficient sa ai probleme de greutate sau alte probleme de genul asta.
    Nu e de mirare la copii. Urmareste cu atentie comentariile pe interenet pe site-uri unde ne place sa credem ca predomina adultii. Si acolo ai aceeasi tentdinta. Aceea de a umili. Pe net nu ne vedem judecam dupa felul in care ne exprimam. Unii se exprima mai corect altii nu. Peste tot exista persoane care tin neaparat sa-si demonstreze superioritatea.
    Ceea ce e mai grav e ca nimeni nu incearca sa-si demonstreze superioritatea dpdv uman ci doar intelectual. Sau ma rog material.
    Ma opresc aici.

    Cu cartile cred eu ca nu conteaza ce citeste. Important e sa citeasca.Gusturile sunt diferite. Diferenta e ca noi ne-am multumit cu ce am primit dar incercam sa le oferim copiiilor nostri mai mult. Sa le dam posibilitatea sa aleaga. Si atunci cand aleg nu suntem prea incantati de pret si incepem sa reprosam.
    Grea viata au oamenii :)

  8. @ AG,
    aveţi dreptate…” Acum, majoritatea copiilor sunt „useri”.Copii sunt învăţaţi să gândească alţii pentru ei, iar copii doar urmează…turmă de oi…prostimea Globală.
    Vai…

  9. @Simon Templar

    am vrut sa ii raspund la nico intai … dar am fost atat de intrigat de ce ati spus … ca era sa imi ies din minti … haha

    „Copii sunt învăţaţi să gândească alţii pentru ei, iar copii doar urmează…turmă de oi…prostimea Globală.
    Vai…”

    mi se pare o TAMPENIE imensa!!

    1. sa bagi toti copiii in oala asta mi se pare o prostie
    2. asta i un cliseu baban, al generatilor imbatranite
    3. e o chestiune, ce tine in mare parte de cultura, sistemul de invatamant, background-ul din care provine copilul
    4. nu a fost generatia dumneavoastra cea de aur si de acum incolo urmeaza potopul … cum nici generatia de acum nu va fi cea mai stralucita … lumea se invarte si totul se transforma .. dar nicidecum doar in stanga sau in dreapta … vor fi oameni deosebiti, asa cum au mai fost … la fel si mediocrii, manipulabili, manipulati, influentabili, manipulatori … etc

  10. @nico

    asta cu parintii … daca asa gandesc … atunci probabil nu ar fi trebuit sa aibe un copil in primul rand. e o chestie de responsabilitate

    cu singuratatea … eu am vorbit de un copil sanatos … din punct de vedere fizic si psihic … clar ca subiectul asta e foarte delicat … si din cate vad si eu … aici si prin germania si probabil prin alte tari … se pune mult accent pe tema mobbing pe internet (facebook etc…) la copii … chestii care duc la traume si probleme mari

    ps: asta cu superioritatea din punct de vedere uman … se cam bate cap in cap … cred ca superioritatea presupune inumanitate

    si cu cititul … eu as merge mai departe … nu conteaza nici macar sa fie carti … adica de hartie … mediul e neesential cred … faptul ca acumuleaza informatii e important…spun eu

  11. mosule, mosule, welcome to club .
    ai uitat sa stergi sotronul din fata casei – si ne privesti cum topaim cu totii intr-un picior- pana trecem strada , la tine :)

  12. La mine a fost „Morcoveata”, „Print si cersetor”, primul volum din „La Medeleni” si „Capitan la 15 ani”.

  13. PS: Ai uitat elefanteii cu apa :D
    Desi, joc mai fain ca „Tara tara vrem ostasi” nu s-a inventat vreodata (fete vs baieti fiind ideal :P)

  14. dz
    In legatura cu parintii esti cam dur. Exista multi parinti care din lipsa de educatie nu stiu altfel.

    Ce inseamna un copil sanatos pt tine? Da se pune un accent deosebit pe mobbing si consider ca e foarte bine ca se face asta. Cunosc un caz in care profesori au intervenit si parintii au fost chemati la scoala pt asta. Corect din punctul meu de vedere. Si a fost caz de scoala generala.

    Cu superioritatea m-am exprimat gresit. Umanitatea nu e superioara. E vulnerabila. Ori asta nu vrea nimeni sa o demonstreze.

  15. salut
    de ce intodea-una ne cautam copilaria ?? ,oare ca nu o regasim la copii nostrii ,sau vrem mai mult de la copii sau sa nu greseasca ce am gresit noi ? ;) ,eu cam tarziu mi-am dat seama ce parinti minunati am avut ,acolo unde sunt ma vor ierta??? ,am fost un copil rebel si credeam ca numai eu am dreptate ..tocmai l-a laudat dna diriginta pe florin ca s-a cumintit ,si ajugand acasa mi-a zis ca s-a batut cu un coleg si i-a spart nasul :( ,il rog sa citeasca :( nu vrea

  16. Ei, da ! Copilaria este evident in trecut ! Acum e doar „beginner level”,”intermediate level”, „expert level” ! Nu cred ca e benefic pentru viitoarele generatii sa primeasca ideile pricipale cu un „enter” in locul placerii de a lectura, fie si ca exercitiu de imaginatie.

  17. Oops, si pentru ca defapt suntem pe un blog al unui cronicar sportiv, probabil ca astfel, copii ne stiind ce e acela maidan, vom urmari la pensie, campionatul mondial de Farmville, unde nationala noastra va avea mai multe sanse…

  18. @un ratacit

    Eu sunt convins ca parintii tai te-au iertat deja, chiar din timpul vietii, fiindca te iubeau.
    Copilaria lipsita de rebeliune nu e copilarie adevarata. E doar incercare de a imita pe cei mari. Si dauneaza grav sanatatii (ulterioare) :)

  19. :lol: lol cat ma bucur ca am descoperit acst blog si sa va cunosc
    mi-ar fi placut sa fiu chemata la scoala pt o veste ca v-a merge la olimpiada de matematica dar cand aud ca sunt chemata parca ma intorc in anii mei de scoala ,simt ca nu am terminat scoala ca trebuie sa dau socoteala ca nu mi-am respectat copilaria ,daia ma gandesc la ai mei cat de greu le-a fost .

  20. un ratacit
    Eu cant deseori – rebel am fost rebel sunt inca :)
    Am facut intotdeauna ceea ce am vrut si ma uit cu mare placere in urma. Babelor satului le dadeam mereu apa la moara. Multa si cu mare placere. Eram mereu subiect de discutie la radio sant. Acolo era si bunica mea care nu m-a inteles niciodata. Si-mi placea la nebunie sa le provoc. :)

  21. ma intorc umpic la articolul scris de adrian ; daca e buna bataia sau are un rezultat :( ,pai la cata bataie si-au luat cei mari de la tasu si eu pe langa ei ,am crezut ca nu se vor uita la el nici-o data ,m-am inselat amarnic , ce-a mare m-a intrebat daca sunt hotarata sa incep o noua viata ,mama ce m-am bucurat ,si mai zice; dar e o problema ,aurica nu concepe sa-l lasam pe tata abandonat :( ,m-am enervat ..unde este noua mea viata ????? dupa aproape 35 de ani nu pot sa-mi reincep copilaria ???? un concediu de un an ??? ;) hai ca am inebunit ..mai buna e tacerea :lol:

  22. @nico :lol:
    ai prins jocul cu daramarea pietrelor si sa ne prindem ?? nu-mi aduc aminte cum se numea .. c radio sant iesea hahaha

  23. dupa atata alergare ne dadea mamaie cate un cubulet de zahar in loc de bomboane si ne ocara ,ne punea ori lapte cu mamaliga ori colarez ,asta era toata ziua :lol: eram sase fete la masa ,nu ma saturam si urmaream gaina daca a ouat ,daca aveam noroc ma saturam daca nu ..eram in asteptare hahaha

  24. @un ratacit

    La mine, jocul ala se numea „Castel” :)
    Dar ce zici de „Telefonul fara fir” sau „Flori, filme, fete sau baieti”? :D

  25. @lol
    doamne cate jocuri erau le-am uitat denumiea dar stiu sa le joc daca le arat copiilor vor rade de mine hahaha

  26. daia nu erau sali de sport ca era maidanul de care ne aducem aminte
    cand i-am spus lui stela ca nu am recunoscut-o de la spaate deoarece nu mai are pulpa piciuorului pe care o avea s-a suparat si am sfatuit-o sa alerge sa faca gimnastica pt a nu avea probleme la job ,nu m-a crezut si nici dupa o luna seful de sala a schimbat-o cu alta fata , ea da vina pe inaltime ,si eu am intrebat-o; de ce ti-ai luat abonament pt sala ?? crezi ca mai cresti in inaltime??? pai daca ea are probleme la varsta ei?? noi cele trecute ce facem??/

  27. mi s-a spus ;ptru a avea sonor la leptop trebuie sa iau de pe net draivarul :( –Presario R3000 …COMPAQ .. ASTA SCRIE PE EL si nu stiu sa caut …nu pot sa mai ascult muzica :(

  28. Hmmm… Dai pe „Download” (chiar sub „Download options and information”), o sa apara o fereastra, dai pe „Save file”. Apoi te duci in folderul unde se salveaza de obicei fisierele (cel mai probabil in My Documents – Downloads) si dai dublu click pe „sp28552” si se instaleaza.

  29. Bine v-am gasit d-le AG !Nu stiam ca dvs publicati si la Adevarul. Copilaria ??? Intotdeauna un subiect controversat al fiecarei generatii de adulti si batrini.Eterna intrebare-unde ajunge lumea cu astia fratilor ?Bunicul meu a crescut cu jazz-ul,tatal meu cu fox-ul si charleston-ul,iar eu cu rock-ul,twist-ul.Bunicul fiecarei generatii clatina capul,tzitziia si-si spunea siesi-se duce lumea de ripa cu aiuritii astia de copii. Vedeti dvs,in ultimii30-40 de ani lumea a evoluat intr-un ritm atit de rapid incit unora dintre noi ne vine greu sa tinem pasul.S-au aruncat la cosul istoriei o sumedenie de valori umane (sine qua non altadata) si s-au adoptat altele noi neintelese,ba chiar abhorente pt unii dintre noi.Alti zei si idoli au aparut.Nepotica mea n-are decit 10 ani,dar zilnic se cintareste,isi masoara fiecare parte a corpului si citeste cu mare grija cite kcal contine ce maninca.Vrea sa devina urmatoarea Elle McPherson,sau mai stiu eu care supermodel !!! D-zeu m-a binecuvintat cu nepotelul meu de 7 ani care loveste si jongleaza mingea ca Dobrin la virsta lui. In ce priveste cartea,n-aveti grija d-le AG,editurile inca n-au ajuns in pragul falimentului,iar bibliotecile publice inca au o proportie mare de cititori sub 15-16 ani.Si motivul nu il constituie faptul ca nu au acces la un computer .
    Va doresc toate cele bune d-le Georgecu !

  30. @ simon templar
    D-le,cu uimire si bucurie am aflat din ultimul blog ca sinteti resitean,sau ca ati trait o perioada de timp in Resita.Si eu ma pot considera resitean din moment ce am trait acolo ani buni,iar sotia mea este romanca-nemtoaica din Secul.Cunosc Resita de la Lend si Marginea pina la Valea Domanului si capatul Govindariului.A fost ultimul meu domiciliu stabil in Romania inainte de a fi expulzat din tara.Am stat acolo in perioada cind FCM avea echipa nu jucarie ! Sa recapitulam :- Iles-Ologeanu,Kiss,Georgevici,Krestean-Puskas.Beldeanu-Atodiresei,Nestorovici,Fl Voinea,Florea.Participam la fiecare antrenament si miuta,iar cind am intrat mai tare la Zebet (Nestorovici) batrinul Reinhardt m-a injurat si mi-a tras un sut.Florica Voinea si cu mine aveam singurele Ford Capri din judet si eu eram cu aprovizionarea de piese de schimb.Puteam iesi din tara cind voiam! D-le ,cu mentiune dvs despre Resita ati apasat pe un buton undeva in masinaria mea interna. Va multumesc !

  31. un ratacit
    De sa ne prindem imi amintesc. Noi jucam ratele si vanatorii mult, La noi pe strada erau multi baieti si doar vreo 3 fete. Eu eram intotdeauna cu baietii. Daca ma jucam cu fetele jucam elastic sau saream coarda.
    Pana seara tarziu jucam ratele si vanatorii. Vara o petreceam pe marginea raului la baie si iarna pe gheata jucand hochei. Am ramas cu baietii pana la adanci batraneti. Nu cred ca m-au vazut niciodata ca pe o fata. :)
    Deseori jucam si telefonul fara fir. In amurg pe banca la poarta unuia dintre noi.

  32. un ratacit
    Pe ala cu daramarea pietrelor nu-l stiu.
    Iarna daca ne era sete si jucam hochei pe ghieata nu mergeam acasa sa bem apa. Faceam o gaura in apa si beam apa din rau :)
    Vara daca mergeam departe pe rau nu veneam acasa sa mancam. Gaseam fructe peste tot. Veneam seara acasa flamanzi. Ma bucur ca am avut atata libertate.

  33. @nico ,libertate noi am avut dar copii nostrii nu mai au ,nu ca-i tine internetul ,pericolele la care sunt atrasi ,se simt izolati cicaliti ,mai am 2 carti de luat si am terminat colectia din adevarul ,nu citeste se uita e incantati ,le-am explicat ca pot sa si invete sa deseneze are o desenatura usoara de corectat de invatat ,sufletul ..daca vor m-am saturat ,mie si frica sa le povestesc copilaria ca o vor intelege altfel si cine stie ce fac :lol:

  34. @lol am incercat si-mi da ..driver not fond reboot your system and run this setup again ….am repetat sii :)

  35. un ratacit
    La mine cititul face parte din obligatiile pe care le are. Citea in trecut mult mai mult. Acum mai putin. Il oblig sa citeasca cel putin 15 minute pe zi. Cartile si le alege el.
    Despre copilaria mea ii spun doar ce ma intreaba. Dar de obicei il intereseaza doar nebuniile pe care le-am facut.
    Inainte de Revelion venise cu un prieten acasa. Si-a luat bani si a vrut sa plece fara sa spuna unde. L-am intrebat unde merge si ce vrea sa faca cu banii?
    S-a uitat la prietenul lui si i-a spus – vrei sa-i spunem? Numai ei si nu mai spunem nimanui :)
    Aveau de gand sa mearga sa-si cumpere foc de artificii. Pt ca tot stiam ca nu le ajung banii i-am lasat sa mearga si nu am spus nimanui nimic. Ma simteam ca un copil de varsta lor care stie secretul lor :)
    Si faptul ca au avut incredere in mine sa-mi spuna ca vroiau sa faca ceva ce nu aveau voie daca ar fi intrebat m-a incantat. Bine eu stiam ca nu au suficienti bani si de aceea i-am si lasat sa mearga fara sa spun ca nu au voie. Asa ca noi suntem prieteni buni chiar si cand ne certam :)

  36. @nico :)
    nico cei mici vor sa sara la varsta celor mari ,vrea sa-i copieze ei nu-si da seama ca prietenele lor sunt aproape sotii si florin sare calul ,pune pasiune imi spune plange ,ma ingrozeste situatia daca la 10 ani gandesti ca trebuie sa-ti vina prietena si da-ti asezi camera precum cei mari a asculta muzica ,nu stiam ca cei in zodia gemenilor sunt atat de pasionali :)

  37. important e ca baiatului meu aristide profesor de botanica sa-i fie bine.se pare ca pustoaica aia mica,cerasela si-a retras plingerea.si ce daca avea 12 ani? vaca mica!

  38. @lol am reusittt ! multumesc ,mi-l reparase un parinte ;e politist (hai dinamo) ;)
    @the_kop ,despre ce poveste vreti sa ne spuneti?
    pe mine m-a socat un comentariu de pe prosport ,era vorba de Lidia si el ce credeti ca spune ?// sa se intoarca in palton de lemn/// nu-mi iese din cap cat de dement si sihopat ,nu-mi revin nici acuma ..

  39. ce copilarie o fi avut??? filme de groaza ,jocuri mortale ?? ptiu ,nu pot sa cred ce a comentat

  40. Oltchim incheie in genunchi sezonul. Si nici nu mai avem pe cine sa scoatem tap ispasitor. Rusine conducerii ca ni l-a demis. Unde ni-i „lesbiAnja” cand avem nevoie sa ne descarcam nervii? Unde-s experimentele, unde-i handbalul viitorului, unde-s excentricitatile de care sa facem misto? Suntem orfani.
    (Nu-mi cereti traducere, ca-s obosit :D)

  41. @ herbert holyoake,
    amintiri din copilărie…Eu am fost născut în Reşiţa(1959) şi am trăit în Reşiţa până în 1976 când am decolat spre destinaţia San Francisco unde trăiesc de atunci. CSM (FCM), valea Domanului, antrenorul Reinhardt. În 1975-’76 jucam la Energia, echipă judeţeană. Eram singurul junior din echipă şi de multe ori CSM se încălzea cu noi…Aveţi o memorie extraordinară…mai menţionez Kafka(fundaş stînga), care făcea schimb cu Florea din când în când.În primăvara din 1976, Reinhardt a culminat cu cea mai bună echipă din Romania(părerea mea), care nu a durat prea mult. După ce CSMR a bătut pe Dinamo pe valea Domanului, cei de la conducere a desfinţat şi pe Reinhardt şi CSM. Bine că un Cristian Chivu s–a strecurat şi a fost ultimul reprezentant al Reşitei. Sigur, plopii şi sălciile pletoase erau cam palide din cauza combinatului siderurgic şi UCMR-ului care se clătea în rîul Bîrzava, iar când o ţucam pe Renate pe pasarela înăbuşită de aburii locomotivelor, plîngea Semenicul de gelozie. Hai sus la Crivaia, Văliug, Brebu, Trei Ape,lacul Secul, dealul Golului, ştrandul din Lent, până la Caransebeş…acolo au rămas amintirile din copilărie. Pe curând, vreau să–mi dau cu părerea de regiunea Banat…un subiect interesant…
    Scuze celor care ne îngăduie şi nu ,să ne amintim de Reşiţa.Îmi pare bine că ne–am cunoscut!

  42. @dz,
    da, am greşit pentru că orice generalizare este periculoasă. Eu doar am afirmat ce AG a scris. Adevărul este că eu sunt tînăr, adică mă bucur de viaţă prin cei doi băieţi ai mei. Generaţia mea nu a fost de aur, ci de căcat. De aceea eu am plecat din Reşiţa. Pe de altă parte, eu am fost crescut să gîndesc pentru mine şi să asum o responsabilitate personală, fiind parte şi făcând ceva pentru binele societăţii în care am trăit şi trăiesc. Scuze, dar eu mă refer la tinerii din zona unde eu locuiesc. Eu predau la un liceu local unde majoritatea tinerilor sunt ca turmele de oi, mai tot pe ”computer”, mestecînd ideile şi inovaţiile altora. O pleavă de tineri care nu ştie mai nimic, doar să vorbească în ”slang” şi să comunice prescurtat în ”text”, pe telefoanele plătite de părinţi. Adevărat, soţia mea şi eu, ca părinţi, ne-am iubit copii şi i-am îndrumat să devină indivizi, nu individualişti, să gândească pentru ei şi să fie responsabili pentru ceea ce fac, pentru alţii şi pentru ei. Agenda multora din istorie şi prezent este să nu prea educe masele pentru că sunt mult mai uşor conduşi.
    Lumea crede că are nevoie de un Conducător sau un Profesor, dar eu cred că au nevoie mai mult de un Îndrumător, acel care este Dragostea în sine.
    Să fiţi iubiţi!

  43. All:

    Acum ceva vreme- nu multa- toti parintii dintr-un oras erau foarte, dar foarte revoltati cand contemplau „tineretul din ziua-lor- de azi”

    Ziceau ei ca:
    – tinerii nu mai citesc textele cele trebuincioase ci prefera oralitatea facila si chat-ul pe la bairame si bancheturi :D

    -nu se mai pregatesc pentru lucruri serioase preferand sa se uite toata ziua la sport(uri) si la olimpiadele cele.

    – se imbraca extravagant si uneori chiar indecent

    – nu mai respecta traditiile si religia parintilor

    Ce era cel mai rau era ca tineretul umbla pe niste site-uri de socializare (porti, porticuri, piete) impreuna cu unul batran si urat mai ceva ca dracul.

    Ehe, pe vremea lor- the golden age- era alta treaba. Cetatea era cetate, cetateanul cetatean si nenorocitul ala batran si urat de…Socrate nu putea sa corupa asa de usor tineretul credul si usor influentabil.

    Noroc ca singurul lucru bun care a mai ramas, crestea peste tot si dadea o zeama atat de meseriasa! :D

  44. lol:

    Not straight, of course. All you need is a creative bartender :D

  45. @ simon templar
    Se spune ca cine a baut un sprit la gradina muresul nu va uita Resita niciodata ! Asa-i ! Indiferent de ce spune lumea despre camasi albe,carasoveni,sau banateni-resita ramine Resita.Am o multime de prieteni acolo,oameni de sport si cultura.Nu mai stiu nimic despre ei.Poate unii nici nu mai sint in viata.Am intilnit acolo un bass-chitarist de clasa mondiala,Stefi Thiriung.Cind Jimi Hendrix a dat un concert pe cimpul de la Altona-Hamburg am condus 16 ore nonstop si i-am inregistrat concertul pe un magnetofon portabil.M-am simtit vinovat de faptul ca eu puteam pleca unde si cind voiam,iar alti tineri de virsta mea erau,practic,prizonieri acolo.Unii ma invidiau pt ca puteam merge sa vad meciuri,concerte,sau alte evenimente publice,iar altii ca puteam aduce orice fel de lucruri si produse.N-am facut bisnita niciodata !
    In alta ordine de idei.da mi-l amintesc pe Kafka,”pemul”din Garina !Il numeam „omul trece,mingea ba”.Foarte buna anticipatie.Mi-l amintesc pe „Shobri”Komisar,o fosta glorie a Metalului si mai apoi a UTA-ei.Neamtul dribla ca nimeni altul !Pacat ca-i placea prea mult tuica de Bozovici ,cum mentionati dvs. Vi-l mai amititi pe Varga,mijlocasul blond si cret cu trup de statuie antica ?A dat un gol cu Soimii Sibiu care va ramine vesnic in antologia memoriei mele.Centrare Dumitru(Ritz) de pe dreapta la marginea lui 16 cam la 1.80m inaltime.Varga pune mina stinga pe sol,iar cu dreptul da o torpila sub bara portii lui Gunesh.S-a intimplat in anul in care Resita a promovat in A,1971-1972.
    Ati mentionat Bozoviciul.Am fost si prin Valea Almajului pe la „nigei”.De la Patas pina la Buceaua.Tuica de Patas si Borloveni n-are egal !
    Sa auzim de bine D-le !

  46. @Simon Templar

    imi cer si eu scuze ca am fost cam virulent … dar era tarziu :)

    uhm … eu cred ca lumea sa functioneze are nevoie si de condusi, nu doar de conducatori.

    partea cu indrumatorii … da … suna frumos … dar omul e mult prea complicat pentru a functiona asa … de aia nu exista utopii … omului nu i place nimic ce i frumos, pasnic, ideal … se plictiseste.

    chestia cu generatia … aici e iar relativ … ne referim la o grupa de varsta? … la o grupa de varsta dintr o anumita zona?

    mie imi par toate generatiile din romania de cacat … nu doar una anume … de aia am o scarba profunda cand ma gandesc la romani la modul general …

  47. @ herbert holyoake,
    imi amintesc foarte putin de Varga…Cred ca nu a mai jucat
    la CSMR dupa 1974.Interesant cum un orasel industrial
    ca Resita a produs sau acaparat multi sportivi buni si au
    facut fata la multe sporturi. Handbal, fotbal, innot(antrenorul Koenig),
    tenis de masa, motociclisti cume era nebunul de Bojan,
    schiul de zapada,etc…Apropo de Scoala Sportiva Resita, a produs niste schiori bunicei prin anii ’70…
    Ruszicika Cornel, Konecsni Helmut, fratii Bologa. Am fost si eu parte
    din trupa lor, dar eu am fost cam mediocru. Sper sa nu va plictisesc, dar
    este vorba de copilarie…Vorba lui Mr. Koenig cand a venit la mine in vizita
    acum citiva ani in urma, eu am avut o copilarie „sanatoasa” in Resita,
    cum priveam noi atunci. Evolutia persista, dar eu am
    mai multe amintiri placute decat cele neplacute.

  48. corcodushe ati mancat careva? cum ce-s alea? tot ce era verde si acru prin copaci. si spre seara cu foalele burdusite de clorofila, adunam tot ce exista printre blocuri, puneam gramada si dadeam foc. cauciucurile in flacari agitau cel mai mult babele din balcoane, care adunau tipand rufele albe. de la ele am invatat toti sfintii din calendar si ulterior am fost scuzat de popa de la orele de religie. mi-a zis ca nu ma pune absent dar sa nu mai vin ca sunt „incorigibil”. ceva rang bisericesc cred ca inseamna.
    cat despre citit, o sa fiu scurt caci ne cheama la masa. mie mi-a placut mult sa citesc si regret. am citit de trei ori fiecare dintre cele paisprezece carti scrise de Sven Hassel. Doamne cum pipam un chistoc in transeu cu Legionarul si cum beam cu Porta seara… apoi am vandut tot ce am apucat din casa de la „buna” si mi-am luat o baioneta. acum… mai am patru ani (doi jumate daca sunt cuminte) si ies. o sa va povestesc la liberare cum l-am despicat pe unu’. gata! la masa… azi avem kabanos cu fasole… UH HUUU!!!

  49. @ simon templar
    Da,aveti dreptate,Resita a produs o serie de buni sportivi iesiti de pe bancile liceului de sport.In afara lor mai mentionez eu aici pe alergatorul de fond(mars) Csunderlik la 20 si 50k,boxerul (fiul favorit al orasului) Pavel Nedelcea campion la mijlocie mica, handbalistul Raicu ,fiul ingrijitorului stadionului Valea Doman,d-l Raicu.
    Nu am stiut ca FCM (Metalul) a fost desfiintata dupa 1976,iar Reinhardt demis.Trist !Da,imi amintesc deEnergia,de Muncitorul, echipe decente din campionatul judetean. Impotriva lor (muncitorul) am fost incercat de Reinhardt pt 90 min.S-a hotarit legitimarea mea la FCM,dar doua saptamini mai tirziu d-l Alexandrescu,seful FRF,a dat dispozitie ca jucatorii straini nu pot fi legitimati la echipele romanesti. Avea Rapid Bucuresti pe vremea accea un virf ,Mazurakis,cetatean grec si rezident roman ca si mine,care unde prindea Steaua le dadea o”cotarita”si ii umilea.Pacat,as fi adunat si eu cel putin un meci in A,nu numai prin judet(Electromotor Tim) si B (Tr Severin).Acolo la Severin l-am avut coechipier,junior fiind,pe Doru Popescu,mai apoi la Dinamo si FCM. Eh,vremuri,vremuri !
    Mi-a venit o data ideea sa pescuiesc de pe Golden Gate,noroc ca nu am pus-o in practica !
    Toate cele bune ,D-le ! Sa auzim de bine !

  50. @ herbert holyoake,
    nu glumesc, dar dacă cineva din acest blog ajunge în San Francisco,chiar în vizită,eu şi cu soţia mea vă invităm la o cafea sau un ceai, cu vedere la Golden Gate Bridge(stăm prost cu banii, dar promit un Ritz Carlton).
    Interesant…eu am ajuns la acest blog al Domnului Georgescu din întîmplare. Îndemnat de un prieten, să mai fiu şi eu la curent cu ceea ce se întîmplă în Romania şi în Sportul Românesc, am ales poza lui AG. Am nimerit-o foarte bine!
    Am descoperit o felie extraordinar de gustoasă dintr- o prăjitură de Români de pretutindeni, cum încă face mama mea. Cu o felie de libertate, Românii din România au reuşit în ultimii 20 de ani, ce noi nu am putut să ne imaginăm. Bine, au copiat meseria(bravo lor), au copiat sisteme sociale( bravo lor),majoritatea educaţi,(bravo lor), ”multilingual” (bravo lor), mult mai la curent cu tot ce se întîmplă în lume( bravo lor)…mai rămâne cîteva: dragostea,credinţa (la liberă alegere), curajul, identitatea. Folosind cuvintele altcuiva:” Borders, language and culture, God and the Constitution(not necessarily in this order) vor ajuta România! (doar o părere)

  51. @ lol, doc,AG,etc.
    sunt depăşit de multe ori de ineligenţa şi comentariile Dumneavoastră(”ma bad”)…
    Vina mea. Îmi dau seama că este foarte greu ca Dumneavoastră să vă daţi jos la etajul altora şi să vă explicaţi(nu este necesar). De multe ori vă mândriţi cu zicalele sau opera altora…bine…dar vreau şi părerea,ideiile, opiniile Dumneavoastră.
    Eu sunt broscuţa din Bugs Bunny sau Marvin the Martian…Please ”esplain
    ” All you need is a creative bartender” It is called a ”Mixologist”.

  52. Simon;

    Pe cuvant daca pricep ceva din interpelatiune. Fara gluma/ caterinca or whatnot

  53. @Simon Templar
    Daca nu sint indiscret,ce s-a intimplat cu Renate ?Daca sint,va rog sa ma iertati !Neprimind un raspuns deduc ca acesta e cazul si ,incaodata scuze.

  54. Simon Templar
    :)
    Mie asta imi aminteste de o intamplare de acum vreo 15 ani. Sotul meu plecase singur la Deva la targul de masini.
    Fara acte la el. A fost oprit pt un control de rutina si a trebuit sa astepte pana a venit seful ca sa-i dea drumul. L-au tinut vreo 3 ore la marginea drumului. El vorbea cateva cuvinte in romaneste si politistii vorbeau doar romaneste. S-au inteles perfect pt ca sotul meu nu stia nici adresa unde locuia.
    In timpul asta cat l-au tinut acolo le-a facut tigari politistilor. Bine ca avea tabacul la el. Cand a venit seful i-au dat drumul pt ca oricum nu se intelegeau :)

  55. Simon :lol: . nici o soferita nu a scapat de o amintire cu un agend de circulatie hahaha
    in 91 conduceam un trabant ,si-mi uitasem carnetul acasa ,barbatul era obosit si-si intinsese scaunul dormea ,veneam de la unguri ,ee si ii veni agendului sa ma opreasca pt a discuta ,cand a vazut ca eram cu masculul dupa mime a inceput sa ne sfatuiasca de drum si a uitat sa-mi ceara permisul si sa mai vb cu mine hahaha ,ultima parte a clipului mi se potriveste hahahaha ,mama ce a trecut timpul 20 de ani off.
    2nico chiar nu stia sa vb romaneste??? tare intamplarea :)

  56. @ herbert holyoake,
    Renate,cum e si cintecul „Ani de liceu”.
    Eu sunt casatorit de 28 de ani.sotia mea nascuta in
    San Francisco, „with flowers in her hair”, cuvinte cintate
    de Led Zeppelin, un vis implinit din melodia Going to California.

  57. adrian dar la 20 de ani se pune ,,amintiri din copilarie,,??
    ce bine era inainte ,aveam servici sigur cele tinere ne selecta dupa capacitati ,unele in brigada artistica altele in sport ,se formase echipa de hambal ,fetele de la brigarda veneau sa ne tina galerie ,ce viata ce tinerete frumoasa ,eram buna la aprare le luam mingia repe de ,dar cand era sa trag spre poarta parca ma tinea cede mana sau aveam o perdea pe ochii ,hahahaha daca nu eram din lateral nu marcam pe mijloc vai de mine :lol: ,norocul pt echipa mai era portarul ,aveam un portar bun ,era putin cracanata dar apara :?)

  58. @ doc,
    pe cuvint, de multe ori nu inteleg cuvintele prin care
    va exprimati sii mor de oftica pentru ca nu le gasesc in
    dictionar si nu am pe nimeni care sa le traduca.

  59. Simon;
    Care domne? Sa le vedem si sa le explicam, pe ele pe mama lor! :D Uite acu’ ma uit pe textuletul meu si nu gasesc nimic atat de abscons.

    Daca il gasiti, promit sa beau un shot de Patron cu un pic de cucuta on the side.

  60. un ratacit
    Cunostea culorile si mai stia cateva cuvinte si numerele :)

  61. Adrian,
    Cred ca aici ai ilustrat o mica parte din eternul „conflict intre generatii”. Se pot comenta multe pe tema asta, fara discutie. Poate ca nici parintilor nostri nu le pareau tocmai in regula jocurile noastre cu invizoace (sculele respective le numeam „inglite”, nu prastii, ma rog, depinde de zona din care provii) sau tunurile cu carbid (astea iarna erau la putere). Televizorul a ucis lectura, si mie imi este necaz ca-i dedic prea mult din timpul meu liber (2 ore/zi, dar si asa-i mult!) in detrimentul citirii unui roman. Concediul ramane baza pentru astfel de activitati, dar e prea putin, totusi.
    Calculatorul nu-i un lucru rau in esenta, daca-i folosit cu cap (cu masura, daca vrei). Sunt anumite jocuri care stimuleaza inteligenta, iar internetul este cea mai vasta biblioteca intalnita vreodata. Pentru copii, e vital sa-i ajuti sa faca selectia, aici parintii, si intr-o mai mica masura, au rolul determinant. Si de-aici pornim o alta discutie, ale carei limite nu le putem cuprinde atat de usor…Poate cu alta ocazie.

  62. „…intr-o mai mica masura, scoala, au rolul determinant”, scuze.

  63. Dan
    Evident, discutia despre suportul pe care exista informatia e lunga. Unii spun ca doar se schimba suportul, insa nu e chiar asa.

  64. Am citit cu foarte multa placere postarile despre Resita si imprejurimile ei.Imi face o foarte mare placere sa citesc despre tatl meu antrenorul Ioan Reinhardt.

  65. „Aventura si contraaventura”! Cat am cautat acum cativa ani cartea asta si ce bucurie cand am regasit-o! :)) Sau „Legenda valaha”, o alta carte pe care nu o gasesti acum nicaieri. Si altele, multe altele… Orice s-ar spune, faptul ca nu aveam atitea alte preocupari (jocuri virtuale, televiziune nonstop, filme, nebunii) ne indreptau spre carti sau spre maidan. Spre fotbal, lapte-gros, invizoace, la malai etc, etc… Probabil ca peste ani, copiii de azi isi vor aminti cu nostalgie de perioada asta, plangand cine stie ce noi descoperiri ale tehnologiei care ne indeparteaza si mai mult unul de celalalt.

  66. @Kendo:
    „Aventura si contraaventura” apare destul de des pe Okazii.ro sau pe alte site-uri de vanzari second-hand. E unul din cartile favorite cu care imi cadorisesc prietenii.

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 45) noiembrie 11, 2016

    […] Unde e copilăria? […]

  • Cărțile copilăriei mele • Adrian Georgescu noiembrie 11, 2016

    […] ce am regăsit ieri un articol în care abordam tangențial subiectul acesta, aș vrea să vă spun ceva mai multe despre romanele […]