in Sfatul bătrânilor

Cele mai ciudate cărți publicate vreodată (I)

Nu știu dacă ați citit vreodată „Bibliografia generală” a lui Mircea Horia Simionescu, una dintre cele mai bune cărți românești dintotdeauna. Acolo sunt sute de recenzii ale unor cărți inventate, realizate cu un haz nebun. Multe dintre cărțile pe care vi le prezint în continuare par luate de acolo, cu diferența că absolut toate există și au fost publicate. Să nu credeți însă că toate sunt caraghioase, unele sunt “ciudate” într-un sens bun și chiar le-aș citi.

teach-wife031. „How to Make Love While Conscious”, de Guy Kettelhack („Cum să faci dragoste rămânând conștient”). În ciuda titlului idiot, este vorba despre un ghid amoros adresat alcoolicilor.

2. „Teach Your Wife to Be a Widow”, de Donald I. Rogers („Învață-ți soția să fie văduvă”). Cartea, publicată în 1953, îi îndeamnă pe bărbați să-și dedice timp pentru a le explica din timp consoartelor chestiuni complexe ca asigurările de viață, investițiile, polițele imobiliare, taxele și impozitele, astfel încât doamnele să se poată descurca și atunci când vor rămâne singure pe lume.

a98804_mensweirdest-books34shopping-carts0978081095520500x5003. „The Stray Shopping Carts of Eastern North America”, de Julian Montague  („Cărucioarele de cumpărături rătăcite din partea de est a Americii de Nord”). Aceasta e marea problemă a lumii moderne: aproape trei sferturi dintre cărucioarele folosite la cumpărături sunt abandonate, iar retailerii suferă pagube însemnate din acest motiv. De aceea, există un ghid util pentru identificarea cărucioarelor abandonate, cu poze făcute peste tot în Statele Unite. Înainte de clasificare, autorul a pândit cărucioarele îndelung, ca pe niște animale sălbatice.

De aici afli cum să le identifici, cum să le capturezi, cum să le înapoiezi.

4. „The Story Of The Vivian Girls”, de Henry Darger.

În 1930, Henry Darger s-a stabilit într-o garsonieră modestă, la etajul al doilea al unei clădiri din Chicago. Acolo, timp de 43 de ani, omul de serviciu al unui spital a scris și a lucrat la ilustrațiile cărților sale. Pe 13 aprilie 1973, ziua morții sale – de-abia împlinise 81 de ani -, proprietarul camerei a găsit manuscrisele celor trei cărți ale sale.

darger01Prima, cuprinzând 15.145 pagini și peste 9 milioane de cuvinte, se numește „The Story of the Vivian Girls, in What is Known as the Realms of the Unreal, of the Glandeco-Angelinian War Storm, Caused by the Child Slave Rebellion”. Inspirat de fotografia unei fetițe de 5 ani ucise, publicată într-un ziar, Darger a imaginat o epopee cu șapte prințese, sub conducerea cărora copiii se revoltă împotriva celor ce-i vânau și-i transformau în sclavi. Luptele sunt sângeroase și copiii sunt deseori măcelăriți, cu tot ajutorul de care se bucură din partea ființelor gigantice înaripate numite Blengigomeneans, care deseori iau formă umană.

Trei dintre cele 15 volume sunt compuse din peste 300 de ilustrații, pe care Darger le-a fabricat după o tehnică proprie: decupând fotografii din reviste, fixându-le pe bucăți de pânză – cea mai mare avea o lățime de peste 3 metri -, și pictându-le cu acuarele. A scris și o continuare  peste 10.000 de pagini scrise de mână – și o autobiografie în opt volume, în care doar 206 pagini sunt dedicate propriei persoane, restul de 4.672 fiind despre o tornadă uriașă.

Cât timp a trăit Henry Darger, absolut nimeni n-a știut nimic despre activitatea lui.

T310 PL 92-93

5. „Bear vs. Shark”, de Chris Bachelder. Subiectul: un băiețel câștigă un concurs de eseuri literare și primește drept premiu o excursie. Ca urmare, își duce familia în Las Vegas să asiste la trânta dintre un urs și un rechin. Cum se pot lupta cele două bestii?, veți întreba. Simplu: într-un bazin suficient de adânc astfel încât rechinul să poată înota, dar suficient de puțin adânc încât ursul să se poată mișca. În jurul respectivei competiții, autorul imaginează o întreagă industrie (emisiuni TV, discuții electricityradiofonice, sondaje de opinie legate de învingător,chiar și un site porno – www.bearnaked.com), cartea fiind de fapt, dacă nu v-ați dat seama, o critică acidă la adresa societății de consum.

6. „Electricity în gynecology”, de May Cushman Rice. Nu cred că vrea cineva să știe mai mult.

7. „The Green Child”, de Herbert Read. E singurul roman terminat de criticul, poetul și anarhistul englez Herbert Read. Apărută în 1935, cartea se bazează pe o legendă din secolul al XII-lea, în care doi copii verzi apar brusc într-un sat, vorbind o limbă necunoscută. În carte, Olivero, președintele unei țări sudamericane, își înscenează sinuciderea și se întoarce în satul englez în care copilărise. Când ajunge, noaptea, descoperă că pârâul din localitate curgea la deal. Lângă o moară părăsită, vede un om ce ducea un miel mort într-o cameră unde se afla o femeie legată de un scaun. Iată un fragment:

greenchild“Atunci observă o ciudățenie a cărnii ei ce-i explica strania paloare. Pielea nu-i era chiar albă, ci de o nuanță stinsă de verde, culoarea oului de rață. Era, în plus, un tegument neobișnuit de transparent și prin paloarea-i ramurile venelor și arterelor se întindeau, nu albastre ori stacojii, ci de un verde biu și auriu. Unghiile erau de un albastru pal, foarte asemenea cojii oului de mierlă. Slaba emanație a cărnii sale era dulceagă și un pic grea, ca mirosul de violete. Olivero îl privi pe om, care se sprijinea încruntat de perete. «E copilul cel verde!», strigă el”.

8. „A Humument”, de Tom Phillips. Dacă vă întrebați ce înseamnă cuvântul din titlul cărții, n-aveți nicio șansă să nimeriți răspunsul. „A Humument” este rezultatul obturării unor litere din titlul original al romanului „A Human Document”, scris în 1892 de către W. H. Mallock. Tot romanul e conceput astfel, Phillips acoperind prin diverse metode cuvinte din textul original al romanului „A Human Document”, cele rămase constituind cartea sa. Eroul principal al romanului „A Humument” este Bill Toge, numele acestuia putând apărea doar când în textul original exista cuvântul „together” (sau „altogether”). Cartea este în continuă transformare, până acum au fost publicate cinci ediții revizuite – ultima, în 2012 -, ambiția declarată a autorului fiind să înlocuiască fiecare pagină din varianta sa originală, publicată în 1970.

color-vaginas-cocks9. „The big coloring book of vaginas”, de Morgan Hastings („Marea carte de colorat a vaginelor”). Nu vă temeți de discriminări, există și variantele cu „cocks”, „boobs” și „sex positions”. Autorul a inventat un nou gen: cărțile de colorat pentru adulți.

10. „Codexul Rohonczi”. Manuscrisul, de 448 de pagini, de autor necunoscut și scris într-o limbă necunoscută într-un loc necunoscut, a apărut în Rohoncz (Rechnitz), pe teritoriul actual al Austriei, în 1838, când contele Batthyany și-a donat biblioteca Academiei Ungare. De atunci, foarte mulți savanți au încercat să-l descifreze, fără succes. Dacă majoritatea alfabetelor au între 20 și 40 de simboluri, cel cuprins în Codex are aproape 200.

La începutul anilor 2000, cercetătoarea Viorica Enăchiuc a publicat o carte unde interpreta codex-ul ca pe o cronică a vlahilor, scrisă în latina vulgară, cu un „alfabet dac”. Într-o cronică din „Observatorul cultural”, paleograful Dan Ungureanu critică vehement traducerea și analiza acesteia, fiind de părere că manuscrisul este un fals alcătuit, cel mai probabil, în epoca romantică.

Puteți încerca și voi să-l descâlciți. Este aici.

codex-rohonci

11. „Grandma’s Dead: Breaking Bad News With Baby Animals”, de Amanda McCall și Ben Schwartz („Bunica a murit: cum să dai vești proaste cu ajutorul animăluțelor”). Cartea are 88 de pagini, fiecare cuprinzând o vedere ce transmite un mesaj extrem de neplăcut, însă cu a98804_9780061673764ajutorul unui animăluț simpatic. De pildă, pe bandana de pe fruntea unui purceluș scrie: „Mi-o trag cu nevastă-ta”. Două pisicuțe torc duios, iar mesajul este: „Tăticul nu se mai întoarce acasă”. Un cățeluș alb latră: „Mămica a spart banii tăi de facultate pe cocaină”. Un alt cățel se confesează: „Câteodată plătesc pentru sex”. Un iepuraș pufos dezvăluie: „Prezervativul s-a rupt”. Bineînțeles, din colecție nu lipsesc „Ai fost adoptat”, „E sifilis”, „Ești concediat”, „Se impune amputarea”, „Iubitul tău e gay”, „Ești gravidă sau doar grasă?”, „Te-am luat pentru bani”, „Te părăsesc pentru bonă”, „Donatorul s-a răzgândit” și, ca o încununare, „E malignă”.

12. „How to avoid huge ships”, de căpitan John W. Trimmer („Cum să eviți navele uriașe”). Citez din câteva recenzii. „Dacă aveți probleme cu avoid-tall-ships1navele URIAȘE, atunci sfaturile înțelepte ale căpitanului Trimmer vă pot călăuzi spre a vira rapid din calea lor. Dacă însă, asemenea mie, aveți probleme cu navele GIGANTICE, ori cu cele COLOSALE, ori cu cele doar RELATIV MARI, atunci nu dați banii degeaba”. Sau: „Am cumpărat-o impresionat fiind de celelalte excelente cărți ale căpitanului: «Cum să eviți un tren» și «Cum să eviți o clădire». De atunci, n-am mai fost lovit de ceva mai mare decât un autobuz. Mulțumesc, căpitane!”.

13. „Natural Harvest: A Collection of Semen-based Recipes”, de Paul Photenhauer („Recolta naturală: o culegere de rețete pe bază de spermă”). retete-spermaVă citesc din prefața acestei interesante cărți: „Sperma nu are doar calități nutritive, însă are și o textură minunată și incredibile proprietăți de preparare. Asemenea brânzeturilor și vinurilor fine, gustul ei e complex și dinamic. Sperma e un produs ieftin și poate fi găsită în multe, dacă nu în cele mai multe, case și restaurante. În ciuda acestor calități, ea rămâne neglijată ca mâncare. Cartea de față își propune să schimbe acest lucru”.

Nu ratați partea a doua a acestui articol, pe care o voi publica în câteva zile! Sunt cărți și mai interesante :) .

Tu ce zici?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. N-am citit basme sau povesti in viata mea. Nici pentru scoala cele obligatorii nu le-am citit daca nu mi-a placut ceva de la coperta inca si aici lista e lunga ca prin anii ’60 se cerea multe de citit. Am hotarit ca trec la matematica si stiinte reale sa n-am de citit basme si am scapat si de literatura universala. Nu era mare diferenta ca tot nota 5 primeam la romana indiferent cat as fi citit, asa nu ma oboseam cu Pupaza in Tei si din astea ca nu m-au interesat deloc. Asta nu inseamna ca nu-mi place sa citesc, din contra, am invatat sa citesc singura, de la sora mea cu 2 ani mai mare auzeam cum se chinuie cu alfabetul maghiar si mi s-a parut interesant agonia ei.
    Mama a fost invatatoare si special se ocupa de ea sa-i bage-n cap stiinta, eu auzeam prin geamul usei dintre camere si noteam ce si cum auzeam ca se deseneaza o litera ca se caligrafia atunci scrisul cu mana cu penita si cerneala. Pana sa termine sora mea clasa I-a, eu deja citeam pe ascuns ziarul la care eram abonati iar peste vara am citit romanul Zoia si Sura foarte la moda atunci de scriitorul rus L. Kosmodemyanskaya. Nu stiu de ce era lumea impotriva sa citim atunci, eu trebuia sa actionez in secret sa nu afle bunicul ca citesc ziarul unde nu scria ca vin americanii desi lumea ii astepta si credea ca este scris undeva in litere ascunse. N-am avut curaj sa le dau de stiire ca nu vine nimeni din america, nici macar din Bucuresti. Nici la scoala nu m-au acceptat la 6 ani si 8 luni, sa implinesc 7 ani … eram de atunci suparata cu regimul si cred ca de asta n-am vrut sa le citesc recomandarile. In final la scoala, m-am plictisit enorm intre copiii slabi la minte si cel mult m-a enervat ca nici n-am fost apreciata ca eleva perfecta, acele premii au dat la elevi prosti cu parinti in partid, mie mi-au dat o mentiune, niste carti in limba romana cand nici nu era materie macar in scoala pana-n clasa 7-a in secuime si nimeni nu cunostea acea limba in zona, poate doar cei din top conducere la nivel de Regiunea Mures Autonoma Maghiara. Mai incolo am citit si in romana ce am vrut, dar niciodata acele recomandari la care deja s-a facut o evaluare si descriere ca ar fi negativ societatii sau din astea cu dogma transparenta pe coperta si o parere negativa obligatorie pe care ar fi trebuie sa iau dupa ce l-am citit sa ma incadrez. Asta n-am facut si n-am acceptat. Am ajuns la multe carti la Bucuresti care n-au vazut rafturile magazinelor sau bibliotecilor, am avut o legatura de unde am primit o copie dupa tiparire ca originalele erau uscrise cu mana, dar n-au fost aprobate spre vanzare. In State cititul nu este la moda pana nu este necesar, cele mai scumpe carti se gasesc acum in preajma de Craciun in fata casei de vanzare cu 25 de centi sa scape lumea de lucruri nedorite din casa la curatenia generala. Cu emigrarea din ultimele decenii, gasim volume din cele mai rare si in toate limbile existente dar si dupa ce moare cineva, lucrurile se pun in fata casei cu semnul TO GO sa scape cat mai repede de adunatura, nici cristale scumpe nu prea sint apreciate decat de cunoscatori, din casa mortului pretul este sub dolar bucata. Nu se ofera carti aici de cadou de Craciun sau niciodata!!! poate una de bucate sotiei sau cuiva interesat, altfel nu este bine primit. Nimic n-am citit din cele amintite mai sus ca nu cad in categoria preferintei mele dar nici chiar cea din colectia lui Batthyány, despre care cred ca s-ar fi scris intr-una din limbile originale de triburile care au venit initial in Europa, nu este limba secuia, s-ar putea ca cineva glumeste despre catolicism. Mie-mi plac enigmele si dintr-o privire am citit sus pe cruce “Cristus” dar nu ma aventuriez sa descifrez textul, adica sa dau o varianta ca altii. Poate cand nu mai am Integrame si ma plictisesc.

  2. ”Nu știu dacă ați citit vreodată „Bibliografia generală” a lui Mircea Horia Simionescu, una dintre cele mai bune cărți românești dintotdeauna.”

    Ca intelectual, aș formula aici că mi se pare mie, a fi nemaipomenită acea carte…
    Dar se pare că ne aflăm comersanți, înainte de-a fi intelectuali.