Conform Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică ale Fotbalului, campionatul românesc ocupă poziţia 31 în topul mondial al întrecerilor interne. Nu am auzit încă de un fotbalist din Libia sau din Malaysia, totuşi aceste campionate sunt mai bine cotate decât cel care i-a dăruit lumii pe Lovin şi pe Mitea.
Îngrijorător e că Uzbekistanul ne depăşeşte cu nouă poziţii în acest top. Trăgând cu ochiul la ţara din Asia Centrală, descoperim că, acum un an, un club uzbec, Bunyodkor, a pus baril de la baril şi l-a cumpărat pe Rivaldo. Ce putem noi face? Nu prea avem zăcăminte de ţiţei, gaze naturale, molibden, tungsten sau zinc şi ar fi deplasat să ne vindem de două ori flota. Avem, în schimb, o bogăţie naturală inepuizabilă: oamenii cu bani, dornici de imagine şi de putere.
Predicţia mea este că fotbalul românesc se va salva atunci când cluburile cu probleme vor fi preluate fie de moguli, fie de partide. „AC Wind Bucharest” nu sună rău, „Intact Juke-boxes” aduce chiar a denumire de club american. „FC Băsel” va provoca la început unele confuzii cu titulatura unui club elveţian, dar meciurile cu „PSD Reds” vor aduce mai multă lume în tribune decât la urne. Nu vă uitaţi că bugetul pentru educaţie pe următorul mileniu e mai mic decât clauza de reziliere a lui Cristiano Ronaldo. La sumele care se vor pune în joc pentru alegerile din toamnă, însuşi Michael ar fi tentat să învie pentru un concert de adio la Costineşti.
Ne trebuie, totuşi, o mare vedetă reşapată care să atragă atenţia lumii asupra Ligii 1. Dar cine? După plecarea lui Tamaş, Gascoigne s-ar simţi singur la Dinamo. Maradona e ocupat, iar pe Beckham au pus mâna americanii. În aceste condiţii, eu cred că va fi adus Pelé. Desigur, veţi spune că, la vârsta lui, Edson Arantes nu se mai poate adapta la cerinţele fotbalului modern. Vă voi reaminti atunci că avem exact aceeaşi problemă: jucăm în ritmul de acum 40 de ani. În plus, nu uitaţi de câştigul de imagine. Parcă văd titlurile din presa mondială: „Pelé o ia de la capăt la 70 de ani în România. Eusebio ofertat şi el”, „Perla neagră, o a doua tinereţe alături de Bănel”, „Reîntâlnire emoţionantă Pelé – Dinu„, „Maradona, muşcă-ţi mâinile! Pelé vine astăzi la «Contraatac»”.
Toată lumea ar fi mulţumită. Maestrul Nicolaescu ar regiza „Drumul spre victorie 2”, cu Jean Constantin în rolul lui Stallone, iar Gazeta Sporturilor ar lansa o serie de DVD-uri de colecţie (volumul 1 – „Pelé, primii 69 de ani”). Revenit în formă, tizul lui Balint ar putea chiar redeveni eligibil pentru naţionala Braziliei.
Evident, după alegeri, când litrul de apă de la robinet va costa 100 RON, Pelé va fi pus pe lista de transferări şi cedat la Terek Groznâi.
Buna seara.
Urat sfarsit. Nu se putea un happy end? Offf…
:)
@ A.G.:
HAHAHA,buna asta!! Dar sa stii ca la noi orice jucator se devalorizezaza pe zi ce trece, deci nu va putea ajunge decat la A.E.K.Atena, intocmai a Ilie Iordache, pe 5 euro!! Ca mai mult de atat nu vor costa jucatorii romani peste vreo 20 de ani!! :) :) :)
o solutie excelenta :))
Bine, dar asta numa daca nu cumva cel mai batran impresar de pe planeta, adica unul Giovanni, nu-l va bloca transferul cerand o taxa prea mare.
Bun, am inteles ca incercam sa indreptam moravurile prin ras, dar uite ca tot radem si nu reusim sa corectam nimic. Care ar fi totusi o solutie reala pentru salvarea a ceea ce mai e de salvat (nu neaparat numai fotbalul)?
„..tizul lui Balint”!!!!!!!!!!!!!!!! :)))))))))))))))
tare rau asta
:)))))))))))))))
Savuros.
Mi-ai facut seara. Merci
:lol:
Oricum, chiar dacă investessc foarte mulţi bani, arabii, uzbecii etc. nu reuşesc să aducă decât jucătorii aflaţi la final de carieră care nu fac decât să aducă un plus la imaginea clubului, campionatului de acolo.
Haţegan arbitrează Turcia-Spania la Europeanul U19. :D Meciul e pe Eurosport. Spania conduce cu 2-1, după ce Turcia a avut 1-0.
Buna seara.
Bulgaroctonus
Sa ne petrecem concediile in Bulgaria.
buna seara :D e super tare ,multumim.
buna seara! si,cam ce echipa de la noi l-ar” transfera”?
Pele e extracomunitar, domne…nu e chiar atat de simplu sa joci in Liga lu’ Mitica…impresar are? Si dac-ar veni, la ce echipa ar juca? Io nu-l vad decat in tricoul Vasluiului!
Umor desantat, de prost gust, ironii ieftine si idei nascute moarte…
Foarte bine! Vom da pagina, nu ne obliga nimeni sa ramanem aici…
Scuze! Pentru deranj…
Salutare! Dupa o lunga si binemeritata absenta :)
Eu l-as aduce pe Pele la Farul, ca el si-asa a crescut pe plaja la Copacabana. Acum e adevarat ca Mazare a pus mana pe Copacabana din Mamaia, insa cum se tot plimba des prin Brazilia nu e exclus sa fi luat ceva hectare de plaja si pe acolo.
Raducule (Mazare), mama, asa cum ai facut campioane la handbal si volei, fa ceva de-l adu pe Pele la Farul, ca intr-un an de divizia B abia se rodeaza si isi reintra in forma, iar peste fo 2-3 ani poate ajunge si el sa joace in Shampion Lig, ca si-asa nu a avut parte de ea. :D
Eu il propun pt Unirea Alba Iulia. Tinand cont ca dulcele grai moldovenesc e mai greu de invatat, si jargonul de Bucuresti e la fel de greu, eu cred ca cel mai indicat e sa-l trimitem in inima Ardealului. Vorba dulce ardeleneasca e mai usor de invatat. Dialectul ardelenesc e un amestec de mai multe limbi straine si de aceea va fi inteles mai usor.
malasuerte
Unde esti cand are omul nevoie de ajutorul tau?
Explica-le si tu ca am dreptate.
dap, ne lipseste molibdenu` :)
si liga se va numi EBA intai !
mala
Nuuu. Va exista o echipă numită EBA Bucharest care va fi afiliat cu EB Streymur din Feroe. ;)
nico
tre sa te contrazic :)
la Unirea aducem doar jucatori liberi de contract, eventual mai imprumutam, in rest doar juniori :D
Hmm,Pele ar putea totusi sa dea niste probe de joc,altfel nu vad cum
afiliată*
malasuerte
Daca ai ceva relatii, vezi cum faci, poate reusesti sa convingi oamenii sa-i dea posibilitatea sa dea ceva probe de joc. Te rog mult. Multumesc.
deci am ras la acest articol incontinuu.(cu toate ca e o situatie demna de plans,nu de ras)
După plecarea lui Tamaş, Gascoigne s-ar simţi singur la Dinamo.
foarte tare. la fel si sfarsitul:))))))).
Gaby
aia au organizatie de tineret?
Adriane, esti tare. Daca citesc unii „conducatori de cluburi” de la noi articolul, s-ar putea s-o ia de buna p-asta cu Pele.
„Tizul lui Balint” :)) Doamne ce-am mai ras.
nico
pot sa-i tin loc la coada :) ,
e imbulzeala de cand au promovat
da` sa nu ma faca de minune :lol:
malasuerte
Tocmai mi-am amintit ca sotul meu a cumparat odata salam de la fabrica de salamuri a lui Talnar. Poate isi mai aminteste vanzatoarea de el si poate ca vecinii finilor ei sa cunoasca nasii antrenorului. O rezolvam noi. Multam fain.
Noapte buna.
nico
o rezolvam,dar trebuie sa ne facem abonament
fabrica e mai mult a lui Borcea :D se complica treaba ,da` vedem
noapte buna
SI tu-l fluieri pe Lovin? Pacat.
@Kily:
De acord cu tine.Cu mentiunea ca poanta despre Michael,trecand peste prost gustul desavarsit,nu e plauzibila.Omul acela n-a facut nu a fost motivat niciodata de bani,a donat toti banii obtinuti din bilete dupa turneul „Dangerous”.Dar pentru free-lancer-ul care scrie iute si piperat,daca n-ai o chitara in mana si nu urli in microfon,nu existi ca artist :)
Cine-i dom’le Pele asta? A vazut cineva macar un DVD cu el?
nu trebuie vazut nici un dvd cu pele,numele suna cunoscut si eventual dau un „search” pe google „best of pele” o fi facut si el 2 -3 driblinguri sa gasesti un filmulet de 2 min cu el :D
P.S. si mie mi-a placut cu gaza care s-ar simti saingur la dinamo,si tizul lui balint ;)
@AVI
Vai ce sacrilegiu, a facut o poanta neplauzibila despre Maical. Chiar acum, cand toata lumea il iubeste, ca-i mort. Si Maical te iubeste, cu singura conditie sa n-ai buletin.
:) Chapeau.
asta cu „Intact Juke-boxes” e criminala :))
daca tot te-ai intors, scrie ceva in loc sa le trimiti automat pe alea scrise inainte sa pleci. care plecare a lui tamas? hai ca esti haios! :D
Foarte bun articol, cu o singura scapare: Tamas n-a plecat de la Dinamo. Pentru a nu va face de bacanie, cel mai bine ar fi sa va informati inainte de a scrie despre un jucator sau altul. Ca la mistocareli nu ne intrece nimeni. In rest, s-auzim numai de bine!
…AS ”Caniculla” Urziceni :cool:
in primul rand nu mai va contraziceti..la ce echipa o sa joace PELE..cine a zis Vaslui a zis corect..Vaslui joaca in galben nu?..ete na..Pele la Vaslui sa fie in echipamentul Braziliei…@luk..corect..nimic mai corect din cei ai zis..tre sa le dam la bot la pedofili ca avi…RIP michael…but always u r gonna be in my mind like..cel care tipa mult si se tine de „organe”..scuze domnu garcea te-am copiat..cel care are un apetit sufletesc deosebit pt copii si cel care si-a aratat copilul reporterilor de la etaj cu prosopul in cap , numai un om dezechilibrat mintal poate sa tina copilul asa avand in vedere inaltimea ( sa nu ziceti ca avea incredere in muschii lui..come on..it`s michael..copil cu muschi de copil)…@kily..e democratie..imi place cum gandesti si foarte bine ai zis..e verde la semafor..nu te obliga nimeni sa intorci foaia..se pare ca esti foarte cult…ai caiete nescrise sa intorci foile..@mihai…hai ma iubitule cine a zis ca a plecat tamas?..cum sa plece tamas?..unde?…la echipa aia..cum ii zice…Samaiiauunainbot?…..bun ce ai scris feciorash:)) parca soarele o sa lumineze mai bine azi pt ca am zambit la articolul asta..and..because all the time is an end at the end..for you guys..the one that know how to bark..amazing u r better than the dogs…so go ahead barking it`s your job from now…sayonara
Mihai
Te inseli. Tamas a plecat de la Dinamo. Deschide gsp daca nu ma crezi. Abia acum am aflat si eu.
de data asta, iute si piperat. da!
Rad cu lacrimi citind reactiile corului de laudatori ai „megastarului” Georgescu :) Baieti (si fete),energia voastra in a combate orice opinie diferita de a acestui guru al vostru,mult prea inteleptul si talentatul Georgescu,e demna de o cauza mai buna.Pai,daca atunci cand il cititi pe baiatul asta in paginile unui ziar de SPORT va entuziasmati in asemenea fel…pardon hal,sunt curios cum ii cititi pe Cartarescu sau pe Plesu.Acum hai,sariti si injurati-ma,nu-l plac pe idolul vostru,mi se pare plictisitor si arogant.Poate ca atunci cand va scrie ceva serios – un roman de exemplu – il voi lua si eu in serios.
@ luk:
Megastarul meu e mai mare decat asta micu’ al tau :) Ai facut exact acelasi lucru pe care l-am facut si eu: ai sarit in apararea cuiva pe care il placi,dar ce imensa diferenta intre cei a caror imagine o aparam! :)
AVI
Nu e rau. Daca te mai straduiesti putin, poate devii MPG sau, cine stie?, chiar MP4 :D
Pana atunci, arunc o palarie peste tine si zic, asemenea incertului idol subventral: „I-hiiii …”.
eu nu prea cred ca aceste statistici sunt asa de bine facute incat sa credem ca aia din uzbekistan sunt mai buni la fotbal decat noi
asa si iordanescu era in top 10 cei mai buni antrenori din lume datorita performantelor din arabia ..dar numai in europa cred ca erau 30 mai buni decat el
bravo…super tare articolul :)) … m’a facut sa rad … mai ales partea cu „FC Basel” si cu „PSD Reds” :)) … bravo :D
salutari la toata lumea ,mai lipsesc din echipa multi ,sunteti tari hahaha
Avi e numele meu dar,daca ai incerca sa scrii ceva serios,si nu in paginile unui ziar de sport,atunci POATE mi l-as schimba in mkv sau mpg,cu punct in fata sau fara,cum preferi.Tu doar incearca sa scrii,da? Cine stie,daca te straduiesti,poate devii cu adevarat free si apoi si lancer,nu clancer.Asa,sa razi de numele altora,nu-ti prea iese,ca o face Badea mult mai bine.Ar fi usor sa adaug si eu un „f” in fata lui AG si sa-ti spun FAG.
Oricum,apreciez faptul ca nu mi-ai cenzurat mesajele.Pa! :)
bestial…amice ti’am tot citit articolele dar abia acum m’am hotarat sa iti las si un comment…cel mai adevarat haz-de-necaz pe care l’am citit in ultimul timp…tine’o tot asa…
bestial…amice,ti’am tot citit articolele dar abia acum m’am hotarat sa iti las si un comment…cel mai adevarat haz-de-necaz pe care l’am citit in ultimul timp…tine’o tot asa…
Foarte frumos :)
Eu nu inteleg cum „scout-erii” echipelor din Romania nu aduc niciun jucator valoros de viitor. Eu, jucand Football Manager, am descoperit o multime de jucatori peste ani care au fost cumparati ulterior de cluburi mari si acum joaca la echipe importante din Europa. Guardado, Kerlon, Celso Borges(in continuare la Saprissa din Costa Rica, al treilea jucator de la mondialul U17 de anul trecut). Dau banii pe diferiti jucatori foarte slabi… Chiar nu inteleg..
AVI
sunt curios cate romane ai scris tu pan` acum?
om fi pe locul 31 in lume la fotbal (oare in compania caror „puteri” fotbalistice zonale au punctat malaezia si uzbekistanul?), dar sintem pe primul la automistocareala paguboasa.
Miorita ar trebui rescrisa. Ciobanul moldovean, un mincinos, isi vedea oile mai frumoase si cainii mai barbati. Pe dracu, doar nu era sa spuna ca oile ungureanului dadeau lana mai de calitate iar cainii vranceanului erau ciobanesti germani, iar nu maidanezi…
@avi…cainii latra..caravana trece..daca vrei sa vorbim despre altceva…un numar de telefon te rog si te sun eu..nu cred ca poti suna tu la mine..ar costa cam scump…si atunci putem vorbi putin mai „intelectual”..dar aici..este un simplu ziar de sport..iar unii oameni..majoritatea, vor sa zambeasca putin sau sa mai afle cate ceva..anyway…don`t forget .. if u wanna talk about something else, something more important, something smart..just go ahead and find another source for that…don`t come over here and argue about your IQ level…. u gotta understand, u picked the wrong site at the right time, for u…
@For_Ever_The_Last_One: :)
Imi place „caravana” asta de laudatori de mor! Se poate sa fi nimerit la o adresa gresita totusi,pentru ca aici e o varza,fotbal,Pink Floyd,alpinism…
Honestly,have you ever felt yourself falling for someone and wished you could stop it? It happened to me,I simply fell in love with your „caravan”:)
Iar acest guru al vostru a ras de numele meu,iar eu am uitat sa-i spun ca am incercat sa-mi aleg un nume mai banal,mai comun,dar Ionescu si Georgescu erau toate luate.Atat.
Bye,save your money for that phone-call (I’m sure you have a lot,even tho you still look for a reason to smile on a blog,not somewhere in a real world :) ),and don’t forget your medicines.
@AVI:
ne cerem scuze ca am aparut in calea dumneavoastra.sensibilitatea deosebita cu care ne atingeti ne face sa ne cerem scuze pt.ignoranta si gusturile noastre.cred ca ati nimerit,intr-adevar,la o adresa gresita.dar,daca doriti,ne retragem noi,cu tot cu caravana, si va lasam pe dvs. sa va desfasurati.cred,insa,ca ora asta foarte matinala v-a obosit neuronul.odihniti-l! somn usor!
@AVI
Mi-ai smuls un zambet amar. AG n-are nevoie sa-l aparam noi, vad ca-i destul de competent in formate video :). Eu nu inteleg ce cauti tu aici, mai nou se plateste sa fii troll? Nu-ti place, nu intri. Hai, heal the world and find another playground.
@avi..fotbal..pink-floyd..alpinism…fac parte din viatza..that`s the point here…do i need the medicine?..i doubt..the one that needs those medicine is the one that doesn`t understand life…ibecause of your sick thinking u said that i wanna defend somebody..well my „little” friend i don`t want that..think about it .. just wanna defend the truth and have some fun .. after all i live in one world..full with „lost” dogs..
Mai bine il aducem pe Roger Milla si asa a jucat pana la 46 de ani :))))
va tachinati de numa-numa’, da’ sa va injurati n-ati vrea, neam. hai, cedati tentatiei!
jim
Trage puţin din ţigara! :D
Inca ne mentinem in fata celor din Buthan,asta pana renunta la trasul cu arcul si incep sa loveasca mingea:))
Io nu inteleg pe ce se bazeaza topul ala al IFFHS-ului. In niciun caz nu ii campionatul Uzbekistanului sau al Libyei in fata noastra!
caterinca de coltu blocului
Ha, ha, n-ai auzit de băiatul lui Gadafi din Libia?
http://en.wikipedia.org/wiki/Al-Saadi_Qadhafi
@luk:
Draga Luca,sunt madru sa port un foarte vechi nume evreiesc,Avi.E un nume mai vechi decat fisierele video de tip .avi,ok? Idolul tau,cel pe care ai sarit sa-l aperi (ca asta ai facut),e asa de spiritual si inteligent,incat s-a legat golaneste de numele meu,in inimitabilul stil Badea Mircea.
Cat despre partea cu „Heal the world”,e chiar asa de rau sa spui asta? Iti spun o poveste scurta: un foarte bun prieten de-al meu avea o fetita bolnava de leucemie.Avea nevoie de o operatie in Israel,costa 100.000 de euro.Se intampla in octombrie 2000.Sase luni s-a zbatut pentru banii astia,inclusiv la Ministerul Sanatatii,unde te inscrii pe o lista.A strans 56.000 si inca astepta banii de la minister.Atunci a venit cineva,care aflase povestea de la un alt prieten,si in doua zile s-a completat suma.Fetita a ajuns in Israel,a facut operatia,dar a murit dupa inca o luna.Nimeni acolo n-a spus ca a ajuns prea tarziu,dar cine stie? Tatal ei,pe care-l vad rar acum,spune tuturor si astazi cat de impacat e ca fetita lui s-a dus linistita si fericita,pentru ca ii vazuse pe ai ei disperati dupa bani si,in momentul in care primise vestea ca s-a rezolvat,a zambit.Nu pot sa redau bine asta,ar trebui sa-l asculti pe tatal ei povestind.Oricum,ceea ce vreau sa-ti spun e ca restul de bani au venit atunci printr-una dintre fundatiile lui Michael Jackson.9 ai mai tarziu,cu cateva zile in urma adica,am citit absolut intamplator pe acest blog,ca pana si Michael ar fi tentat sa invie pentru niste bani.Mi s-a parut atat de nedrept,incat m-am ebervat de-a dreptul.Citeste primul meu post,despre asta era vorba.Nu despre talent,nu despre voce,nu despre coregrafie.Atat.Inainte de a rade din nou de numele meu,gandeste-te o secunda,te rog: daca vreodata in viata asta ai avea nevoie de 50.000 de euro sa incerci sa-ti salvezi copilul,cum ai vorbi despre omul care ar veni si ti-ar oferi acei bani,fara sa-ti ceara absolut NIMIC (nici macar sa faci public asta) in schimb?
@AG:
Sa stii ca mi-ar placea sa arunci peste mine o palarie,decat sa iei o gura de apa dintr-o sticla si apoi sa scuipi peste capetele noastre,cum ar face unul dintre artistii tai preferati.
Avi
o poveste foarte trista
insa ce incerci tu sa faci folosindu-te de ea e cam josnic
si totusi Michael nu avea ce cauta aici
scrii iute si piperat sa te bat cu p.l. in cap
tu nu bei mai ipocritule rasist ce fel de comparatie e aia intre nicolita si eusebio.nu ai scris nici macar un rand cu speranta ca poti schimba ceva ,atunci de ce mai scrii doar asa sa faci cativa strungarii sa rada la glumele tale josnice .e greu sa construiesti ,sa faci ceva pozitiv ce faci tu poate oricine sa faca sa faci caterinca slaba .eu am cresut citindul pe ioan chirila si nici macar o data in toata cariera nu aavut tupeul sa faca comparatiile pe care tu le faci cu atata usurinta de parca cacatul tau de blog iti da dreptul sa acuzi ,dar din pacate asta e romania in care sper sanu mai traiesc vreodata.te salut si imi cer scuze daca am fost prea dur dar pur si simplu nu am citit absolut nimic pozitiv in articolul tau .as vrea sa imi raspunzi daca ai timp si argumente
fane box
Am timp. Argumente la ce?
hello …adrian esti pe pastile .ce e pozitiv in articolul tau ?
cu ce ma ajuti pe mine ca cititor sa inteleg ca aia cu sondajul gresesc?
Mai oameni buni; acestea sunt niste articole destul de bune menite sa ne mai descreteasca fruntile incruntate. DPDV al meu diversitatea subiectelor si felul in care sunt abordate il fac pe AG un jurnalist peste medie, dar este punctul meu de vedere. Oricum cine vrea sa-l citeasca ‘bine’ cine nu; sa nu il citeasca.Si inca ceva: tonul si nuanta umoristica fac ca aceste articole sa fie bune, zic eu. O zi buna tuturor.
Simpatic!
Heidegger spunea:
” Umorul este poarta spre eternitate”.
Dar si umorul trebuie inteles, si daca nu-l intelegi nu e vina autorului.
AG
Se pare ca faptul ca traiesti in Romania te avantajeaza. Dai mereu dovada de mult prea mult bun simt, suportandu-le jignirile cititorilor. Un exemplu de urmat si din punctul asta de vedere.
omu
De acord cu tine.
@ omu:
Sa-ti explic eu: asta nu e un simplu blog.Eu,de exemplu,l-am accesat de pe pagina principala a Gazetei.E un editorial care apare in Gazeta,semnat Georgescu.Nu mi-a placut cum scrie omul asta,e grav? :) Am vrut sa-i spun asta ca nu mi-a placut si,mai ales,ce nu mi-a placut.E o crima? :) Daca autorul blog-ului nu vrea astfel de reactii,atunci e foarte simplu,se poate seta sa primesti comentarii numai de la prietenii tai de pe o lista.Sau poti sa moderezi comentariile,sa le stergi pe cele care nu-ti plac.Eu unul am apreciat mai sus faptul ca el NU face asta.Eu citesc aici un editorial PUBLIC,postat pe o pagina principala a unui ziar.In acest caz,cine vrea,e liber sa comenteze.
Pe mine altceva ma amuza: servilismul manifestat de unii cititori sau,mai bine zis,fani ai lui AG.Plus patetismul pe care-l observ dupa fiecare post.Am avut curiozitatea sa vad daca lumea comenteaza pe subiect pe aici,si am constatat ca,invariabil,mai toti sunt off-topic.AG scrie despre ceva,orice,iar cometariile sunt de genul „ce-ai mai baut aseara?” sau „unde vezi meciul de duminica? ” :) Voi vorbiti despre AG ca despre un geniu al literaturii contemporane :) Ok,eu vin si spun ca nu-l meritati.Uitati-va la comentariile voastre.Niste doamne plang pe aici,de fiecare data cand AG mai scrie ceva.Citesc si plang,asta apropos de „idolul subventral”,maestre.Lesina lumea,sunt toti in extaz,cand AG mai posteaza un editorial in ziarul de sport.Mai intrati pe New York Times sau pe The Independent.O sa gasiti acolo editorialisti pe ale caror blog-uri chiar se comenteaza pe subiect.Ciudat,acolo nimeni nu spune „you’re a genius!!!”,iar cei care nu agreeaza punctul de vedere al autorului nu primesc replici acide si golanesti de la fanii blog-ului,in legatura cu prenumele si originea lui.Deci se poate :)
P.S.: Sa spui,din capul locului,ca scrii „IUTE SI PIPERAT”,ca mai apoi sa te astepti numai la comentarii pozitive si sa faci misto de numele celor carora nu le place ce ai scris,mi se pare cel putin deplasat :) Poate ca ar trebui completat sus „scriu iute si piperat,exclusiv pentru fani exaltati care plang sau lesina cand ma citesc si pentru prieteni de messenger” Sau „Numai eu am dreptul sa scriu iute si piperat” :)
@AVI
te ambalezi degeaba.
nu incearca nimeni sa te faca sa iti placa ce scrie AG. nu e nimeni fan AG, unele articole sunt mai inspirate decat altele, cum e si normal.
MJ nu e vreun geniu, cel putin in opinia mea. ai insirat niste cuvinte despre o fundatie a lui MJ, ai mestecat o poveste despre un copil salvat, concluzia ai tras-o doar tu. ar fi trebuit sa imi schimb parerea despre MJ? bummer, you failed.
Vrem happy-end!
:)
De cacat liga asta a noastra.
Toti smecherii care au vrut sa se imbogateasca au ajuns in football.
Sau cei care erau bogati si au vrut imagine pe spinarea footbalului.
Nici un investitor nu a venit pentru performantza.
Exceptie poate Borcea care saracul nu se pricepe deloc sau cei de la CFR Cluj care folosesc mijloace neortodoxe sa castige meciurile (tot mai des…).
Adevarul:
„Liga noastra a fost si ea afectata de criza, asta e adevarul, altfel acum ar fi jucat in ea Ronaldo, Figo si Beckam la Dinamo impreuna cu Roberto Carlos…
Toti in CL sa puteti imagina si Borcea ar fi stat pe banca sa ii antreneze pe astia …
Pe cand visa asta Borcea a picat din pat si s-a lovit cu capul de o butelie de gaz cu care se jucase fiul-sau cu o zi inainte si pe care a trintit-o de podea la intamplare…”
fane box
1. De ce ar trebui sa fie „pozitiv”? Ce inseamna „pozitiv”?
2. De ce te-as ajuta? Ajuta-te singur.
3. De ce alaturarea lui Banel si a lui Pele reprezinta, pentru tine, o dovada de rasism?