Plasa de siguranţă
de Elena Georgescu
Părerea mea este că, înainte de a face pasul spre independenţă, fiecare trebuie să reflecteze foarte bine dacă această schimbare i se potriveşte cu adevărat.
Brusc, toate straturile de protecţie aflate între tine şi lumea dezlănţuită dispar. Când eşti angajat, dacă nu ai chef de muncă, te poţi fofila ori ruga un coleg să te înlocuiască. Dacă greşeşti ceva, rezolvi problema cu un şef – deci cu un om pe care, în pofida relaţiei ierarhice, îl cunoşti -, nu cu un străin nemulţumit, iar în cazul nedorit al unui proces nu ai „mantaua” serviciului juridic din respectiva companie. Şocul cel mare e însă, ca independent, contactul direct cu lumea legilor, a paragrafelor, a excepţiilor, a taxelor şi a impozitelor, a asigurărilor medicale şi a pensiilor, a chitanţelor, deconturilor şi facturilor, tone de maculatură care trebuie completate atent şi predate la timp. Ca urmare, rişti să te vezi mai des cu contabilul şi cu avocatul decât cu prietenii.
Să–ţi faci propriul program, să lucrezi când vrei, da, reprezintă o plăcută libertate! Descoperi însă curând că nu-ţi poţi respecta programul cel lejer şi că ajungi să lucrezi noaptea. Înainte, când veneai acasă, problemele de la serviciu rămâneau la serviciu, acum serviciul se mută acasă. Sărbătorile sunt afectate, nu-ţi mai vine să refuzi un telefon legat de slujbă după o anumită oră, cum făceai înainte.
Să devii propriul şef nu e greu, cu adevărat dificil este să fii propriul angajat şi să reuşeşti să te pui la muncă.
Poţi, eşti
de Adrian Georgescu
Din când în când, trebuie să te testezi, să afli din ce material eşti compus, cât de bun şi de competitiv eşti cu adevărat. Într-o companie, straturile-tampon despre care vorbeşte soţia mea te protejează, însă deseori te şi împiedică să afli răspunsurile corecte. Uneori, nu trebuie doar să calculezi, ci să şi rişti. E ca la lecţiile de înot: până nu eşti aruncat în apă, instinctul nu intră în acţiune.
Alegând să lucrezi pe cont propriu, pierzi protecţia, dar câştigi libertatea, care presupune, mai ales, deschidere şi dispariţia restricţiilor. Faptul că nu mai ai un spate asigurat te face să fii mereu orientat către înainte. Lucrezi cu cine vrei, când vrei, eşti unicul responsabil de ceea ce ţi se întâmplă. Numai de unul singur eşti supus adevăratei concurenţe, pentru că îţi forţezi permanent limitele, te adaptezi, evoluezi. Paradoxal, deşi eşti în competiţie cu orice instituţie sau persoană din domeniul tău de activitate, cel cu care te compari şi te lupţi permanent eşti, în primul rând, tu însuţi.
Tot ceea ce faci – bun sau rău, inspirat ori nu – te reprezintă doar pe tine, nu un departament, nu o companie sau un trust, nu o siglă ori un grup de litere. Poţi, eşti, nu poţi, îţi rămâne varianta reangajării.
Nu în ultimul rând, din afară vezi totul mai clar. De pildă, colaborez în continuare cu ziarul la care, până acum vreo doi ani, eram angajat. Acum, întâlnindu-mi foştii şefi cam o dată pe lună, descopăr cu o oarecare surprindere că mi-au devenit mult mai simpatici.
Bine ati revenit!
Ca unul ce a trecut prin ambele variante descrise pot spune ca amandoi aveti dreptate. De altfel este singura ipostaza din care iti poti da cu parerea.
Sunt insa meserii pt care varianta “free-lancer”, nu exista.
buna seara!merg pe mina libertatii.asta mi-am dorit ,chiar daca nu mi-a iesit mereu.
Emiru
Salve. Cum ar fi sa fi freelancer in extragerea petrolului? :)
Bine ati revenit… a fost vacanta pe masura asteptarilor? :)
Si eu am trecut prin ambele variante… când am constatat ca am de platit mai multe dari «oficiale» decât puteam realiza ca încasari periodice stabile… am renuntat. Fara regrete.
Sunt furioasa pe sistemul nostru frantuzesc financiar-contabil si stufosenia legislatiei fiscale care te obliga sa ai neaparat un angajat contabil bine pregatit si la zi cu toate schimbarile în domeniu. N-am nimic cu contabilii nostri… îi invidiez pentru ca eu nu-s capabila sa fac ce fac ei. Dar, dupa ’89 se putea reveni la sistemul financiar-contabil-fiscal de tip american – contabilitate în partida simpla! Însa… n-ar mai fi putut fi trase atâtea tunuri greu de deslusit în hatisul actelor cu pricina… ;)
Si… desi nu mi-am urât sefii… perioada în care «eu comandam, eu executam, eu sofam si tot eu parcam» a fost cea mai faina!
Cand am fost angajat pentru prima oara “tavanul” era foarte jos,intr-adevar “peretii” nici nu se vedeau,dar la cea mai mica miscare dadeam cu capul.Am fost apoi promovat, alt nivel , tavan mai inalt .Cu timpul ma loveam de el.SI tot asa.Am schimbat apoi cladirea cu o alta cu tavan ceva mai inalt.Degeaba, ajungeam mai devreme sau mai tarziu la el.M-am prins ca tipul de cladire e de vina.
De atunci,nu mai am probleme cu tavanul, ma dau cu capul de toti peretii :D
Cred ca depinde de fiecare,nu neaparat de cat poate ci de cat e de pregatit sa descopere, sa riste, sa-si asume
Depinde,cred si de domeniu
Ce e sigur,nu imi doresc sa ma intorc in vreo “cladire”, oricat de moi ar fi peretii,tot cu tavanul am problema :)
Dreptatea este de partea amandurora.
Eu am fost si sunt la viata mea, inca, si “dascal-bugetar, in greva permanenta”
( mai nou, in vacanta continua, daca ne mai tine, si Guvernul ACASA),
si stapana cabinetului meu – doar de 3 ani – , de cand s-au pus in vanzare cabinetele!
SINCER ? OK !
E mult mai bine “pe cont propriu”; de miliarde de ori mai bine; nici nu suporta comparatie !
Vorba ceea:
“Scutur cosul; tai cocosul; fac cafea; sunt STAPANA-n CASA mea!!!”, vine vorba unui aforism popular !
Depinde insa de modul cum privesti aceasta INDEPENDENTA / LIBERTATE !
Unii vor capatuiala, indiferent la ce mijloase apeleaza !
Oameni ca mine nu vor decat sa traiasca demn si sa aiba, in viata, un strop mai mult decat a avaut ca bugetar!
Mereu acuzat ca este cersetor si milog al Guvernului !!!
Dar, in aceasi timp( nu in subsidiar), am dorit sa scap de INVIDIA afisata, directa, de la Spital :
de faptul ca trebuia sa respir oxigenul cu colegi, care m-ar fi casapit( ca pe TRIFU -rromul din banat!),
daca eram in alta tara, tot din URA si INVIDIE pentru nimic altceva decat pentru ceea ce reprezint, si eu, in societate !
Colegii te iarta de toate: ca ai un sot de cuib; ca ai un copil realizat ACASA; ca te intelegi bine cu nora; ca ai casa, masina etc.,
D A R
NICIODATA nu te vor ierta ca esti MAI BUN CA EI ……IN B R A N S A !
Ceea ce ma mai doare este faptul ca nu am fost, si eu, vreo gogosareasa ori vreo placintareasa ca sa vad numai fizionomii fericite,
care mananca delicatesurile de la Firma mea !
Asa, ca specialista in ceva DUREROS, abia dupa 20 si ceva de ani de la absolvire, m-am facut mai conservatoare, mai…”insensibila” si” mai …indiferenta”
( din motive de sanatatea a mea). la suferinta altora!
Un specialist min acest domeniu, daca nu ia ZILNIC, “pastila de nesimtire”( nu ca educatie, ci ca simturi), inseamna ca in 2-3 ani se….curata ! Moare el inalntea altora !
Deci, luand in calcul ce se intampla ACUM, vedeti, si voi, ca nu mai stii cum e mai BINE!
O tara saraca si in dezastru, inseamna niste patroni falimentari, cata vreme populatia nu mai frecventeaza baruri, restaurante, cabareturi, alte locatii in excursii s.a.m.d.
cand ai valoare si ti-o cunosti, cand lecrezi intr-un domeniu unde freelanceriatul are front de lucru este O>K. sa fii propriul sef. chiar daca nu dormi nopti si dispare separarea casa – birou, poti castiga, teoretic mai mult.Acum cu criza este mai problematic, dar sa speram ca trece. imi sustin fiul sa devina propriul lui patron: dupa doi ani de freelacer, a fost nevoit sa se angajeze deoarece criza a afectat domeniul lui dar castiga bine si isi ridica viitoarea afacere. De fapt doua.O spun dupa zeci de ani traiti sub papucii sefiloor am trait cu ” cultul sefului’ si m-am dirijat, din nefericere, dupa proverbul arab a auzi inseamna a te supune. asa au fost timpurile .sunteti tineri luptati pentru independenta.
Buna Adrian,
articolul tau ar trebui sa dea mult de gandit celor care
vor sa fie pe cont propriu.Nu se compara responsabiltatea
pe care o ai atunci cand esti implicat in propria-ti afacere.
Numai atunci realizezi cat de mult conteaza sa muncesti
corect, cu eficienta si mai ales competitiv.Altfel sigur
te autoelimini.Cred ca si in Romania se poate, insa munca
, nervii si stresul cred ca sunt mult in plus fata de occident.
Oricum, felicitari pentru articol.Numai bine,Rodica.
Buna seara.
Eu sunt mereu dintr-o extrema intr-alta. In Romania ma fofilam tot timpul. Plecam deseori la munca si pe drum ma razgandeam. Cand nu o scoteam eu la capat cu seful il rugam pe tata sa intervina si se rezolva. Bineinteles ca de fiecare data spuneam ca nu se va mai intampla. Ba plecam in excursii, ba la munte cu prietenii, ba organizam eu petreceri, ba alti prieteni organizau petreceri. Daca eram la munca aveam un comportament ireprosabil, si daca nu, nu. Tata era mereu nevoit sa intervina pt mine si o facea intotdeauna. Eu mai intai lipseam si apoi ma rugam de tata sa ma scape. Nu-i convenea dar o facea intotdeauna iar eu profitam din plin de asta.
Cand am venit aici m-am trezit singura fara tata si nimeni nu tinea cont de numele pe care il purtam. A trebuit sa ma dovedesc. Asta mi-a prins foarte bine. Sunt angajata si nu ma fofilez niciodata dar niciodata. Problemele mi le rezolv singura intotdeauna, nici nu as accepta ca cineva sa intervina pt mine. Comunic mult, nu ma fofilez, fac ceea ce spun si spun ceea ce fac. Ma laud cu asta si ma bucur ca m-am maturizat.
Am avut propria-mi firma dar nu a functionat dar stiu si de ce. Nu am de gand sa renunt si astept doar momentul oportun. De aceea ii dau dreptate lui AG.
Adriane,
sper că noi toţi comentatorii şi cititorii comentariilor tale avem
intenţia să te încurajăm să scrii încontinuare. Mulţumim pentru
eforturile tale să ne inspiri şi pe noi. Eu sînt plecat” fizic” din Reşiţa
din 1976, dar am rămas un Român sufletist şi iubitor.Locuiesc lîngă
San Francisco şi am mulţi prieteni Români care şi ei vă au aproape la
inimă pe cei din România. Despre articol, cum e mai bine pentru cine?
Depinde ce intenţii are individul în viaţă…dar cu părere de rău, sau în cazul meu, cu părere de bine, eu mi-am ales dragostea. Dragostea familiară, prieteniile, pe care nu cred că le poţi amesteca sau ”jongla” cu lucrul,afacerea. Cît timp dedici lucrului şi cît timp dedici soţiei, copiilor,
prietenilor, etc… ? Depinde de tine, nu de mine. Dacă lucrezi pentru altcineva sau pe cont propriu, tot pentru altcineva lucrezi şi sper că şi tu şi eu contribuim cu un bine la societate. Cu îngăduinţa ta, te invit la http://www.zarzare.com să citeşti cartea ”Viaţa,un zarzăre-Inspiraţii” care sper să te inspie şi pe tine şi pe alţii, scrise de mine, un Român plecat de 33 de ani din România şi am avut curajul să încep să scriu la vîrsta de 50 de ani.Te rog, nu băga în seamă greşelile gramaticale, ci doar conţinutul.
Pe curînd, Sorin
AG
nu stiu. Sa-l intreb pe Abramovici :D
Insa in extractia petrolului poti fi si free-lancer. Nu e vb de sondor, ci de inginerul de proces. Sunt o gramada ce lucreaza pe baza de contract.
Insa un pompier, nu cred. Sau parlamentar :D
BTW, you’ve got mail!
buna dimineata!
sunt de acord in mica masura si cu elena,trebuie sa lucrezi ca si angajat prima data ca sa vezi despre ce e vorba,cel putin ca sa vezi si punctul de vedere al angajatului,dar cred ca nu reusesti sa te dezvolti la maxim decat daca ajungi sa fi tu cel care conduce,sa fi singur in fata chitantelor,hartiilor si a tuturor fara “plasa de singuranta” a companiei.nu sunt destul de intelept sa invat numai din greselile altora asa ca cel mai bine am invatat atunci cand am dat e ucu capul deperete.
…adica sunt de acord cu adrian :D
mi-am dat seama ca am fost cam incoerent la final.vroiam sa zic ca am invatat mai bine din greselile mele decat din ale altora.
multumesc ;)
Aseara am avut “comentarii de perna” cu barbatul meu, care, dupa ce a citit, si el articolul de mai sus, plus comment-urile noastre,
mi-a sugerat sa scriu alt articol si sa spun asa:
” E bine, mai nevasta, sa fii – pe cont propriu – , ca tine sau ca un NOTAR*, care sta pe un scaun si banii sunt numai ai lui sau…. ca un patron,
care n-are prea multa bataie de cap ( vezi Gogoserii, Covrigerii, Placintarii, Paine etc., intrucat astea musai le cumpara omul; chiar si Benzinarii,
ca sta romanul flamand si fara pingele, dar are Masina !),
insa, un patron in Constructii ( cate griji n-are la activ, saracul!) sau un patron cu Magazine, care vand materiale de constructie, Mobila, altul in Turism,
altul in alte bunuri de consum etc. – ACUM – , e vai de mama lor ! ”
******************
Anul trecut, cand am fost in VEST, si am vazut atata lume la terase, am gandit ca astia nu muncesc deloc !Mai rau ca noi !
Anul acesta insa – n-am cum sa va arat poze – sa vedeti ca erau, maximum, 10 persoane(si astea erau turisti, cred), fata de alte dati,
cand aveai credinta ca tot orasul se mutase la terase, in strada, sub umbrelute, la o bere !
Plus micul dejun oferit la Hoteluri, care s-a vazut ca este….”crizat”!!!
Iar in Italia si in Franta, ni s-a ridicat glicemia; un ou n-au pus la masa de la care ne-am ridicat FLAMANZI !
Mic dejun ca la Azilul de la Rojiste de Dolj!
Deci, intr-adevar, am realizat ca, si pe la altii e de rau!
Vreti sa va mai spunem ceva – va convine, nu va convine – :
“Ungurii – s-a vazut, si anul acesta – sunt cu 10 trepte mai sus fata de noi, din toate p.d.v.!
Ne plecam in fata lor ca, la ei, guvernantii n-au subtilizat, n-au papat, furand, ajutoarele de la UE !
Prosperitatea unei tari se poate vedea, si de la fereastra autocarului, luand seama la campiile strabatute, cultivate – mm cu mm – , fata de PIRLOAGA din RO !
Nu va spun ce mic dejun ne-au oferit si cu cata amabilitate ne-au servit si onorat!
****************
Totusi, fiul nostru a fost pana colea, la NISIPURILE de AUR si a ramas stupefiat de cata lume era in statiune si pe plaja;
Si, culmea, erau si ROMANII, cat cuprinde!
“Mama, cred ca noi eram cei mai paduichiosi dintre toti ! Nu-ti spun ce masini aveau si ce toleturi, b i j u-uri – kilograme – si nu erau rromi !”
Ce sa mai credem???
* N-am timp sa corectez lingvistic!
In general, cel putin teoretic prin educatie se incurajeaza spiritul independent, sa gandim cu capul nostru cum se spune, sa avem curaj si initiativa…practic insa lucrurile stau altfel iar de acest lucru isi da oricine seama repede odata ajuns sa se confrunte cu realitatea sociala..De cele mai multe ori, in cadrul unei echipe dintr/o institutie, tanar fiind, atunci cand esti lasat sa-ti exprimi ideile, sa le destelenesti, sa croiesti un plan, vine mai apoi unul mai mare si se semneaza…asa ca munca ta e practic nula si rareori ti se recunoaste vreun merit…daca vrei sa functionezi ca independent te lovesti de maldarul de birocratie cu toate cheltuielile aferente si controale asijderea….greu de cuantificat si decantat avantajele si dezavantajele optiunilor in cauza…eu lucrez in institutie dar fara sa fiu neaparat inregimentata, nu prea ma omor cu taberele…ceea ce nu constituie deloc un avantaj, recunosc…insa profesia imi permite sa lucrez si ca independent…nu ma omoara neaparat sumele enorme pe care le primesc…mai mult termenii contractuali …de aceea ajung sa stau ore in sir la calculator, fara masura….ceea ce explica si faptul ca mai intru, asa ca o relaxare…pe blog. Nu mi/am permis decat 2 sapatamani de vacanta la munte desi concediul meu e generos…la prima vedere, chiar m/ati putea invidia. Asa ca, din nou va dau dreptate amandurora…dar parca mai mult Elenei de data asta.
ooo bine v-ati intors !(sanatosi nu arsi de soare ,sau la buzunare)
mama mama ce subiect ,exact ce se intampla in ziua de azi ,pai sa stai cu frica ,ca vei fi pe lista de pus pe liber ,mai bine cum spune adrian ,dar chiar iti sunt simpatici fosti sefi :( eu ii respectam ne salutam si cand treceau de mine ce era in gandul meu nu asi vrea sa stie :) eu ori cum vreau sa-l parasesc pe seful ca am dat de unul mai bun la plata :) poate sar din lac in put :lol: va dati seama lumea plange dupa locuri de munca si eu fac nazuri ,ee asa e bine cand esti liber sa alegi :)
@nico asa e cand esti ajutat devii puturos gasesti motive si dicutii ,adriana l-a ajutat pe gigi sa ajunga sa munceasca in anglia si plangea mai rau ca o fata si in 2 luni s-a intors ,pe drum la intoarcere s-a cunoscut cu o fata si s-a oferit sa-l ajute la intoarcere in anglia sa stea inpreuna sa faca chiria juma ,ea era studenta cu bursa ,si-l intreb de ce nu vrei??? el imi spune:si daca vrea si alt ceva? eu:ptiu ce ce patesti???? :( asta e cu prosti nu te poti pune ,ne oferise sa-l invete si engleza :( sa faca o scoala acolo :(
Dreptatea in cazul acesta este de 70% – 30% de partea Elenei ;)
Numai de bine si spor
adriana
Eu am fost intotdeauna o persoana independenta. Aveam nevoie doar de incredere si independenta si nimeni nu avea probleme cu mine. Din partea parintilor mei le primisem pana la un moment dat. Atata timp cat le-am primit nu au avut probleme cu mine. Problemele cu mine incepusera in momentul in care vointa mea s-a ciocnit de vointa parintilor mei. Am facut cum am vrut eu. Gresisem si pierdusem increderea alor mei. Apoi au incercat sa ma ajute sa o repar protejandu-ma peste masura. Asta a fost gresit. Stiam si atunci ca gresesc insa continuam pt ca greselile mele nu aveau urmari pt mine. Asa ca faceam doar ceea ce voiam fara sa tin cont de nimic si de nimeni. E bine ca mi-am revenit dar acum sunt exact invers de cum am fost atunci. Nu vreau ajutorul nimanui si ceea ce cer e doar incredere si independenta. Atata timp cat le am nu are nimeni probleme cu mine. Atunci cand gresesc trebuie sa am libertatea sa o repar singura fara ajutorul nimanui.
nico asa am fost totul a decurs bine pana a pus asta mana pe mine :( ma duceam la scoala la sport si daca era pe ecrane un film care-mi placea cred ca-l vedeam de 10ori ,ii mai zicea tusa mamei ,:mai puneo la treaba ca nu stie nimica sa faca .iar mama zicea ,laso ,cand v-a fi la casa ei se satura :( si asa a fost :lol:
Bine ai revenit!
Interesant articolul. Pentru a-ti face propriu business ai nevoie de fonduri inca de la inceput si trebuie sa iti asumi unele pierderi la inceput… Daca reusesti sa treci de acea perioada mai dificila, atunci te poti afirma. Cred..
PS: Si eu am fost la mare aproape aceeasi perioada, am prins si eu cutremurul, dar unde am fost eu (Costinesti) furtuna nu a fost pe durata sejurului meu. :)
adriana
Eu nu invinovatesc pe nimeni pt ceea ce am facut si singurul lucru pe care il regret e ca le-am dat alor mei prea multa bataie de cap. Ei nu recunosc nici in ziua de azi ca asa a fost dar tata imi spunea uneori ca fac cat 10 baieti (si se referea la problemele pe care i le cream in perioada aia). E de bine ca n-a iesit nici cum au vrut ei si nici cum am vrut eu. Imi pare rau doar ca i-am dezamagit atunci. Atat.
:)
Foarte adevarat! A fi propriul tau angajat nu este nici pe departe o viata lipsita de griji!