in Gazeta Sporturilor, Imprevizibil

Fotbal cu sinistraţi

Acest campionat, mai mult decât oricare altul, consacră despărţirea de sport. Cluburi mari şi-au pierdut orice formă de tradiţie. Dinamo a ajuns o bicicletă-tandem în care un ocupant pedalează înainte, celălalt înapoi, în timp ce-şi cară palme. Steaua, o glumă în urma căreia, din ce în ce mai pregnant, se aşterne tăcerea. Universitatea Craiova s-a dus în bejenie, de parcă ar fi Cenaclul Flacăra în turneu.

Au existat jucători plecaţi în grup din cantonament, ca şi cum ar fi vrut să înfiinţeze o aripă tânără în sînul partidului, sau jucători sacrificaţi ca nişte pioni în jocul intereselor. Au fost acţionari care au întors armele împotriva propriului club, demonstrând că prezenţa lor în orice grup e doar o chestiune de circumstanţă, au fost directori sportivi călcaţi în picioare de manageri, sau invers, pentru că deja nu mai contează care e deasupra în organigramă şi care la cafteală.

Pozitiv ar fi să remarcăm, la acest final de întrecere, oamenii care şi-au păstrat cumpătul şi n-au pus mâna pe pari (obiecte care, în varianta de criză, au devenit tacuri, unelte perfecte pentru executarea de trick-shots cu maşina patronului). Ar trebui, poate, distinsă Unirea Urziceni, într-un sezon în care, cu toate că şi-a pierdut antrenorul emblematic, a mers mai mult decât rezonabil pe două fronturi. Ar merita mai mult respect Andone, care a reuşit să revitalizeze o echipă aflată pe toată durata sezonului pe galantar, sau Cosmin Contra şi Răzvan Cociş, jucători care au adus un plus evident în jocul Timişoarei.

V-aş ruga totuşi să purtaţi în memorie următoarea imagine. În liga secundă, un jucător s-a încăierat cu un suporter al propriei echipe, apoi, cu un copil speriat în braţe, a traversat un tunel de oameni înfierbântaţi spre ieşirea din stadion. Aşa arată sportul-rege din România, în anul de criză 2010: precum scena producerii unui cataclism, iar totul se reduce la supravieţuirea cu orice preţ.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

22 Comments

  1. aceasta asa zisa tara e terminata.gasim imagini socante in orice.daca si in fotbal,unde ar fi vorba de un joc..

  2. eu sunt mai optimist de felul meu si o vad altfel. in fotbalul nostru s-a terminat o epoca, cea a echipelor numite pana nu demult granzi (ma rog, le mai numesc si acum asa cei care nu isi dau seama de penibilul acestei etichetari). si a inceput alta, care va fi dominata probabil de cfr, timisoara si vaslui. si, ca orice inceput, e greu si aiuristic. dar nu atat de urat ca inceputurile pline de mizerie si la propriu, si la figurat, ale fostilor granzi. lor le-au trebuit vreo 30 de ani de castigat trofee interne pana sa se dezmeticeasca si sa scoata capul in europa, la jumatatea anilor 80. astea noi parca au inceput mai promitator.

  3. salut!
    pai seamana oarecum cu fro cateva campionate- din thailanda, peru, chile, liga a 8 argentiniana. nimic nou!
    ce, daca in buletinul unuia scrie „frumusel gheorghe”, atunci el e musai sa fie frumusel? ce, daca pe romania scrie EU, inseamna ca romania se comporta precum anglia- la masa marilor tratative
    vax albina, nu e nimic anormal, e cum a fost mereu. iti amintesti tu sa fi fost vreodata altfel? pe vremea comunistilor aveau loc asasinatele fotbalistice marca dinamo- victoria- scornicesti, dupa ’90 porcariile se faceau pe 3 dolari (asta era valoarea), deci doar de dragul porcariilor, iar, de cativa ani, de cand au aparut alde nenea iancu si conu mitica, totul se face in spume, naravasii naibiiiiii!
    nu a fost niciodata altfel. doar ca si datul cu parul, pus ei sl in ring, se numeste sport. asa, neah…

  4. Ar fi si ceva chestii mai misto. De pilda, Luceafarul s-a mutat la Galati, orasul fara nocturna. Noua pusti ai Otelului, TITULARI (bine, nu joaca chiar toti in acelasi timp ca mai sunt Para si Viglianti, plus Giurgiu) sunt chemati de Razvan la echipa sub 23. Azi am batut cu 3-0 la Ploiesti, unde-a luat-o-n bena Cluju’. Vorbesc de Astra, bre, aia talharita de Steaua. Cum care Steaua, campioana Europei! Peste vreo 3-4 ani, cand Xavi si iniesta vor fi istorie, cam cine rezulta ca va juca finala CL? Numa’ de ne-am pune dracu’ nocturna aia odata…

  5. citez un postac : ” lor le-au trebuit vreo 30 de ani de castigat trofee interne pana sa se dezmeticeasca si sa scoata capul in europa, la jumatatea anilor 80. astea noi parca au inceput mai promitator.”
    imi place obiectivitatea dumitale domnule cris. Aia care au avut nevoie de 30 de ani sa ajunga in Europa nu le-a facut nimeni carare pina acolo asa cum a avut sansa CFR, si mai nou Unirea pe spatele punctelor acumulate de fostii „granzi” Rapid si Steaua
    Dar la noi adevarul este un moft, de ce ar trebui sa-l vad scris pe siteuri. Mai bine ne dam „telectuali”

  6. @ cocosul galic

    D-le cocos galic, afirmatia dumitale este cel putin nefondata, daca nu chiar rau-voitoare… citez: „Aia care au avut nevoie de 30 de ani sa ajunga in Europa nu le-a facut nimeni carare pina acolo asa cum a avut sansa CFR, si mai nou Unirea pe spatele punctelor acumulate de fostii “granzi” Rapid si Steaua”… Nu le-a facut nimeni carare zici? Ne amintim de echipele ministeriale care erau facute cu jucatori luati cu japca de la celelalte echipe? Sau ne amintim de „jocurile cu final asteptat”, final dictat de la centru? Daca tot doresti sa fii un atat de vigilent aparator al cluburilor de trista amintire, macar vino cu niste argumente mai solide. Multumesc.

  7. Eu as spune ca asa incet footbalul din Romania se indreapta spre profesionalism.
    Drumul e greu si plin de hopuri si mizerie dar este un drum normal.
    La final o sa supravietuiasca cei puternici, cei care stiu sa se adapteze. Daca ne referim concret. a te adapta la footbalul profesionist. inseamna a avea un club profesionist. asta presupune organizare profesionista.
    Cei care o sa faca ceea ce trebuie la cluburile lor o sa aiba succese si o sa faca performantza cine nu se adapteaza o sa fie dat la o parte.
    Concret atata vreme cat clubul nu este organizat iar pe pozitiile din club nu sunt adusi profesionisti de calitate pe care sa ii lasi sa munceasca atunci nu ai ca club nici o sansa.
    Din cauza asta granzii numai sunt granzi pentru ca nu au o organizare profesionista.
    Nu sunt organizatzi cum trebuie, iar cei din club nu stiu ce trebuie sa faca, pentru ca patronii se comporta ca si cand le-ar stii pe toate, ceea ce e aberant.
    Steaua sau Dinamo nu o sa mai realizeze performantze atata vreme cat asa zisii patroni se implica la club prea mult.
    Ei trebuie sa vina cu bani si sa numeasca persoane de increde pe pozitiile cheie din club care sa fie profesionisti in football prefesionisti in management profesionisti in marketing si asa mai departe si sa ii lase sa lucreze!
    La final de an sau isi prezinta bilantul si atunci patronul decide daca ii pastreaza sau nu, dar nu dupa fiecare meci! Nu patronul decide atatea lucruri la club inainte de meci gen echipa ce o sa joace sistemul de joc si alte lucruri pe care el nici nu le pricepe….

  8. Eu nu as acorda titlul nici unei echipe sezonul acesta. Un campionat fara campioana- asta este Liga 1. Si cel mai tare ma enerveaza cei care afirma ca valorile s-u nivelat, avand in vedere faptul ca multe echipe se bat la titlu si asta cica e de bine…in rest, eu raman in continuare cu echipa aflata pe „galantar”, cel putin nu este atat de previzibila ca celelalte:D

  9. Marturisesc ca nu prea sint la curent cu campionatul romanesc actual.Stiu ce stiu numai din presa de pe internet.Deduc de acolo ca principala carenta este neprofesionalismul oamenilor de la virful piramidei,patroni,presedintii,sefi de departamente la FRF si,in sfirsit,magazioneri si ingrijitori de gazon.Nu mentionez aici antrenorii.Ei constituie o bransa speciala despre care ti-ar trebui mii de pagini sa scrii.Am vreo 15 ani experienta in a conduce si administra un club sportiv.Indraznesc sa afirm ca cunosc toate dedesubturile meseriei.Clubul meu,Sunnybank South,produce jucatori de fotbal si rugby pe banda rulanta.Paricipa in divizia I la rugby (QLD)si in divizia II la fotbal.Dupa cum spunea un cititor mai devreme,rolul omului cu banii nu este acela de a face echipa,stabili sistemul,sau „unge” fluierasii.Nu,rolul lui e sa fie INTOTDEAUNA la curent cu tot ce tine de sportul ce il conduce.Sa gaseasca caile stiute si nestiute de a mentine finante sanatoase,oameni potriviti la locurile potrivite(inclusiv magazioneri si ingrijitori ) si de asi exprima ferm opinia privitor la activitatea forului conducator (federatie),iar daca acest for este corupt sa organizeze si sa se alieze la o revolta care sa duca la doborirea lui, a forului.Acum vreo 3 ani in urma am organizat un spectacol cu Carlos Santana la Brisbane.Clubul a scos $230 k .Desii avem o companie de familie am cautat sponsori din afara care sa aduca un plus de material in finantele clubului.Am reusit sa atragem firma Toshiba care contribuie cu o suma substantiala.Niciodata,dar absolut niciodata,numele meu nu a aparut in presa,desi clubul a cistigat 4 campionate de rugby.Vad ca in romania nu exista editie de ziar in care numele unor patroni sa nu fie pomenit de cel putin 10 ori !!!Ba unora chiar li se cere sfatul si „expertiza” in stabilirea sistemului de joc si a echipei.Daca nu ar fi trist as ride. In opinia mea vindecarea sistemului din fotbalul ,si in general din sportul romanesc trebuie sa inceapa de la „cap”.Guvernul trebuie sa „step in” .Dar cum guvernul romanesc…Ce sa-i faci.la asa cap asa caciula !

  10. I’auzi la el ce zisa, auzi. Ca picara oltenii.Asa zisa. Picara ailalti olteni, nepoate. Aia dupe la Gorj. Astelalti pica mai tarziu. Ca’s mai intarziati, ca alde Arjica Mititelu. Retardu’ ‘reacu’. Face’si’ar singur colacii, de restu’ ne’om ocupa noi. Ma’ntorc la Zorba…