in Gazeta Sporturilor, Rubricand

Zâmbetul rămâne acasă

Ronaldinho nu va fi la Mondiale. Dunga a ales. Pot înţelege de ce Pato şi Diego nu sunt pe lista lui şi chiar accepta că senzaţionalii Neymar şi Paulo Henrique de Lima „Ganso”, de la Santos, nu au experienţă. Pe Dinho l-am văzut însă acum două săptămâni învingând „Bătrâna Doamnă” aproape de unul singur. Părea acelaşi jucător care, jucând la Barcelona, i-a făcut în 2005, după două goluri înscrise Realului, pe spectatorii de pe Bernabeu să-l aplaude în picioare. Unic, imprevizibil, scânteietor, cu driblingurile lui imposibil de reprodus, cu fuga de vulpe printre câini, din care, la un moment dat, rămâne în urmă doar fluturarea codiţei.

Ştiu, Dunga este un om competent, numit în postul lui, care îşi asumă răspunderea. Aşa e însă şi premierul nostru, de pildă. Dacă va plăti, o va face la un curs de schimb mincinos. Păreri de rău şi explicaţii pentru acţiuni imposibil de reparat. Brazilia e o ţară care nu-şi mai aparţine: ca orice producător de frumos, fructele şi viermii săi sunt ale tuturor. În fotbal, nu e un fals miracol FMI, ci principalul tezaur de frumuseţe al acestui sport. Acolo ne uităm când aşteptăm neaşteptatul. Brazilia e ceea ce găseşti sub pomul de Crăciun şi nu cred că şi-a dorit cineva, în copilărie, set Rotring sau calculator care să extragă rapid şi precis radicalul. Primul lucru pe care Dunga trebuia să-l ştie e că nu antrenează o echipă, ci dirijează un vis.

În acest supermarket cu valori bine repartizate pe raioane, nu putem decât, asemenea copiilor, să ne trântim pe spate şi să batem din picioare. Argumente vor exista întotdeauna, bazate pe randament, eficienţa muncii, mijlocaşi care vin în sprijinul propriei apărări, oameni care pontează. Gilberto Silva, Felipe Melo, Ramires, Elano, Kaka, Baptista, Kleberson, Josue. Buni fotbalişti, unii chiar foarte buni. Niciunul nu e însă Ronaldinho, fără de care un campionat mondial e ca o zi de naştere sărbătorită cu nasul în caietul de teme.

Poate că la fiecare astfel de competiţie ar trebui să participe şi o echipă a excluşilor, precum Dobrin şi Cantona, care să-i reprezinte pe cei lăsaţi afară, oameni care să nu vină în primul rând să câştige, ci să încânte şi să se bucure. Cât despre Carlos Caetano Bledorn Verri, zis „Dunga”, îi doresc să ajungă în finală şi acolo să aibă nevoie de un om care să-i întoarcă meciul, iar acesta să fie departe.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

181 Comments

  1. Salut,

    Pacat intr-adevar, mai ales ca la nivelul lui,
    cred ca auto-motivatia de a juca la nationala Braziliei
    la CM era peste ceea ce joaca la nivel de club…

  2. la cate optiuni avea Dunga, putea sa-i lase acasa si pe Kaka si pe Fabiano si pe Maicon si pe cine mai vroia :))
    nu poti sa nu-i invidiezi pe brazilieni pt. paleta vasta de jucatori talentati din care pot alege.
    Oricum, mai socanta mi se pare alegera lui Maradona de a-i lasa acasa pe Zanetti si Cambiasso.

  3. mie mi se pare socanta decizia lui capello de a-i lasa acasa pe neville brothers, cele doua splendori in iarba ale fotbalului mancunian.

  4. Si apropos… am doi prieteni (barbat + femeie) care nu se uita la mondial pt ca nu joaca Ro. si Pato, si cred ca sunt multi care boicoteaza mondialul din cauza asta…

  5. Totally off-topic: Salutari! :)
    Am disparut rusinos de multa vreme din lumea virtuala..
    Am mult de recuperat in ceea ce priveste cititul articolelor tale :( Dar o sa incerc pe cat posibil!

    Toate cele bune, Adrian!

  6. AG

    Ah, spui ca exista argumente, ia Adrian toti acei mijlocasi si calculeaza te rog golurile date la ultima echipa (te ajuta wikipedia) si vezi daca toti impreuna ajung cumva la numarul golurilor date de ronaldinho singur. NU EXISTA ARGUMENTE! Dunga e un ordinar care s-a enervat ca RO l-a driblat intr-un nenorocit de meci (cauta youtube ronaldinho vs. dunga).

  7. Ce se intimpla cu Ronaldinho si Dunga imi aduce aminte
    ce sa intimplat cu Roberto Baggio si Marcello Lippi ,dupa
    cupa din 1998, la Inter. Rezultatul a fost la fel: eliminati
    din echipa Nationala.

  8. amintirile mele dragi:ar-hen-tina-peru 6-0(la egalitate cu espana -malta 10-1),hat-trick paolo rossi pe ala vechi a lu’ espanol,penalty de departajare,shooot,bara,cap portar,gol,igna da gol(of,of,arbitrii astia romani),diego dribleaza vreo 5,caninggia lat in poarta goala(amindoi high on charlie),zizou golul 3 cu capul in plasa nu in materazzi…pe astea mai recente nu mi le mai amintesc.

  9. Buna seara!

    Da, Ronaldinho e Ronaldinho si trebuia luat la CM.E marca inregistrata. Dar la fel de bine imi amintesc ca, acum doi ani, cand am vazut lotul Spaniei pentru Euro, am spus ca Aragones e cel putin tampit, pentrui ca lipsea Raul. El a dovedit ca e antrenor, iar eu ca nu ma pricep. Probabil si Dunga are ratiunile lui. Dar tot as vrea ca Spania sa castige CM. :) Uneori antrenorii nu tin cont de pararerile noastre deloc. Si nu stiu de ce.

  10. Am citit recent o carte de Alan Alda al carei titlu se potriveste aici, zic eu: ” Sa nu-ti impaiezi ciinele”. Omul (Alan Alda) chiar si-a impaiat ciinele dupa ce a murit si a ramas infricosat de noua privire a patrupedului. Altfel spus, in fotbal sa nu traiesti din amintiri. N-o sa-l uitam niciodata pe Ronaldinho pentru ce-a facut pentru fotbal, dar asta e, in cazul lui verbul a face nu se mai conjuga de mult nici macar la prezent.

  11. @AG

    Da, absolut, si anticipind intrebarea ta iti dau si raspunsul – Ronaldinho inca face fatza acolo cu brio, stiu. Insa sunt multi care alearga pentru el dupa ce pierde mingile. Acum la drept vorbind, se compara cu ce juca el in urma cu cinci ani?

  12. eu am doar vreo 20 de ani de cand ma uit la fotbal, asa ca nu l-am vazut pe pele, iar maradona era doar un gras spart, la final de cariera. si din bucata asta de doua decenii, maradona e detasat peste toti ceilalti pe care i-am vazut. iar neconvocarea lui chiar ma face sa ma intreb cu cine o sa tin la mondialele astea.

  13. cristi p exact.bucura-te de tine insuti si de ceilalti cind sint la apogeu,the best.nu trai din amintiri.ce daca am fost in m.a.s.h.,ce daca m-a ovationat bernabeul?vin altii din urma,mai buni,mai talentati,mai spectaculosi…ronaldinho e la timpul trecut,probabil prea full of life in cantonamente cu aia tineri fara trofee,flaminzi pt. succes…mare talent,boem ca si grasul de ronaldo,obrigado si adio.

  14. Mie Messi acum mi se pare foarte aproape de Ronaldinho in zilele lui bune. Dar Ronaldinho la 22 de ani nu era asa bun cum e Messi acum.

  15. salutare,
    si mie imi pare la fel, ca Ro i-a cam dus in spate pe milanezi anul asta. imi pare tare rau ca nu vine la mondial, dunga e un obosit.
    Si-mi doresc sa sfarseasca impaiat de o echipa slaba…ca sa nu-si mai bata joc de un vis de-al nostru si sa plece naibii la o echipa mica, sa invete incetul cu incetul meseria de antrenor.
    Gata, mi-am varsat off-ul :).

  16. @ AG

    Dunga nu e un om competent, e TATA LOR, crede-ma. Am urmarit si am citit foarte multe analize ale tacticii Braziliei. Presa de acolo nici macar nu s-a preocupat de Ronaldinho, ei stiau una si buna: Neymar trebuie sa fie in echipa.

    Dar Dunga i-a ignorat, pentru ca are planul lui, care pana acum functioneaza perfect. De 3 ani de cand a venit, Brazilia a pierdut un singur meci si ala la o altitudine inumana. He’s the man with the plan.

  17. Se vorbea de maradona, acum vreo luna cred am citit un banc pe undeva, nu mai retin unde, cum faci ca messi sa nu castige mondialul? i-l pui pe maradona antrenor :))))))))))))))))

    dunga oricum e naspa, la fel ca toti antrenorii care n-au iesit campioni cu brazilia. daca nu iei titlul cu brazilia e clar: esti amator!!!!

    Titlul o sa-l castige ANGLIA. Capello e mai cretin decat mourinho, o sa vedeti, 1-0 every fucking match…. :D

  18. Cind te opreste in saisprezecimi luind doua batai din care una cu 4-0 si termini campionatul pe 3 la 12 puncte de lider nu vad ce-a dus el „in spate”. La Milan echipa e formata din stele pe cind la inter nu e nici o stea in afara echipei.

  19. Anglofil

    Cate meciuri ale Braziliei ai vazut de cand e Dunga la echipa? Care? Crezi ca are vreo sansa sa treaca de sferturi?

  20. danny

    am vazut meciurile cu venezuela, bolivia, estonia, am vazut-o la cupa confederatiei… iti spun eu, cunoscator al tenisului, nu are dreptate >D

  21. pentru prima data ,cred in istorie,brazilia are o echipa modesta la mondial.fara sclipitori in atac sau mijloc,forta ei,paradoxal sta in defensiva.ronaldinho cel din 2006 s-a dus de mult si,oricum,el niciodata nu a stralucit la nationala.personal ma bucur sa nu-i vad fatza aia oribila la mondial.

    nici spania nu va castiga mondialul,a facut o gafa imensa neluandu-l pe matcos senna,cel mai bun distrugator din europa.

    se stie,va lua titlul argentina si,pot paria ca nu messi va fi starul mondialului:d

  22. @ Eleutherios

    Mi-am scos doar extended highlights de pe torrente.

    Da, cred ca are prinde semifinalele, fara discutie. Toata lumea o vede a doua favorita dupa Spania, nu inteleg ce indicii ai ca ar fi altfel.

  23. Anglofil
    Da, la brazilieni exista intotdeauna doua parti ale tarii, fiecare cu jucatorii ei.
    Sa vedem.
    Oricum, cand esti talentat la vioara, e pacat sa bati in toba.
    Eu pariez ca lui Dunga n-o sa-i iasa. Nu poti castiga un Mondial cu ura de sine.

  24. fanii braziliei pling dupa buggs bunny si mie mi se pune pe inima ca mr. calamity e inca in lot,ca theo(ffffiooooo) si ashley’mr.cheryl’ cole n-au pic de creier,ca linga rooney nu mai e nici macar un semidecent striker,ca stevie g e la apus de cariera,ca fat frankie e varza mereu pt.ingaland,ca glenn johnson n-are nicio legutara cu defensiva,ca crouchaldo marcheaza numai contra lui bob marley…cu toate astea COME ON IN-GUR-LUND!

  25. @ AG

    Au cantat la vioara in 2006, cu Kaka, Ronaldinho, Ronaldo si Adriano in fata, si stim ce a iesit.

    Daca echipa de azi nu se potriveste cu imaginea fotbalului dantelat cu care ne-a invatat Brazilia, nu inseamna ca nu-s o echipa puternica.

  26. Anglofil

    Pt ca Spania are grupa usoar si brazilia nu8 va termina grupa si in fata proteugaliei si a coastei de fildes, va prinde locul 2…. meciul urmator spania…. gone

    daca prinde locul 1 totusi va juca cu olanda, echipa pe care am vazut-o excelent jucand cu scotia, anglia (poate iti amintesti acel 2-2)… :D no chance for dunga

  27. Off-topic

    Finala Stanley Cup se va disputa intre Chicago Blackhawks si Philadelphia Flyers :

    Game 1 Saturday, May 29 at Chicago 8 p.m. ET NBC, CBC

    Game 2 Monday, May 31 at Chicago 8 p.m. ET NBC, CBC

    Game 3 Wednesday, June 2 at Philadelphia 8 p.m. ET VERSUS, CBC, RDS

    Game 4 Friday, June 4 at Philadelphia 8 p.m. ET VERSUS, CBC, RDS

    *Game 5 Sunday, June 6 at Chicago 8 p.m. ET NBC, CBC, RDS

    *Game 6 Wednesday, June 9 at Philadelphia 8 p.m. ET NBC, CBC, RDS

    *Game 7 Friday, June 11 at Chicago 8 p.m. ET NBC, CBC, RDS

    *if necessary

    In ultimul meci disputat intre Blackhawks si Sharks , Duncan Keith Blackhawks defenseman a receptionat un puck direct in gura proces in care si-a pierdut 7dinti.A stat cateva minute la vestiar a revenit pe gheata si a avut un assist si cele mai multe minute jucate!!!

  28. ANglofil

    Am uitat sa precizez, doar olanda ii poate da 2 goluri lui capello, nimeni altcineva in lumea asta mare… concluzie ori optimi cu spania ori sferturi cu olanda… dunga out

  29. Nu uit ce incompetent era catalogat Aragonez imainte de Europene ca nu l-a luat pe Raul. Cam asa o sa fie si cu Dunga.

  30. Chiar daca a revenit dupa o accidentare, Pato putea fi convocat. Pe Luis Fabiano si Grafite nu ii contest. Dar ce mare lucru a facut Nilmar sezonul asta, a dat 10 goluri…Pato a marcat mai mult si a fost si destul timp pe bara.

  31. Romani la RG maine:

    Teren 16 (al doilea meci-primul e tot feminin, deci destul de repede): Dulgheru – Bacsinszky (elvetianca, tata antrenor roman de tenis, mama unguroaica)

    Teren 10 (al doilea meci): Hanescu/Trifu – Dolgopolov (ti-l amintesti adrian, din meciul cu tipul cu bandana si ochelari) / Istomin

  32. nu cred ca se poate compara situatia lui raul cu a lui dinho,care nu mai e nici el jucatorul din 2005 de la barca.Dar cand ii ai pe Villa si torres,2 jucatori complementari,e greu sa mai fie si raul.Imi aduc aminte ca prin 94 si 98,02,stiam pe dinafar echipa braziliei,chiar in 2006.Acum ma uit pe lot si vad josue,elano,melo,nilmar,robinho si ma crucesc.Pe grafite l-a lat exact cand nu mai marcheaza.Fotbalisti seriosi:juan,Maicon,Alves,Kaka,Fabiano,dar e cam putin.Nici nu se poate compara cu lotul din 2002 cu Cafu,roberto carlos,ronaldo,rivaldo,ronaldinho.

  33. @ag

    Multa lume specialisti sau suporteri ne acorda prima sansa dar eu pana nu vad Stanley Cup la parada nu zic nimic :).
    Echipele sunt apropiate ca stil cu multi jucatori ofensivi dar si cu jucatori foarte buni in defensiva.Statistic Blackhawks sunt favoriti fiind no 2 seed in vest dar in vest no 7 Flyers si no 8 Habs eu eliminat favoritii.Top line de la noi e cea mai buna pana acum,primi doi jucatori in clasamentul punctelor in play-offs sunt Toews respectiv Kane de la Blackhawks.
    In poarta ambele echipe au portari necunoscuti pana acum dar care au facut minuni in play-offs.
    Acestea fiind zise Go Blackhawks Go !!!!!!!!!!!!!!!!! :)

  34. oare toti avem memoria scurta sau asta e doar c eva selectiv cand vrem sa demonstram ceva??
    acum 4 ani brazilia prezenta la CM o echipa in care jucau impreuna ronaldo,ronaldinho,kaka si adriano.
    nu numai ca nu a facut spectacol in nici un meci ,dar a venit echipa muncitorilor francezi condusi de zidane in ultima lui zi de geniu si inainte de prima noapte de nebunie-si i-a eliminat clar…
    asa ca dunga si-a facut lectiile si a invatat din trecut.

  35. Eleutherios
    nici eu nu vad Brazilia prea departe.

    Incercam sa-mi imaginez cum va arata podiumul si mai toate variantele conduceau catre un Argentina, Anglia, Olanda.
    Acum incep sa cred tot mai mult ca Olanda va sparge mitul sud-american in afara Europei. In afara de motivele obiective: lot, antrenor, forma, etc, 2 amanunte mi se par decisive:
    1. Limba olandeza e asemanatoare ca sa nu zic aproape identica cu Afrikaans, ceea ce-i va face sa se simta ca acasa
    2. In timp ce o Europa intreaga se vaita de sperietoarele „vuvuzele”, in Olanda acestea se comercializeaza de cateva luni bune. Tocmai pentru a intra in atmosfera de acolo. Filosofia „Think in advance” pare sa se implementeze si in fotbal, nu numai in societate.

  36. Salutare tuturor!
    Dinho din 2004 raspunde (cu parere de rau) intrebarii pe care o pui, Adrian. Si mie mi-ar fi placut sa il vedem dribland si mai ales pasand ca odinioara. Poate plecat de la Milan va reusi sa ajunga si mai aproape de jucatorul care nu incanta la Barca.
    In alta ordine de idei, eu vad Serbia facand treaba buna la mondialul asta. Nu m-am uitat pe tintar, dar eu unul ii vad in finala cu Olanda.

  37. mihnea
    asa sa fie! :)
    Si eu as vrea o finala Serbia – Olanda, chiar daca imi va fi f greu sa ma decid cu cine o sa tin, pt ca pe amandoua le am la suflet

  38. Asta da nationala! Sa iti permiti sa lasi acasa jucatori de valoarea asta ….
    Si tare ma tem ca echipa asta „incropita” a Braziliei o sa joace o a nu stiu cata finala!
    Imi aduc aminte de Mondialul din 2002 cand distinsii nostri comentatori se intrebau mustacind, cine este acest Kaka?
    Si atunci au ramas pe din afara ceva nume celebre care faceau furori prin campionatele tari din Europa. Elber imi vine acum in mine.
    Are balta peste!

  39. In lotul de 30 am vazut ca era acolo dar stiu ca pana pe 1 trebuiau sa trimita lista oficiala, asa ca totul e posibil.

  40. @ Anglofil

    Am vazut lista aceasta de 23 de jucatori:

    Squad: Julio Cesar (Inter Milan), Doni (Roma), Heurelho Gomes (Tottenham); Maicon (Inter Milan), Dani Alves (Barcelona), Lucio (Inter Milan), Juan (Roma), Luisao (Roma), Thiago Silva (AC Milan), Gilberto (Cruzeiro), Michel Bastos (Lyon); Gilberto Silva (Panathinaikos), Felipe Melo (Juventus), Josue (Wolfsburg), Elano (Galatasaray), Ramires (Benfica), Kleberson (Flamengo), Kaka (Real Madrid), Julio Baptista (Roma); Robinho (Santos/Manchester City), Nilmar (Villarreal), Luis Fabiano (Sevilla), Grafite (Wolfsburg).

    insa pe site-ul FIFA mai exista o lista largita in care apare si dintosul.

    GK DONI
    GK GOMES
    GK JULIO CESAR
    ALEX COSTA
    CARLOS EDUARDO
    DANI ALVES
    DIEGO TARDELLI
    ELANO
    FELIPE MELO
    GANSO
    GILBERTO MELO
    GILBERTO SILVA
    GRAFITE
    JOSUE
    JUAN
    JULIO BAPTISTA
    KAKA
    KLEBERSON
    LUCIO
    LUIS FABIANO
    LUISAO
    MAICON
    MARCELO
    MICHEL BASTOS
    NILMAR
    RAMIRES
    ROBINHO
    RONALDINHO
    SANDRO
    THIAGO SILVA

  41. Asta inseamna ca pe lista de 23 ar putea inca sa apara si Ronaldinho, ceea ce nu se poate spune si in cazul Italiei unde nu se afla in lista lunga nici Totti si nici Del Piero

  42. The list will be reduced to 23 players by 1 June.

    Italy squad: Gianluigi Buffon (Juventus), Morgan De Sanctis (Napoli), Federico Marchetti (Cagliari), Salvatore Sirigu (Palermo); Gianluca Zambrotta (AC Milan), Fabio Cannavaro (Juventus), Giorgio Chiellini (Juventus), Christian Maggio (Napoli), Leonardo Bonucci (Bari), Fabio Grosso (Juventus), Domenico Criscito (Genoa), Mattia Cassani (Palermo), Salvatore Bocchetti (Genoa); Andrea Pirlo (Milan), Gennaro Gattuso (Milan), Daniele De Rossi (Roma), Riccardo Montolivo (Fiorentina), Mauro Camoranesi (Juventus), Angelo Palombo (Sampdoria), Antonio Candreva (Juventus), Andrea Cossu (Cagliari), Claudio Marchisio (Juventus), Simone Pepe (Udinese); Fabio Quagliarella (Napoli), Giuseppe Rossi (Villarreal), Vincenzo Iaquinta (Juventus), Antonio Di Natale (Udinese), Marco Borriello (Milan), Alberto Gilardino (Fiorentina), Giampaolo Pazzini (Sampdoria).

    * Please note that squad lists only become official after they have been submitted to and announced by FIFA.

  43. Super articol, felicitari, AG! Din cauza „dungii” nu mai iubesc acest team. Brazilia s-a transformat in ceva urat, chiar dak e posibil sa aduca roade aceasta transformare, eu tot n-o vad bine. Apropo: AG, esti fan Brazilia?

  44. @ex fan brazilia

    Iti raspund eu. Cine nu e fan Brazilia? Si cine nu si-ar dori sa vada Brazilia ‘reincarnata’ – cu Zico, Eder, Socrates, Falcao – echipa fara portar (Waldir Perez) fiindca nu avea nevoie de asa ceva.

  45. cristi p

    eu sunt primul kr a dezbatut aceasta problema si am pus aici,pe acest blog,imagini youtube cu celebra brazil 82.AG a recunoscut asta si a scris si un comment.acela era fotbal,aceea era Brazilia.pot sa se nasca de 1000 de ori messi,xavi,ronaldinho sau ronaldo si niciodata nu vor juca asa cum o faceau socrates,eder,falcao,ori zico.

  46. @AG
    tare de tot asta cu 4 preferate! Eu de ex. tin cu Spania dar cred k va castiga Anglia (frumoasa echipa, f.bun selectioner, dar mult prea riguros)

  47. bravo adrian,insa ce folos.dunga ca jucator,nu a rupt gura tirgului ,din acest motiv nici ca antenor nu va face mare brinza.si se va vedea la actuala editie daca ma insel sau nu.marele lui noroc,este ca din zestrea de jucatori brazilieni,poti face vreo 4 nationale.de vfapt pe asta se si bazeaza.RONALDINHO?pai la ora actuala nu stiu daca are egal.nu cotest nici galacticul si nici extraterestrul,dar parca brazilianul este dobrin al nostru,adica fachirul.cred ca dunga se va cai toata viata ca nu la luat la mondiale si cum spuneai si tu adrian,sa dea domnul sa ajunga in finala si sa aiba nevoie de cineva de la mii de km. distganta.MARE PACAT.RONALDINHO AR MAI FI APUCAT BUCURIA DE A ARATA LUMII INTREGI CINE ESTE.(daca mai era nevoie).

  48. @Sony

    De unde axioma asta ca un antrenor bun trebuie sa fi fost un jucator neaparat bun. Intre cei activi poate doar ancelotti sa fie din tagma asta. Capello n-a fost cine stie ce iar mourinho abia de-a pus piciorul pe minge. Cel mai clar exemplu e hagi al nostru… Un antrenor bun trebuie sa stie sa coaguleze si sa motiveze o echipa, comunicind permanent, atita tot, de fotbal se ocupa cei care fac asta zilnic, adica jucatorii.

  49. cristi p
    Cam asa e, numai ca n-as fi asa sigur de exemplul cu Hagi. Eu inca mai cred ca Hagi va ajunge un antrenor bun, chiar daca nu la nivelul lui Mourinho sau Lippi.
    Adu-l tu pe Mourinho la Steaua si-o sa vezi ca nu va face nimic. Nici macar echipa n-o s-o faca :lol:

  50. capello a fost nu un jucator bun ci unul foarte bun,campion european cu milan si participant la mondialul din 1974-nu stiu de ce nu a jucat si in 1970
    iar dunga,asa jucator „slab” cum a fost a jucat la 3 mondiale si a ridicat cupa in calitate de capitan…

  51. formidabil. pt a ne/le intra tuturor in cap ce inseamna fotbalul si cum trebuie jucat avem zilnic nevoie de articole de genul asta. unii castiga cupe fara a avea nevoie de minge, altii pierd zambind.

  52. Nu e aici cazul sa discutam acuma despre hagi ca antrenor. Antrenorii buni sunt buni si fiindca au o anumita educatie care le permite sa comunice eficient. asta nu e cazul la nici un antrenor (fost jucator) roman.

  53. @AG

    Ai dreptate, nu comunica eficient, dar macar ar putea. Majoritatea celorlalti (din campionatul nostru) ar vrea dar nu pot. De exemplu Raduciou. Mi-l amintesc cind, prin 90 spunea ca mai avea vreo doua cuvinte nestiute in italiana… Probabil ca din cele o suta pe care le stia in romaneste.

  54. petkovic conduce 6-4 4-2 pe kuznetova, actuala campioana RG este cel mai bine clasat eventual adversar in sferturi al alexandrei. :D
    ii cresc sansele sa ajunga in semifinale :D

  55. este de-a dreptul strigator la cer. este cel mai bun pasator din italia, mult peste elano, insa vede mondialul de la tv.

    dar, asa cum spuneai prea bine, responsabilitatea e a lui, dar brazilia nu mai e brazilia fara ronaldinho in 2010

  56. incredibilllllllllllllllllllllllll: kuznetova a avut si la 5-2 si la 5-3 cate o minge de break, dar a revenit petkovic, a luat al doilea rebreak si e 5-4, serveste acum nemtoaica pt aq egala

    FABULOS meci

  57. @ cristi p
    aveţi dreptate!…”De unde axioma asta ca un antrenor bun trebuie sa fi fost un jucator neaparat bun…Un antrenor bun trebuie sa stie sa coaguleze si sa motiveze o echipa, comunicind permanent, atita tot, de fotbal se ocupa cei care fac asta zilnic, adica jucatorii.”

    Predicţie : CM/cîştigă del Bosque/Spania.”They went on to record a perfect World Cup qualifying record with 10 wins out of 10 in Group 5…
    Spain began their 2010 FIFA World Cup qualification campaign with six successive wins… also obtained the world record for 15 consecutive wins and tied the record of 35 consecutive unbeaten games (with Brazil).

  58. @Simon Templar

    Nu stiu cine va cistiga dar nu vad nici o echipa prea stelara sa poata reusi, in special argentina, chiar daca imi place in general. La brazilieni si englezi e prea mare presiune, de asemenea. Spania e o echipa extrem de bine legata si matura, probabil are prima sansa. De asemenea ma astept ca Germania sa obtina locul ei de zeci de ani, adica macar in semifinale. Tot acolo (in semifinale) mai vad italia si serbia.

  59. nu stiu la ce topic ati ajuns dupa 120 de comentarii :), dar am intrat doar sa va zic de interviul din taxi al alexandrei dulgheru, tocmai a fost la „game set mats”. citat din annabelle croft: „what a sparky little character!” si din mats: „what a nice interview, great answers!”.

    foarte tare a fost alexandra, nici o urma de trac, nostima si plina de zvac. felicitari si mult noroc in continuare! ceea ce i-au urat si mats si anna the belle. sper sa aiba un rol central in vlogul lui caroline wozniacki… ;)

    altfel, faina finala cupei.

    si multi absenti de marca de la mondial, din pacate.

  60. De data asta n-am decat sa-mi scot palaria in fata ta. Imi amintesc ca in ziua in care am aflat ca n-o sa-l vad pe Ronaldinho la mondiale, n-am fost bun de nimic.
    @Cristi P
    Se pare ca ai o problema cu frumosul, in general. As spune ca suferi de calofobie. Dupa ce l-ai extras pe Mou din adancul transeului si l-ai ridicat la cer acum il darami pe Ronaldinho. Cum naiba sa te fac sa intelegi ca e preferabil ca din cand in cand fotbalul trebuie sa fie si altceva decat o parida de sah jucata de niste rugbisti cu o minge medicinala.

  61. imi vine greu sa cred ca Van Persie va fi starul mondialului, probabil dupa 2-3 meciuri se accidenteza la cat e de fragil, nu prinde optimile valid :))

  62. asa e.mare pacat ca nu joaca Ro.In ceea ce priveste neconvocarea lui Cantona la CM1998,ce oare poti sa-i reprosezi lui Aimee Jacquet atat timp ca echipa aleasa de el a castigat titlul mondial.Si nu trebuie sa uitam ca alt mare fotbalist francez ,David Ginola,a avut parte de acelasi tratament.singura sansa a lui Dunga este sa castige CM,dar chiar si atunci,probabil ca ne-am gandi ca Brazilia cu Rnaldinho s-ar fi impus si mai clar.

  63. Imi cer scuze pentru ca acest subiect nu este apropiat topicului de mai sus, insa as dorii in numele mamei mele „Adriana Pirtea” sa va multumesc tuturor care ati urmarit si stiti povestea ei cu casa care trebuia obtinuta de la stat cu multi ani in urma. Vestea cea buna (pe care mama ma roaga sa o impartasesc cu dumneavoastra…la ora actuala nu-i functioneaza computerul…) este ca Astazi Mai 26, 2010, s-a facut executarea impotriva celor care au dobandit aceasta casa ilegal pt multi ani, iar parintii mei au pasit insfarsit pentru prima data in aceasta casa cu lacrimi in ochii si cu temere „de inima” de a nu fii doar un vis. Fratii mei au inceput deja sa repare ceea ce este de reparat in casa si ei spera ca in urmatoarele zile sa intre oficial si legal in casa cea noua.

    Cu multe lacrimi si emotii, inca o daca multe multumiri celor care ati sustinut aceasta „trista mama…familie” si speram ca de acum inainte totul va decurge normal in aceasta familie. Multumim d-le Adrian Georgescu si Multumim postului acasa.tv in special d-lui Eugen Stravi.

    Adriana Pirtea

  64. Draga Adrian,
    Ronaldinho a avut un sezon modest, o evolutie buna intr-un meci la final nu salveaza un sezon. Sunt sigur ca Dunga are calculele lui si nu cred ca trebuie sa iti doresti cu orice pret sa ai tu dreptate si sa ajunga Dunga sa regrete ca n-are cine sa-i intoarca soarta finalei. Ce-ai zice daca Brazilia ar face spectacol si nimeni nu si-ar aminti de dintos? Stiu ca nu se potriveste cu articolul tau, dar e perfect plauzibil.

  65. Tim Vickery, expertul BBC in fotbal sud-american:

    „So no place for Ronaldinho. On form and in shape, he would surely be a useful one-man Plan B to have on the bench but he can hardly complain of lack of opportunities. Dunga carried him around for almost three years before finally losing patience.

    It is a tough thing to say but the only person responsible for Ronaldinho’s absence is Ronaldinho himself. At 30, he should be an automatic choice but he has spent the last few years betraying his own extraordinary talent.”

    @ andrei29

    12 goluri si 14 assist-uri. Numai modest nu se poate numi sezonul pe care l-a facut Ronnie.

  66. fanii englezi au descoperit cum va arata primul 11 al argentinei la mondial:

    GK : Random draw winner

    RB : Random draw winner
    CB : Some 38 year old
    CB : Someone young and inexperienced
    LB : Not Zanetti

    RW: Some 17 yr old Maradona proclaims to be the new Messi
    CM: Mascherano
    CM: Some kid proclaimed to be the new Maradona
    LW: Cleaning lady

    ST: Messi
    ST: Whoever is picked from the random hat that Maradona uses for team selection

    :))

  67. @Codrus – meditatie la fizica

    Mi-a placut cum m-ai catalogat si cred ca ai dreptate. Nu ma impresioneaza lucrurile frumoase doar la prima vedere (Ronaldinho). Si nici nu ma dezgusta cele urite la prima vedere (mourinho). Analizez jucatorii si antrenorii dupa rezultate, nu dupa efecte speciale. Cazul lui Ronaldinho e tipic, el nu mai e ce-a fost si acum incearca sa ignore legile fizicii. Anume F=miu*G – o spune unul care a luat premiul intii la olimpiada de fizica pe tara. Adica forta de inertie e direct proportionala cu miu (coeficientul de frecare- care e constant la toti fotbalistii, e forba de aceleasi crampoane … si forta de greutate. G=m * g = m (kg)*9.81m/sec_la_patrat. Asadar, continuind pledoaria, forta de inertie pe care trebuie s-o invinga un atacant e direct proportionala cu masa (adica ‘greutatea’ – cum ii spunem noi incorect). Ronaldinho si-a marit masa corpului sau cu cel putin 10-15 la suta in ultimii ani (se vede si la TV) ceea ce inseamna ca ii este proportional mai greu sa dribleze. De ce crezi oare ca sunt asa putini atacanti care reusesc sa dribleze fundasi? Iti spun eu, fiindca fundasii doar reactioneaza la ce ‘actioneaza’ atacantii. Atacantii trebuie sa invinga doua forte de inertie, a fundasului si a sa. Eu nu i-am mai vazut un dribling reusit a lui Ronaldinho (ca a lui messi sau milito) cam demult, altfel spus driblingul sau a devenit usor de anihilat de fundasi – in special cei italieni (cei mai buni din lume). Dupa ce se pierde mingea vin coechipierii sa recupereze, e timpul ca ei sa iasa la rampa,nu? Loviturile lui libere incep sa fie cam rugbistice in ultimul timp (din acelasi motiv, mingea nu stie ca s-a ingrasat omul) – asa ca i-au mai ramas doar pasele. Daca astea inca iau ochiul fanilor, fie, dar nu si lui Dunga, care a mincat fotbal pe piine. q.e.d. Eu recunosc ca am o fire mai critica si e usor sa critici, dar nici nu pot sa inteleg cum Pato facea tusa sa dea locul „monstrilor sacri „- Ronaldinho sau Beckham, doar ca lumea a platit bilet la spectacol, nu la fotbal.

  68. Un mondial fara el?Mai degraba „un mondial cu el”,cel din 2002.In 2006 nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor iar Brazilia a plecat acasa invinsa de Franta in sferturi.Ronaldinho nu mai e jucatorul sa conduca o nationala spre titlul mondial iar in Brazilia alt obiectiv nu cred ca exista.Dunga a incercat inca de la numire sa schimbe un pic fata Braziliei(sa nu uitam pe ce post a jucat) si cred ca a si reusit.Cred ca vom vedea,incepand din fazele eliminatorii, o nationala mai pragmatica(in calificari doar 11 goluri primite in 18 meciuri jucate,cu 7 mai mult fata de 2006 ) decat la alte turnee finale si tocmai de-asta o vad principala favorita la titlu.
    p.s.daca imi dai doua saptamani,inving si eu singur Juventusul de anul asta

  69. poate ca nu stii dar ronaldinho l-a facut de doua ori pe Dunga in aceeasi faza strecurandu-i mingea printre picioare, intr-un derby brazilian,… avea doar 17 ani. De atunci cam nu il are la inima

  70. @Marius

    N-am vazut faza, dar daca Ronaldinho a facut-o intentionat, sa-l umileasca, a pierdut. Atunci la 17 ani era mai bun ca Dunga ( stie si Dunga treaba asta) numai ca acum Dunga are piinea si cutitul iar Ronaldinho are cu zece ani mai mult. Intrebarea corecta vis-a-vis de articolul acesta este dca Ronaldinho i-a dat mingea printre picioare lui Maicon de exemplu. Cum raspunsul e nu, pe asta s-a bazat si decizia lui Dunga. Vezi ce se intimpla cind iti pui standarde prea inalte? La un moment dat e greu sa le mai atingi.

  71. cristi p
    Felicitari pt premiul la olimpiada de fizica! Ti-a picat problema cu Ronaldinho, cumva? :D

    BTW, Maradona arata ca un mic butoias, insa asta nu-l impiedica sa faca spectacol pe teren. Din pacate pt tine trebuie sa te anunt ca fizica nu stabileste legi pentru arta de a lovi mingea, ci numai pentru viteza si forta loviturii.
    Teorema impulsului, daca mi-aduc bine aminte, poate ajuta mult la calculelele astea.

  72. crsiti p

    daca te uiti la marii „mingicari” printre care a fost si Ronaldinho ( din pacate realitatea ne arata ca nu prea mai face driblingurile pe care le avea pe vremuri, dar isi mai aminteste cand si cand) ei au o placere deosebita sa strecoare mingea printre picioarele fundasilor celebri, de asta mergem pe stadioane, nu-i asa?!

  73. brasil
    pe Ronaldinho, cel din 2002, mi-ar placea sa-l revad. Trasoarele alea cu Anglia, si-acum parca le vad

  74. @mariusdove, GK etc

    Si cind ma gindesc ca am pe casete mai toate meciurile magistrale facute de Ronaldinho (am unul cu deportivo- 3-2, de povestit la nepoti). Le-am pus pe caseta fiindca stiam eu ca numai asa o sa-l mai vad in forma care l-a consacrat. Adica mi-a placut si mie ca si voua. numai ca nu pot trai numai din amintiri. Anul asta am sa-l inregistrez si pe Messi ca vine si rindul lui, peste citiva ani sa incerce sa sfideze legile fizicii. Va garantez eu ca o sa va placa si Brazilia asta, fara Ronaldinho, nici o grija, are balta peste.

  75. Buna fetelor!
    Bai, pe mine abandonul ronaldinhian nu ma surprinde si
    nici nu ma-ntristeaza.
    Sclipiri ar mai avea el, dar sunt atit de lunare, ca ma-ntreb daca
    nu-i vorba de vreun ciclu menstrual. Iar pe de alta parte,
    sclipiri au si licuricii si uite ca n-au fost selectionati :D
    Vorba e, Mondialul nu-i discoteca cu sclipiri intermitente?
    Acolo ori sclipesti o luna-ntreaga, ori joci in nationala Romaniei ;)

  76. @ nastylicious

    Da, m-am uitat pe clip. Incinta ochiul, cu siguranta. Cei care au facut montajul au taiat ingenios continuarea majoritatii fazelor, numai ca eu am vazut toate meciurile alea si stiu ce a urmat, mai nimic, ca de aceea au iesit pe locul trei, gifiind. Intrebarea e : ce echipa ti-ar place mai mult LA Lakers sau Harlem Globetroters? Adica ai vrea sa vezi baschet sau circ?

  77. @ nastilicious

    O completare. Lotul Milanului e extrem de valoros, insa de cind pirlo nu mai e adevaratul conducator de joc se vede. E o anumita fluiditate a jocului care se pierde cind conducatorul de joc se incurca cu floricele. Ca sa intelegi ce vreau sa spun, uita-te la CR9. Tot un fel de floricele face si el, numai ca le executa cu viteza sunetului si mai important le executa cu un anumit scop cum ar fi gasirea unei brese in apararare. Acesta este un scop secundar la ronaldinho, principalul lui scop e obtinerea de aplauze, hai sa nu ne ascundem.

  78. Cristi P
    Pai eu asta vreau de la un jucator, sa joace pt tribune, sa faca spectacol, sa dea pase coechipierilor. CR9 joaca pt el, este egoist, fricos si sincer sa fiu nu are nimic din farmecul lui R sau al lui Messi.
    Si asa cum am mai zis, este la (re)inceput de drum. Sper sa continue in ritmul asta.
    Codrus, ai legatura :D

  79. @ nastylicious

    Eu, desi am spus ca nu traiesc din amintiri, tot mai visez tripleta olandeza a lui Sachi la echipa mea favorita, Milan. Care a maturat toata Europa, facind spectacol inzecit mai mult decit ce furnizeaza acum Ronaldinho.

  80. iti inteleg durerea!cand „Dintosul” a ajuns pe „Nou Camp”a inceput sa-mi placa Barcelona,iar apoi am devenit fan.pacat ca viata de noapte l-a cam scos din elita.chiar in seara asta am urmarit o sueta pe tema favoritelor la castigarea CM si mi-au ramas in minte doua opinii prin care se explicau lotul si jocul Braziliei.Ca antrenorul Dunga a format o echipa dupa chipul jucatorului Dunga,si ca el ar gandi ca,cu Robinho si Kaka ar avea destul pentru a face chestiile pe care le-ar aporta Ronie.ma uit pe lot,iar la mijlocasi,cu exceptia lui Kaka si partial Baptista (mai sunt doi pe care nu i-am vazut jucand),pe restul parca i-ar fi selectionat Mourinho!Brazilia o sa danseze samba,dar mai rigid.Ca un dans tematic cu spargatori de lemne sau,imaginati-va ca merge Servet Cetin la „Dansez pentru tine”.Dar mai sunt si fundasii,majoritatea foarte tehnici,iar atacantii,pe toate gusturile.O avea Dunga un plan.Sau doua,ca mereu exista un „Plan B”.Oricum,Hai Spania!

  81. Cristi P
    Ramai la fizica prietene! de fenomene fuzzy ai auzit? Ai si pt ele vreo lege formulata cu acribie? Ceea ce n-ai inteles cu masura ta procustiana e faptul ca modul miraculos in care juca R la barcelona nu tine de fizica ci de poezie, de inspiratie, de o anumita dispozitie a spiritului care s-a la parasit in buna masura. Nu e vorba de frecare, inertie etc ci de faptul ca imaginatia (calitatea care-l facea unic) nu mai functioneaza prea bine.
    Nu inteleg de ce inregistrai meciurile cu R. De ce nu inregistrai doar rezultatele?
    Am mai spus-o, floricelele lui CRonaldo au izul ala de plasti, de artificial. Driblingul lui R era mult mai natural, mai fluid, mai rafinat. Miscarea nu era rupta si topaita ca la portughez.
    Mai spune-ne ceva despre frumusetea ascunsa a tacticii lui MOU. de-abia astept.
    Ce spectacol a facut Milanul. Era o echipa puternica dar f putin spectaculoasa.
    @Nasty
    ce sa fac, ma enervez. Dupa ce-au luat cupa, adica dupa ce-au rechizitionat cel mai valoros lucru pt ei: REZULTATUL, ar mai vrea sa mai si discutam despre ceea ce mou a numit spectaculozitatea organizarii defensive

  82. @AG
    da ma, m-am uitat pe lista aia afisata pe fifa si cica ar fi mascherano in lotul largit. eu auzisem „pe surse”, adica baietii de la fotbal, ca nu l-ar lua. probabil ca depinde de ce si cum trage dimineata. ca daca o iei pe downers in loc de cafea, joci numai cu fundasi. daca bagi ceva mai de voie buna, ii urci pe toti spre careul advers si nu-ti mai trebuie mijloc.
    pe de alta parte, in listele alea largite e bagat si dintosu’. da’ eu m-am resemnat cu ideea ca poate e mai bine asa, desi n-o sa aflam niciodata.

  83. A vorbi pret de douazeci de rinduri spunind zgirci, e dragut, dar vai, steril si ineficient. Cam asta-i relatia,
    spectacol-rezultat. Rezultatele te fac cunoscut, celebru, altfel ajungi un talent esuat pe nisipurile Copacabanei,
    pe trotuarele Amsterdamului sau pe blogul AG-ului :D Si asta pentru ca fotbalul e o competitie la care
    impresia artistica nu are niciun impact asupra rezultatului final, ca doar nu-i synchronized swimming ;)

  84. @Codrus

    Aha, deci R juca fotbal la Barca cu ani in urma. Stiam eu ca ajungem la un numitor comun.
    Dar uite eu admit ca R e inca foarte bun, ramin la … Fizica, dar totul pina spectacolul Milanului lui van Basten, fiecare cu Religia lui, OK?

  85. off subject:

    esti de acord cu ce spune Cristi Chivu despre fotbalul si presa sportiva romaneasca?!?

    – din curiozitate :)…

  86. Salutari!

    „cu fuga de vulpe printre câini” mi se pare super. Sunt de partea lui Ronaldinho, de partea lui C. Ronaldo. Si nu ma impresioneaza atat de mult Messi. Asta e!

  87. Am citit editorialul fiind convins ca e scris de Radu Naum si chiar ma intrebam cum de 2 oameni care scriu atat de bine pot avea o polemica precum cea a voastra.
    Am constat cu uimire la final ca de fapt iti apartinea :) Nu vreau sa fiu rautacios dar nu pot sa nu remarc inca o data o chestie personala pe care mi-o asum. Ma regasesc foarte mult in ceea ce scrii.
    Pun pariu ca nu esti fan Mourinho :)

  88. Am studenti brazilieni. Toti sunt dezamagiti de ceea ce se intampla
    in fotbalul lor. Adriano bea prin favellas in care s a nascut
    si restul nu s departe. Imi spun ca brazilienii care se duc in Europa
    nu mai joaca decat pentru bani/
    Eu tot mai sper ca Braazil o sa ia campuionatul. Ei si
    cand joaca urat, joaca de 10 ori mai fain decat Germania sau Italia.

  89. Va agitati degeaba. Dunga a fost ales democratic si e dreptul lui sa reduca potentialul artistic al Braziliei cu 25%. Ori vi se pare ca daca noi ne-am chivuit cu Letonia, Laponia sau care dracu ne-a dat-o acasa cu 3-0 suntem mai romantici si mai cool?

  90. cristi p
    nu stiu daca o sa-mi placa, insa daca nu-mi va place, atunci are sanse sa castige. Adu-ti aminte de World Cup 94. Cu exceptia lui Romario, Brazilia a fost o echipa insipida, dar a castigat.
    Cu Dunga capitan. Insa nici-o grija, spectacolul nu va muri la Cupa Mondiala. Serbia va fi frumoasa balerina ce va dansa pana prin sferturi, adica momentul in care spectacolul e ucis de pragmatism.

  91. papa
    emir am ramas numai pe blogul tau, aici am revenit la numele meu de scena, cel care m-a consacrat „Gabi Koreanu” :)

  92. papa
    gata si cu Flying Dutch. Ma-ntorc acasa.
    Am avut tupeul sa-mi iau atestarea TUV, chiar daca nimeni din Romanica n-a mai luat-o pana acum, si de-acum incerc senzatii tari, de Bucuresti
    Asa ca ma vei gasi in Bucuresti cand iti mai faci drum prin tara.

  93. NHL & NBA update

    In primul meci al finalei Stanley Cup , Chicago Blackhawks-Philadelphia Flyers 6-5 :) Un meci frumos dupa cum arata si scorul.

    LA Lakers a trecut de Phoenix Suns iar finala va fi intre
    Boston Celtics-LA Lakers

  94. Sunt fan Ronaldinho ; am tinut cu Barca cat era el acolo si acum tin cu Milan; totusi trebuie sa recunoastem ceva: din ultima perioada la Barca si apoi in continuare la Milan el joaca un pic cu gandul si in alta parte; la Barca era implicat 100% in meci si savura jocul iar acum nu mai este cazul; eu cred ca asta ar fi pb pt el in nationala si nu faptul ca l a driblat pe Dunga

  95. Va dati seama ce jucatori are Brazilia sa isi permita sa lase acasa un Ronaldinho ???
    CM o sa fie mai sarac fara un vrajitor ca el, mult mai sarac…
    Dar cand un antrenor de marca castiga CL cu o strategie antifootball de ce ar juca altii football?

  96. Dunga a fost un fotbalist foarte bun.campion mondial-unicul titular indiscutabil din 88-98-excelent jucator,puternic si cu pesonalitate si influenta asupra grupurilor din vestiar.ca antrenor,nu a ratat niciun trofeu pus in joc.selectia facuta este corecta.ronaldinho este o stafie a ceea ce era acum 4 ani.a plecat cu coada intre picioare de la barcelona,unde star devenise messi,iar la milan nu a reusit nimic din ceea ce se astepta de la el.la nationala niciodata nu a rupt gura targului,a fost in umbra lui ronaldo ,rivaldo,adriano.daca dunga nu l-a luat a facut foarte bine.brazilia e disciplinata,se bazeaza pe o defensiva de fier-maicon,luisao,lucio,dani alves-,un mijloc sever si un atac ,teoretic in primele 5-o formula de echipa ce poate lupta pentru titlu,marcand goluri cu fundasii si mijlocasii.nu este valoric de nivelul argentinei,dar nici in 2002 nu era favorita si a castigat turneul.
    asa ca,cine il contesta,greseste.ronaldinho chiar nu avea ce cauta la acest mondial in actuala echipa.daca e o parerede rau,este pentru adriano,care chiar a traversat un sezon excelent cu flamengo si va redeveni ,la roma cel mai bun atacant din lume.

  97. pariez pe brazilia pana in faza sferturilor..:))adica solist,dupa,in functie de adversar voi merge 12.brazilia rar ajunge in prelungiri.la fel,argentina,va defila pana in sferturi.angliei nu-i dau nicio sansa,nu cred ca va trece de optimi.are echipa plafonata,iardaca rooney va fi tinut,risca sa nu treaca de grupe.italia,cu chiu cu vai va trece de grupe,probabil atinge semifinalele.germania,o surpriza placuta,in sensul ca va elimina 2 echipe cotate mai bine.pt mine,mexic va fi revelatie la mondial.de asemenea,uruguay,va merge ok pana in sferturi.echipele africane vor fi ajutate,in speta africa de sud.koreea de nord va fi cea mai slaba echipa.spania,mult zgomot pt nimic,nu va juca finala mare oricat o vad toti favorita.messi nu va fi starul mondialului,iar daca argentina va trimfa(sper),o va face datorita inspiratiei lui maradona care va baga jucatorii potriviti in repriza a 2-a.in fine,portugalia,ronaldo va straluci peste messi,lusitanii ating semifinala.la golgeteri merg pe kun aguero si ronaldo,eventual,suarez.

  98. randyorton
    cam multe sentinte.si cam parlite. Majoritatea fotbalistilor brazilieni sunt niste stafii a ceea ce era Ronaldinho acum 4 ani. deci care-i diferenta dintre ei si ron de acum? Apoi brazilia lui Dunga practica un joc pragmatic, de tot rahatul. La rezervorul ala imens de talent si la istoria atator generatii de echipe flanboaiante e ca si cum s-ar screme muntii si-ar iesi un soarece.