in Gazeta Sporturilor

Altceva

Ce urmează după un titlu mondial, după două, după nouă?

Kimi Raikkonen, acest Edmond Dantés al Formulei 1, îşi continuă netulburat traseul. Este ceva înfricoşător în reîntoarcerea sa în Marele Circ, de parcă are de răzbunat ceva. Finlandezul e unul dintre puţinii piloţi capabili să-şi seteze propriul eu ca pe-o maşină.  Kimi, care nu “se înţelege” aproape deloc cu monopostul pe care-l pilotează în acest sezon, şi-a schimbat total stilul pe care-l avea în cea dintâi descălecare a sa în Formula 1, adaptându-se el la ce-i poate oferi „fierul”.

Cu figura sa angelică, seamănă un pic cu Keyser Söze, personajul interpretat de Kevin Spacey în „Suspecţi de serviciu”: îl vezi mereu acolo, dar cumva lunecă pe lângă ceilalţi. Este întotdeauna în puncte, însă nu-l iei în calcul pentru titlul mondial. În prima parte a cursei, menajează pneurile şi frânele, în cea de-a doua începe să forţeze, dar totul e controlat, omul ştie în permanenţă ce face. Nebăgat în seamă, a urcat constant în clasament, ajungând să aibă în continuare şanse la titlul mondial, cu o maşină net inferioară rivalilor săi.

Dacă Raikkonen are toată motivaţia din lume, cazul lui Sebastien Loeb e cumva pe dos: alsacianul a cucerit cel de-al nouălea titlu consecutiv în CM de Raliuri. O astfel de serie câştigătoare e peste ce-au realizat în disciplinele lor chiar şi Michael Schumacher sau Michael Jordan. Ca o altă dovadă a valorii sale, să spunem că, din 2005 încoace, Loeb a pierdut numai trei raliuri disputate pe asfalt. Ce urmează însă după un al nouălea titlu consecutiv? Al zecelea? Nu cred. Dincolo de un anume prag, mai mult nu mai înseamnă nimic.

În 2009, Sebastien a vrut să participe la MP de la Abu Dhabi pentru Toro Rosso, intenţionând pentru 2010 o participare în întreg sezonul de Formula 1. FIA nu i-a acordat însă atunci superlicenţa de pilotaj, aşa cum era să nu i-o acorde, demult, nici lui Raikkonen, care a intrat în Marele Circ doar graţie insistenţelor lui Peter Sauber. Ceva e lipsit de noimă aici. Adică are drept de participare în Formula 1 Karthikeyan, mai periculos pentru colegii săi decât o pană de cauciuc suferită la 300 kilometri pe oră, dar un om care i-a smuls asfaltului toate secretele nu?

Pentru Sebastien, aşa cum s-a întâmplat la vremea lor cu Raikkonen, cu Rossi, cu Schumacher, recordurile încetează la un moment dat să mai conteze. Devine mult mai important să facă altceva, să inoveze, să se ia la harţă cu timpul şi cu spaţiul în alte contexte. Aţi văzut copil în parcul de distracţii care să se dea într-un singur leagăn, care să nu vrea să le încerce pe toate?

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

16 Comments

  1. Probabil daca Leob ar fi venit de acasa cu vreo 20 de milioane de Euro, ar fi primit licenta automat precum castravetele indian. De asemenea omului ii trebuie niste ore de practica cu formulele inferioare si niste teste pentru a lua licenta, care pana la urma tot un fel de permis este.

  2. Ciudate laude aduse lui Raikkonen, in conditiile in care acum vreo 3 ani spuneai cu totul altceva. Plus ca Raikkonen nu prea a doborat recorduri, el isi vede doar de pilotaj. E bine oricum ca ai observat acum valoarea omului si nu pentru ce a facut in 2003, 2004, 2005 (anii cu adevarat buni ai lui). Recomand tuturor sa urmareasca sau sa analizeze cursele lui Raikkonen din 2005 (Monaco si Suzuka). Un sezon extraordinar. Iar pentru Loeb, palaria jos. Ce sa mai spui?

  3. Salut.
    ioan catalin
    Nimic despre Armstrong. E deja istorie.
    De fapt, un lucru. Nu doar Lance e pus sub semnul întrebării, ci şi sistemul care, indiferent de motive şi explicaţii, a dat, pentru ca apoi să ia.

  4. loeb trebuie sa se gandeasca foarte bine la alegerea pentru viitor. personal WTCC-ul mi se pare jalnic, doar cu chevrolet care conteaza cu 3 masini.

  5. @Aţi văzut copil în parcul de distracţii care să se dea într-un singur leagăn, care să nu vrea să le încerce pe toate?
    Da: pe fiul meu!

  6. Salutare. Cred ca Loeb va ramane una din marile enigme ale motorsportului mondial. Pentru ca daca e sa compari, majoritatea campionilor din celorlalte ramuri sunt cam praf la altceva decat felia lor. Lasand la o parte performanta naucitoare din WRC (aici carcotasii ar spune ca nu a avut parte de concurenta de acelasi calibru, ma rog, e discutabil), de remarcat performantele din celelalte ramuri ale motorsportului. Un loc 2 la Le Mans pentru o echipa privata, in era de glorie Audi, dupa antrenamente pe Playstation (si nu e banc :)), locul 8 din 17 la testele Red Bull F1 din 2008 sau 2009, nu mai stiu exact, castigator la X-Games la prima participare (cred ca saracii americani nu inteleg nici acum cum a pierdut Ken Block in fata unui necunoscut :))) ) spun destul de multe despre nivelul sau de performanta. Din pacate pentru imaginea sa, e un pilot absolut nespectaculos pentru „profani”. :) Eu unul sunt sigur ca orice ramura a motorsportului ar alege Loeb, in 2 ani de zile castiga titlul. Mai ales ca are atuul varstei de partea lui. Iar experienta din WRC plus talentul compenseaza din plin celelalte neajunsuri.

  7. @cristi_s:
    John Surtees, Graham Hill, Luc Alphand (daca se pune si ski-ul), Stephane Peterhansel, Carlos Sainz, Valentino Rossi

  8. Si eu as fi curios,sa-l vad pe Loeb in F1.Ar fi interesant,ptr toata lumea…era ceva „deosebit”,o noutate,dar uite ca „e si posibilitati,care nu se poate”…