Un text mai lung de 10-12 rânduri a devenit deja un chin pentru cititorul obişnuit. Odată sărit acest pârleaz, ceva începe să se agite la interior. Apare o grabă de nestăpânit şi privirea o ia la goană peste şirurile de semne tipografice, ca un hoţ prins la furat pe câmp.
Când omul precipitat urmăreşte un film, dac-au trecut 10 minute şi încă n-au fost trei explozii şi două răsturnări de situaţie, e cu degetul pe butonul de Fast Forward. Când citeşte – dacă citeşte -, caută înfrigurat liniuţele de dialog sau orice alt semn care ar întrerupe monotonia geometrică a textului.
Vrem esenţialul şi-l vrem acum, să fim extraşi din monotonie şi paraşutaţi într-o lume a senzaţiilor tari. Simţim că nu suntem distraţi suficient. Vi se va părea că termenul „distrat” nu e cel mai potrivit. E însă mai bun decât englezescul „entertained”, căci descrie perfect rezultatul procesului. La capătul satisfacerii compulsive a tuturor acestor dorinţe, exact asta obţii: o persoană distrată, veşnic nemulţumită, care nu se poate concentra, care nu mai poate alege, grăbită să treacă mai departe.
De aici vine şi mania de-a prescurta totul, până şi cuvintele folosite în comunicare, că e scrisă ori vorbită. Sau zapparea telecomenzii: uneori, degetul dictează schimbarea după doar o secundă, chiar înainte ca mintea să o ceară, ca un mic dictator imposibil de mulţumit.
În experimentul pavlovian, câinele saliva când se aprindea lumina ce anunţa venirea hranei. Astăzi, un hamster aleargă continuu în cuşca rotativă din interior, cu iluzia că merge mai departe. Stăm însă pe loc. Toate aceste lucruri care se fac din dorinţa de-a câştiga timp duc, până la urmă, la pierderea lui, căci important nu-i timpul în sine, măsurat în secunde sau ani, ci sedimentele pe care le lasă trecerea lui.
Trebuiau sa fie 2502: venis grabita, fiind vorba de persoana :)
Deci, inconstient, tot ai urmat trendul si ai sugrumat o litera.
vesnic grabita, ar fi trebuit sa scriu. Dar cum sa corectezi o greseala altfel decat facand alta?
Nu nu am citit tot…1 am doar o viata…2 e si vina voastra din media ca neati obisnuit sa scrieti mult si degeaba… scrisu mult si fara rost e un sport si probabil se cere la interviuri
Mulţumesc.
Era un test, să văd cine citeşte măcar până la mijloc :D
adevar grait-ai!
Acum, noi ne-om scoate cumva, ce vor face cei ce vin din urma?
Dupa cum spuneam – textul asta e chiar despre sex. Tantra. L-ai imbracat bine. Nu pricep cum de nu si-a dat nimeni seama despre ce-i vorba cu adevarat in text.
Spre moarte.
Dar Word mi-a socotit 2499 (fără șapou și fără titlu). Parol.
cand iti place stilul cuiva de a scrie, citesti tot. asa e si cu televizorul. instinctiv muti de pe telecomanda. stii deja pe ce post te uiti si pe care nu. mai ales ca sunt multe. luam exemplu suleyman magnificul. cand sotia uita ca e serialul dau foarte repede de pe postul respectiv sa nu ii dau idei:) si uite asa scap de sunetele scoase in limba turca.
Nu ma mai grabesc. Merg incet. Caut ceva.Nu vreau sa ma opresc.
Timpul nu rezolva nimic. Ne termina doar pe noi.Mie imi este dor de cer,
imi este dor sa traiesc,as vrea sa uit, sa o iau de inceput. Ma invart in cerc.
Ii invidiez pe cei ce inca se grabesc. Ei sunt vii si vor sa traiasca cu soarele in fata in zorii diminetii.
Eu am murit de mult, nu stiu de ce, imi caut calaul sa il intreb:De ce ?
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
pavlov, dupa ce i-au murit cainii, doua saptamani le-a tot dus de mancare, saracul…
„Acest text nu-i despre sex, nu conţine cuvinte sunătoare ori scrise integral cu majuscule. Îl parcurgeţi cu riscul propriei plictiseli.”
Adrian, ai trisat. Cu introducerea asta inciti cititorii sa parcurga tot textul :)
Endemic cultural ADD.
Mariana Tilică
Bună ziua. Ştiu cazul. Vă rog să-l postaţi aici şi-l voi muta eu într-un spaţiu separat.
DA ,e adevarat ajungi la o anume varsta la care incepi sa-ti faci mai des analizele si sa constati ca toata viata te-ai grabit pentru a multumi firma,pe cei din familie ,pentru a ajunge cu un pas mai aproape de telul pe care ti l-ai propus .de fapt adevarul este cu totul altul si se ascunde exact in zona creierului pe care ti-ai propus s-o ocolesti pentru ca te intarzie sau te face sa te misti mai incet ! deci chiar daca te vei grabi incet rezultatul va fi acelasi ! asta nu inseamna ca eu incerc sa va dirijez pasii dar e posibil ca punctul de intalnire sa fie acelasi si in acelasi timp !pe curand !,
Corect ! de ce sa citesc o carte despre nimic ?
Offtopic: stiu ca ai scris la un moment dat un articol despre titluri bombastice si imbecile. Ia de-acilea unu’ de pe site-ul gazetei (redirectionat spre alt site, bineinteles): „Incredibil! Cruduta se epileaza singura inghinal! Afla de ce nu da niciun ban la saloane de … „.
Totusi, sunt curios cine ar da click pe un asemenea link sa vada care este motivul INCREDIBIL pentru care Cruduta (sau cum ma-sa o cheama) nu da bani a saloane… Wow!! DE CAND ASTEPTAM SA stiu asta.
PS: pana cand si tastatura participa la ironie. Se blocase tasta Shift, de-asta ultimele cuvinte sunt scrise cu majuscule :)
Daca i-mi place citesc mii de pagini daca nu normal ca nu-mi pierd timpul.
FHM TV merge numai daca ai cont ?
Dacă tot bagi din FHM, dă şi nişte poze.
cred ca suntem o tara de hamsteri
Ayrton Senna 21 March 1960 – 1 May 1994 RIP
Suntem o LUME de hamsteri… peste tot este la fel… graba, de fapt superficialitatea, vine din potopul de informatie pe care il avem la dispozitie, inghesuit in aceleasi 24 de ore dintotdeauna. Dar… cine este proprietarul rotii, hmm?