Filmul “Ronaldo” ne poartă în intimitatea unuia dintre marii fotbaliști ai lumii.
După ce a realizat, ca regizor, excelentele documentare “Senna” și “Amy”, Asif Kapadia a devenit producătorul executiv al filmului “Ronaldo”. Grea sarcină! În primul rând, pentru că, spre deosebire de ceilalți doi, carismatici și plecați dintre noi, subiectul e un învingător aflat în plenitudinea forțelor.
Ayrton Senna. Intensitatea lui putea emoționa și dacă l-ai fi arătat doar curățând cartofi. Amy Winehouse. O flacără care a ars rapid, o Janis Joplin a vremurilor noastre. Apoi, Cristiano Ronaldo. Fotbalistul ale cărui crezuri în viață sunt limpede exprimate: “Să câștig. Asta e cel mai important pentru mine”. “Întotdeauna am spus că nu contează dacă ai jucat bine sau dacă ai jucat rău. Important e să învingi“. “Cine a câștigat. Asta vor ține minte oamenii peste zece sau douăzeci de ani”.
Să câștigi. OK. Cât? Pentru cine? Până când? Ai senzația că te uiți la un cyborg al cărui unic scop este să obțină Balonul de Aur de mai multe ori decât Messi (denumit de către cei din anturajul lui Ronaldo drept “celălalt tip”). Ai senzația că omul Ronaldo vinde în fiecare secundă produsul Ronaldo, și când acceptă să-și întâlnească o admiratoare înfocată, și când inaugurează muzeul din orașul natal al cărui subiect este chiar el, turnat în ceară.
Există însă și secvențe care emoționează, tocmai pentru că nu sunt regizate. Mama plecând din fața televizorului unde se transmite un meci important, din cauza emoțiilor, și i se văd pantalonii albi dispărând în noaptea mahalalei. Apoi, câteva imagini vechi cu Cristiano, deja celebru, și cu tatăl lui, undeva, la marginea orașului, iar gesturile fiului sunt neîndemânatice și tandre, așa cum sunt gesturile tuturor fiilor față de tați, iar cele ale părintelui trădeaza nervozitatea nestinsă a alcoolicului.
Din sărăcia veselă a mahalalei treci brusc în liniștea acvariului de lux unde trăiește acum fotbalistul, împreună cu fiul lui. Pe băiețel îl cheamă Cristiano Ronaldo junior, de parcă în persoana lui seniorul ar fi vrut să se cloneze pe el, căci mama nu e necesară, numele nu i-l știe nimeni, nici rudele apropiate, nici măcar puștiul. Cei doi se joacă de-a “găsește mașina de lux care lipsește din garaj!”, fac abdomene și tracțiuni, desenează și se spală pe dinți împreună, recluzionați într-un fel de laborator unde vedeta parcă ar vrea să găsească formula creșterii unui peștișor de aur.
Și ți se face cu adevărat milă de Cristiano cel mare, copilul pe care nici mama lui nu l-a dorit, dar care a ajuns să întrețină toată familia, de adolescentul care a vrut să câștige admirația tatălui, însă acesta a fost răpus de alcool prea curând, de învingătorul dat de gol de privirea tristă.
Cristiano e cea mai urmărită celebritate din lume pe rețelele sociale: are 108 milioane de like-uri pe pagina sa de Facebook, 36 de milioane pe Instagram și aproape 39 de milioane de “followers” pe Twitter. Chiar genericul de final al filmului e compus din sute de selfie-uri ale fanilor alături de Ronaldo. Totuși, puțini oameni ne apar așa de singuri ca el.
Buna seara Adrian,
Nu am vazut documentarul, desi in calitate de angajat al depozitului HMV din Birmingham, mi-a trecuta prin mana ca new release, IAR mai de curand, dupa lansare ca si chart.
Inclin insa sa iti dau dreptate din ceea ce stiu despre Ronaldo ( ingrat nume, dupa ce au existat in fotbal un alt Ronaldo si un Ronaldinho ).
Desi inscrie, castiga baloane dupa baloane ( si Inca de aur ) nu reuseste sa-mi ajunga la suflet de nici o culoare.
Este un jucator de fotbal ” cu el si pentru el „. Arareori am vazut de la el o pasa care sa ii puna in valoare pe ceilalti. Dimpotriva, se supara ca un scolar daca nu este jucat permanent. Asta spre deosebire de alti mari jucatori de fotbal ” imensi „, cum le place comentariilor de fotbal sa spuna.
Din punctul meu de vedere, un jucator portughez mult mai complex a fost Figo ( din pacate nu am avut placerea sa-l vad jucand pe Eusebio ), destul de apropiat de zilele noastre.
„Si totusi se vinde”, cum ar spune Galileo, ca tot se crede buricul Pamantului! Din pacate pentru el, gafeaza, cum a facut-o si dupa atacurile din Paris, cand isi etala pe contul de Facebook o noua pereche de ghete ca si compasiune data de victime.
O seara frumoasa.
cristiano e propriul sau simbol, de aceea avea nevoie de acest film. In fapt un imn cinematografic. Nu la fel de stanjenitor ca acea bailbaiala hollywood-iana despre corifeii FIFA (jucati de actori de altfel respectabili) dar distopic un pic: cristiano este un tiran al propriului univers care se hraneste din emotiile trecutului pentru a construi imaginea de otel a ego-ului imens. Nu este singurul ego din sport, dar daca la altii, cum ar fi mayweather, iubirea de sine se exprima concret in teancuri de bani aruncate pe noptiera, la ronaldo iubirea de sine se exprima prin iubire de sine. „In my mind I’m the best” spune el; desi pentru lumea exterioara afirmatia este ridicola, pentru el este singura afirmatie care face sens. „in my mind” este un univers, de fapt singurul univers de luat in seama. Ce cred ceilalti nu are cum sa conteze decat la nivel anecdotic sau conspirationist.
Ok, investitia se doreste pur comerciala caci are o piata care va viziona filmul. Din punctul acesta de vedere inteleg demersul cinematografic. Dar sa-i faci film unui narcisist convins, imatur si asocial…cine stie ? Poate vazand filmul se va trezi din propriul miraj cu toate ca ma indoiesc.