in Shots

Rule, Britannia!

m_s1_3576863bAnglia nu se va preda niciodată. Imperiul ei, peste care soarele obișnuia să nu apună, se va transforma în scorțișoară ori în frunze de ceai, dar ei vor rămâne la fel de încăpățânați în a considera fish&chips un fel sățios de mâncare.

Pentru prima oară, Rooney a apărut îmbătrânit, cu acel inel delicat în jurul unei priviri care deja se pregătește să se îndrepte în urmă. E ultimul purtător al unui blestem dinastic, ca un Jon Snow colindând stadioanele lumii în fruntea unei armate de umbre, fără să fi ridicat vreodată deasupra capului un trofeu al națiunilor. Le urmează lui Shilton, Keegan, Wilkins, Sansom, Bryan Robson, Barnes, Lineker, Gascoigne, Shearer, Beckham, Gerrard, același șir cu cel al portretelor de regi de la National Gallery și cu chipurile aureolate de reflectoare de pe afișe ale vedetelor rock. Keegan, de pildă, a fost un Roger Daltrey al gazonului. Gascoigne, un Johnny Rotten. 

Toată truda aceasta a lor de a o lua de la capăt, cu același moșulică pe bancă – la fel de potrivit și în vârful unui tort de nuntă, și la capătul unui cărucior cu nepoței – e senzațională. Iată-l pe Sterling, alergând cu pieptul împins, ca o pânză de goeletă piraterească. Iată-l pe Lallana, noul vicerege de nuga din careul advers. Iată-l pe Gascoigne făcând turul stadionului, după ce au fost eliminați de nemți la Euro 1996 la penalty-uri, pentru a-i privi în ochi pe oamenii din tribune.

Germanii joacă de parcă ar ști că, indiferent de rezultat, sunt cea mai bună echipă din lume. Englezii o fac de parcă întotdeauna ar fi în joc ceva mult mai important decât victoria.

Asta înseamnă măreția: nu atât numărul victoriilor, cât ținuta în timpul servirii ceaiului. “We shall never surrender”.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

14 Comments

  1. Echipa Angliei a fost cu adevarat mare in timpurile recente doar cu Gazza in componenta,90 si 96.Cu Vardy in locul lui Sterling si Rashford nu mi-e clar in locul cui,va fi spectacol,cu conditia ca nea’Roy sa nu mai stranga din poponet,ma scuzati…

  2. Da, frumos spus. Ca de obicei. Are natia fotbalistica engleza, in sange, ceva aparte. O boemie de curtea scolii, unde pushtii juliti la genunchi si coate, transpirati si cu parul vilvoi, joaca, in fiecare pauza de ora, ”meciul vietii”. Ca apoi sa o ia de la capat. Si o incapatanare de a se supune unor ”reguli” moderne. Numai la ei in campionat si la nivelul selectionatei vezi antrenori care stau cu deceniile, desi rezultatele nu ii recomanda pentru asa o ”domnie” asa de lunga.

  3. Adrian, cu adevărta îmi amintești de Ion Chirilă. Ești un jurnalist de talent și mai ales că ai scris minunat de Anglia. Sunt suporterul lui Manchester United din anii 60.

  4. …i wanna stay here / drink all your beer / please don’t / please don’t take me home…dooooon’t take me home !