„Sfîrșit de sezon”, de Marius Chivu.

coperta Maroius Chivu_12121248Mi-a luat mai mult timp să scriu despre această carte remarcabilă, apărută la Editura Polirom, pentru că am vrut să recitesc câteva dintre cele unsprezece povestiri cuprinse în ea.

Povestirile la care am simțit nevoia să mă întorc sunt cele care au rădăcinile înfipte în livezile de la țară. Se simte că acolo este exprimată latura cea mai profundă a autorului, atât cât ni se dezvăluie prin intermediul personajelor și a poveștilor. Nu există nimic nefiresc ori forțat în scriitură, sunt senzații trăite de toți, precum cea de dezagregare a satului unde ne-am petrecut vacanțele, surparea lentă a bunicilor și a părinților, a unui vecin, rezistența aparent cinică a celor de la țară în fața morții, punțile dintre generații, uneori imposibil de traversat.

Continue reading

Un muritor de rând

I se spune “wheel to wheel racing”, dar nu prea mai există așa ceva. În Formula 1, timpul petrecut roată la roată, în acel interval în care doi oameni se străduiau să-și smulgă întâietatea, dansând pe muchia legilor fizicii, este astăzi infim. Nu e nimic mai fals într-o cursă decât să vezi, pe o linie dreaptă lungă de aproape un kilometru, două mașini înșirate pe ață, cel din spate beneficiind de avantajul sistemului DRS, ca un asistat al comunității. Este un joc al pisicii cu șoarecele. Toată lumea știe dinainte ce se va petrece, dar ne bucurăm sindicalizat, de parcă acea alunecare pe lângă mașina celuilalt ar reprezenta vreo probă de măiestrie.

Continue reading

Recorduri românești

La anul, e posibil ca golgheterul Ligii 1 să fie o rezervă de portar.

Într-un singur mod fotbalul autohton poate ajuta economia românească. Zilele trecute, premierul le-a făcut o ofertă celor de la Qatar Airways pentru achiziționarea Tarom. În locul șeicilor, m-aș gândi bine: doar cu plecările și cu întoarcerile fotbaliștilor și ale antrenorilor români s-ar umple câteva avioane.

În același timp, cei rămași în România se învârt precum călușeii, cu o viteză din ce în ce mai mare, dar fotbalul stă tot pe loc. Și nu mă refer doar la jucătorii sau antrenorii care iau toate echipele la rând, în stagii scurte, de parcă ar fi închiriați drept clovni la petreceri, ci și la președinți.

Continue reading

Galaxia milimetrilor

snookerIată-l pe om în fața imaginii perfecte a jocului – o mulțime de bile risipite pe o suprafață – și totul e făcut astfel încât el să nu-și întâlnească adversarul, între cele două strângeri de mînă, decât prin intermediul acestor obiecte. Chiar și când adversarii sunt prieteni buni, ei comunică doar prin mijlocirea arbitrului, de-ți vine să spui că sunt supuși unui experiment social sau că sunt certați și se ignoră princiar la un cocktail.

Continue reading