Cazurile Agassi şi Federer sau ce gust delicios au aripile de înger căzut.

După ce Andre Agassi a mărturisit în autobiografia sa că a consumat, o dată, metamfetamină, grabnic au apărut şi judecătorii. Cu lipsa de nuanţe specifică tribunalelor compuse ad-hoc, pun semnul egal între el şi campionii creaţi de produsele dopante, ceea ce, până la proba contrară, e profund incorect.

Din punctul meu de vedere, e unul din rarele cazuri de dopaj care ţin mai degrabă de viaţa privată decât de cea sportivă. Nu cred că a luat metamfetamină sportivul în căutarea ascensiunii în clasamentul ATP, ci omul, într-un moment de cădere. Ca urmare, nu l-aş pedepsi pe cel care a greşit o dată, ci pe recidivist, cu dublă asprime. A obţinut Agassi avantaje incorecte în mod constant din uzul unei substanţe interzise, a repetat el greşeala şi după ce a fost găsit pozitiv? De-abia atunci merită să-i fie puse sub semnul întrebării performanţele.

Altfel, există o problemă cu aceşti oameni urcaţi pe socluri spre a fi prezentaţi ca exemple, în vederea propăvăduirii unei perfecţiuni umane imposibile. Expusă luminii reflectoarelor, statuia va prezenta la un moment dat o fisură, fie că s-a îmbătat rangă la o aniversare şi a dat câţiva pumni, fie că a tras pe nas. Ce fac atunci inspectorii moralei? Cel mai simplu lucru cu putinţă. Ridică piatra şi servesc. De o parte a fileului stau cei fără de prihană, aflaţi în această situaţie pentru simplul motiv că biografiile lor nu au fost niciodată puricate, de cealaltă sunt păcătoşii cu palmares, dar imposibil de mântuit.

Ceva oarecum asemănător i se întâmplă lui Roger Federer, somat de un „grup de 500 de experţi în probleme de sănătate” să nu participe la un turneu de tenis sponsorizat de o companie producătoare de tutun. Chiar şi acest „500” perfect mă face să cred că avem de-a face tot cu un grup care foloseşte aceleaşi metode ca sponsorul turneului pentru a-şi face publicitate şi a-şi transmite mesajul. Ce s-ar întâmpla dacă alţi 23 de specialişti în sănătate ar vrea să se alăture demersului? „Ne pare rău, noi operăm doar cu cifre rotunde pentru atingerea eficienţei maxime în comunicare, deci căutaţi încă 77 de partizani, să fim 600, apoi reveniţi”.

Mai mult mă sperie presiunile instanţei morale decât participarea sportivului la competiţia la care, demult, a fost copil de mingi. Până la urmă, e un turneu de tenis, nu o acţiune de promovare a diavolului. Dacă există o problemă, aceasta e de căutat în legislaţia elveţiană, nu în conduita lui Roger. E ca şi cum nu ar trebui să să-ţi vizitezi un fost profesor deoarece acesta fumează, oferind deci un prost exemplu celor pe care i-a învăţat timp de câteva decenii matematică sau istorie. În plus, permiteţi-mi să cred că tinerii se apucă de fumat mai degrabă pentru că trăiesc într-o societate schizofrenă, care operează fără nuanţe în probleme de morală, decât pentru că văd la televizor sigla unui producător de ţigări.

„E pervers să faci legătura dintre sport şi tutun”, spune Pascal Diethelm, directorul unui grup antifumat. Corect. La fel de pervers e şi să opui constant şi cu îndârjire cele două categorii, sportivii şi fumătorii, ca şi cum sportul ar fi teritoriul exclusiv al fiinţei imaculate, fără de viciu. Eu unul nu aş urmări un meci de tenis între îngerii din „grupul celor 500”, în schimb partida dintre Agassi şi Federer, din finala Masters Cup din 2003, aş revedea-o în fiecare lună. Ciudat, e unul dintre meciurile care nu te îndeamnă nici să fumezi, nici să cauţi un dealer de metamfetamină, ci pur şi simplu să-ţi iei racheta din dulap pentru a ieşi „la un tenis”.