Există un beneficiu al viitoarei realegeri a preşedintelui LPF: nu se va pierde timpul cu proiectele.

În câteva zile, se vor organiza alegeri la LPF, unde este foarte probabil că Dumitru Dragomir nu va avea nici un contracandidat la funcţia de preşedinte. Ca şi în cazul FRF, pentru a fi completă, farsa democraţiei statului în stat trebuie să aibă un aer grotesc. Alegerile nu sunt prilej de înnoire, ci de reconfirmare a unei forme imuabile de dictatură.

În vederea acestor elecţiuni, candidaţii trebuie să prezinte un program strategic privind organizarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice profesioniste pentru mandatul de patru ani. Ce mult aş vrea să parcurg proiectul! Îmi imaginez că, dacă există, conţine sute de pagini despre centrele pentru copii şi juniori, stadioane gigantice dotate cu nocturne moderne, echipe româneşti care vor spulbera Europa.

De aici vine şi un beneficiu deosebit de important al realegerii domnului Dragomir: nu se va pierde timpul şi se va trece direct la treabă. Respectivul program e gata de mult, chintesenţa lui stă în cuvintele rostite ieri de eternul şef al Ligii: „Deocamdată nu vom schimba nimic. Schimbările au adus România în pragul falimentului”. Mă fascinează acel  „deocamdată” de la începutul enunţului: ca orice cuvînt încărcat de ambiguitate, îl linişteşte pe cel care se teme de schimbare, dar îi face o promisiune vagă şi celui care o aşteaptă. E un „status quo” obţinut prin metoda „dolce farniente”.

Altfel spus, suntem pe buza prăpastiei, dar „deocamdată” e bine pentru toţi. Ca să nu fie probleme, trebuie să rămânem nemişcaţi. Dacă nu ascultăm şi iese prost, vom avea parte de o altă dovadă de măiestrie retorică, acel „eu v-am spus de mult că e rău”.

Vă amintiţi, probabil, de nelipsita ştire în care poliţia din nu-ştiu-ce-stat aşază pe marginea şoselei câte un manechin îmbrăcat în agent de circulaţie. Urmează apoi un comunicat triumfător, din care reiese că în zona respectivă, ca urmare a ingenioasei măsuri, numărul accidentelor a scăzut cu 37 la sută doar într-o săptămână. Interesant este însă că niciodată nu apare un comunicat şi după cea de-a doua săptămână, în care şoferii trec vâjâind pe lîngă momâie.

La fel se întîmplă şi cu domnul Dragomir. Prezenţa dumisale a devenit necesară doar pentru că i-a convins pe toţi că fără persoana sa ar fi un haos de nedescris. Departe de mine însă dorinţa de a-l compara pe preşedintele LPF cu un simplu obiect de butaforie. Când doi şoferi se ciocnesc în zona sa de responsabilitate, capătă o rapiditate extraordinară în a dispărea din peisaj, lăsând problema să se rezolve de la sine.

Importanţa Domniei Sale în fotbalul românesc poate fi rezumată uşor prin cuvintele rostite de Ludovic al XIV-lea: „Statul sunt eu”. Se impune, totuşi, o uşoară modificare: „Statul degeaba sunt eu”.