A doua piele

De multe ori îl auzim pe câte unul declarând că X „a adus atingere imaginii mele publice”, deci îl va da pe respectivul în judecată. Notăm în trecere că, de multe ori, cei care folosesc procedeul nu au o imagine publică şi tocmai aşa încep să o formeze.

Într-un om sunt persoane și persoane. El curăţă ceapă acasă, pielea dintâi îi ţine măruntaiele să nu se risipească, suferă la tăietura cuţitului şi la pişcătura legumei, dar în acelaşi timp imaginea lui publică, fără zgârieturi sau lacrimi în ochi, săvârşeşte minuni de vitejie pe frontul percepţiei colective, făcând donaţii, vizitând cămine de bătrâni, oferind declaraţii din care curge rumeguşul.  Continue reading

Dă „refresh” presei sportive!

Anunţ pentru cei care au cu ce, dar n-au unde 

Andrei Crăciun, câştigătorul primei ediţii la „Talentul Anului”, Premiile Ioan Chirilă, ştiu ce face, că e aici sau aici. Mai foloseşte din când în când unealta aia meschină ca un tirbuşon, dar nu de atât folos omenirii, Yahoo Messenger, pentru a schimba păreri cu subsemnatul despre vremuri, antene parabolice şi detergenţi. Despre Răzvan Prepeliţă – câştigătorul ediţiei a doua – nu mai ştiu nimic. Avea un blog, nu-l mai are. Scria pe la Gazetă, nu mai scrie. Prima oară când a înfipt tirbuşonul în ecranul meu, am crezut că mă cheamă în faţa blocului să ne batem: avea nick-ul „Musculosu” :D .

Sebastian Gorcea, finalist la „Talent” anul trecut, vrea să scrie, dar nu prea are unde. Mitică Docan, aproape finalist în 2008, scrie bine pe site-ul Gazetei despre ciclism, din păcate nu are loc şi pe print. Alex Enăşescu, câştigătorul, n-a prea apucat să scrie la Evenimentul Zilei, unde trebuia să o facă după premiul primit. Codruţ Alin Feher, care a luat locul al doilea în 2007, a scris câteva luni pentru Hotnews, fiind finalist şi în 2008, azi nu ”prestează” nicăieri în presa sportivă, din când în când mai dă cu pliciul după mine pe acest blog :D .

Socio publică texte excelente pe blogul său, Mara a descoperit şi a scris povestea patinatoarei Oana Opincariu, Pin are un blog topitor despre sporturi de iarnă şi susţine din răsputeri eforturile unei excelente sportive, Edit Mikloş (apropos, daca vreţi să o susţineţi, votaţi aici, în partea din dreapta a paginii), Diana a scris un reportaj excelent despre Eduard Carol Novak. Nu în ultimul rând, Nic a comis unul dintre cele mai bune texte din presa sportivă aici, şi mai erau, dar a picat nu-ştiu-ce înţelegere şi n-a mai scris. Şi mai sunt mulţi în această situaţie, de a fi buni şi de a nu putea atrage atenţia.

Booon, introducerea fiind făcută, iată ce spun eu. Daţi-mi de veste unde şi ce aţi scris – adresa de mail e ag@adriangeorgescu.ro  – şi eu voi da o trimitere spre textul vostru şi câteva rânduri din el. Poate că o parte dintre cei care urmăresc acest site vor avea curiozitatea de a descoperi noi voci faţă de cele care se aud acum în presa sportivă. Dacă nu aveţi blog, faceţi unul, dureaza 10 minute, pentru că mi s-ar părea urât şi nepotrivit să public integral un text care nu-mi aparţine pe blogul meu.

Vă mai cer o secundă. Nu voi fi mofturos, nici nu voi strâmba din nas la eventualele defecte ale materialului, însă dacă voi crede că un articol e slab, îl voi ruga pe autor să-l retuşeze.

Acestea fiind spuse, la arme! Fie ca falangele voastre să fie uşoare ca pana vulturului şi muzele să vă răspundă la telefon!

UPDATE: se pare că Răzvan Prepeliţă poate fi citit aici şi mai apare, din când în când, în ediţia tipărită a Gazetei.

P.S. Inutil să vă spun că nu am timp să verific plagiate şi chestii de genul ăsta, deci, dacă cineva se gândeşte să-mi trimită, în glumă, un link cu un articol de-al lui Tolontan de prin 2008, copiat şi pus pe blogul personal, îl rog să nu încerce. Voi „muşca” sigur. 

Mulţumim, Cneazule!

Andrei Pavel şi-a încheiat cariera la simplu, astăzi urmând să dispute una dintre ultimele sale partide la dublu, la Arenele BNR, alături de Gabriel Trifu. Pentru că site-ul Premiilor Ioan Chirilă e singurul loc în care am găsit un articol despre Pavel,  semnat de Sebastian Gorcea, vă fac trimitere spre el (este al treilea text de sus). Totodată, aviz “neprofesioniştilor”, a demarat ediţia a cincea a acestei competiţii.

“ … Andrei Pavel a rămas în memoria iubitorilor «sportului alb» printr-un episod ce s-a întâmplat în timpul sfertului de finală jucat la Roland Garros, în 2002, împotriva spaniolului Alex Corretja …”.

Articolul poate fi citit aici.

Scanlon

“ … Cursa British European Airways 609 în direcţia Manchester s-a prăbuşit în istorie pe un aeroport îngheţat din Germania Federală. Au fost două tentative de decolare eşuate şi o flacără. Douăzeci şi două de inimi s-au oprit atunci. Încă una, a lui Duncan Edwards, a mai rezistat două săptămâni …”.

Un articol de Andrei Crăciun.