“ … Cum ar arăta sportul dacă toţi ar acţiona mereu la limita legii? Oaspeţii s-ar îmbrăca în culori apropiate de cele ale adversarilor. Arbitrul s-ar gândi dacă e voie (…). Şocaţi, jandarmii ar porni să meargă lent, foarte lent, astfel încât, până şi-ar ocupa locurile în dispozitiv, arbitrul nu ar putea să înceapă meciul. Cine poate grăbi un om să meargă mai repede decât poate? …”.
Un articol despre motivele netelevizării meciului FC Braşov – Steaua, de Cătălin Tolontan.
Nicicând sportul nu a fost o minciună mai mare în România.
De mult timp, Consiliul Europei şi Parlamentul Europei recomandă existenţa a cel puţin trei ore de educaţie fizică pe săptămînă la liceu. Iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării ce face? Potrivit ziarului Gândul, va reduce numărul acestora de la două ore la una singură. O intenţie bună – diminuarea stresului în rândul elevilor – se transformă într-o măsură proastă, începându-se prin scoaterea unei ore de educaţie fizică din programul săptămânal. E ca şi cum, pentru a ajuta un om să respire mai uşor, îi îndepărtezi un plămân.
Am făcut liceul la sfîrşitul anilor ’80 într-un liceu care avea două săli de sport şi o curte cu terenuri de handbal (pe care se juca şi fotbal), volei şi baschet (plus alte două panouri separate). Îmi amintesc cum, de dimineaţa până seara, terenurile erau pline. Se chiulea? Evident, însă mă întreb care e adevăratul chiul: să o întinzi de la economie politică sau dirigenţie şi să joci baschet ori să îţi iei scutire la foarte puţinele ore de educaţie fizică, cum se întâmplă astăzi cu mulţi elevi?
Unul dintre principalele beneficii ale sportului este rolul în sănătatea publică, în special în lupta împotriva obezităţii, boală care afectează în prezent peste 21 de milioane de copii din Europa şi, potrivit articolului din Gândul, în România, o treime dintre copii sunt obezi încă dinainte de a fi daţi la şcoală.
Obezitatea nu este consecinţa belşugului, ci a sărăciei de opţiuni, a îmbuibării cu acelaşi gen de nutreţ care trebuie doar să umple: mâncarea de fast-food. Nu întâmplător, aceeaşi caracteristică se vede şi în media, unde suntem obezi din cauza acestei forme de sărăcie care este fotbalul privit şi vorbit, doi-trei oameni la o masă şi unul prin telefon. Pe când un ghid al locurilor din marile oraşe în care se poate face sport? Poate atunci când ţelul unei televiziuni de sport nu va fi transformarea unui individ activ în plantă de fotoliu, pentru mărirea audienţei, ci chiar popularizarea sportului.
De pildă, un promo al Televiziunii Române ne invită să redescoperim „sportul naţional al românilor: privitul la televizor”. Tonul announcer-ului e acelaşi importat demult de ProTV: îmbietor, emfatic şi triumfal, de parcă inactivitatea reprezintă tot ce poate fi mai bun pentru un om sănătos la minte şi la trup. În timp ce vorbele patronilor, ale finanţatorilor şi ale fotbaliştilor sunt la toate emisiunile sportive, Turneul celor Şase Naţiuni la rugby are o curgere anodină pe TVR2 şi e aproape de negăsit în paginile ziarelor de profil.
Aceasta e campania pentru sănătate şi normalitate în România: pregăteşte-te să devii un marketing manager cu burtă, expus infarctului la 30 de ani, şi un consumator al unui singur produs, plin de toxine. În curând, unica parte din trup pe care o vom putea mişca uşor va fi pupila, alergând între tuşele unui monitor de calculator sau ale unui ecran TV.
Tirania gustului comun
de Adrian Georgescu
În cazul în care aveţi peste 40 de ani, uitaţi-vă la pozele dvs. de la începutul anilor ‘90. Dacă sunteţi bărbat, e posibil să fi avut chică de fotbalist bulgar şi pantaloni bufanţi, pensaţi, cu talia peste buric. Dacă sunteţi femeie, semănaţi probabil cu Madonna – coafură expandată, pampoane, fard violent în jurul ochilor – şi vă îmbrăcaţi ca Sue Ellen – bluze cu umeri falşi, sacouri petrecute, fuste largi, până la jumătatea gambei, toate în culori tari. Puteţi arăta cuiva pozele acelea cu inima uşoară? Continue reading
Spun de la început, ca să nu existe dubii: fotbalul feminin e simpatic, antrenant şi de mare viitor, dar previzibil ca o comedie romantică. În schimb, fotbalul mixt poate fi o idee excelentă, cu condiţia unor mici îmbunătăţiri de regulament.
Pauza. Pentru ca fetele să nu rămână cu senzaţia că sunt acceptate doar de formă într-un domeniu masculin, solicit şi vestiare mixte, caz în care chiar şi pauza de 20 de minute s-ar putea dovedi insuficientă. În cazul cantonamentelor mixte, bănuiesc că problema colegului de cameră va fi rezolvată uşor, prin alegeri preliminarii.
Regula cu cel puţin 3 fete în echipă. Bună, dar pentru nivelarea valorică aş mai adăuga una: băieţii să joace într-un picior şi să nu aibă voie să paseze între ei.
Bucuria de după gol. Se va observa o oarecare tendinţă la îmbrăţişările de grup, care vor deveni probe pe perechi şi vor dura ceva mai mult. Regulamentul trebuie să fie permisiv în asemenea situaţii: două cartonaşe roşii pentru trageri de timp repetate nu ar constitui o pedeapsă, dimpotrivă. Pentru încurajarea jucătoarelor, cele care îşi vor manifesta bucuria dându-şi jos tricourile nu vor primi cartonaş galben, ci prime de victorie.
Aşezare în teren. Dacă ambii antrenori vor adopta sistemul cu doi băieţi în apărare şi trei fete în atac, în poartă trebuie aşezat şi un stand de reviste.
Echipament. Evident, în sezonul toamnă-iarnă nu se va putea folosi echipamentul din primăvară-vară. Culorile, croiala şi accesoriile vor fi stabilite de partea feminină, cantitatea de material, de bărbaţi.
Piaţa transferurilor. Va fi liber la transferuri după fiecare etapă, când se vor organiza concursuri de Miss. Se întrevede o creştere spectaculoasă a interesului pentru centrele de tineret.
Conflicte. Precum ştiu toţi cei care au asigurat pionieratul acestui sport, acceptând femei în teren cînd nu erau suficienţi jucători, doamnele cotonogesc straşnic. Ce se va întâmpla însă dacă echipele se vor încăiera, în urma unui fault grosolan? Prevăd că domnii nu vor putea aplica nobila artă a frunţii proptite în nasul adversarului, deoarece vor fi mult mai interesaţi în a urmări şi comenta păruielile coechipierelor.
Arbitraj. Alături de Corpodean, brigada trebuie să cuprindă un psihoterapeut de cuplu şi un avocat specializat în cazurile de hărţuire sexuală.
Ofsaid. Dacă se va juca şi pe teren mare, propun ca pentru fete să nu se aplice această regulă. Imaginaţi-vă câte sprâncene pensate se vor ridica atunci când Ion Crăciunescu va explica teoria fantei luminoase. Ca urmare, de câte ori o jucătoare va întreba: „Nu înţeleg, eu unde trebuie să stau pe teren?”, să i se răspundă: „N-are importanţă. Oriunde”.
Având în vedere că prima gală de fotbal mixt a fost organizată de Raluca Sandu, de-abia aştept şi varianta mixtă a luptelor în cuşcă. Acolo sunt suficiente o podea ceva mai moale şi un decor cu lumânări care să poată fi stinse rapid.
Politica de confidențialitate Termene și condiții Politica de cookies
