România – Lituania

De la ora 21:00, pe Antena 1.

Gazeta zice că vom juca aşa: Lobonţ – Săpunaru, Tamaş, Goian, Radu Ştefan – Rădoi – Contra, Dică, Cociş, D. Niculae – Marica.

Dacă e aşa, am adopta sistemul 4-1-4-1, folosit de spanioli la cele mai multe dintre partidele de la Euro. Asta presupune un joc mai ofensiv, prin folosirea unui singur închizător.

Dacă vom juca astfel, întrebarea mea este: “Putem să o facem nu doar contra Lituaniei, ci şi a Franţei ori a Serbiei?”.

Un mic Olimp

Cu o mică întârziere, vă recomand un frumos reportaj de atletism.

“… Mi-am dat seama că am stat aproape 4 ore în picioare abia la sfârşit – când să plec, mi-am simţit genunchii amorţiţi şi tălpile durând a protest. Au fost 4 ore intense şi relaxante în acelaşi timp – «efectul atletism» …”.

Articolul este aici.

La palat

Un miez de palat s-a transformat în studio de televiziune şi România stă conectată la un jilţ aurit. Posturile TV care şi-au trimis ambasadori permanenţi în regatul cu o populaţie de un om sînt pregătite. Uneori, jilţul se umple, iar grilele de programe se răsucesc, ca nişte flori ale soarelui, după miezul său orbitor. Este o altfel de conferinţă de presă, care poate începe oricînd şi care poate dura oricît. Doar fundalul e diferit, în locul peretelui cu siglele sponsorilor, înfloriturile baroc din marmură albă ameninţă să înghită, ca nişte plante carnivore, hălcile învecinate de Renaştere.

O aristocraţie căzută în prizonierat strigă după ajutor din spatele cămăşii descheiate la guler şi a lanţului strălucitor. Rictusurile şi gesticulaţia miezului de jilţ se regăsesc în bogăţia la kilogram, lăsată de basculantă în faţa casei şi aruncată cu lopata peste tot. Aur, cît mai mult aur, numai el poate spune povestea conchistadorului care a descoperit adevăratul preţ al pămînturilor din România, dar şi al multora dintre oamenii săi.

Uneori, conţinutul jilţului coboară în mijlocul trepiedelor şi al blitz-urilor, împărţind binecuvîntări ca un Papă din brînză de burduf. Unele ţări au greşit, iar ambasadorii lor pierd dreptul divin al firului direct, altele au desfăşurat o diplomaţie binevoitoare, iar reprezentanţii lor sînt ciocăniţi tandru în creştete. Adevăratul mesaj nerostit care vine din burta acestui El Dorado e însă următorul: „Voi, cei din spatele camerelor şi din faţa televizoarelor, m-aţi creat, dar eu, prin rîvna cu care mă filmaţi şi cu care mă priviţi, sînt astăzi stăpînul vostru, m-aţi înţeles?”.

Religia spălatului pe cap

În multe reclame la şampon, suntem invitaţi într-o călătorie acvatică la capătul pământului, sub o cascadă ori într-un iaz, alături de o fetişcană. Explorarea se termină de fiecare dată prin descoperirea altei substanţe. Au fost, pe rând, nuca de cocos, ginsengul, aloe vera, ylang ylang şi jujuba.

Proprietăţile lor în ceea ce priveşte spălarea nu contează. Trebuie doar să fie exotice, rare (dar nu în pericol de dispariţie) şi să reflecte aceste calităţi prin nume. De pildă, macadamia nu s-a descurcat prea bine: nu te poţi spăla cu ceva ce aduce a drum de ţară. Urzica, plantă care se găseşte din belşug pe marginea oricărui şanţ, nu poate furniza un mister vandabil. Un şampon din flori de colţ e, de asemenea, imposibil, întrucât aceste licori trebuie să respecte noua Biblie: normele ecologiste. Evident, o fată care se spală pe cap într-un iaz poluează, dar o face într-un mod atât de sexy, încât tindem să o iertăm.

Aceşti profeţi exotici ai resurecţiei părului se laudă că vor învia o încrengătură de celule moarte. Nu întâmplător, mişcarea şi strălucirea, atribute ale vieţii, dar şi aparenţe ale ei, fac parte din arsenalul reclamelor, prin acele cascade în continuă unduire. Dacă nu „dă viaţă”, şamponul măcar o prelungeşte (se susţine că ar preveni căderea părului, întrucât ceea ce nu poţi verifica nu poţi nici să conteşti), ori o îmbunătăţeşte printr-un nevinovat măritiş din interes (împiedică reapariţia mătreţii, însă numai dacă e folosit în mod constant).

Necredincioşilor şi celor încă nehotărâţi li se pune la dispoziţie un desen animat în care e reprezentată acţiunea particulelor misterioase, care reconstruiesc firul şi alungă mătreaţa. Transportat pe scena unde are loc magia (ce este mărirea de câteva zeci de ori decât o dezvăluire totală?), nu poţi să nu crezi după ce ai văzut, chiar dacă tot ceea ce ai văzut era o schemă.

Noţiunea de „extract” cuprinde în ea ideea de cercetare, de concentraţie şi de efort, dar şi doza de ambiguitate necesară. Câtă jujuba intră într-un bidonaş de plastic? Un lan, recoltat în nopţile cu lună plină, de un lot de emigranţi ilegali, ca să ne simţim un pic mai nobili? Vârful unei frunzuliţe?

Nu uitaţi că un produs cosmetic poate fi declarat drept „natural” dacă are în compoziţia sa doar 1% ingrediente naturale. Chimia – care, de fapt, furnizează toţi soldăţeii ce se războiesc pitiţi după firele de păr – nu e amintită în comunicatele de front. Nu ai crede într-o reclamă la „noul şampon cu formaldehide şi sulfid de seleniu” (substanţe care se găsesc în multe astfel de produse), pentru că nu ţi-ai dori ca propriul scalp să fie teatrul unui război cu bombe chimice. Când însă „provitamina B5” intră în luptă, nu poate fi decât un război cu arme ecologice, care îndepărtează doar murdăria şi celulele moarte, fără victime colaterale. Ca şi „coenzima Q10”, ea este mai-mult-decât-o-substanţă, fiind atât binefăcătoare (pro), cât şi atent selectată dintre celelalte „B-uri”.

După perioada de globalizare, o nouă reclamă la şampon aruncă zilele acestea în arenă brusturele, plantă al cărei nume vine din vechea limbă a dacilor. Va urma un 1848 al şampoanelor, în care părul fiecăruia va învia dansând pe o melodie cu specific naţional?