Salut, prieteni. Dacă apăsaţi „Read more”, veţi vedea un clasament intermediar al concursului nostru după disputarea primelor două meciuri din cele 4 grupe. Vă rog să vă verificaţi poziţia şi, dacă sunt neconcordanţe, să mi le semnalaţi.
E musai ca soţul să câştige mai mult decât soţia?
Cum este un bărbat puternic
de Elena Georgescu
Se spune despre noi, femeile, că am avea ca principal obiectiv în viaţă căsătoria. Acest lucru este, întrucâtva, adevărat, însă raţiunile pentru care facem asta sunt de obicei greşit înţelese.Nu suntem nici superficiale, nici lipsite de imaginaţie, ci, în general, mai vulnerabile. Criteriile de alegere a partenerului de viaţă diferă: de obicei bărbatul se gândeşte la prezent, femeia la viitor. Pentru noi, scopul măritişului nu este bărbatul in sine şi nici statutul de „femeie serioasă”, ci stabilitatea.
O femeie nu construieşte doar de dragul de a construi, o face numai când ştie că fundaţia e solidă. Ea doreşte să administreze familia din interior, cu resursele asigurate de către bărbat. Când ajunge să câştige mai mulţi bani, acest echilibru devine instabil şi ea intră într-un rol pe care nu şi l-a dorit.
Dragostea se poate menţine intactă, însă întrebarea „De ce m-am mai măritat?” începe să bată la uşă, asemenea unui comis-voiajor insistent. Şi chiar dacă alegi să-l ignori, ştii totuşi că e acolo. Un bărbat începe să-şi piardă calităţile nu atunci când cheleşte, când face burtă ori când forţele încep să i se diminueze, ci atunci când îşi pierde independenţa şi voinţa. Ne interesează prea puţin, de exemplu, că bate ca nimeni altul un cui sau că e extrem de dibaci în repararea maşinii, am prefera să îşi permită oricând să angajeze pe cineva care s-o facă.
Dacă poate alege, o femeie va prefera întotdeauna să stea în spatele unui bărbat puternic decât în faţa unuia slab.
O, dar nu dă Domnul? …
de Adrian Georgescu
Mai lung, mai mare, mai tare, mai bogat. Aşa gândim, în general, noi, bărbaţii: pe o singură axă. Dacă ne aflăm pe o şosea, vrem să fim cei mai iuţi, dacă suntem într-un grup, trebuie să părem cei mai deştepţi, ş.a.m.d.
Femeile cred că o facem pentru ele, dar la naiba!, e pentru noi. Există competiţie între bărbaţi, dar un meci al cîştigurilor între sexe nu există. Femeia îl inventează, deoarece succesul bărbatului ei e unica mărime măsurabilă în competiţia cu celelalte reprezentante ale Evei, restul sunt, de obicei, argumente volatile, cum ar fi frumuseţea proprie.
Un bărbat ţine musai să câştige mai mult decât soţia doar dacă banii sunt principalul lui sistem de referinţă sau dacă numai aşa îşi poate asigura respectul jumătăţii. Rareori însă remuneraţia constituie măsura corectă a activităţii depuse. Majoritatea celor care au schimbat lumea, de la Iisus la Kafka, de la Spinoza la Gandhi, au fost prost plătiţi ori au murit săraci.
Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Sabato notează: „În aceste clipe de vârf, le vedem îndeobşte pe femei perplexe, extatice ca în faţa unui idol, gură-cască, şopotind fraze ca: <<Şi eu, care îl credeam un nebun …>>. E, probabil, fraza pe care trebuie să o fi rostit soţia lui Cristofor Columb”.
Aşadar, nu dă Domnul, draga mea, să câştigi mai mult decât mine? Eliberat de grija întreţinerii, m-aş putea concentra asupra descoperirii unui alt continent, fie el şi imaginar, pe care să-l botez cu numele tău. De familie.
Euro, ziua 4
Şi-avem Spania – Rusia (ora 19:oo) şi Grecia – Suedia (21:45).
Concurs. Precizări şi eliminaţi
Pentru început, câţiva dintre voi aveau nick-uri identice (de pildă, avem 3 de Bogdan, 2 Adrian, 2 Mihai şi 2 Andrei). Celor în cauză le-am trimis mailuri pe adresele pe care le-au trecut când au dat pronosticurile, înştiinţându-i care e Bogdan1, care e Bogdan2 etc.
Verificând ip-urile, am constatat că unii au aceeaşi adresă, ceea ce regulamentul interzice. Cei notaţi mai jos vor fi descalificaţi pentru această etapă, ceea ce, atenţie!, nu înseamnă că respectivii pierd dreptul de a participa la runda a doua a concursului, în care premiul este un televizor LCD, pe care o voi lansa mâine.
Circulăm
„Daily Mail” scrie că jucăm în Grupa Morţii de plictiseală, dar, ciudat lucru!, noi nu ne-am plictisit. E greu s-o faci cînd echipa ta joacă la Euro. Ziariştii publicaţiei britanice au însă un remediu excelent împotriva stării de spleen: să scrie cronicile partidelor Angliei, Scoţiei, Irlandei şi ale Irlandei de Nord din Grupa Inexistenţei.
Nu avem de ce să ne încărcăm cu prea mult simţ estetic şi nici motive de falsă obiectivitate, asemenea criticului care desfiinţează un tablou pe care n-a fost în stare să-l picteze. Există luxuri pe care nu ni le putem permite. De pildă, n-am găsit polonezi pe care să-i punem în atac, iar cînd am ajuns în faţă, brazilienii se cam terminaseră. Unul îşi schimbase deja prenumele din Marco în Mehmet, altul a devenit acum două luni compatriotul lui Chopin. Ce să facem? Pînă vom naturaliza jucători din Capul Verde sau Coasta de Fildeş, luăm din Făurei. Poate că lui Bănel îi mai sare lanţul cînd face o „bicicletă”, dar chiar şi aşa va trebui, la vînzare, să-i dăm kilometrajul înapoi, că nimeni n-o să creadă c-a alergat atît.
Aşadar, după cum ne recomanda caricatura dintr-un ziar elveţian, circulăm, numai că sînt zile în care nu avem chef să trecem graniţa. Aşteptăm oaspeţi pe care să-i însoţim de-a lungul cărărilor ce duc spre aut şi vom fi trei ghizi la un turist. Pe vameşii noştri îi interesează mingea, nu paşaportul, aşa că de ce să acordăm atât de uşor dreptul la liberă circulaţie prin careu?
Să construiască elveţienii pentru zero puncte cele mai bune ceasuri din lume, oricum nimeni nu ştie să le strice ca noi. Şi zău dacă ne plictisim!