Este halucinant vârtejul în care a alunecat națiunea americană între 1861 și 1865. Secesiunea din 1861 a șapte state din Sud a dus la un război care a durat patru ani și în care și-au pierdut viețile între 620.000 și 750.000, mai mulți decât au pierdut Statele Unite în cele două războaie mondiale împreună.
Sunt nouă episoade care durează ceva mai mult de zece ore. Regizorul Ken Burns n-a facut reconstituiri video cu actori profesioniști, pentru a obține un realism care ar fi diluat forța filmului; doar vocile, fotografiile epocii și cele scrise în scrisori ori în jurnalele ținute de participanți spun povestea. E ca un teatru de umbre impecabil pus în scenă, eroii fiind soldați obișnuiți, atât din Nord, cât și din Sud, dar și conducători. Continue reading
Bănuiesc că mulți dintre voi cred că piesa „The Man Who Sold The World” le aparține celor de la Nirvana.
6. Mel Gibson. După succesul filmului “Braveheart”, în 1997, o statuie reprezentându-l pe actorul care a jucat rolul principal, eroul scoțian William Wallace, a fost instalată în parcarea auto din fața monumentului dedicat lui Wallace, din Stirling, Scoția. Această copie e atras mânia ocalnicilor, unul dintre ei declarând că seamănă cu “un rahat”. Un an mai târziu, cineva a spart fața statuii cu un baros. După ce a fost reparată, aceasta a fost înconjurată de un gard metalic, iar în 2008, în urma protestelor masive ale scoțienilor, a fost înapoiată sculptorului.
În studiul Kross – Verduyn, realizat în 2013, 82 de useri Facebook, având vârste de aproximativ 20 de ani, au fost de acord să le fie monitorizată timp de două săptămâni activitatea pe respectiva rețea socială și să ofere, de cinci ori pe zi, detalii despre starea lor psihică în acel moment. Când cercetătorii au analizat rezultatele, au descoperit un lucru: cu cât un voluntar folosea mai mult Facebook, cu atât își descria starea sa psihică ca fiind mai rea. De asemenea, au fost rugați să dea un rating propriei stări de fericire, la începutul și la sfârșitul studiului, iar cei care foloseau frecvent Facebook au înregistrat declinuri mai mari la acest capitol. 