Există, în teatru și literatură, conceptul de „suspendare a neîncrederii”. E o convenție nescrisă: ca să funcționeze lucrurile, lași la o parte, pentru un timp, simțul critic.

Când te uiți la seria Harry Potter, de pildă, nu spui : „E imposibil să faci obiectele să dispară?” sau „Arătați-mi un singur copil care zboară! Unul singur!!!”, ci renunți un timp la propria deșteptăciune ca să mergi mai departe.

Ceea ce suntem dispuși să facem, de la sine, pentru noi înșine, în cazul ficțiunii nu vrem să facem însă prea ușor, pentru ceilalți, în viața reală.

Mie Covid-19 nu-mi pare a avea legătură atât cu adevărul sau minciuna, ci mai ales cu cât suntem dispuși să facem pentru ceilalți. Continue reading →