Știți senzația aceea când îți drămuiești banii și aștepți ziua de leafă ca pe-o gură de oxigen, apoi, când vin banii, descoperi că totul se duce pe plata datoriilor? Așa e naționala României: ca un salariu mic, ce nu-ți permite satisfacerea plăcerilor, ci numai a necesităților.
O echipă care cade fizic în minutul 55 pentru că în prima repriză a consumat ceva mai multă benzină decât fusese prevăzut este o echipă care nu poate mai mult, orice i-ai face. În general, degeaba ne supărăm pe băieți: atâta pot și fizic, și tehnic. Sunt însă meciuri care se câștigă nu atât cu talentul de fotbaliști sau cu planurile tactice ale antrenorului, cât cu curaj și cu inimă. Sunt exact partidele între formațiile mediocre, cum sunt România și Elveția. Continue reading
Anglia nu se va preda niciodată. Imperiul ei, peste care soarele obișnuia să nu apună, se va transforma în scorțișoară ori în frunze de ceai, dar ei vor rămâne la fel de încăpățânați în a considera fish&chips un fel sățios de mâncare.
Să recunoaștem: știam că vom pierde în ultimele minute. Nu ne trebuia un animal-profet precum caracatița Paul – să zicem boul Vasile – pentru a simți asta. Se citea în vocea comentatorilor, în ochii și vocile oricăror doi români care au văzut meciul împreună. Frica de victorie e sora noastră bună.