in Gazeta Sporturilor

Dansul somnambulilor

Am văzut meciuri de “x şi 0” mai palpitante decât acest Steaua – Dinamo.

Derby de România? El clasico autohton? Nu, „El Apático”. Mai degrabă ai asculta orice discurs al lui Ion Iliescu sau ai urmări doi gândăcei ochiul-boului mergând încârligaţi pe pavaj, o bunicuţă croşetând, programul de clătire al unei maşini de spălat. Nici măcar îmbrâncelile dintre jucători după un fault mai viguros nu mai au consistenţă. Parcă ar încerca să se invite la dans, căci mai mult se mângâie. Păi, când se ciocneau Hagi şi Mihăescu pe la sfârşitul anilor ’80, te aşteptai să zboare o gambă, o mandibulă ori măcar câţiva dinţi.

Poate, la următoarele dansuri ale somnambulilor pe care continuăm să le numim „derby-uri de tradiţie”, dacă timp de o oră nu se întâmplă nimic, ar fi mai bine să joace echipele suporterilor. Măcar oamenii ăştia mai fac ceva. De fapt, aruncarea de tiribombe peste gard, către galerie, este şi un caz de pasare a răspunderii. „Băieţi, încercaţi voi una-alta, că pe noi reţeta de drob cu Diazepam ne-a cam turtit”. Ar fi trebuit ca fotbaliştii să aprindă fumigenele, apoi să şi le introducă în şorturi, ca stimulente de efort.

Bănuiesc că Moţi e păstrat în echipă pentru a-l ţine mereu concentrat pe propriul portar, altfel este o stalagmită cu crampoane. Bordeanu îşi parcurge banda ca troleibuzul, iar când troleele sar, aşteaptă să-l depaneze Andone. Urmărind inadaptarea consecventă a lui Liviu Ganea, te gândeşti că e cam „Leave you” Ganea.

Da, Steaua a fost mai activă, dar în stilul unei persoane care are urgentă nevoie la toaletă. Echipa tropăie şi se agită pe terenul de joc, apoi, după binemeritata uşurare din pauză, se potoleşte. După ce ia gol, starea febrilă reapare, însoţită de şuturi necontrolate. Din 21 de emisii de minge către poartă, steliştii au nimerit ţinta de numai trei ori! Dintre acestea, două au fost multlăudatele şuturi ale lui Tănase, în care balonul parcă se dezumflă de cum pătrunde în spaţiul aerian al careului mic.

Steliştii au avut şase ocazii mari. La ultima, de pildă, Onofraş a întins nu piciorul către minge, ci acea bucată de carton care păstrează rigiditatea cizmei în cutie. Nu-i poţi spune însă „situaţie clară de gol” unei faze în care Bănel rămâne singur cu portarul, decât dacă acesta îi e coechipier. În cele mai multe dintre cazuri, e „o situaţie clară de râs”.

Cât despre Surdu, când alergi ca un căţel după fluturi, iar un ins ceva mai înalt decât steguleţul din colţul terenului înscrie cu capul de lângă tine, ar trebui să te întrebi dacă nu cumva te cheamă Absurdu.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

119 Comments

  1. am vazut meciul, a fost penibil, ai facut perfect „cronica” meciului
    baietii astia nu au nici o treaba cu fotbalul, nu am remarcat nici o tactica de joc, nici o faza frumoasa, nici un sut, absolut nimic.
    faza cu banel si portarul e bestiala, baiatul asta trebuia sa se faca atlet, fuge bine, dar la fotbal e paralel.

  2. prefer programul de clatit al masinii de spalat. :)
    acum trebuie sa fie clar pentru toti de ce la nationala sintem cu putin peste luxemburg si feroer.

  3. Da, foarte corecta analiza facuta ! Nu din frustrarea faptului ca-s stelist si aseara „ai mei” au pierdut spun asta, dar cand l-am auzit pe Badea declarand la un post de televiziune „daca am jucat prost si i-am batut, ce s-ar fi intamplat daca am fi jucat si bine?”, imi intareste convingerea ca … prostul trebuie sa fie si fudul. Nu ma refer la N. Badea care in afara de ironia fina, mai spune si unele adevaruri uneori, ci ma refer la asta asociind cu ceea ce a jucat Dinamo aseara si chiar in tur. Asta nu inseamna ca Steaua-i vreo mare „scula” la aceasta ora. Nu, nici pe departe.

  4. Ieri a fost a 2 a zi de Paste.
    A 3 a zi dupa Sf. Gheorghe.
    Chiar daca ii numiti voi fotbalisti si ei tot oameni sunt.
    In Romania totul sta pe loc de sarbatori.
    Cat sadism. Adica voi va bucurati de zilele libere si ei bietii oameni sa va satisfaca nevoia de entartainment.
    Sadism pur. :)

  5. adriane nu te supara dar articolul asta e o tampenie niste comparatii tampite mai ales ca nu ar fi derby de romania ti-ai dat tu seama dintre tu cel mai destept noi restu nu ne-am dat seama ca nu mai e derby mai taci in plm ca vb numai prostii este derby si va fi cat va exista fotbalul la noi in tara si tu stii asta dar te trezesyti vb ca sa pari interesant vezi doamne le stii tu pe toate apropo a fost un derby urat DAR A FOST DERBY si asa va fi chiar daca se trezeste unu ca tine sa il faca el apatico parerea mea nu mai scrie de derby ca esti depasit total lasa altii mai batrani ca tine sa il critice ok stelistule????

  6. si ai cuvantul meu ca de cate ori cumparam gazeta iti cautam articolele in ziar pe al tau si pe al lui tolontan le citeam primele dar acum chiar mai inervat ,imi cer scuze de limbaj

  7. poti sa traduci ce ai scris ca stiu ca tu le stii pe toate ti-am scris mai sus dar vb pe limba noatra eu sunt din provincie nu sunt asa destept ca tine

  8. Ai dreptate, dar nu-nteleg de ce ti-ai pierdut timpul uitandu-te! Si nu inteleg de ce scrii despre asa ceva, mai ales dupa ultimul articol (ce cu Senna!). Pe cand unul cu pustii Borussiei Dortmund?

  9. Am vazut doar franturi din meci, lupta pentru telecomanda a fost mai apriga decat cea pentru balon. Dar, in final, mi-am dorit mai mult victoria.
    Da` Torje are detenta, da? :D

  10. risu’ – plinsu’…sintem sub linia de plutire.avem ,totusi,un campionat ” evaluat”la vreo 130 milioane euro de catre L.P.F…superb!!! :lol:

  11. pai daca astepti meciul cu sportul ii clar, rapidistii nu recunosc niciodata ca desi nu e in fiecare an interesant dar in fiecare an e cel mai urmarit deci si prin urmare nu spectacolul face derbiul ci nr de tantalai care stau si isi rod unghiile 90+ minute

  12. Intre doua batai cu telul am reusit sa vad si ceva franturi din meci. Mi s-a parut cel mai tare derby de la Razboiul de Independenta incoace. Mult peste Rascoala de la 1907.

  13. nu va mai intreb daca e o inregistrare a meciului!
    Raman cu articolul lui AG.
    Numai bine!
    Si sugerati lui Gigi sa nu le mai dea voie stelistilor in pauza sa mearga la WC. Poate ca joaca (tontoroiu) si in al doilea mitan!

  14. Nu inteleg ce legatura are D-l Iliescu cu acest meci. Dinsul a facut ceva pentru tara pe cind fotbalistii nu au facut mai nimic. Macar sa aiba fotbalistii inteligenta D-lui Iliescu pe care eu il respect ! Sinteti obsedati de superioritatea D-lui Iliescu.Va roadeti unghiile de la miini si picioare ca n-ati ajuns ca el ! daca dinsul juca fotbal sigur era bun…si antrenor putea sa fie..asa ca mai usor cu Iliescu

  15. In echipa D-lui Ion Iliescu avea loc orice jucator. Este exact ca la Steaua…Atunci in Romania trebuia un antrenor cu personalitate. Ce, antrenorii de azi nu dau bataie la jucatori ? E adevarat ca atunci jucatorii au dat bataie la spectatori dar decit sa le dai petarde cum au facut dinamovistii uneori e mai bine sa le dai bataita…”excluderea României din toate competiţiile europene” este o sintagma periata…Ce, a jucat D-l Ion Iliescu ? Va rog sa va reevaluati modul uricios de a privi istoria prin care ati trecut si se pare ca degeaba…

  16. iliescu
    Ati voit, probabil, a scrie „perimata” in loc de „periata”. Oricum, istoria il va retine pe respectivul asa cum ati scris si dvs. nickname-ul, cu litera mica in loc de majuscula.
    Este un Tata Jean al politicii si atat.
    Altfel, va inselati. Am fost la meciul acela. O infrangere rusinoasa a Romaniei, pe toate planurile, care inca isi arata urmarile peste ani, in modul dvs. de a vedea lucrurile.

  17. AG:
    La chestia cu Schalke – Man. United

    Dupa ce vezi cum Chicago Blackhawks intorc o serie de la 0-3 si joaca meciul decisiv in Vancouver sau dupa ce vezi un meci ca cel dintre San Jose Sharks- LA Kings, 4-0 pentru LA dupa 2 reprize, 5-5 la final si victorie Sharks in OT nu prea cred ca o sa ma entuziasmez la un meci de 1-0 fie el si in semifinalele CL.

    Cat despre liga lui Mitica, cred ca ultimul meci vazut de mine a fost tot un Steaua-Dinamo 0-0. Infect din toate punctele de vedere. Am invatat lectia si ma uit la golf sau la curling pentru spectacol sportiv :D

  18. „Bataita” ?? WTF??? Au murit oameni in mineriadele lui Ion Iliescu. In orice tara normala, individul cu pricina platea pentru marturie mincinoasa si instigare la omor calificat. Cine uita nu merita.

  19. Sinteti circotasi. Si d-tra faceti parte din aceasta echipa in care D-l Ion Iliescu a fost antrenor. Degeaba il acuzati. Se vede in felul d-tra de exprimare ca ati luat doar ce a fost mai putin bun de la D-l Ion Iliescu. Daca ar fi sa va compar pe d-tra d-le adrian g. si pe d-l doctor d-s cu jucatori „celebri” ati fi trisorul Lita si cotonogarul Florin Marin. Daca nu era D-l Ion Iliescu nu cred ca aveam vreun antrenor capabil sa ne conduca atit de bine…

  20. adrian poate imi dai ceva detalii depre echipa antrenata de iliescu si excluderea din toate competitiile, sau te referi la mineriada :)
    sunt chiar curios

  21. Imi place de mor articolul asta. Dulce-acrisor, ca sosul chinezesc. Ramaneti, dupa umila mea parere, cel mai inteligent, percutant si cu har editorialist sportiv. Cand va citesc, am senzatia aia, pe care sunt convins c-o stiti, pe care o incerci in fata prozei de calitate, adica „exact la asta m-am gandit/asta am simtit si eu” sau „mi-ar fi placut sa fi scris eu asta”. Felicitari.

  22. Ma bucur ca mai scrie cineva despre acest meci si altcumva decat referindu-se la obsedantele torte. La cum evolueaza lucrurile, astept ca draguteii de la behehe.tv( exact, cei care il au pe Respectivul la telefon chiar si cand acesta e in fundul curtii, cu ochii cat cepele) sa inceapa sa confunde marcatorul golului: a inscris Torte in min. 62, iar jucatorii dinamovisti au aruncat cu torje cusut in fulare peste gard!
    Un astfel de joc ii face un imens serviciu lui Razvanel, intru apararea pozitiei obtinute cu atata truda de… taticul Mircea: ” uitati-va, pe cine sa convoc, manca-v-as!?”
    Mutarea brilianta a jocului a facut-o Andone, prin introducerea pupilului sau schiop si niznaist in fata organelor ce l-au prins cu bolidul in sac. Da, China a dat recital in cele cateva minute pe care le-a prins: s-a tavalit pe imas, cu un nesat de hipiot terifiat ca are atat material de fumat. Inca si marcat! O singura sclipire dupa acest meci mucilaginos: Balgradean, care a aratat maturitate, priza la balon si stapanire de sine. Spre deosebire de tramvaiul Bordeanu, care are numai stapanire de shine…
    Uf! Asa mi-e dor de Bonetti…

  23. Imi pare rau sa te dazamegesc Adrian, dar Deac nu are cum s intre de acasa prin televizor pe gazon…si inca nu s-a votat regulamentul cu mai mult de 3 schimbari pe echipa :)

  24. nu stiu ce te-a influientat mai mult ADRIAN ,pasca mielul ,ouale sau cozonacul,dar ti-a iesit un articol superb in nota ta obisnuita.nu am vazut transmisia anuntata cu surle si trambite,preferand sa vad romani adevarati care iubesc aceasta tara mai mult decat toti politicienii de parada la un loc.asteptam in continuare alte momente de gratie pe care ni le aduci cu bucurie in suflet.

  25. „Nu-i poţi spune însă “situaţie clară de gol” unei faze în care Bănel rămâne singur cu portarul, decât dacă acesta îi e coechipier. În cele mai multe dintre cazuri, e “o situaţie clară de râs”.”

    Asta a fost buna de tot. :lol:

  26. Salutari.Acum a intrat Deac pe teren, dar terminasera angajatii de aranjat gazonul, cred ca vor juca impreuna un 5 contra 2 in spatele tribunei Nord.

  27. Adrian, esti un invidios, de ce te tot iei de Banel?Pe tine cati spanioli te cunosc, eh?Banel, dupa Hagi si Popescu, e cel mai cunoscut fotbalist roman!

  28. Shalke- Man U
    Am avut privilegiul de a vedea la lucru toti portarii RFG si Germaniei de la Tilchowski pina azi.Unii chiar de la debutul in Manschaft.Au fost nume mari in ierarhie,campioni mondiali (Sep Meier,Ilgner),finalisti (Tilchowski,Schumacher,Khan).Am fost impresionat la momentul potrivit de seriozitatea de robot a lui Tilch,de siguranta si cheful de joaca a lui Meier,de aroganta iritanta a lui Schumacher,de felul in care Ilgner stia sa se faca anonim,de „mina de fier” cu care Khan isi dirija si aseza apararea,iar,uneori, de nenorocul lui Lehman.
    De vreo 2 ani urmaresc evolutia tinarului Neuer.Dupa WC 2010 am zis ca el ar trebui sa se mute la un club mare.Se pare ca se va muta anul acesta la Bayern.Toate bune,dar eu cred ca a ales gresit.Clubul care l-ar consacra definitiv ar fi Man Utd.Acolo s-ar realiza complet si ar sfirsi prin a fi (daca se poate asa ceva) cu o clasa peste toti cei enumerati mai sus.Are absolut tot ce-i necesar unui portar de superclasa.Daca va merge la Bayern,sau la Arsenal nu va fi decit alt Oliver Khan,sau Jens Lehman .

  29. „Cât despre Surdu, când alergi ca un căţel după fluturi, iar un ins ceva mai înalt decât steguleţul din colţul terenului înscrie cu capul de lângă tine, ar trebui să te întrebi dacă nu cumva te cheamă Absurdu.”

    :))))
    chapeau!

  30. salut
    astazi a fost de tura dinamovistul
    si ne-a spus ca a fost in galerie pe primul rand
    este o minciuna ca au aruncat fotbalistii ceva ilegal la ei ,sunt minciuni si imaginiile sunt trucate … eu il cred ;) sunteti invidiosi pe dinamovisti :lol:

  31. Manchester United le’a dat cu terenul in cap nemtilor… si pentru ca finala se joaca la Londra ii vad mari favoriti .

  32. un ratacit
    (continuare)

    Si nu-i deloc rau sa-ti ascunzi ochelarii tai si sa-i imprumuti pe ai vecinului. Doar ca sa poti privi lucrurile printr-o alta culoare. Nu sa-ti convingi vecinul ca culoarea ochelarilor tai e mai frumoasa si mai buna. Merita experimentat. Satisfactia e comparabila cu un orgasm :)

  33. Daca Becali Ion crede ca Andone face echipa ca sa vanda si el ceva,se inseala.Uite ce spune jaful asta,care se lipeste de Dinamo ca o capusa,despre tactica adoptata de Andone:”Au venit niste tipi de la trupe tari de afara sa-l vada pe Alexe si n-au vazut nimic,pentru ca nu a jucat pe postul pe care se asteptau oaspetii sa joace;mi-a fost rusine,etc.” Da tu cine naiba esti sa ii spui lui Andone pe ce post joaca cineva?A castigat sau nu?Crezi ca toata lumea joaca pentru comisionul tau? Aia care au venit vor veni si fara tine .

  34. Domnule Georgescu am ajuns să urăsc felul în care se face presă în România. Păreţi oripilat de meciul dintre Steaua şi Dinamo. Titlurile cel mai des întâlnite în ziare este că echipele din provincie au luat „faţa” Capitalei. De parcă ar fi o ruşine sau cine ştie ce ştire. Sunt dinamovist dar nu înţeleg de ce chinuiţi celelalte echipe din campionat. Şi dacă nu vă place cum joacă de ce vă uitaţi ? Aveţi telecomandă ? Pe suprafaţa ei găsiţi nişte butoane care vă taie greaţa. Aveţi sarcină de serviciu să vă uitaţi la meciuri ? Asta este răbdaţi că nici mie nu-mi place să merg la serviciu dar o fac totuşi.
    Sunt sigur că aţi făcut o socoteală cât costă cele două loturi. Păi şi ce vă aşteptaţi ? Să paseze ca Messi ? Să dribleze ca CR sau să joace precum Wayne Rooney ? Hai bre, să fim serioşi. Vă refereaţi la ambiţie, ataşament pentru culori, onoare. Nu mă face să mă tăvălesc pe jos de râs. Astea au murit. Păi ce să simtă craiovenii nou veniţi la Dinamo ? Că până ieri dușmanul de moarte al lor era tocmai echipa la care evoluează acum. Vreţi să vă dau şi din tabăra stelistă ? Nici un străin nu poate să înţeleagă despre ce este vorba la astfel de meciuri. Pentru că nu este ceva normal atâta ură. Hai să vorbim şi despre calitatea jucătorilor (din ambele echipe). Aţi avut curiozitatea să vedeţi câte pase consecutive leagă aceşti jucători ? Ştiu dvs. primiţi monitorizări. Şi atunci de unde atâta greaţă ?

  35. @nico ,se pare ca mai am foarte putin ,2-3luni si am sa iau ochelarii altuia :) :lol:
    nico cei cu lol ??? e in zodia gemenilor si stiu ca nu le-a mers bine cu sanatatea :(
    sper sa fie sanatos ,pe mala l-am zarit :) ))

  36. Adrian surpriza cand v-a fi??
    ssssssa nu fie ca la otv …nu stiti ce pierdeti… de pierdeam nopti ,trecea si anul si tot nu aflam …
    mult succes pt proiect :)
    stiu ca la lei performanta mai tarziu dar vor fi si tatici :lol:

  37. V-as mai sugera ceva materie prima pentru metaforele(sau comparatii,dvs. stiti mai bine) cu care gratulati cele doua echipe.Ati putea spune ca jocul celor doua echipe are inventivitatea si spontaneitatea frazelor ,,editate perfect” de Boc,ca orizontul jocului lor e asemenea celui al privirii lui Basescu sau constructia lor are coerenta declaratiilor politice ale aceluiasi Suprem,sau ca fair-play-ul de care dau dovada jucatorii se inspira din respectul netarmurit al Supremului pentru Constitutie.
    Nu de-alta dar cind ii avem pe Dezaxat si pe Sclav in ,,Live” si Full HD facind pressing la orice inseamna lege,norma,bun-simt,demnitate si alte asemenea mofturi sa-i tot dai cu To’arasul care nu mai ruleaza demult devine monoton,daca nu penibil.
    Parerea mea.

  38. Daca presa ar incepe sa scrie mai mult despre fotbal,despre tineri de perspectiva,despre orice altceva legat de fotbal poate vom avea o sansa sa vedem un campionat mai bun,pana atunci….cu atentia indreptata spre Petrica da-i pe GSP…..spre Tanase cu mai putine clase ca trenul,spre traficanti de masini……nu vom ajunge nicaieri.Stiu ca asta se cere pentru a se vinde bine dar….nu ar mai trebuii sa avem nici o pretentie.Performanta nu inseamna Bamboo sau bombe sexi,stirile acelea sunt de Cancan nu de Gazeta Sporturilor

  39. un ratacit
    Eu nu stiu ce e cu lol.
    Nu am stiut niciodata.
    Nu dau propria interpretare intamplarilor din virtual.
    Sper si eu sa-i mearga bine. Nu numai lui ci tuturor ca doar lumea asta e mare si ajunge pt toti.

  40. Pai mai baieti, sau mai copii mai( vorba lui Ratiu)aveti doua alternative
    1 latul
    2 luati calea codrului
    Daca nu va mai convine nimic plecati fratilor in spania ca acolo aveti barcelona, pai intrati voi pe teren si aratati fotbal
    Ce destepti ne dam uneori cand ar trebui sa tacem , si sa lasam capul in jos

  41. Adriane am vz aseara un „el clasico” care mi-a lasat un gust amar, la fiecare fault se tavaleau pe jos de parca tragea unu cu pusca din tribune asa se vaitau doar doar de da vreun cartonas rosu ,chiar nu ma asteptat sa se comporte asa jucatorii aia care sunt cei mai buni din lume si avem pretentii la ai nostri

  42. Adriane chiar asa te doare te tare ca Steaua n-a mai batut pe Dinamo de cand era benzina 3 lei? Esti jurnalist ce naiba, mai ascunde si tu simpatia fata de stana lui jiji, mai ales fata de euroii lui !
    Sunt curios daca castiga Steaua, acelasi articol insipid l-ai fi scris? Apropo cei din anul II la jurnalistica iti dau lectii la acest capitol!!

  43. @un ratacit

    Sunt bine, sanatos, multumesc de intrebare. Ceea iti doresc si tie.Sper ca ati avut (tu, dar si toti ceilalti obisnuiti ai blogului) niste sarbatori frumoase de Paste.

    Am „pe teava” un articol care se va numi „O mostenire Speciala”. Cand va aparea, voi posta linkul.

    AG

    Felicitari pentru carte. Va ajunge si la mine-n biblioteca :)